ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4470/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin încheierea de ședință pronunțată la 4 iunie 2010 în dosarul nr. 4487/284/2008 al Judecătoriei Răcari, jud. Dâmbovița, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 2425 din 07 martie 2000 emis de M.A.P.D.R. în favoarea SC I.L. Dâmbovița SA. Excepția în discuție a fost invocată de reclamantele C.M. si G.A. în cadrul acțiunii având ca obiect anulare act și revendicare promovate în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA RACARI, prin Primar, SC I.L.

DAMBOVITA S.A.,

C.V., C.I., COMISIA LOCALĂ RĂCARI, COMISIA JUDEȚEANĂ DÂMBOVIȚA, MINISTERUL

AGRICULTURII, V.C. și V.I. 2.Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 5265 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamantele C.M. și G.A. în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI RĂCARI prin Primar, SC I.L. DÂMBOVIȚA, C.V., C.I., COMISIA

LOCALĂ RĂCARI, COMISIA JUDEȚEANĂ DÂMBOVIȚA, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI

ALIMENTAȚIEI, V.C. și V.I., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2425 din 07 martie 2000, Ministerul Agriculturii și Alimentației a atestat dreptul de proprietare asupra terenului în litigiu în favoarea pârâtei SC I.L. DÂMBOVIȚA SA. Instanța de primă jurisdicție a excepției de nelegalitate a constatat că actul față de care s-a invocat excepția de nelegalitate este un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ și care, de la data emiterii lui și până la data invocării excepției de nelegalitate, a produs efecte juridice depline, astfel încât declararea lui ca nelegală ar aduce atingere principiului salvgardării stabilității și securității raporturilor juridice.

De altfel, a apreciat instanța că excepția invocată este neîntemeiată pe fondul ei, întrucât actul emis de MADR a respectat procedura legală, văzând prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în societăți comerciale pe acțiuni, „bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia", iar prin actele emise de minister, în temeiul H.G. nr. 834/1991, s-a certificat dreptul de proprietate al societății, care a dovedit că terenul figura înscris în patrimoniul său la data intrării în vigoare a legii. 3. Recursul declarat de C.M. si G.A. Recurentele au arătat faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, susținând că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2425 din 7 martie 2000 reprezintă un act nelegal, întrucât emiterea actului s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii.

Recurentele au susținut că imobilul teren în suprafață de 2244 mp situat în Răcari, județul Dâmbovița, reprezenta un imobil disponibilizat în procedura de reorganizare a unităților economice cu capital de stat, astfel încât nu trebuia inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat. S-a precizat că reclamantele au fost puse în posesie, iar titlul de proprietate al imobilului în litigiu a fost emis în anul 2004, însă cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost admisă de comisiile de fond funciar, iar restituirea proprietății s-a făcut pe vechiul amplasament și nu prin atribuirea unei alte suprafețe de teren, în ceea ce privește imobilul în suprafață de 2244 mp în litigiu.

II. Decizia instanței de control judiciar Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Văzând obiectul cererii deduse judecății, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 2425 din 7 martie 2000, invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României nr.2). Curtea de Justiție de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.

Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C -385/06).

Raportându-se așadar la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO, precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va constata că soluția de respingere a excepției este corectă, având în vedere că dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

In măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României).

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2006, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.

Înalta Curte reține că soluția dată excepției de nelegalitate a actului administrativ atacat nu afectează soluția ce se va pronunța pe fondul litigiului dedus judecății, în cadrul căruia instanța civilă poate verifica și compara titlurile de proprietate invocate de părțile în litigiu. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de C.M. și G.A. împotriva sentinței nr. 5265 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.