ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5991/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5991/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 29 iulie 2004 reclamanta SC E. SA Slatina a chemat în judecată pârâta SC I.

SA București, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată

la plata sumei de 1.760.402.280 lei contravaloare marfă livrată și neachitată

105.290.259 lei dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/2000, precum și cheltuieli

de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că a livrat pârâtei produse metalurgice ce nu au fost achitate în termen

de către pârâtă fiind depuse înscrisuri în susținere.

Pârâta a depus întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii motivând că a acționat în calitate de

comisionar al SC R.O. SNC, care a fost în realitate beneficiarul mărfii.

De asemenea a formulat cerere de

chemare în garanție a SC R.O. SNC, cu motivarea că marfa livrată de reclamantă

a fost ridicată de la sediul acesteia de reprezentantul chematei în garanție,

pârâta acționând numai în calitate de comisionar, la cererea acestuia din urmă.

S-a apreciat că a existat o

înțelegere între reclamantă în calitate de vânzător și SC R.O. SNC, ca prețul

mărfii s-a efectuat prin dare în plată cu alt gen de marfă, pârâta neintrând în

posesia mărfii pretinse în cererea principală.

Tribunalul Olt prin sentința nr. 766

din 11 noiembrie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost

obligată la plata sumei de 1.688.585.386 lei, reprezentând contravaloare marfă,

fiind respins capătul de cerere referitor la plata dobânzilor cât și cererea de

chemare în garanție.

În motivarea soluției, instanța de fond

a reținut că reclamanta a făcut dovada livrării produselor metalurgice, în baza

notelor de comandă și facturilor emise și necontestate de pârâtă.

Cu privire la plata dobânzilor s-a

considerat că nu au fost făcute dovezi din care să rezulte calculul acestora

potrivit cerințelor legale.

De asemenea instanța de fond a

considerat că nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi juridice între

pârâta SC S. SA și chemata în garanție SC R.O. SNC.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel pârâta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut

situația de fapt încălcându-i dreptul la apărare fiindu-i respinse proba cu

martori și interogatoriul.

Astfel s-a avut în vedere că

facturile nu au fost acceptate la plată, nu există nici o dovadă de livrare

efectivă nici procese verbale de recepție, iar numitul R.C., la data de 15

noiembrie 2002 nu mai era împuternicit să ridice marfa, delegația fiind

valabilă pe perioada 7 noiembrie 2002 – 8 noiembrie 2002.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 172 din 20 mai 2005 a admis apelul a schimbat

sentința criticată și pe fond a respins acțiunea și cererea de chemare în

garanție.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că s-a făcut o interpretare greșită a

probelor administrate și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 969 și art. 1362

C. civ.

Astfel din examinarea facturilor

anexate în susținerea pretențiilor nu rezultă că au fost acceptate la plată

neavând semnătura și ștampila societății pârâte. Verificările făcute au condus

la constarea că marfa a fost predată numitului R.C. ca reprezentant al SC R.O.

SNC cu care au fost stabilite raporturi comerciale.

S-a mai reținut că delegația de

ridicare mărfuri a fost valabilă doar până la data de 8 noiembrie 2002, situație

în care s-a apreciat că operațiunea comercială de vânzare – cumpărare a

mărfurilor a fost încheiată cu SC R.O. SNC.

Împotriva soluției instanței de apel

au declarat recurs SC E. SA și SC R.O. SNC criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel SC E. SA susține că s-a făcut

o interpretare eronată a probelor administrate, din delegația de ridicare

mărfuri reieșind în mod incontestabil că R.C. a fost trimis să ridice mărfurile

prevăzute în comanda din 4 decembrie 1995 fiindu-i dat un mandat expres

acestuia.

Se mai susține că prin adresa din 14

mai 2004 pârâta – intimată recunoaște debitul și susține că s-a și făcut o

plată parțială a acestuia.

Criticile SC R.O. SNC fac referire

la confuzia făcută de instanțe între R.C. care a reprezentat SC S. SA în

livrarea mărfurilor și SC R.O. SNC, care este terț față de raportul juridic

intervenit.

Justifică interesul în declararea

recursului cu motivarea potrivit căreia, prin soluția dată se deschide calea SC

E. SA Slatina de a formula acțiune împotriva sa.

Recursul SC E. SA este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., o

hotărâre poate fi casată sau modificată numai pentru motive de nelegalitate.

Ori motivele invocate de recurentă

țin de aspecte de netemeinicie respectiv de modul de interpretare a probelor

administrate situații care cad în sarcina instanței de apel datorită

caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

Invocându-se dispozițiile pct. 8 al art.

304 C. proc. civ., Înalta Curte examinând actele juridice deduse judecății

consideră că instanța de apel a făcut o apreciere corectă a acestora.

Astfel comanda din 4 decembrie 2002

nu stabilește cum se face livrarea, stabilind că recepția se va face conform

certificatului de calitate.

Numai comanda din 7 noiembrie

specifică că marfa se ridică de numitul R.C. dar potrivit delegației pentru

ridicare de mărfuri din aceiași zi stabilește expres că delegația este valabilă

până la 8 noiembrie 2002.

Potrivit art. 46 C. com.

obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte

sub semnătură privată cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame

și prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.

Așa cum a reținut și instanța de

apel recurenta – reclamantă nu a făcut dovada livrării mărfii către pârâta –

intimată, facturile fiscale din 5 decembrie 2002 și din 15 noiembrie 2002

nefiind acceptate la plată, iar susținerile potrivit cărora o parte din debit

ar fi fost achitată nu a fost dovedită.

În ce privește adresa din 14 mai

2004 la care face referire recursurile și care nu a fost supusă examinării

instanței de apel, se constată că din conținutul acesteia nu rezultă că în

discuție sunt facturile în litigiu făcându-se referire la o datorie prin

compensare la un raport comercial cu SC R.O. SRL.

Față de cele arătata justificat

instanța de apel a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea intimatei

criticile formulate fiind nefondate.

Cu privire la recursul SC R.O. SNC,

se reține că această societate nu a formulat apel atât la fond cât și în apel

soluțiile au fost de respingere a cererii de chemare în garanție, nejustificând

interesul în declararea recursului.

Față de cele arătate în considerarea

art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC E. SA Slatina, împotriva deciziei nr. 172 din 20 mai

2005 și a încheierii din 17 mai 2005, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială în dosar nr. 95/COM/2005.

Respinge recursul chematei în

garanție SC R.O. SNC, județul Olt declarat, împotriva deciziei nr. 172 din 20

mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2005.