ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3331/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1660

din data de 23 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a

II-a penală, față de inculpatul F.R. a fost pronunțată următoarea sentință:

În baza art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare,

pentru fapta descrisă la pct. 1 rechizitoriu.

În baza art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen., a condamnat pe același inculpat, la 10 ani închisoare, pentru

fapta descrisă la pct. 2 rechizitoriu.

Conform art. 33 – art. 34 lit.

b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul a fost condamnat la

pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

Conform art. 88 C. pen., a

dedus prevenția inculpatului de la 18 aprilie 2004 la zi.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul la 100.000.000 lei daune morale

către partea civilă M.A., reprezentat legal de M.M. și la 50.000.000 lei daune

morale către partea civilă E.G.M., prin reprezentant legal E.G.

Tribunalul București

analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

inculpatul F.R. a condus partea vătămată M.A. la Stația R.A.T.B. Lebăda de unde

a luat autobuzul 346. Partea vătămată a început să se agite și să plângă.

Inculpatul a coborât cu partea vătămată la magazinul S. și l-a condus pe M.A. în

spatele magazinului pe un teren viran. Aici partea vătămată a început să plângă

și mai tare fiind speriat. Inculpatul F.R. a amenințat și bruscat partea

vătămată, după care i-a dat pantalonii jos și l-a întins pe burtă în jos așezându-se

deasupra lui. Inculpatul F.R. și-a frecat organul genital de zona anală a

părții vătămate până când inculpatul a ejaculat. Apoi inculpatul F.R. a condus

partea vătămată înapoi în zona de unde-l luase.

inculpatul F.R. aflându-se pe str. Maior Coravu a observat partea vătămată E.G.M.,

în vârstă de 7 ani, ce se afla împreună cu sora ei E.E., în vârstă de 3 ani.

Inculpatul i-a promis părții vătămate, că, dacă îl însoțește, îi va da o păpușă

și, astfel, inculpatul F.R. le-a condus pe cele două fetițe cu tramvaiul 14

până la capătul de linie și apoi cu autobuzul 346 până la Neferal.

Fetițele au devenit agitate

și au început să plângă. Inculpatul le-a condus pe cele două în spatele uzinei.

Întrucât partea vătămată plângea foarte tare, inculpatul a amenințat-o că, dacă

nu tace pe ea o va strânge de gât, iar pe sora ei o va arunca în fața trenului.

Deoarece partea vătămată a început să plângă și mai tare, inculpatul a

bruscat-o pe aceasta, i-a dat pantalonii jos, a întins-o pe pământ cu fața în

sus și și-a frecat organul genital de zona genitală a părții vătămate. În

același timp inculpatul i-a cerut sorei părții vătămate să stea cu spatele.

Întrucât fetițele erau foarte speriate și plângeau foarte tare, inculpatul nu a

ejaculat. Inculpatul F.R. le-a condus pe cele două fetițe înapoi în zona de

unde le luase.

În 18 aprilie 2004,

inculpatul F.R. a fost recunoscut de partea vătămată M.A. pe Șos. Pantelimon și

a fost sesizată secția 9 poliție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, solicitând redozarea pedepsei de 10 ani care este

mult prea aspră.

Prin decizia nr. 202/ A din

18 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

s-a admis apelul declarat de inculpatul F.R. împotriva sentinței penale sus

menționate, care a fost desființată numai sub aspectul încadrării juridice dată

faptelor, în baza art. 334 C. proc. pen., dispunându-se schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen. (2 fapte) în tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat

la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. (2 fapte).

S-a reținut că prima

instanță a apreciat greșit situația de fapt în sensul că inculpatul, după

acostarea celor două părți vătămate, a încercat să aibă raporturi sexuale dar

acestea nu s-au consumat.

Rezultă din probe dar și din

considerentele hotărârii că „inculpatul F.R. și-a frecat organul genital de

zona anală a părții vătămate până când inculpatul a ejaculat”.

