ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4104/2005

Asupra recursului de față constată: Prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2002 reclamantul K.L. a chemat în judecată pe pârâtul A.I., persoană decedată, fără moștenitori, cerând a se constatat că a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeței de cca 20 de ari situat în intravilanul comunei Ciumani și care se identifică în C.F. Ciumani sub nr.top 1334/2. În motivarea cererii reclamantul susține că de mai mult de 25 de ani posedă netulburat, pașnic, public și sub nume de proprietar terenul în litigiu și pentru care, în cartea funciară, este înscris ca proprietar tabular pârâtul. La 12 noiembrie 2002 reclamantul a solicitat citarea în cauză a moștenitorului pârâtului, T.E.

Pârâta E.T. a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru mai multe considerente, anume: că reclamantul ar deține terenul în baza unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu un neproprietar, A.J., respectiv că, în realitate, fostul proprietar ar fi fost deposedat în mod abuziv de acest teren, invocându-se naționalizarea și exproprierea, caz în care terenul în litigiu ar cădea sub incidența legilor reparatorii (Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001), aspecte care exclud dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către terțe persoane. Totodată, pârâta a formulat o două cereri prin care solicită ca reclamantul să fie obligat să își demoleze construcțiile edificate pe terenul în litigiu și respectiv, să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu și este exceptat de la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

La 5 iunie 2003, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a lui P.F., în prezent decedată, soția supraviețuitoare a lui B.M., persoană în favoarea căreia este înscris în C.F. Ciumani, nr.top 13333/2 dreptul de proprietate pentru parte din terenul în litigiu, anume 1374 mp. Prin sentința civilă nr. 619 din 24 noiembrie 2003, Judecătoria Gheorghieni a admis acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții A.I., decedat, prin moștenitoarea T.E. și P.F., decedată fără moștenitori și, în consecință, a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului identificat prin nr.top vechi 13334/2 și nr. 13333/2 Ciumani, în suprafață de 3.324 mp.

Prin aceeași sentință s-a dispus rectificarea suprafeței parcelei cu nr.top 13334/2 de la 1000 la 1950 mp și s-a dispus intabularea drepturilor astfel dobândite. În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit mențiunilor extrasului C.F. ultima înscriere referitoare la parte din terenul în litigiu s-a efectuat în anul 1936 pe numele lui A.I. și că nu există nici o mențiune referitoare la naționalizarea sau exproprierea acestui teren. Cât privește actul încheiat între reclamant și promitentul vânzător A.J. (persoană care ar fi deținut terenul în baza unui schimb cu adevăratul proprietar, A.I.), prima instanță a constatat că este un act juridic translativ de proprietate care însă provine de la un non proprietar și, ca atare, nu este apt să transmită dreptul de proprietate în favoarea beneficiarului promisiunii.

Constatând că posesia reclamantului întrunește condițiile art. 1847 C. civ., prima instanță a apreciat că se impune admiterea cererii, în contradictoriu și cu P.F. care este proprietarul tabular al unei părți din teren. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E.T. invocând, în principal, că față de probatoriu administrat se impunea respingerea acțiunii și, în subsidiar, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru omisiunea judecătoriei de a se fi pronunțat asupra cererii sale reconvenționale, care ar fi putut fi calificată, în opinia sa a fi și o cerere de intervenție. Prin decizia civilă nr. 291/A din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis apelul declarat de moștenitoarea pârâtului A.I., T.E.

împotriva sentinței menționate și a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de această pârâtă la judecata în primă instanță. Prin aceeași sentință au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea deciziei s-a reținut că la 29 ianuarie 2003, la judecata în prima instanță, pârâta a formulat o cerere reconvențională, că din lecturarea acesteia rezultă că pârâta solicita obligarea reclamantului la demolarea construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, cerere asupra căreia judecătorii au omis să se pronunțe. Analizând această cerere, instanța de apel a reținut, fără altă argumentație că, atâta timp cât reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, „cererea reconvențională a apelantei” este nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta E.T. invocând incidența art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susține că instanțele de fond au interpretat greșit actul dedus judecății, reținând, în mod greșit, ca fiind o convenție de schimb, convenția intervenită în anul 1959 între A.I. și I.A. Totodată, recurenta apreciază că prin probatoriul administrat nu s-au dovedit a fi fost îndeplinite condițiile uzucapiunii și că instanțele au ignorat apărarea sa și mijloacele de probă invocate, în sensul că, în realitate, terenul în litigiu a fost naționalizat iar împotriva statului nu se poate prescrie, fără a arăta argumentele pentru care le-a înlăturat.

