ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3409/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2003 reclamanta SC A.T. SA București a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE București pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența unui drept de creanță pentru suma de 4.896.489,94 dolari S.U.A. având ca titular SC A.T. SA București și reprezentând sume ce trebuiau încasate de la Ministerul Apărării din Irak, cu titlu de dobândă contractuală și cheltuieli de transport pentru mărfuri exportate în perioada 1985 – 1989 de fosta I.A. a cărei succesoare legală este SC A.T. SA București. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în intervalul 1985 – 1989 fosta I.C.E.

A. a efectuat exporturi de încălțăminte în Irak în valoare de 49.222.132 dolari S.U.A. din care suma în litigiu reprezintă dobânda contractuală de 5,5 % (4.854.144 dolari S.U.A.) și cheltuieli de transport extern (41.976 dolari S.U.A.) ce n-au mai putut fi recuperate datorită embargoului instituit de O.N.U., dar și datorită dificultăților de plată a țării beneficiare și care au fost stabilite printr-o expertiză contabilă judiciară într-un dosar comercial. Reclamanta a mai arătat că aceste sume au fost achitate fabricilor producătoare dar n-au putut fi recuperate și nici nu s-au preluat la datoria publică, nefiind credite acordate de B.R.C.E., așa încât reprezintă daune pentru SC A.T. SA București a căror recunoaștere o solicită în contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR.

Prin sentința civilă nr. 1394 din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția comercială, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 16582/2003. Prin sentința nr. 3406 din 9 martie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea formulată de SC A.T. SA București ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanta are la dispoziție acțiunea în realizarea dreptului, cea în constatare fiind inadmisibilă conform art. 111 C. proc. civ. Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 400 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a respins , ca nefondat, apelul reclamantei.

Cu actul înregistrat la 11 octombrie 2004 societatea comercială reclamantă a formulat motive de recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neținând seama de faptul că acțiunea în realizare față de Ministerul Apărării din Irak sau față de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE din România nu poate fi formulată deoarece statul român a acceptat amânarea plății datoriei în baza unui acord guvernamental, iar MINISTERUL FINANȚELOR nu poate răspunde pentru sume ce nu s-au încasat din Irak; - hotărârea instanța de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 71/1992 și nr. 29/1994 prin care creanțele aferente exporturilor realizate de România până la fondul valutar al statului.

Recursul reclamantei este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta. Din actele dosarului rezultă că în perioada 1985 – 1989 de fosta I.A. București (a cărei succesoare este reclamanta I.A. București) a efectuat exporturi de încălțăminte în Irak al căror preț total de 49.222.132 dolari S.U.A. n-a fost achitat de beneficiarul extern. Această împrejurare a fost dovedită de reclamantă cu copia raportului de expertiză contabilă efectuat în dosarul nr. 6823/2000 al Tribunalului București, secția comercială, din care rezultă că, în contabilitatea reclamantei, contul clienți, există facturi neîncasate de la partenerul din Irak în valoare totală de 49.222.132 dolari S.U.A. Așa cum a precizat recurenta, valoarea mărfii, respectiv suma de 44.326.192 dolari S.U.A.

a fost achitată fabricilor producătoare în baza creditelor contractate de fosta I.A., iar ulterior, în baza H.G. nr. 447/1991 a fost preluată la datoria publică conform procesului verbal din 5 august 1991. Obiectul litigiului de față îl constituie cererea reclamantei de a se constata existența unei situații juridice izvorând din împrejurările speciale în care a apărut debitul de 4.896.489,94 dolari S.U.A. adică suma ce reprezintă daunele încercate de SC A. prin plata dobânzilor contractuale și a cheltuielilor de transport. Astfel, este de necontestat faptul că anterior anului 1991 au existat dificultăți de plată din partea Irak-ului, iar ulterior a fost instituit un embargou de către O.N.U., ceea ce a determinat amânarea „sine die” a plăților pe această relație comercială.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că SC A. SA București a fost îndreptățită să formuleze o acțiune în constatare declaratorie, tinzând la constatarea unei situații juridice speciale, care să înlăture incertitudinea în care se afla societatea reclamantă cu privire la debitul în discuție. Din acest punct de vedere instanțele au pronunțat hotărâri nelegale atunci când au considerat că acțiunea în constatare (cu caracteristicile și împrejurările speciale arătate) este inadmisibilă, urmând să se admită recursul conform art. 312 alin. (3) teza II a și să se caseze ambele hotărâri pronunțate în cauză, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere toate actele normative emise pentru reglementarea debitelor externe și înscrisurile prezentate de reclamantă cu privire la întinderea debitului pretins, ca și situația intervenită prin aplicarea Rezoluției Consiliului de Securitate al O.N.U.

nr. 1483 din 22 mai 2003 prin care s-au ridicat sancțiunile economice asupra Irakului și în urma căreia țările creditoare au convenit ca negocierile în vederea stabilirii modalității de plată în contul datoriei externe nu pot începe mai devreme de sfârșitul anului 2004. Astfel, chiar intimata – pârâtă a susținut că negocierile privind reglementarea drepturilor financiare ale statului român din Irak se vor desfășura de Guvernului României conform Legii nr. 29/1994 și în concordanță cu programele de restructurare a datoriei Irakului ce vor fi convenite pe plan internațional, ceea ce înseamnă că, la soluționarea litigiului instanța de fond va avea în vedere și rezultatul acestor negocieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.T. SA București împotriva deciziei nr. 400 din 6 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia recurată și sentința nr. 3406 din 9 martie 2004 a Tribunalului București și trimite cauza spre soluționare la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 iunie 2005.