ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5991/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 iulie 2004 reclamanta SC E. SA Slatina a chemat în judecată pârâta SC I. SA București, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.760.402.280 lei contravaloare marfă livrată și neachitată 105.290.259 lei dobânzi calculate conform O.G. nr. 9/2000, precum și cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a livrat pârâtei produse metalurgice ce nu au fost achitate în termen de către pârâtă fiind depuse înscrisuri în susținere. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că a acționat în calitate de comisionar al SC R.O.

SNC, care a fost în realitate beneficiarul mărfii. De asemenea a formulat cerere de chemare în garanție a SC R.O. SNC, cu motivarea că marfa livrată de reclamantă a fost ridicată de la sediul acesteia de reprezentantul chematei în garanție, pârâta acționând numai în calitate de comisionar, la cererea acestuia din urmă. S-a apreciat că a existat o înțelegere între reclamantă în calitate de vânzător și SC R.O. SNC, ca prețul mărfii s-a efectuat prin dare în plată cu alt gen de marfă, pârâta neintrând în posesia mărfii pretinse în cererea principală. Tribunalul Olt prin sentința nr. 766 din 11 noiembrie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei și pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.688.585.386 lei, reprezentând contravaloare marfă, fiind respins capătul de cerere referitor la plata dobânzilor cât și cererea de chemare în garanție.

În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada livrării produselor metalurgice, în baza notelor de comandă și facturilor emise și necontestate de pârâtă. Cu privire la plata dobânzilor s-a considerat că nu au fost făcute dovezi din care să rezulte calculul acestora potrivit cerințelor legale. De asemenea instanța de fond a considerat că nu s-a făcut dovada existenței unor raporturi juridice între pârâta SC S. SA și chemata în garanție SC R.O. SNC. Împotriva acestei soluții a promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt încălcându-i dreptul la apărare fiindu-i respinse proba cu martori și interogatoriul.

Astfel s-a avut în vedere că facturile nu au fost acceptate la plată, nu există nici o dovadă de livrare efectivă nici procese verbale de recepție, iar numitul R.C., la data de 15 noiembrie 2002 nu mai era împuternicit să ridice marfa, delegația fiind valabilă pe perioada 7 noiembrie 2002 – 8 noiembrie 2002. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 172 din 20 mai 2005 a admis apelul a schimbat sentința criticată și pe fond a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că s-a făcut o interpretare greșită a probelor administrate și o aplicare greșită a dispozițiilor art. 969 și art. 1362 C. civ. Astfel din examinarea facturilor anexate în susținerea pretențiilor nu rezultă că au fost acceptate la plată neavând semnătura și ștampila societății pârâte.

Verificările făcute au condus la constarea că marfa a fost predată numitului R.C. ca reprezentant al SC R.O. SNC cu care au fost stabilite raporturi comerciale. S-a mai reținut că delegația de ridicare mărfuri a fost valabilă doar până la data de 8 noiembrie 2002, situație în care s-a apreciat că operațiunea comercială de vânzare – cumpărare a mărfurilor a fost încheiată cu SC R.O. SNC. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs SC E. SA și SC R.O. SNC criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Astfel SC E. SA susține că s-a făcut o interpretare eronată a probelor administrate, din delegația de ridicare mărfuri reieșind în mod incontestabil că R.C.

a fost trimis să ridice mărfurile prevăzute în comanda din 4 decembrie 1995 fiindu-i dat un mandat expres acestuia. Se mai susține că prin adresa din 14 mai 2004 pârâta – intimată recunoaște debitul și susține că s-a și făcut o plată parțială a acestuia. Criticile SC R.O. SNC fac referire la confuzia făcută de instanțe între R.C. care a reprezentat SC S. SA în livrarea mărfurilor și SC R.O. SNC, care este terț față de raportul juridic intervenit. Justifică interesul în declararea recursului cu motivarea potrivit căreia, prin soluția dată se deschide calea SC E. SA Slatina de a formula acțiune împotriva sa. Recursul SC E. SA este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., o hotărâre poate fi casată sau modificată numai pentru motive de nelegalitate.

Ori motivele invocate de recurentă țin de aspecte de netemeinicie respectiv de modul de interpretare a probelor administrate situații care cad în sarcina instanței de apel datorită caracterului devolutiv al acestei căi de atac. Invocându-se dispozițiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte examinând actele juridice deduse judecății consideră că instanța de apel a făcut o apreciere corectă a acestora. Astfel comanda din 4 decembrie 2002 nu stabilește cum se face livrarea, stabilind că recepția se va face conform certificatului de calitate. Numai comanda din 7 noiembrie specifică că marfa se ridică de numitul R.C. dar potrivit delegației pentru ridicare de mărfuri din aceiași zi stabilește expres că delegația este valabilă până la 8 noiembrie 2002. Potrivit art. 46 C. com.

obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu acte autentice, acte sub semnătură privată cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegrame și prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă. Așa cum a reținut și instanța de apel recurenta – reclamantă nu a făcut dovada livrării mărfii către pârâta – intimată, facturile fiscale din 5 decembrie 2002 și din 15 noiembrie 2002 nefiind acceptate la plată, iar susținerile potrivit cărora o parte din debit ar fi fost achitată nu a fost dovedită. În ce privește adresa din 14 mai 2004 la care face referire recursurile și care nu a fost supusă examinării instanței de apel, se constată că din conținutul acesteia nu rezultă că în discuție sunt facturile în litigiu făcându-se referire la o datorie prin compensare la un raport comercial cu SC R.O.

SRL. Față de cele arătata justificat instanța de apel a apreciat că nu poate fi antrenată răspunderea intimatei criticile formulate fiind nefondate. Cu privire la recursul SC R.O. SNC, se reține că această societate nu a formulat apel atât la fond cât și în apel soluțiile au fost de respingere a cererii de chemare în garanție, nejustificând interesul în declararea recursului. Față de cele arătate în considerarea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA Slatina, împotriva deciziei nr. 172 din 20 mai 2005 și a încheierii din 17 mai 2005, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială în dosar nr. 95/COM/2005. Respinge recursul chematei în garanție SC R.O. SNC, județul Olt declarat, împotriva deciziei nr. 172 din 20 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2005.