Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.07.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4462/2005

HOTĂRÂRE
21.07.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4462/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 399 din 17 martie 2005, Tribunalul București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.F. și l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că revizuientul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 52 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului București, la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. final C. pen. Acesta a cerut revizuirea sentinței pentru a fi audiate în cauză și alte persoane. Instanța care a primit cererea de revizuire spre soluționare a motivat că temeiul invocat de revizuient nu îndeplinește condiția de faptă sau împrejurare ce nu a fost cunoscută de instanță în soluționarea cauzei, din acest considerent revizuirea fiind inadmisibilă.

Prin decizia penală nr. 349 din 11 mai 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul condamnatului împotriva sentinței arătate cu motivarea că reevaluarea probelor dosarului așa cum cere revizuientul nu se înscriu între motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul fără să o motiveze. În susținerea orală apărătorul revizuientului a cerut reaprecierea probelor dosarului în care petentul a fost condamnat întrucât este nevinovat. Recursul nu este fondat. Din examinarea art. 394 C. proc. pen., rezultă că hotărârile judecătorești definitive pot fi revizuite în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege. Or cazul invocat de revizuient, reaprecierea probelor nu este cuprins între aceste motive.

Așa finind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.F. împotriva deciziei penale nr. 349 din 11 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 80 lei (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3480/2005
Asupra recursului de față; Potrivit actelor dosarului se reține următoarele: Prin sentința penală nr. 215 din 15 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de condamnatul O
ÎCCJ 2004-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5400/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, prin sentința penală nr. 494 din 13 aprilie 2004, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de condamnatul L.P., reținând că mo
ÎCCJ 2004-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6318/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția penală, prin sentința penală nr. 814 din 16 iunie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 294
ÎCCJ 2005-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2663/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 2 februarie 2005, Tribunalului București a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul F.G. împotriva sentinței penale
ÎCCJ 2005-07-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4403/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 475 din 8 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 1238/200
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă