ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4104/2005

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată la 23

octombrie 2002

reclamantul K.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.I., persoană decedată, fără

moștenitori, cerând a se constatat că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de

proprietate asupra suprafeței de cca 20 de ari situat în intravilanul comunei Ciumani

și care se identifică în C.F. Ciumani sub nr.top 1334/2.

În motivarea cererii reclamantul

susține că de mai mult de 25 de ani posedă netulburat, pașnic, public și sub

nume de proprietar terenul în litigiu și pentru care, în cartea funciară, este

înscris ca proprietar tabular pârâtul.

La 12 noiembrie 2002 reclamantul a

solicitat citarea în cauză a moștenitorului pârâtului, T.E.

Pârâta E.T. a cerut respingerea

acțiunii ca inadmisibilă, pentru mai multe considerente, anume: că reclamantul

ar deține terenul în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare

încheiate cu un neproprietar, A.J., respectiv că, în realitate, fostul

proprietar ar fi fost deposedat în mod abuziv de acest teren, invocându-se

naționalizarea și exproprierea, caz în care terenul în litigiu ar cădea sub

incidența legilor reparatorii (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001), aspecte

care exclud dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către terțe

persoane.

Totodată, pârâta a formulat o două

cereri prin care solicită ca reclamantul să fie obligat să își demoleze

construcțiile edificate pe terenul în litigiu și respectiv, să se constate că

imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu și este exceptat de la

dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

La 5 iunie 2003, reclamantul a

solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a lui P.F., în prezent

decedată, soția supraviețuitoare a lui B.M., persoană în favoarea căreia este

înscris în C.F. Ciumani, nr.top 13333/2 dreptul de proprietate pentru parte din

terenul în litigiu, anume 1374 mp.

Prin sentința civilă nr. 619 din 24

noiembrie 2003, Judecătoria Gheorghieni

a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții

A.I., decedat, prin moștenitoarea T.E. și P.F., decedată fără moștenitori și,

în consecință, a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate

prin uzucapiune asupra imobilului identificat prin nr.top vechi 13334/2 și nr. 13333/2

Ciumani, în suprafață de 3.324 mp.

Prin aceeași sentință s-a dispus

rectificarea suprafeței parcelei cu nr.top 13334/2 de la 1000 la 1950 mp și s-a

dispus intabularea drepturilor astfel dobândite.

În motivarea sentinței s-a reținut

că potrivit mențiunilor extrasului C.F. ultima înscriere referitoare la parte

din terenul în litigiu s-a efectuat în anul 1936 pe numele lui A.I. și că nu

există nici o mențiune referitoare la naționalizarea sau exproprierea acestui

teren.

Cât privește actul încheiat între

reclamant și promitentul vânzător A.J. (persoană care ar fi deținut terenul în

baza unui schimb cu adevăratul proprietar, A.I.), prima instanță a constatat că

este un act juridic translativ de proprietate care însă provine de la un non

proprietar și, ca atare, nu este apt să transmită dreptul de proprietate în

favoarea beneficiarului promisiunii.

Constatând

că posesia reclamantului întrunește condițiile art. 1847 C. civ., prima

instanță a apreciat că se impune admiterea cererii, în contradictoriu și cu P.F.

care este proprietarul tabular al unei părți din teren.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta E.T. invocând, în principal, că față de probatoriu

administrat se impunea respingerea acțiunii și, în subsidiar, desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru omisiunea judecătoriei

de a se fi pronunțat asupra cererii sale reconvenționale, care ar fi putut fi

calificată, în opinia sa a fi și o cerere de intervenție.

Prin decizia civilă nr. 291/A din 29

aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș

a admis apelul declarat de moștenitoarea pârâtului A.I., T.E.

împotriva sentinței menționate și a respins, ca nefondată, cererea

reconvențională formulată de această pârâtă la judecata în primă instanță.

Prin aceeași sentință au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei s-a reținut că

la 29 ianuarie 2003, la judecata în prima instanță, pârâta a formulat o cerere

reconvențională, că din lecturarea acesteia rezultă că pârâta solicita

obligarea reclamantului la demolarea construcțiilor edificate pe terenul în

litigiu, cerere asupra căreia judecătorii au omis să se pronunțe.

Analizând

această cerere, instanța de apel a reținut, fără altă argumentație că, atâta

timp cât reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu, „cererea reconvențională a apelantei” este nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta E.T. invocând incidența art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

recurenta susține că instanțele de fond au interpretat greșit actul dedus

judecății, reținând, în mod greșit, ca fiind o convenție de schimb, convenția

intervenită în anul 1959 între A.I. și I.A.

Totodată,

recurenta apreciază că prin probatoriul administrat nu s-au dovedit a fi fost

îndeplinite condițiile uzucapiunii și că instanțele au ignorat apărarea sa și

mijloacele de probă invocate, în sensul că, în realitate, terenul în litigiu a

fost naționalizat iar împotriva statului nu se poate prescrie, fără a arăta

argumentele pentru care le-a înlăturat.

