ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4090/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 752 din 25

octombrie 2001 SC A. SA Cornățelu, județul Dâmbovița a respins solicitarea

efectuată pe cale de notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către numiții

P.T., P.D.B., P.V.C. și J.H.A. prin care au solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în comuna Contești, sat Bălteni, județul Dâmbovița compus din

clădiri (conac și construcții anexe ) și teren în suprafață de 6,63 ha.

În motivarea deciziei s-a arătat că

suprafața de teren solicitată, reprezintă incinta (curtea) societății pentru

care persoana notificată a obținut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului seria M 07 nr. 0692 eliberat de Ministerul

Agriculturii și Alimentației conform H.G. nr. 834/1991. Întregul imobil, atât

conacul, cât și suprafața de teren intravilan au fost ipotecate în favoarea B.I.R.,

sucursala Dâmbovița, astfel că societatea notificată a apreciat că restituirea

imobilului este imposibilă.

La data de 29 noiembrie 2001 P.T., P.D.B.,

P.V.C. și J.H.A. s-au adresat instanței judecătorești și au solicitat anularea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului Seria

M07 nr. 0692 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației deoarece

eliberarea lui s-a făcut cu încălcarea legii și în frauda drepturilor

reclamanților; anularea deciziei emisă de pârâta SC A. SA Cornățelu;

restituirea în natură a imobilului compus din clădiri ( conac și construcții

anexe ) și teren în suprafață de 6,63 ha situat în comuna Contești, sat

Bălteni, județul Dâmbovița.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a aparținut numitei P.E., autoarea reclamanților, și a fost preluat în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, bunul fiind stăpânit în

prezent de către pârâtă. Decizia emisă de pârâtă este nulă absolut cel puțin

pentru nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 în sensul

formulării unei oferte de restituire prin echivalent. Pârâta nu poate invoca

buna-credință cu ocazia dobândirii unei părți din imobil deoarece era

îndatorată să cunoască situația juridică a imobilului preluat, iar contractul

de ipotecă invocat nu este opozabil reclamanților și nu constituie un

impediment pentru restituirea imobilului întrucât debitoarea a garantat cu un

obiect care nu-i aparținea.

La cererea pârâtei, instanța de fond

a dispus introducerea în cauză a B.I.R., bancă aflată în faliment, prin R.V.A.B.

SA, în calitate de lichidator.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă,

prin sentința nr. 312 din 3 aprilie 2002, a admis excepția invocată de pârâta

SC A. SA Cornățelu privind competența materială și disjungând cauza, asupra

capătului de cerere privind anularea certificatului de proprietate asupra

terenului, a sesizat Curtea de Apel Ploiești, ca instanță competentă material.

A respins acțiunea reclamanților cu referire la celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut și motivat că imobilul revendicat a aparținut autoarei

reclamanților E.P. și a trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr.

83/2949. Situația juridică actuală a imobilului ( ipotecat ca urmare a unui

împrumut contractat cu B.I.R.) face imposibilă restituirea în natură a bunului

și cum este imperativ necesar a se clarifica situația terenului, capătul de

cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a

fost socotit de competența Curții de Apel Ploiești, potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 68 din 11 iulie 2002, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți și prin aceeași decizie, a sesizat secția de contencios

administrativ a Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea cererii de anulare

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Curtea a motivat că acest certificat

a fost eliberat de un organ al administrației centrale, competența de

soluționare a cererii de anulare a acestui act aparținând curții de apel. A

fost înlăturată apărarea reclamanților potrivit căreia cererea de anulare a

certificatului revine spre competență instanței de drept comun, întrucât ea vizează

acte juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, în

speță nefiind vorba de un act juridic de înstrăinare, ci de un certificat de

atestare a dreptului de proprietate emis în cadrul unei proceduri speciale și

care atrage competența curții de apel.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal au declarat

recurs reclamanții P.T., P.D.B., P.V.C. și J.H.A. care au susținut următoarele

motive de casare: instanțele aveau obligația de a suspenda soluționarea

capetelor de cerere privind anularea deciziei emisă de pârâtă și restituirea în

natură a imobilului, până la soluționarea capătului referitor la nulitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului;

instanțele au dat o greșită interpretare prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001

deoarece competența revine aceleiași instanțe pentru toate cererile făcute în

temeiul acestei legi; greșit s-a respins cererea privind anularea deciziei prin

care s-a refuzat restituirea în natură a bunului, întrucât sunt suprafețe de

teren libere și neipotecate.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

În speță, reclamanții au investit

instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni având un obiect complex, privind

constatarea nulității unui certificat de atestare a dreptului de proprietate,

anularea deciziei de refuz a restituirii în natură a nemișcătorului și pe cale

de consecință, predarea bunului către reclamanți. Cel puțin, pentru ultimele

capete de cerere, competența materială aparținea tribunalului, ca instanță de

fond și secției civile a curții de apel, în calea de atac.

Trebuie reținut, însă, că

reclamanții au formulat acțiunea în cadrul procesual prevăzut de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, urmărind, în principal, restituirea în natură a imobilului

pentru care, ca o chestiune prejudicială, era necesar a se obține, pe cale de

judecată, desființarea actelor juridice de înstrăinare a imobilului de la stat

către societatea pârâtă.

Întrucât, în speță, instanța a fost

învestită cu soluționarea unei cereri complexe, întemeiată pe dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 46 din Legea nr. 10/2001 înainte de republicarea

acestei legi în M. Of. Partea I a, nr. 279/2005 ) competența materială aparține

tribunalului, ca instanță de fond, și curții de apel, în calea de atac,

întrucât reclamanții, așa cum s-a demonstrat mai sus, au formulat acțiunea în

cadrul procesual prevăzut de această lege și cum urmăresc restituirea în natură

a nemișcătorului, ca o chestiune prejudicială, era necesar a se obține , pe

cale judecătorească, desființarea actului prin care o autoritate de stat a

înstrăinat imobilul sau o parte din el, societății pârâte.

Deși certificatul de atestare a

dreptului de proprietate este un act emis de un organ central al administrației

de stat, pentru considerentele arătate și pentru argumente deduse din

necesitate realizării unei bune administrări a justiției, ca și pentru faptul

că, în speță, nu este vorba de nesocotirea unor norme de competență materială

prin care se realizează o delimitare de atribuții pe linie verticală, între

instanțele judecătorești, se consideră că, intervenind o prorogare de competență,

potrivit art. 17 C. proc. civ., aceeași instanță este competentă să soluționeze

atât cererea având ca obiect nulitatea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, cât și capetele de cerere vizând anularea deciziei emisă de

persoana notificată și de restituire în natură a nemișcătorului.

Datorită specificului Legii

contenciosului administrativ, recurgerea la procedura administrativă prevăzută

de această lege ar lipsi de finalitate Legea nr. 10/2001, fiind înlăturate

rațiunea și spiritul ei, de reparațiune, de restituire a imobilelor, în măsura

în care cerințele acesteia, inclusiv în ceea ce privește valabilitatea actelor

juridice încheiate în cadrul procesului de privatizare, ar fi întrunite.

Față de cele ce preced, recursul

reclamanților se privește ca întemeiat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

hotărârile date în cauză, cu consecința reluării judecății de la prima zi de

înfățișare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții P.T., P.D.B., P.V.C., A.H.J. împotriva deciziei nr. 68 din 11 iulie

2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 312 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, și trimite

cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabil.

Pronunțată, în ședința publică

astăzi, 18 mai 2005.