ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1208/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 174 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția de tardivitate a acțiunii, invocată de pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgoviște și , în consecință, a fost respinsă ca tardivă acțiunea formulată de reclamanții M.E.V., M.M., M.E., B.C. și D.O. în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA - Schela P. Târgoviște și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. 453/232/2010, la Judecătoria Găești, reclamanții M.E.V., M.M., M.E., B.C. și D.O., au chemat în judecată pe pârâta SC O.P.

SA - Schela P. Târgoviște, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului de proprietate al SC P. SA Târgoviște prin anularea absolută parțială a titlului de proprietate din 22 decembrie 2005, emis de Ministerul Economiei și Comerțului cu suprafața de 5.000 m.p., din comuna V.M., și Comisia de Fond Funciar V.M. și Comisia Județeană de Fond Funciar Dâmbovița. Prin întâmpinarea depusă la data de 16 martie 2010 pârâta, a cărei denumire actuală este SC O.P.

SA, prin Grupul de Zăcăminte Strâmbu-Cobia-Leordeni-Ludești, a invocat excepția de necompetență materială a instanței de drept comun în soluționarea cauzei având în vedere obiectul acțiunii prin care se solicită constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Economiei și Comerțului, ca autoritate administrativă publică centrală, considerându-se că, în speță, competența revine Curții de Apel Ploiești sau București în condițiile reglementate de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Prin aceeași întâmpinare pârâta a invocat și inadmisibilitatea acțiunii, ca și excepția tardivității cererii însă instanța a soluționat cu prioritate excepția de necompetență materială, excepție de procedură, absolută și peremptorie, având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 158, 159 C. proc.

civ. Prin sentința nr. 626 din 30 martie 2010, Judecătoria Găești a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei. În soluționarea excepției instanța a reținut că actul a cărei nulitate absolută se invocă este certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei și Comerțului la data de 22 decembrie 2005 și potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Certificatul care atestă dreptul de proprietate al pârâtei este evident un act administrativ emis de o autoritate centrală, respectiv Ministerul Economiei și Comerțului din anul 2005, astfel că, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența revine în primă instanță Curții de Apel Ploiești, fiind instanța de la domiciliul reclamanților. La Curtea de Apel Ploiești, cauza a format obiectul Dosarului nr. 404/42/2010 și la termenul din 19 mai 2010, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Ministerului, Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, instituția care a emis actul a cărui anulare se solicită prin acțiune, la solicitarea pârâtei SC O.P. SA - Schela P. Târgoviște.

La termenul din 14 iulie 2010, Curtea a pus în discuția părților excepțiile invocate de către pârâta SC O.P. SA - Schela P. Târgoviște, prin întâmpinare, privind tardivitatea acțiunii și a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

În susținerea excepției tardivității acțiunii, pârâta a arătat că acțiunea formulată de reclamanți privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 11 decembrie 2005 emis de Ministerul Economiei și Comerțului, este tardivă, fiind formulată peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, de un an de la data luării la cunoștință de actul administrativ a cărei anulare solicită și anume, reclamanții au luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 12 ianuarie 2007, data formării dosarului de întabulare și data când suprafața de teren pentru care se solicită anularea parțială a certificatului de proprietate de 5.000 m.p.

a fost întabulată în cartea funciară a localității V.M., jud. Dâmbovița, și potrivit art. 27 din Legea nr. 7/1996 privind cadastru și publicitate imobiliară, titlul de proprietate emis în favoarea pârâtei, care a devenit opozabil erga omnes cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, dată de la care se calculează termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale pentru formarea acțiunii în anulare. Reclamanții au solicitat respingerea excepției de tardivitate a acțiunii pe motiv că au formulat acțiunea în termenul legal de un an, prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, deoarece au luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 29 ianuarie 2010, când din extrasele de carte funciară nr. X și Y ale comunei V.M., jud. Dâmbovița, emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, rezultă că imobilul înscris în cartea funciară nr. X a localității V.M.

se suprapune cu imobilul înscris în cartea funciară nr. Y a localității V.M., respectiv că terenul de 5.000 m.p. pentru care li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza titlului de proprietate din 08 aprilie 2009 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate Dâmbovița, se suprapune cu parte din terenul pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei. Prin urmare arată reclamanții, față de data când au luat cunoștință de actul administrativ a cărei anulare parțială o solicită, 29 ianuarie 2010, au formulat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea de contencios administrativ prin care au solicitat anularea parțială absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 15 februarie 2010. În susținerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, pârâta SC O.P.

SA - Schela P. Târgoviște, a arătat că nu a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, reclamanții nefăcând dovada plângerii prealabile în raport direct cu emitentul actului administrativ, al cărei nulitate absolută parțială se cere a fi constatată, împrejurare față de care acțiunea este inadmisibilă și solicită a fi respinsă ca atare.

În combaterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, reclamanții au depus la dosar copia xerox a adresei din 11 mai 2010, a Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ce reprezintă un răspuns la plângerea formulată de către reclamanți la data de 01 aprilie 2010 și din care rezultă că a fost respectată procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ei fiind terți față de actul administrativ atacat și li se aplică aceste dispoziții, plângerea prealabilă fiind formulată cu respectarea prevederilor legale reglementate de aceste dispoziții, astfel că solicită respingerea excepției.

Instanța de fond, analizând actele dosarului și apărările formulate de părți a constatat că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în mod excepțional și numai pentru motive temeinice, sesizarea instanței de contencios administrativ cu acțiune în anularea unui act administrativ individual, poate fi făcută și după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) al aceluiași articol, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării sau luării la cunoștință. Instanța a reținut că reclamanților nu le-a fost comunicat actul administrativ a cărei nulitate parțială absolută o solicită a fi constatată, deoarece ei sunt terți în raport de actul administrativ atacat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate, în cazul lor nefiind obligatorie comunicarea.

Instanța a reținut că termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) urmează a fi socotit de la data luării la cunoștință, și anume de la momentul transcrierii în registrul de carte funciară, respectiv a întabulării în cartea funciară, formă de publicitate imobiliară, când dreptul real al titularului acestui act, respectiv a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a devenit opozabil tuturor. Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 7/1996 privind cadastru și publicitate imobiliară, se prevede că înscrierile în cartea funciară devin opozabile, față de terți, de la data înregistrării cererii.

Din încheierea nr. 1319/2007 dată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița, în Dosarul nr. 1319/2007, menționată în extrasul de carte funciară nr. Y, cererea de întabulare introdusă de către SC P. SA, privind certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 22 decembrie 2005, emis de către Ministerul Economiei și Comerțului, a fost înregistrată cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, data formării dosarului de întabulare, fiind incidente astfel dispozițiile art. 25 din Legea nr. 7/1996, privind cadastru și publicitate imobiliară, dispoziții în raport de care titlul de proprietate emis în favoarea pârâtei a devenit opozabil erga omnes cel mai târziu la data de 12 ianuarie 2007, dată în raport de care se calculează termenul de un an prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, astfel încât a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți la data de 15 februarie 2010 este formulată peste termenul legal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând soluția instanței de fond, pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanții M.E.V., M.M., M.E., B.C. și D.O. au arătat în esență că au primit titlul de proprietate în data de 08 aprilie 2009 în baza Legii nr. 274/2005 privind reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. După primirea titlului de proprietate reclamanții-recurenți au arătat că s-au adresat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița pentru efectuarea cadastrului și intabulării. Documentația a fost depusă la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița și soluționată pe data de 29 ianuarie 2010. Cu această ocazie, se arată de recurenți au aflat că terenul acestora în suprafață de 5.000 m.p.

pentru care au primit titlul de proprietate se suprapune cu un teren de 99.807,36 m.p. pentru care SC O.P. SA a primit titlul de proprietate din 22 decembrie 2005. După ce au luat cunoștință de existența actului administrativ recurenții precizează că au formulat acțiune în anulare în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 la data de 12 februarie 2010. Instanța de fond în mod eronat a reținut momentul la care reclamanții au luat cunoștință de actul administrativ la 12 ianuarie 2007 și nu la 29 ianuarie 2010 în momentul transcrierii în cartea funciară. Pârâta SC O.P. SA a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând art. 27 din Legea nr. 7/1996.

Analizând cererea de recurs, normele incidente și prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „ Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului”. În conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 „ înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor . ” Este adevărat că din momentul intabulării, înscrierii în cartea funciară titlul de proprietate al pârâtului este opozabil „erga omnes”.

Dar în concret, în speța de față nu putem reține că reclamanții au luat cunoștință de acest act administrativ la data înscrierii în cartea funciară adică la data de 29 ianuarie 2007. Reclamanții au luat cunoștință de faptul că terenul lor se suprapune parțial cu terenul pârâtei la momentul înscrierii acestuia în cartea funciară, la data de 29 ianuarie 2010. Este greșit a lua în calcul momentul luării la cunoștință de titlul de proprietate al pârâților data înscrierii acestuia în cartea funciară, adică 02 ianuarie 2007 întrucât la acel moment reclamanții nu primiseră titlul lor de proprietate - acesta a fost emis la data de 08 aprilie 2009, cele două titluri de proprietate fiind emise la un interval de aproximativ 2 ani și 3 luni.

Dată fiind această situație de fapt, reclamanții la acea dată nu ar fi avut ce să conteste, nu aveau un drept vătămat până la emiterea titlului lor de proprietate în data de 08 aprilie 2009 respectiv 29 ianuarie 2010 – când au luat cunoștință de suprapunerea terenurilor. Față de această împrejurare se constată că în raport de data luării la cunoștință de către reclamanți de titlul de proprietate al pârâților (29 ianuarie 2010) – acțiunea formulată de aceștia la data de 15 februarie 2010 – apare ca fiind în termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care atrag casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, aceleiași instanțe, care va proceda la compensarea titlurilor pentru a vedea care dintre acestea este mai caracterizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.V., M.M., M.E., B.C. și D.O. împotriva sentinței nr. 174 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.