Analizând motivele invocate de pârâtă și care se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și pentru motivele de ordine publică invocate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății este fondat. Astfel, judecătorul este în drept și are îndatorirea de a cere părților explicații cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care acestea le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, cu atât mai mult în cazul în care formulările date de acestea sunt confuze ori contradictorii. Rolul activ al judecătorului se impune îndeosebi pentru stabilirea cu claritate a obiectului cererilor formulate de părți și a temeiului juridic al acestora, fapt care se realizează în cadrul unor dezbateri contradictorii și nu direct în considerentele hotărârilor judecătorești, caz în care se încalcă dreptul la apărare.

Mai mult, judecătorul are îndatorirea de a stabili calitatea părților chemate în judecată și, îndeosebi de a verifica dacă acestea au capacitate de folosință, știut fiind că această capacitate încetează la moartea persoanei, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, caz în care persoanele decedate nu mai pot sta în proces, în calitate de reclamant ori pârât și, cu atât mai puțin, hotărârile judecătorești nu se pot pronunța în contradictoriu cu acestea. Totodată, judecătorii au obligația de a-și motiva hotărârile, adică să arate rațiunile care i-au determinat să admită sau să respingă cererile deduse judecății, hotărârea trebuind să cuprindă în considerentele sale o cercetare completă a dovezilor administrate și a motivelor juridice invocate de acestea, precum și a celor pe care judecătorul își sprijină soluția.

În analizarea și soluționarea căilor de atac, judecătorii trebuie să respecte și principiul non informatio in pejus, potrivit căruia unei părți nu i se poate înrăutăți situația în propria ei cale de atac, în caz contrar fiind de presupus că părțile renunță la dreptul de a ataca hotărârile de teama obținerii unor soluții care să le agraveze situația, fapt ce ar face imposibil controlul judiciar și ar împieta asupra aflării adevărului. Regulile, principiile și îndatoririle menționate nu au fost respectate la judecata în primă instanță și, după caz, în apel. Astfel, potrivit mențiunilor din dispozitiv, sentința judecătoriei s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâta P.F., persoană decedată și care nu avea capacitate procesuală de folosință.

Mai mult, prin însăși cererea de chemare în judecată reclamantul a chemat în judecată o persoană decedată, anume A.I., situație în care instanța avea obligația de a verifica acest fapt iar, în caz afirmativ, să ceară pretinsei moștenitoare, pârâta T.E., să se legitimeze procesual ca unică moștenitoare a defunctului. O astfel de verificare s-a omis să fie făcută și de instanța de apel care nu indică în dispozitivul deciziei pronunțate care sunt părțile care au participat la judecată. De asemenea, cum pârâta T.E.

a formulat mai multe cereri intitulate a fi „reconvenționale”, anume la 24 ianuarie 2003 (fila 34) și la 14 mai 2003 (fila 58), prin care invocă pretenții diferite, instanțele aveau obligația ca în cadrul unor dezbateri contradictorii să califice aceste cereri, să stabilească obiectul și temeiul juridic al acestora și, respectiv, să verifice dacă au fost îndeplinite condițiile formale (inclusiv cele referitoare la timbraj) de natură să permită analizarea pe fond a pretențiilor. Mai mult, respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtă în apelul pe care aceasta l-a exercitat s-a realizat cu încălcarea principiului non informatio in pejus , fapt ce atrage casarea hotărârii.

Totodată, argumentarea soluției adoptate cu privire la cererea de uzucapiune prin sintagma „din probatoriul administrat în cauză instanța constată că sunt întrunite condițiile cerute de art. 1847 și urm. C. civ.”, fără vreo trimitere la dovezile administrate care au impus o atare concluzie și, respectiv, justificarea soluției dată asupra cererii reconvenționale doar prin trimiterea la soluția adoptată cu privire la cererea principală, învederându-se astfel inutilitatea motivării soluției date asupra cererii reconvenționale, nu satisfac cerințele referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești și nu sunt de natură să convingă cu privire la justețea soluțiilor adoptate. Față de cele ce preced și pentru omisiunea examinării fondului pricinii în sensul art. 314 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârile date de instanțele de fond și va trimite cauza primei instanțe pentru o nouă judecată. Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a analiza, sub formă de apărări, și celelalte argumente invocate de pârâtă prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta E.T. împotriva deciziei nr.291/A din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 619 din 24 noiembrie 2003 a Judecătoriei Gheorghieni și trimite cauza spre rejudecare aceleiași judecătorii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 mai 2005.