Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4832/2005

HOTĂRÂRE
03.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4832/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 19 noiembrie 2003, reclamanta Asociația de Proprietari, blocurile 1-10, a chemat în judecată Asociația de Proprietari C.P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate nelegalitatea constituirii asociației pârâte. În motivarea cererii reclamanta a arătat că datează de peste 35 ani și cuprinde 54 apartamente. Prin sentința nr. 307/PJ din 30 aprilie 2002, conform prevederilor Legii nr. 114/1996, reclamanta a devenit persoană juridică prin transformarea fostei Asociații de locatari K. blocurile 1-10. Ulterior, prin sentința nr. 571/PJ din 31 octombrie 2002 a dobândit personalitate juridică Asociația de Proprietari C.P.

nr. 2. Reclamanta a susținut că sentința menționată este lovită de nulitate, întrucât pârâta este o asociație de proprietari transformată dintr-o asociație tot de proprietari, dobândirea personalității juridice având loc cu încălcarea prevederilor Legii nr. 114/1996 și a O.G. nr. 85/2001. Prin sentința nr. 302 din 14 ianuarie 2004, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea reclamantei, reținând că cererea acesteia reprezintă o cale ocolită de a supune controlului judiciar încheierea, neatacată în termen, prin care pârâtei i s-a acordat personalitate juridică. Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Prin decizia nr. 1844 din 29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei pentru lipsa legitimării procesuale active, reținând că aceasta nu există ca persoană juridică. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Asociația de Proprietari Bloc 1-10, fără a invoca nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. După ce face un istoric al cauzei, recurenta critică decizia pronunțată în apel, susținând că în mod greșit s-a apreciat asupra lipsei legitimării procesuale active, deși inadvertența dintre denumirea oficială, stabilită prin hotărâre judecătorească și cea folosită în cauză a fost lămurită prin concluziile orale prezentate în instanță și prin depunerea unei precizări la dosarul cauzei.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea căii de atac exercitate, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv evocarea fondului și admiterea acțiunii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: În raport de dispozițiile art. 43 și art. 161 C. proc. civ. prin care este folosită expres noțiunea de capacitate de exercițiu, precum și față de cele ale art. 41 din același cod în care implicit, indirect, este folosită noțiunea de capacitate de folosință, rezultă că pentru dobândirea calității de parte în procesul civil, între altele, este necesară îndeplinirea condiției privind capacitatea procesuală. În plan procesual, capacitatea procesuală reprezintă capacitatea civilă din dreptul civil material, ca parte a capacității juridice a persoanei, constând în capacitatea de a avea și a-și exercita drepturile civile și de a-și asuma obligații civile, prin încheierea de acte juridice.

Cu referire la persoanele juridice, în raport de dispozițiile art. 5 și art. 33 alin. (1) din Decretul nr. 31/1964 această capacitate este dată de înființarea lor potrivit legii. Totodată, în raport de dispozițiile aceluiași act normativ, cu referire la art. 38, identificarea persoanei juridice are loc, între altele, prin denumirea stabilită prin actul de înființare pentru subiectul colectiv de drept. Or, în cauză reclamanta nu a făcut dovada identității, sub aspectul condițiilor menționate, așa încât decizia atacată este legală. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari Bloc 1-10 București împotriva deciziei nr. 1844 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3242/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2003 sub nr. 108 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, petenta Asociația de proprietari Bloc OD, a s
ÎCCJ 2005-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7565/2005
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta C.E.C.A.P.P.P.T., casa București, a chemat în judecată pe pârâții SC M. SA București, Primăria municipiului București, Ministerul Ind
ÎCCJ 2004-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5673/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2001 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta S.I.M. a chemat în judecată pe pârâții A.
ÎCCJ 2003-01-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5451/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București, reclamanta Z.B.D.M.V., invocând calitatea sa de proprietar asupra apartamentului
ÎCCJ 2006-12-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9979/2006
prezenta cauză și fosta C.M.C.C. București. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada drepturilor de proprietate asupra imobilului solicitat. În acest sens, este de menționat în primul rând că nici prin notificare și nici prin acțiunea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă