ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 795/2006

Deliberând asupra recursului în anulare de față;

B.V. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și

U.M. 01813 Sibiu solicitând obligarea pârâților la plata sumei reprezentând

diferența dintre ajutorul brut neimpozabil datorat, constând în c/valoarea a 26

solde stabilite în raport cu solda brută avută în luna februarie 2000, conform

art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999, și ajutorul net plătit,

actualizată potrivit indicelui de evoluție a inflației începând cu luna martie

2000 până la data plății și în continuare până la achitarea efectivă.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că a funcționat ca militar activ în cadrul U.M. 01813 Sibiu, iar prin

decizia nr. 087910 din 18 aprilie 2000 emisă de Ministerul Apărării Naționale,

secția pensii militare la 24 februarie 2000 a fost trecut în rezervă cu drept

de pensie având o vechime efectivă în serviciu ca militar de 32 de ani. Conform

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă era îndrituit

la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna

februarie 2000, în luna schimbării poziției de activitate. Față de vechimea

efectivă ca militar raportat la textul legal evocat, reclamantul a susținut că

avea dreptul la 20 solde brute neimpozabile, iar potrivit art. 31 alin. (2) din

Legea nr. 138/1999 pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei limită de

pensionare, adică 55 de ani, pârâții aveau obligația să-i achite un ajutor egal

cu două solde lunare brute neimpozabile, respectiv 6 solde calculate în raport

cu solda lunară brută avută în luna februarie 2000.

Cum drepturile bănești i-au fost

achitate, dar în cuantum net și nu în cuantum brut, iar plata i s-a făcut

eșalonat și nu integral la data trecerii în rezervă, a suferit o pagubă cauzată

de devalorizarea monedei naționale prin întârzierea plății ceea ce impunea

admiterea acțiunii.

Ulterior, reclamantul și-a precizat

acțiunea în sensul că a cerut obligarea pârâților la plata sumei de 96.619,683

lei reprezentând diferența dintre ajutorul brut datorat conform art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 constând în c/valoarea a 20 solde lunare brute stabilite

în raport cu solda burtă avută în februarie 2000 și ajutorul net plătit, sumă

actualizată începând cu data de 1 martie 2000 până la 31 mai 2002 și

actualizarea ei în continuare până la executarea efectivă a plății.

A mai precizat reclamantul că

renunță la plata a 6 solde brute reprezentând plăți compensatorii aferente

anilor rămași până la împlinirea vârstei legale de pensionare.

Ministerul Apărării Naționale a

chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul

admiterii acțiunii, chematul în garanție să fie obligat la plată.

Tribunalul Sibiu, prin sentința

civilă nr. 277 din 30 mai 2002, a respins acțiunea și cererea de chemare în

garanție.

Instanța de fond a reținut că

potrivit art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999, erau scutite de plata impozitului

numai plățile compensatorii și ajutoarele calculate în raport cu solda netă. De

asemenea, același act normativ a abrogat expres, prin art. 86, prevederile

privind neimpozarea drepturilor prevăzute de art. 7 din O.G. nr. 7/1998.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția

civilă, prin decizia nr. 2368 din 28 octombrie 2002, a admis recursul

reclamantului, a modificat sentința atacată în sensul admiterii acțiunii și

obligarea pârâților la plata sumei de 96.019.683 lei actualizată în continuare,

până la plata debitului.

A fost admisă cererea de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor Publice și a fost obligat chematul în

garanție să plătească pârâtului Ministerul Apărării Naționale respectiva sumă

actualizată.

În motivarea deciziei s-a învederat

că O.G. nr. 73/1999 nu cuprindea nici o dispoziție expresă privind abrogarea

art. 31 din Legea nr. 138/1999, care avea caracterul unei norme speciale,

derogatorii de la norma generală și prin urmare susținerile reclamantului

referitoare la greșita impozitare a ajutoarelor acordate în baza art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 erau întemeiate.

În contra acestei decizii, în

temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data respectivă, a

declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, pe motiv că a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii și totodată era și vădit netemeinică.

Astfel, s-a învederat că instanța de

apel a aplicat dispoziții care la data soluționării cauzei erau abrogate,

respectiv art. 31 din Legea nr. 138/1999 care nu mai erau aplicabile în raport

de art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, ca lege specială în

materie.

S-a mai susținut că ajutoarele

acordate reclamantului, conform art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută și nu

de cea netă, astfel că, potrivit art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 nu erau

scutite de impozitul pe venit. Mai mult, ajutoarele reglementate de Legea nr. 138/1999,

nu se identifică cu cele prev. de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 întrucât

ajutoarele acordate militarilor sunt venituri asimilate salariului, nu indemnizații

cu destinație specială, de natura celor enumerate în normele metodologice

privind punerea în aplicare a O.G. nr. 73/1999 aprobate prin H.G. nr. 1066/1999.

Recursul în anulare este fondat.

Astfel, conform art. 4 lit. b) din

O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, sunt supuse impozitării veniturile

din salariu cu care sunt asimilate în baza art. 23 lit. b) din ordonanță și

drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, sporurile și alte drepturi

ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.

Art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999

prevede scutirea de impozit pentru sumele reprezentând plăți compensatorii

calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în

rezervă ca urmare a nevoilor de restructurare și reducere, precum și pentru

ajutoare stabilite în raport de solda netă acordată la trecerea în rezervă sau

direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc

condiții de pensie.

Or, în speță, ajutoarele acordate

reclamantului cu ocazia trecerii în rezervă au fost stabilite în raport de

solda lunară brută, iar nu de cea netă și prin urmare nu se încadrau în

prevederile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999.

De asemenea, referitor la ajutoare,

deși art. 5 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit și respectiv H.G.

nr. 1066 din 29 decembrie 1999 confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din

ajutoare, precizează și care anume venituri fac parte din această categorie,

excluzându-le pe cele de natură salarială cum sunt cele acordate reclamantului.

Față de cele ce preced, rezultă că

ajutoarele acordate potrivit legii cadrelor militare la trecerea în rezervă

sunt asimilate de legiuitor, veniturilor din salarii, care se impozitează.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva

deciziei nr. 2368 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă,

pe care o casează, în sensul că respinge recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva

sentinței civile nr. 277 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu, pe care o

menține.

Admite cererea formulată de

Ministerul Apărării Naționale conform art. 404

1

C. proc. civ. și

dispune restabilirea situației anterioară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2006.