Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2005
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3128/2005

HOTĂRÂRE
26.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3128/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A.A.N., sucursala Romag Termo Drobeta Turnu Severin a chemat în judecată pârâta R.A. L. Drobeta Turnu Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 28.740.597.347 lei cu titlu de penalități de întârziere a facturilor de energie termică plus cheltuieli de judecată. Reclamanta susține că în baza contractelor nr. 819/1999 și nr. 847/2000 a livrat pârâtei energie termică, că cele 27 de facturi emise nu au fost achitate la scadență și că pentru întârzierea la plată a calculat penalități conform clauzelor contractuale pe perioada aprilie 2000-februarie 2001 pe care pârâta refuză să le achite.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea numai în parte a acțiunii, pentru suma de 27.879.814.256 lei arătând că diferența de 860.783.068 lei rezultă din modul diferit de calcul. Astfel, arată că plata trebuie considerată efectuată la data când banii au ieșit din contul său iar nu la data când au intrat în contul reclamantei iar scadența trebuie considerată la 20 de zile, respectiv la 15 zile de la primirea facturii. La data de 13 august 2002, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 11.255.126.909 lei cu titlu de despăgubiri, calculate ca urmare a neacordării la timp a subvenției pentru categoriile defavorizate.

Pârâta susține că o parte din prețul energiei trebuie să-l primească de la primărie pentru energia furnizată populației, că autoritatea administrativă a întârziat plata subvenției, că acest lucru a împiedicat-o să achite facturile la timp și că o parte din penalități trebuie suportate de chemata în garanție. Reclamanta a formulat o cerere de majorare a pretențiilor la suma de 29.267.980.831 lei reprezentând penalități calculate de la 3 decembrie 2001 până la plata efectivă a facturilor. Pe parcursul litigiului pârâta a solicitat acordarea înlesnirilor la plata obligațiilor conform O.U.G. nr. 57/2002 și normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanțe însă această procedură nu s-a finalizat ca urmare a neîntocmirii documentației complete.

Prin sentința nr. 54 din 31 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 29.267.980.831 lei cu titlu de penalități de întârziere plus suma de 317.374.908 lei cheltuieli de judecată. Totodată, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta și s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata sumei de 11.255.126.909 lei cu titlu de daune plus suma de 137.196.269 lei cheltuieli de judecată. În motivarea sentinței s-a reținut că acțiunea principală este întemeiată întrucât pârâta a achitat cu întârziere facturile emise de reclamantă în perioada aprilie 2000- februarie 2001. De asemenea, s-a reținut că neplata la scadență a facturilor de energie termică s-a datorat parțial și culpei chematei în garanție care nu a decontat la termen subvenția acordată de stat consumatorilor casnici defavorizați.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta și chemata în garanție. Recurenta pârâtă susține că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât s-a dat o interpretare greșită prevederilor contractului cu privire la modul de stabilire a penalităților de întârziere. Recurenta chemată în garanție susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, instanța încălcând dispozițiile O.U.G. nr. 162/1999 privind instituirea prețului național de referință pentru energia termică furnizată populației prin sisteme centralizate, precum și pentru acordarea de ajutoare bănești pentru categoriile defavorizate ale populației. Consideră că răspunderea pentru neexecutarea corespunzătoare a contractelor revine pârâtei.

Conform Hotărârii nr. 4/2004 a Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin sectorul de termoficare din structura R.A. L. s-a transformat în SC S. SA. Prin precizările depuse la dosar SC S. SA arată că urmare reorganizării R.A. L. reclamanta a preluat sucursala Romag-Termo Halanga a sectorului de termoficare din cadrul R.A. L. prin contractul de concesiune nr. 353 din 19 decembrie 2003 încheiat cu Consiliul Local Municipal Drobeta Turnu Severin prin care s-a concesionat reclamantei serviciul public de distribuire și furnizare a energiei termice. De asemenea, se precizează că prin Convenția nr. 15534 din 24 decembrie 2003, reclamanta a aprobat scutirea de plata penalităților de întârziere, inclusiv a celor ce formează obiectul litigiului.

Din „Protocolul” încheiat la data de 30 aprilie 2004 de reprezentanții reclamantei și pârâtei cu ocazia predării-primirii activității de furnizare a energiei termice conform contractului de concesiune nr. 353 din 19 decembrie 2003 rezultă că în urma compensării tuturor operațiunilor economice a rezultat că pârâta nu mai are de achitat nici o sumă de bani reclamantei. În această situație, urmează să se admită recursurile și să se schimbe sentința în sensul respingerii acțiunii și cererii de chemare în garanție.

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâta R.A.A.N., sucursala Romag Termo Halânga, jud. Mehedinți și de chemata în garanție Primăria municipiului Dr. Turnu Severin împotriva sentinței nr. 54 din 31 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantei R.A. de Activități Nucleare, sucursala Romag Termo Dr. Turnu Severin și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2923/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 14 octombrie 1999, reclamanta R.A. A.N., sucursala Romag–Termo Drobeta Turnu Severin, î
ÎCCJ 2001-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3816/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 83 din 17 ianuarie 2001 Tribunalul Hunedoara, secția comercială, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Deva și
ÎCCJ 2003-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2555 din 30 martie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de R.A.D.E.T. București, în contradictoriu
ÎCCJ 2010-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3977/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 august 2005 și precizată ulterior reclamanta SC E. SA București - Sucursala Electrocentrale București - a chemat î
ÎCCJ 2003-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A.D.E.T. București, a chemat în judecată pe pârâta SC S. SRL, solicitând plata sumei de 11.107.790 lei, contravaloarea consumului de energie
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă