ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4090/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 752 din 25 octombrie 2001 SC A. SA Cornățelu, județul Dâmbovița a respins solicitarea efectuată pe cale de notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, de către numiții P.T., P.D.B., P.V.C. și J.H.A. prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Contești, sat Bălteni, județul Dâmbovița compus din clădiri (conac și construcții anexe ) și teren în suprafață de 6,63 ha. În motivarea deciziei s-a arătat că suprafața de teren solicitată, reprezintă incinta (curtea) societății pentru care persoana notificată a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M 07 nr. 0692 eliberat de Ministerul Agriculturii și Alimentației conform H.G.

nr. 834/1991. Întregul imobil, atât conacul, cât și suprafața de teren intravilan au fost ipotecate în favoarea B.I.R., sucursala Dâmbovița, astfel că societatea notificată a apreciat că restituirea imobilului este imposibilă. La data de 29 noiembrie 2001 P.T., P.D.B., P.V.C. și J.H.A. s-au adresat instanței judecătorești și au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului Seria M07 nr. 0692 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației deoarece eliberarea lui s-a făcut cu încălcarea legii și în frauda drepturilor reclamanților; anularea deciziei emisă de pârâta SC A. SA Cornățelu; restituirea în natură a imobilului compus din clădiri ( conac și construcții anexe ) și teren în suprafață de 6,63 ha situat în comuna Contești, sat Bălteni, județul Dâmbovița.

În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul a aparținut numitei P.E., autoarea reclamanților, și a fost preluat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1949, bunul fiind stăpânit în prezent de către pârâtă. Decizia emisă de pârâtă este nulă absolut cel puțin pentru nerespectarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 în sensul formulării unei oferte de restituire prin echivalent. Pârâta nu poate invoca buna-credință cu ocazia dobândirii unei părți din imobil deoarece era îndatorată să cunoască situația juridică a imobilului preluat, iar contractul de ipotecă invocat nu este opozabil reclamanților și nu constituie un impediment pentru restituirea imobilului întrucât debitoarea a garantat cu un obiect care nu-i aparținea.

La cererea pârâtei, instanța de fond a dispus introducerea în cauză a B.I.R., bancă aflată în faliment, prin R.V.A.B. SA, în calitate de lichidator. Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința nr. 312 din 3 aprilie 2002, a admis excepția invocată de pârâta SC A. SA Cornățelu privind competența materială și disjungând cauza, asupra capătului de cerere privind anularea certificatului de proprietate asupra terenului, a sesizat Curtea de Apel Ploiești, ca instanță competentă material. A respins acțiunea reclamanților cu referire la celelalte capete de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și motivat că imobilul revendicat a aparținut autoarei reclamanților E.P. și a trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 83/2949.

Situația juridică actuală a imobilului ( ipotecat ca urmare a unui împrumut contractat cu B.I.R.) face imposibilă restituirea în natură a bunului și cum este imperativ necesar a se clarifica situația terenului, capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate a fost socotit de competența Curții de Apel Ploiești, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 68 din 11 iulie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și prin aceeași decizie, a sesizat secția de contencios administrativ a Curții de Apel Ploiești pentru soluționarea cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Curtea a motivat că acest certificat a fost eliberat de un organ al administrației centrale, competența de soluționare a cererii de anulare a acestui act aparținând curții de apel. A fost înlăturată apărarea reclamanților potrivit căreia cererea de anulare a certificatului revine spre competență instanței de drept comun, întrucât ea vizează acte juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, în speță nefiind vorba de un act juridic de înstrăinare, ci de un certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în cadrul unei proceduri speciale și care atrage competența curții de apel. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamanții P.T., P.D.B., P.V.C.

și J.H.A. care au susținut următoarele motive de casare: instanțele aveau obligația de a suspenda soluționarea capetelor de cerere privind anularea deciziei emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului, până la soluționarea capătului referitor la nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului; instanțele au dat o greșită interpretare prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 deoarece competența revine aceleiași instanțe pentru toate cererile făcute în temeiul acestei legi; greșit s-a respins cererea privind anularea deciziei prin care s-a refuzat restituirea în natură a bunului, întrucât sunt suprafețe de teren libere și neipotecate.

Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: În speță, reclamanții au investit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni având un obiect complex, privind constatarea nulității unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, anularea deciziei de refuz a restituirii în natură a nemișcătorului și pe cale de consecință, predarea bunului către reclamanți. Cel puțin, pentru ultimele capete de cerere, competența materială aparținea tribunalului, ca instanță de fond și secției civile a curții de apel, în calea de atac. Trebuie reținut, însă, că reclamanții au formulat acțiunea în cadrul procesual prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, urmărind, în principal, restituirea în natură a imobilului pentru care, ca o chestiune prejudicială, era necesar a se obține, pe cale de judecată, desființarea actelor juridice de înstrăinare a imobilului de la stat către societatea pârâtă.

Întrucât, în speță, instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri complexe, întemeiată pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 46 din Legea nr. 10/2001 înainte de republicarea acestei legi în M. Of. Partea I a, nr. 279/2005 ) competența materială aparține tribunalului, ca instanță de fond, și curții de apel, în calea de atac, întrucât reclamanții, așa cum s-a demonstrat mai sus, au formulat acțiunea în cadrul procesual prevăzut de această lege și cum urmăresc restituirea în natură a nemișcătorului, ca o chestiune prejudicială, era necesar a se obține , pe cale judecătorească, desființarea actului prin care o autoritate de stat a înstrăinat imobilul sau o parte din el, societății pârâte.

Deși certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act emis de un organ central al administrației de stat, pentru considerentele arătate și pentru argumente deduse din necesitate realizării unei bune administrări a justiției, ca și pentru faptul că, în speță, nu este vorba de nesocotirea unor norme de competență materială prin care se realizează o delimitare de atribuții pe linie verticală, între instanțele judecătorești, se consideră că, intervenind o prorogare de competență, potrivit art. 17 C. proc. civ., aceeași instanță este competentă să soluționeze atât cererea având ca obiect nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cât și capetele de cerere vizând anularea deciziei emisă de persoana notificată și de restituire în natură a nemișcătorului.

Datorită specificului Legii contenciosului administrativ, recurgerea la procedura administrativă prevăzută de această lege ar lipsi de finalitate Legea nr. 10/2001, fiind înlăturate rațiunea și spiritul ei, de reparațiune, de restituire a imobilelor, în măsura în care cerințele acesteia, inclusiv în ceea ce privește valabilitatea actelor juridice încheiate în cadrul procesului de privatizare, ar fi întrunite. Față de cele ce preced, recursul reclamanților se privește ca întemeiat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile date în cauză, cu consecința reluării judecății de la prima zi de înfățișare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții P.T., P.D.B., P.V.C., A.H.J. împotriva deciziei nr. 68 din 11 iulie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Casează decizia atacată și sentința nr. 312 din 3 aprilie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabil. Pronunțată, în ședința publică astăzi, 18 mai 2005.