ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2049/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 iunie

2002, reclamantul M.I. a chemat în judecată pârâta C.N.C.A.F.M. SA Deva pentru

filiala Poiana Ruscă Teliuc SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de

127.040.526 lei, precizată ulterior la 131.530.721 lei, ce reprezintă drepturi

de autor neplătite la data de 1 iunie 2002.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin decizia civilă nr. 50/A/1999, pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia, pârâta a fost obligată la plata drepturilor de autor în sumă de 129.706.103

lei, dar plata s-a făcut eșalonat și cu întârziere, ceea ce a dus la

devalorizarea sumei stabilite și astfel se impune indexarea ei.

Prin sentința civilă nr. 2152 din 11

decembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea și a obligat pârâta filiala

Poiana Ruscă Teliuc SA, care are personalitate juridică, la plata sumei de

131.530.721 lei reprezentând indexarea drepturilor de autor pe perioada 11

februarie 2000–4 decembrie 2002, cu obligarea pârâtei și la plata sumei de

500.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut în considerentele

sentinței că suma stabilită prin decizia civilă nr. 50/1999 a Curții de Apel

Alba Iulia a fost achitată cu întârziere, în tranșe lunare în funcție de

lichiditățile existente, prima rată s-a achitat în luna august 2000 și ultima

în noiembrie 2001.

Întrucât potrivit legii privind

brevetele de invenție, drepturile bănești cuvenite autorului invenției se

calculează pe baza salariului minim pe economie de la data efectuării plății și

de la data pronunțării deciziei nr. 50/1999 s-a modificat în 3 rânduri salariul

mediu pe economie, reclamantului i se cuvine suma stabilită, reprezentând

indexarea drepturilor de autor pe perioada 11 februarie 2000–4 decembrie 2002.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta filiala Poiana Ruscă Teliuc SA, solicitând schimbarea în tot a sentinței

și respingerea acțiunii introduse de reclamant, întrucât unitatea și-a onorat

obligațiile pe care le avea față de reclamant, așa cum rezultă din evidențele

contabile existente la unitate.

Reclamantul a aderat la apelul

pârâtei, solicitând respingerea lui și admiterea cererii de aderare la apelul

pârâtei, schimbarea sentinței, în sensul obligării părții adverse la plata

sumei de 234.876.287 lei, în loc de 131.530.721 lei, salariul minim pe economie

fiind la 1 ianuarie 2003 de 2.500.000 lei, în raport de care suma datorată este

cea pretinsă de apelantul-reclamant.

Prin decizia civilă nr. 326 din 15

aprilie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de reclamant, a

schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a stabilit cuantumul

drepturilor de autor indexate pe perioada 11 februarie 2000–8 aprilie 2003 la

suma de 234.876.287 lei în loc de 131.530.721 lei.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

S-a respins ca nefondat apelul

formulat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.

Pârâta filiala Poiana Ruscă Teliuc

SA a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, cerând admiterea

lui, casarea deciziei, și pe fond respingerea acțiunii reclamantului, susținând

că singura datorie a recurentei față de intimat a fost suma de 132.414.102 lei,

achitată integral, în funcție de lichiditățile de care a dispus.

Recursul pârâtei este fondat pentru

motivele ce se vor expune.

Obiectul prezentului litigiu îl

constituie plata drepturilor bănești legale cuvenite intimatului-reclamant

pentru aplicarea brevetului România 98741, esențială fiind în cauză

determinarea sumei datorată de recurentă intimatului la data de 7 iunie 2002,

când s-a introdus acțiunea, după ce, în temeiul deciziei civile nr. 50 din 7

mai 1999 a Curții de Apel Alba Iulia, o parte din suma de 129.706.103 lei

stabilită prin decizie, a fost achitată intimatului.

În calcularea drepturilor bănești ce

revin intimatului sunt incidente prevederile Legii nr. 64/1991 și ale Regulamentului

de aplicare a acestei legi, aprobat prin H.G. nr. 152/1992.

Acest din urmă act normativ prevede

la regula nr. 53, anexa 2, modul de calcul al drepturilor bănești. Componentele

de sub pct. 1-8 din anexa 2, partea I – a, denumită „nota de calcul”, nu formează

obiect de discuție între părți, fiind stabilite prin expertiza efectuată de

inginer I.V. în dosarul nr. 1513/1994 al Tribunalului Hunedoara. Calculele și

constatările expertului au fost preluate de instanța de apel care însă, prin

majorarea între timp a salariului mediu pe economie la 450.000 lei prin H.G.

nr. 296 din 15 aprilie 1999, a majorat la 129.706.103 lei drepturile bănești

prin decizia nr. 50 din 7 mai 1999.

Elementul care variază în nota de

calcul a drepturilor bănești este componenta de la pct. 9 „indexarea”, care

prevede modul de determinare al obligației de plată prin raportarea sumei

componentelor de la pct. 6, 7 și 8 la rezultatul împărțirii salariului minim pe

economie în anul efectuării plății la salariul minim pe economie în primul an

de negociere ales.

Asupra acestei componente părțile nu

cad de acord, întrucât recurenta susține că a achitat în întregime suma

stabilită prin decizia civilă nr. 50/1999, iar intimatul a promovat prezenta

acțiune, susținând că plățile fiind făcute în rate, pe parcursul a câțiva ani,

componenta 9 este modificată și suma efectiv datorată nu este plătită.

În scopul elucidării acestui aspect

este necesară efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate care,

preluând datele expertizei tehnice efectuată de inginer I.V. în dosarul nr.

1513/1994 al Tribunalului Hunedoara, date care alcătuiesc componentele 1 – 8

din anexa 2, „nota de calcul”, să determine valoarea de la pct. 9 „Indexarea”,

potrivit formulei din Regulamentul amintit, arătată în Regula 53, cu luarea în

considerare a datei fiecărei rate de plată și a salariului minim pe economie

din anul efectuării plății, cu verificarea evidenței contabile a recurentei

privind plățile efective și apoi să concluzioneze asupra sumei ce se cuvine

intimatului, a sumei achitate și în final a sumei ce mai are de plătit

recurenta.

Casarea deciziei atacate cu

trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării probei cu

expertiza se impune în scopul verificării apărării recurentei, invocată atât în

apel cât și în recurs, întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., anume că suma achitată intimatului este cea care i se cuvine, deci

pretenția formulată prin cererea introductivă este nejustificată.

Drept urmare, se va admite recursul

declarat de pârâtă împotriva deciziei pronunțată în apel, se va casa decizia și

se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

C.N.C.A.F.M. SA prin filiala Poiana Ruscă Teliuc SA împotriva deciziei nr.

326/A din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o

casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.