ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 858/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 458 din 24

aprilie 2002, a Curții de Apel București, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

acțiunea formulată de reclamantul R.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Agriculturii Alimentației și Pădurilor și SC A. SA Cornățelu, județul Dâmbovița

și având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate nr. 0692 din 29 martie 1994, emis de Ministerul Agriculturii și

Alimentației, pe numele celei de a doua pârâte.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că din documentația care a stat la baza emiterii certificatului,

rezultă că acest act administrativ constitutiv de drepturi este conform

normelor legale speciale în materie: Legea nr. 15/1990 - art. 20 alin. (2), H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de

societatea comercială cu capital de stat și Criteriile comune ale M.E.F. și M.L.P.A.T.

nr. 2665/16/311/1992, privind terenurile din patrimoniul societății aflate în

administrarea acesteia, conform documentelor din evidența pârâtei - fostă I.A.S.

Cornățelu.

A constatat instanța cu privire la

pârâta beneficiară: că terenul respectiv servește obiectului de activitate al

societății, astfel cum rezultă din certificatul nr. 2469/2002, al Camerei de

Comerț și Industrie Dâmbovița; că el a fost înscris C.F. la nr. 17, cu caracter

nedefinitiv, în anul 2000; că pe acest teren societatea a efectuat investiții -

construcții; că întregul teren a fost ipotecat de pârâtă la B.I.R., aflată în prezent în faliment, ceea ce a condus la vânzarea bunurilor ipotecate.

A constatat instanța, cu privire la

reclamant: că suprafața de 2,8 ha pretinsă de el, inclusă în certificatul

pârâtei, este teren intravilan și nu a făcut obiectul reconstituirii dreptului

de proprietate al reclamantei în temeiul Legii nr. 18/1991; că a beneficiat de

restituirea construcțiilor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă deja

pusă în executare; că el a formulat o acțiune civilă, în temeiul Legii nr. 10/2001,

pentru același teren de 2,8 ha, cerere înregistrată în dosarul nr. 7435/2002 al

Tribunalului Dâmbovița, în curs de soluționare; că terenul în cauză a fost

expropriat de la autorii reclamantului în baza Decretului nr. 83/1949 pentru

completarea Legii nr. 187/1945, act care este titlul cu care terenul a trecut

în proprietatea statului și de care s-a ținut seama la emiterea certificatului

a cărui anulare se cere acum.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat în termen recursul de față, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.

În motivare se arată:

- că instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății, întrucât Decretul nr. 83/1949 este considerat

astăzi un act normativ abuziv, terenul în litigiu nefiind expropriat cu titlu,

ci preluat abuziv și trecut în administrarea G. Dâmbovița, devenit apoi I.A.S.

Cornățelu.

- că instanța a interpretat greșit

modul de încadrare a bunurilor preluate de la fostele I.A.S., întrucât art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prevede că bunurile din patrimoniul societății

sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu, iar

pentru terenul în litigiu, la rubrica „titlu” se menționează „Decret nr. 83/1949”,

ceea ce înseamnă că terenul este revendicabil;

- că instanța nu s-a pronunțat

asupra dovezilor depuse de reclamant, și anume, sentințele civile în care

instanțele civile au evitat să se pronunțe asupra dreptului său.

Recursul se fondează, sentința

urmând a fi casată cu trimitere, spre rejudecare, în temeiul art. 312 alin. (5)

teza I C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

suspendată la 14 ianuarie 2003, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 7435/2001, al Tribunalului Dâmbovița, secția

civilă și având ca obiect o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

După repunerea pe rol a recursului

de față, recurentul a depus ca act nou, decizia nr. 5462 din 20 iunie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 11245/2004.

Prin această hotărâre a fost admis

recursul SC A. SA și cel al lichidatorului B.I.R. împotriva deciziei nr. 516/2003,

a Curții de Apel Ploiești, care a fost modificată, în sensul respingerii

apelului formulat de recurentul din cauza de față împotriva sentinței civile nr.

48/2003 a Tribunalului Dâmbovița.

În considerentele acestei decizii se

reține că recurentul R.M. nu ar putea primi în natură cele 2,8 ha (solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001), nu pentru motive de fapt, ci pentru că nu pot opera

dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru că titlul pârâtei (certificatul

de atestare a dreptului de proprietate dedus judecății în cauza de față) a fost

validat irevocabil judecătorește.

Așadar, instanța civilă a avut în

vedere o prezumție de autoritate de lucru judecat care, în realitate, nu

există.

Dacă în cauza de față s-ar considera

valabilă o prezumție de lucru judecat corelativă, în sensul că respingerea

cererii întemeiate pe Legea nr. 10/2001, ar lipsi de suportul de temeinicie,

cererea de anulare a certificatului, efectul juridic evident ar fi o veritabilă

denegare de dreptate.

Considerentele deciziei civile,

însă, dovedesc că modul în care este soluționată cauza de față, este esențial

și prioritar în raport cu procedura Legii nr. 10/2001, întrucât instanța civilă

a considerat că admisibilitatea în principiu a cererii reclamantului R.M. este

determinată de existența sau nu a unui titlu valabil actual al societății care

a primit și a răspuns la notificare.

a motivat contradictoriu: pe de o parte, în principiu, pe ideea că procedura

Legii nr. 10/2001 urmează să soluționeze în fond cerința reclamantului, de

primi în natură cele 2,8 ha. Pe de altă parte, cu încălcarea propriei

competențe, a apreciat că Decretul nr. 83/1949 reprezintă titlul valabil cu care

terenul a intrat în proprietatea Statului, iar, pe cale de consecință,

certificatul al cărui anulare s-a cerut, a fost emis pe baza acelui titlu

valabil, adică SC A. SA.

Prima instanță nu a analizat, însă,

în fond îndeplinirea condițiilor de legalitate la emiterea certificatului,

referirea la actele normative aplicabile fiind foarte generală.

Esențial era ca în cauză să se

stabilească dacă terenul necesar desfășurării activității conform obiectului de

activitate este întregul teren cuprins în act.

Or, respectarea acestui criteriu

prevăzut de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 nu putea fi verificată decât prin

administrarea unei probe cu o expertiză tehnică ce urmează a fi efectuată în

rejudecare.

Soluția se impune și motivat de

situația că, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamantului i-a

fost retrocedat imobilul - casă aflat pe terenul intravilan de 2,8 ha, inclus în certificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de R.M.

împotriva sentinței civile nr. 458 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2006.