ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 iunie 2003 reclamanta

Ș.E. a chemat în judecată pe pârâtul G.N. pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligat să-i restituie cantitatea de 5000 kg fân pe care l-a

ridicat fără drept din fânarul numitei M.I., fânar ce a făcut obiectul unui

proces de partaj succesoral ce s-a desfășurat între părți.

Reclamanta și-a prețuit cantitatea

de 5.000 kg de fân la suma de 25.000.000 lei.

Investită cu soluționarea acțiunii,

Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr. 1609 din 16 decembrie 2004, a

admis în parte acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să-i plătească suma

de 24.985.000 lei reprezentând contravaloarea a 4.997 kg fân și la 2.751.430

lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâtul G.N. a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

care, prin decizia nr. 669/A din 1 aprilie 2004, a schimbat în parte hotărârea

judecătoriei în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de

8.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, în loc de 24.985.000 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Ș.E. care a cerut casarea hotărârii dată în apel și

menținerea sentinței.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 282

1

alin.

(1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data de 30 iunie 2003 (data

introducerii acțiunii, modificare introdusă prin art. I pct. 94 din O.U.G. nr.

138/2000), nu sunt supuse apelului, printre altele, și hotărârile judecătorești

date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind obligații

de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de

până la 200 milioane lei inclusiv.

Una din regulile generale

referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este legalitatea

căilor de atac, ceea ce înseamnă că ele sunt instituite de lege. O hotărâre

judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de

lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot

exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu

constituțional. Art. 129 din legea fundamentală evocă nu numai faptul că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de

lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în

condițiile legii. De aceea, legalitatea căilor de atac implică și consecința că

mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă

părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-o sau, dimpotrivă,

nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.

În speță, se constată că obiectul

acțiunii introductive de instanță constă într-o cerere, introdusă pe cale

principală, prin care reclamanta a cerut obligarea pârâtului să-i predea un bun

mobil a cărui valoare nu depășește suma de 200 milioane lei. Întrucât, potrivit

textului citat, legiuitorul a înțeles ca în atare cauze să suprime apelul,

calea de atac exercitată de partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe, nu

putea fi decât recursul, fiind fără relevanță, conform principiului enunțat al

legalității, ce cale de atac a fost menționată în hotărârea atacată sau cum a

fost ea calificată de instanța care a soluționat-o.

Cum singura cale de atac de

reformare împotriva hotărârii judecătoriei nu putea fi decât recursul și cum

calea de atac, odată promovată, s-a epuizat prin simplul fapt al exercițiului

ei, cel de al doilea recurs declarat în aceeași cauză se privește ca

inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de reclamanta Ș.E. împotriva deciziei civile nr. 669/A din 1 aprilie

2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.