ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5725/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 27 martie 2003 reclamantul N.S.G.

a chemat în judecată pe pârâtul N.S.I. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligat la plata sumei de 3.000.000 lei reprezentând

contravaloarea unor lucrări efectuate de reclamant la un teren de 3580 mp

situat în comuna Stroiești, județul Vâlcea, bun succesoral, ce a fost atribuit

pârâtului prin hotărâre definitivă de partaj, precum și instituirea unui drept

de retenție asupra terenului până la plata de către pârât a acestei sume.

La 18 aprilie 2003 reclamantul și-a

completat acțiunea introductivă de instanță, solicitând obligarea pârâtului

să-i plătească contravaloarea a 50 butuci de vie și să-i restituie suma de

3.500 lei plătită de reclamant la 29 octombrie 1962 pentru terenul în litigiu.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr. 1395 din 7 noiembrie 2003, a admis

în parte acțiunea reclamantului și l-a obligat pe pârât la plata sumei de

19.373.881 lei cu titlu de despăgubiri și la 4.300.000 lei cheltuieli de

judecată.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

prin decizia nr. 756/A din 15 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul

reclamantului, a admis apelul pârâtului și a schimbat în tot sentința

judecătoriei, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul N.S.G.

În speță, această ultimă cale de atac nu

este admisibilă.

Potrivit art. 282

1

C. proc.

civ., text introdus prin art. I pct. 94 din O.U.G. nr. 138/2000, în redactarea

în vigoare la data introducerii acțiunii, nu sunt supuse apelului, printre

altele, hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse

pe cale principală privind obligații de plată a unei sume de bani sau de

predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei, inclusiv.

Față de obiectul acțiunii introductive de

instanță, astfel cum a fost întregită la 18 aprilie 2003, prin care reclamantul

a cerut obligarea pârâtului la o prestație patrimonială ce nu depășește 200

milioane lei, hotărârea de primă instanță a Judecătoriei Horezu era

susceptibilă numai de recurs, deoarece, în astfel de cauze, legiuitorul a

înțeles să suprime calea de atac intermediară a apelului.

Una dintre regulile generale ce cârmuiesc

instituirea, exercitarea și efectele căilor de atac este legalitatea căilor de

atac, ceea ce înseamnă că acestea sunt instituite prin lege. O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii. Legalitatea căilor de atac implică și consecința că

mențiunea greșită făcută în dispozitivul unei hotărâri care se atacă, nu acordă

părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i

răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.

În speță, în acord cu principiul enunțat,

se constată că hotărârea de primă instanță a Judecătoriei Horezu era supusă

numai recursului, chiar dacă Curtea de Apel Pitești, care a soluționat calea de

atac exercitată de părți împotriva acestei sentințe, a calificat-o, greșit, ca

fiind apel.

Cum calea de atac prevăzută de lege era

numai recursul și cum o cale de atac poate fi exercitată o singură dată,

epuizându-se prin simplul fapt al declarării ei, reclamantul nu poate uza, din

nou, de aceeași cale, chiar dacă a fost greșit calificată de instanța care a

soluționat-o, astfel că cel de-al doilea recurs exercitat în cauză se privește

ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil recursul

declarat de reclamantul N.S.G. împotriva deciziei nr. 756/A din 15 aprilie 2004

Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 29

iunie 2005.