Analizând motivele invocate de

pârâtă și care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7,

9 și 10 C. proc. civ. și pentru motivele de ordine publică invocate, Înalta

Curte constată că recursul dedus judecății este fondat.

Astfel, judecătorul este în drept și

are îndatorirea de a cere părților explicații cu privire la situația de fapt și

motivarea în drept pe care acestea le invocă în susținerea pretențiilor și

apărărilor lor, cu atât mai mult în cazul în care formulările date de acestea

sunt confuze ori contradictorii.

Rolul activ al judecătorului se

impune îndeosebi pentru stabilirea cu claritate a obiectului cererilor

formulate de părți și a temeiului juridic al acestora, fapt care se realizează

în cadrul unor dezbateri contradictorii și nu direct în considerentele

hotărârilor judecătorești, caz în care se încalcă dreptul la apărare.

Mai mult, judecătorul are

îndatorirea de a stabili calitatea părților chemate în judecată și, îndeosebi

de a verifica dacă acestea au capacitate de folosință, știut fiind că această

capacitate încetează la moartea persoanei, potrivit art. 7 alin. (1) din

Decretul nr. 31/1954, caz în care persoanele decedate nu mai pot sta în proces,

în calitate de reclamant ori pârât și, cu atât mai puțin, hotărârile

judecătorești nu se pot pronunța în contradictoriu cu acestea.

Totodată, judecătorii au obligația

de a-și motiva hotărârile, adică să arate rațiunile care i-au determinat să

admită sau să respingă cererile deduse judecății, hotărârea trebuind să

cuprindă în considerentele sale o cercetare completă a dovezilor administrate

și a motivelor juridice invocate de acestea, precum și a celor pe care

judecătorul își sprijină soluția.

În analizarea și soluționarea căilor

de atac, judecătorii trebuie să respecte și principiul

non informatio in

pejus,

potrivit căruia unei părți nu i se poate înrăutăți situația în

propria ei cale de atac, în caz contrar fiind de presupus că părțile renunță la

dreptul de a ataca hotărârile de teama obținerii unor soluții care să le

agraveze situația, fapt ce ar face imposibil controlul judiciar și ar împieta

asupra aflării adevărului.

Regulile, principiile și

îndatoririle menționate nu au fost respectate la judecata în primă instanță și,

după caz, în apel.

Astfel, potrivit mențiunilor din

dispozitiv, sentința judecătoriei s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâta P.F.,

persoană decedată și care nu avea capacitate procesuală de folosință.

Mai mult, prin însăși cererea de

chemare în judecată reclamantul a chemat în judecată o persoană decedată, anume

A.I., situație în care instanța avea obligația de a verifica acest fapt iar, în

caz afirmativ, să ceară pretinsei moștenitoare, pârâta T.E., să se legitimeze

procesual ca unică moștenitoare a defunctului.

O astfel de verificare s-a omis să

fie făcută și de instanța de apel care nu indică în dispozitivul deciziei

pronunțate care sunt părțile care au participat la judecată.

De asemenea, cum pârâta T.E. a

formulat mai multe cereri intitulate a fi „reconvenționale”, anume la 24

ianuarie 2003 (fila 34) și la 14 mai 2003 (fila 58), prin care invocă pretenții

diferite, instanțele aveau obligația ca în cadrul unor dezbateri contradictorii

să califice aceste cereri, să stabilească obiectul și temeiul juridic al

acestora și, respectiv, să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile formale

(inclusiv cele referitoare la timbraj) de natură să permită analizarea pe fond

a pretențiilor.

Mai mult, respingerea cererii

reconvenționale formulată de pârâtă în apelul pe care aceasta l-a exercitat s-a

realizat cu încălcarea principiului

non informatio in pejus

, fapt ce

atrage casarea hotărârii.

Totodată, argumentarea soluției

adoptate cu privire la cererea de uzucapiune prin sintagma „din probatoriul

administrat în cauză instanța constată că sunt întrunite condițiile cerute de

art. 1847 și urm. C. civ.”, fără vreo trimitere la dovezile administrate care

au impus o atare concluzie și, respectiv, justificarea soluției dată asupra

cererii reconvenționale doar prin trimiterea la soluția adoptată cu privire la

cererea principală, învederându-se astfel inutilitatea motivării soluției date

asupra cererii reconvenționale, nu satisfac cerințele referitoare la motivarea

hotărârilor judecătorești și nu sunt de natură să convingă cu privire la

justețea soluțiilor adoptate.

Față de cele ce preced și pentru

omisiunea examinării fondului pricinii în sensul art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârile date de instanțele de

fond și va trimite cauza primei instanțe pentru o nouă judecată.

Cu ocazia rejudecării, instanța

urmează a analiza, sub formă de apărări, și celelalte argumente invocate de

pârâtă prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta E.T.

împotriva deciziei nr.291/A din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

civilă.

Casează decizia recurată precum și

sentința civilă nr. 619 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei Gheorghieni și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 18 mai 2005.