Ori, în această situație,

activitatea sa infracțională a rămas în stadiul de tentativă în ambele

situații.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată, s-a apreciat că este corect și judiciar individualizată și reflectă

gradul de pericol social atât al făptuitorului cât și al infracțiunii săvârșite

și corespunde noii încadrări juridice.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate,

sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptelor, pe care le apreciază că

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută

de art. 201 alin. (2) C. pen., precum și pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate, solicitând reducerea acestora, ca efect al reținerii

circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat în parte.

primul motiv de recurs, referitor la încadrarea juridică dată faptelor, acesta

este nefondat, inculpatul întreținând cu părțile vătămate, prin constrângere,

acte sexuale ce intră în sfera celor la care se referă art. 197 alin. (1) C.

pen., rămase însă în faza de tentativă. Apărarea inculpatului, în sensul că nu

a avut loc penetrarea și că aceasta nu s-a produs pentru că nu a intenționat

nici un moment să o realizeze, situație în care încadrarea corectă este cea de

perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen., nu poate fi

primită întrucât actele materiale comise de inculpat asupra părților vătămate

exced noțiunii de act de perversiune sexuală la care face referire art. 201 alin.

(1) C. pen., încadrându-se însă în sfera actelor sexuale, de orice natură, cu o

persoană de sex diferit sau de același sex, ce constituie obiectul material al

infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

motivul de recurs ce vizează reducerea pedepsei, Curtea apreciază că acesta

este întemeiat, deoarece instanța de apel, deși a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea consumată de viol în tentativă la aceeași infracțiune, nu a

redus corelativ (cu ½) pedepsele aplicate pentru cele două fapte, cu

toate că doar inculpatul exercitase calea de atac a apelului, ceea ce înseamnă

că, sub acest aspect, i-a agravat situația în propria cale de atac, contrar

prevederilor art. 372 C. proc. pen.

Cum instanța de fond

aplicase două pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea

consumată (pedeapsa fiind de la 10 la 25 ani închisoare) având în vedere

persoana inculpatului, care nu este cunoscut ca antecedente penale, a

recunoscut săvârșirea faptelor și a fost de acord să plătească părților

vătămate daunele solicitate, instanța de apel nu putea să mențină aceleași

pedepse, deoarece, față de nouă încadrare juridică (pedeapsa prevăzută de lege

fiind de la 5 la 12 ani închisoare) nu putea individualiza pedepsele spre

maximul special, în raport de același criteriu de individualizare (referitor la

persoana inculpatului), ce nu putea fi înlăturat în propria cale de atac.

Pe de altă parte,

solicitarea inculpatului de a reține în favoarea sa circumstanțele atenuante,

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., nu poate fi primită

întrucât împrejurările invocate, referitoare la lipsa antecedentelor penale,

recunoașterea săvârșirii faptelor și disponibilitatea de a plăti părților

vătămate daunele morale solicitate, au fost deja avute în vedere la dozarea

pedepselor în cuantumul minim prevăzut de lege, iar o reducere a acestora sub

minimul prevăzut de lege nu se justifică față de celelalte criterii de

individualizare, respectiv, împrejurările săvârșirii faptelor, gradul de

pericol social ridicat și caracterul repetat al acestora.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul F.R., va casa în

parte decizia atacată numai cu privire la individualizarea judiciară a

pedepselor, în sensul că va reduce cuantumul acestora conform dispozitivului

prezentei decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar,

în baza art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de

către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul F.R. împotriva deciziei penale nr. 202/ A din 18 martie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia și sentința

penală nr. 1660 din 23 decembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

numai cu privire la cuantumul pedepselor principale aplicate.

Descontopește pedeapsa

rezultantă de 10 ani închisoare, aplicată de instanța de fond și menținută în

apel, în pedepsele componente de câte 10 ani închisoare pe care le repune în

individualitatea lor.

Reduce cuantumul acestor

pedepse de la 10 ani la 5 ani închisoare (două fapte).

Menține pedeapsa

complementară și celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Face aplicarea art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. și dispune ca inculpatul să execute o

pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 18 aprilie 2004 la 27 mai 2005.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpatul F.R., în cuantum de 400.000 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 mai 2005.