ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5734/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 martie 2002, B.Z., în calitate de moștenitoare a defunctului său tată, N.M. a chemat în judecată R.A. A.P.P.S., pentru a fi obligată să-i restituie în natură imobilul - teren, în suprafață de 10.180 mp, situat la sud de linia de centură a municipiului București, pe raza comunei Tunari, care a aparținut autorului său și care, după anul 1944, a fost preluat în mod abuziv de către stat. Ca urmare a exercitării căilor legale de atac și a casării cu trimitere a unor hotărâri judecătorești anterioare, dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 1516 din 25 februarie 2004, cauza civilă formează în prezent obiectul dosarului nr. 854/2004, al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

La termenul din 4 martie 2005, reprezentanta pârâtei a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de dispoziția luată prin H.G. nr. 631/2002, de aprobare a transmiterii fără plată a fermei Tunari, identificată conform anexei, din proprietatea privată a Statului și administrarea R.A. A.P.P.S., în proprietatea privată a comunei Voluntari, județul Ilfov. Ulterior, B.Z. a ridicat excepția de nelegalitate a acelei hotărâri guvernamentale, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanta a susținut că actul administrativ a fost emis cu încălcarea vădită a legii, deoarece o parte din suprafața de teren ce a format obiectul transmisiunii cu titlu gratuit către comuna Voluntari, se afla în litigiu și exista o notificare din partea sa pentru restituirea în natură a bunului imobil, încă din data de 21 iunie 2001. În opinia ei, cât timp situația juridică a terenului nu era pe deplin clarificată, nu se putea dispune, în mod valabil, cu privire la dreptul de proprietate asupra acestuia. Prin sentința civilă nr. 1060 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în procesul civil, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că la data adoptării H.G. nr. 631/2002, fusese emisă decizia nr. 124 din 8 martie 2002, de respingere de către pârâtă, a cererii pentru restituirea în natură a terenului. Că, acest act administrativ nu a fost contestat de reclamantă, în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 10/2001 și oricum, nu există nici alte motive care să justifice înlăturarea lui din soluția ce urmează a fi dată în litigiul civil. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta B.Z. Recurenta a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data adoptării actului administrativ de autoritate.

În condițiile în care ea formulase cererea pentru restituirea în natură a imobilului și s-a emis notificarea înregistrată sub nr. 826 din 21 iunie 2001, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2002, astfel cum au fost ele interpretate prin art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare ale acesteia, imobilul era indisponibilizat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procedurii administrative. Indisponibilizarea a operat cu începere din 14 februarie 2001 și se referă la orice procedură legală care tinde să înstrăineze imobilul respectiv către terțe persoane, altele decât cele îndreptățite prin lege. Recursul este fondat.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma publicată la 14 februarie 2001, imobilele - terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Prin Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, textul legal mai sus enunțat a fost interpretat în sensul că el statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri, prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare (art. 20 pct. 1). Instituirea unei asemenea dispoziții este firească și corespunzătoare finalității urmărite de legiuitor, anume, aceea de restituire în natură a imobilelor - terenuri și construcții, preluate în mod abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Cum deja s-a arătat, reclamanta B.Z.

a solicitat, prin notificarea înregistrată sub nr. 826 din 21 iunie 2001, adresată pârâtei R.A. A.P.P.S., restituirea în natură a terenului în suprafață de 1,18 ha, situat în tarlaua nr. 2, parcela 7 din cadrul Fermei Tunari, care anterior a aparținut tatălui său. Rezultă, prin urmare, că în temeiul normelor juridice precitate, cu începere din 14 februarie 2001 a operat indisponibilizarea imobilului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procedurii administrative. Pe cale de consecință, H.G. nr. 631/2002, de transmitere fără plată a Fermei Tunari, din proprietatea privată a Statului și administrarea R.A. A.P.P.S., în proprietatea privată a comunei Voluntari, județul Ilfov, nesocotește în mod flagrant reglementarea legală în vigoare la data adoptării ei.

Nelegalitatea actului administrativ este, însă, și mai evidentă, în raport cu mențiunea făcută în nota de fundamentare, conform căreia, pentru terenul deținut în administrare de către regia autonomă, foștii proprietari au solicitat retrocedarea pe cale administrativă, în baza Legii nr. 10/2001, sau pe cale judecătorească, pentru o suprafață totală de 1.104.605 mp. Se apreciază, așadar, că scopul real al adoptării hotărârii a fost acela de a se sustrage imobilele în discuție, de la restituirea lor legitimă către foștii proprietari sau moștenitorii acestora. Ignorând toate aceste aspecte, invocate de reclamantă și respingând excepția de nelegalitate a actului administrativ individual, cu referire exclusivă la decizia nr. 124 din 8 martie 2002, a pârâtei, curtea de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și netemeinică.

Față de considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința, în sensul admiterii excepției invocată de reclamantă și constatării nelegalității H.G. nr. 631/2002, în privința terenului de 10.180 mp, situat în comuna Voluntari, tarlaua 2, parcela 7, județul Ilfov. Văzând și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.Z. împotriva sentinței civile nr. 1060 din 1 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite excepția de nelegalitate a H.G. nr. 631/2002, formulată de reclamanta B.Z. Constată nelegalitatea H.G. nr. 631/2002, în ce privește terenul de 10.180 mp, situat în Voluntari, tarlaua 2, parcela 7, județul Ilfov. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2005.