ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5725/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 27 martie 2003 reclamantul N.S.G. a chemat în judecată pe pârâtul N.S.I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 3.000.000 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate de reclamant la un teren de 3580 mp situat în comuna Stroiești, județul Vâlcea, bun succesoral, ce a fost atribuit pârâtului prin hotărâre definitivă de partaj, precum și instituirea unui drept de retenție asupra terenului până la plata de către pârât a acestei sume. La 18 aprilie 2003 reclamantul și-a completat acțiunea introductivă de instanță, solicitând obligarea pârâtului să-i plătească contravaloarea a 50 butuci de vie și să-i restituie suma de 3.500 lei plătită de reclamant la 29 octombrie 1962 pentru terenul în litigiu.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr. 1395 din 7 noiembrie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 19.373.881 lei cu titlu de despăgubiri și la 4.300.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 756/A din 15 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului, a admis apelul pârâtului și a schimbat în tot sentința judecătoriei, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N.S.G. În speță, această ultimă cale de atac nu este admisibilă. Potrivit art. 282 1 C. proc. civ., text introdus prin art. I pct. 94 din O.U.G.

nr. 138/2000, în redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei, inclusiv. Față de obiectul acțiunii introductive de instanță, astfel cum a fost întregită la 18 aprilie 2003, prin care reclamantul a cerut obligarea pârâtului la o prestație patrimonială ce nu depășește 200 milioane lei, hotărârea de primă instanță a Judecătoriei Horezu era susceptibilă numai de recurs, deoarece, în astfel de cauze, legiuitorul a înțeles să suprime calea de atac intermediară a apelului.

Una dintre regulile generale ce cârmuiesc instituirea, exercitarea și efectele căilor de atac este legalitatea căilor de atac, ceea ce înseamnă că acestea sunt instituite prin lege. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Legalitatea căilor de atac implică și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul unei hotărâri care se atacă, nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o. În speță, în acord cu principiul enunțat, se constată că hotărârea de primă instanță a Judecătoriei Horezu era supusă numai recursului, chiar dacă Curtea de Apel Pitești, care a soluționat calea de atac exercitată de părți împotriva acestei sentințe, a calificat-o, greșit, ca fiind apel.

Cum calea de atac prevăzută de lege era numai recursul și cum o cale de atac poate fi exercitată o singură dată, epuizându-se prin simplul fapt al declarării ei, reclamantul nu poate uza, din nou, de aceeași cale, chiar dacă a fost greșit calificată de instanța care a soluționat-o, astfel că cel de-al doilea recurs exercitat în cauză se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul N.S.G. împotriva deciziei nr. 756/A din 15 aprilie 2004 Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29 iunie 2005.