ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4103/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 iunie 2003 reclamanta Ș.E. a chemat în judecată pe pârâtul G.N. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i restituie cantitatea de 5000 kg fân pe care l-a ridicat fără drept din fânarul numitei M.I., fânar ce a făcut obiectul unui proces de partaj succesoral ce s-a desfășurat între părți. Reclamanta și-a prețuit cantitatea de 5.000 kg de fân la suma de 25.000.000 lei. Investită cu soluționarea acțiunii, Judecătoria Horezu, prin sentința civilă nr. 1609 din 16 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să-i plătească suma de 24.985.000 lei reprezentând contravaloarea a 4.997 kg fân și la 2.751.430 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul G.N. a fost admis de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 669/A din 1 aprilie 2004, a schimbat în parte hotărârea judecătoriei în sensul că l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 8.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, în loc de 24.985.000 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Ș.E. care a cerut casarea hotărârii dată în apel și menținerea sentinței. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data de 30 iunie 2003 (data introducerii acțiunii, modificare introdusă prin art. I pct. 94 din O.U.G. nr. 138/2000), nu sunt supuse apelului, printre altele, și hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil, în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv.

Una din regulile generale referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este legalitatea căilor de atac, ceea ce înseamnă că ele sunt instituite de lege. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional. Art. 129 din legea fundamentală evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii. De aceea, legalitatea căilor de atac implică și consecința că mențiunea greșită făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-o sau, dimpotrivă, nu-i răpește părții calea de atac pe care legea i-a conferit-o.

În speță, se constată că obiectul acțiunii introductive de instanță constă într-o cerere, introdusă pe cale principală, prin care reclamanta a cerut obligarea pârâtului să-i predea un bun mobil a cărui valoare nu depășește suma de 200 milioane lei. Întrucât, potrivit textului citat, legiuitorul a înțeles ca în atare cauze să suprime apelul, calea de atac exercitată de partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe, nu putea fi decât recursul, fiind fără relevanță, conform principiului enunțat al legalității, ce cale de atac a fost menționată în hotărârea atacată sau cum a fost ea calificată de instanța care a soluționat-o. Cum singura cale de atac de reformare împotriva hotărârii judecătoriei nu putea fi decât recursul și cum calea de atac, odată promovată, s-a epuizat prin simplul fapt al exercițiului ei, cel de al doilea recurs declarat în aceeași cauză se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Ș.E. împotriva deciziei civile nr. 669/A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.