ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9228/2005

HOTĂRÂRE
15.11.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9228/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Brașov la data de 22 februarie 1999, reclamantele P.I.M., P.S.

și D.M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice și S.R.I., să se constate calitatea lor de coproprietare

asupra imobilului situat în Predeal, format din teren în suprafață de 2686 mp

și construcție, imobil ce a aparținut antecesorului lor D.Ș. și totodată,

pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul

respectiv.

Ulterior, reclamantele au solicitat

chemarea în judecată și a orașului Predeal, prin primar în calitate de pârât și

au învederat că înțeleg să renunțe la judecată față de pârâtul S.R.I.

S.R.I. a formulat cerere de

intervenție în interes propriu prin care a solicitat: respingerea cererii de

chemare în judecată formulată de reclamante, introducerea în cauză în calitate

de pârât a Consiliului Local Predeal, constatarea autorității de lucru judecat,

suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului civil nr. 13259/1999 al

Judecătoriei Brașov, constatarea trecerii imobilului în litigiu în patrimoniul

statului în temeiul unui titlu valabil și a înscrierii dreptului său de

administrare operativă asupra acestuia în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni

la poziția nr. 164/1992.

În subsidiar, intervenientul a

solicitat instanței să constate că deține imobilul în temeiul Deciziei nr. 582/1971

a Consiliului Popular al Judecătoriei Brașov, a Protocolului nr. 028899/190

încheiat între M.Ap.N. și S.R.I., iar dreptul de administrare operativă al

acestuia din urmă a fost înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni

la poziția nr. 164/1992 și, în consecință, imobilul este liber; să se constate

că la imobilul în litigiu a efectuat lucrări de investiții în valoare totală de

1.994.622.594 lei, fiind constructor de bună credință și să se constate că are

un drept de retenție asupra imobilului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 251 din 5

mai 2000, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată

de reclamante, astfel cum a fost precizată și, în consecință, a constatat că

reclamantele sunt proprietare asupra imobilului în litigiu; a obligat pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să lase reclamantelor în

deplină proprietate și posesie imobilul; a luat act că reclamantele au renunțat

la judecată față de pârâtul S.R.I.; a respins acțiunea formulată de reclamante

față de pârâtul Orașul Predeal, prin primar; a anulat ca netimbrată cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul S.R.I.

Sentința instanței de fond a fost

menținută prin decizia civilă nr.133 din 14 februarie 2000 de Curtea de Apel

Brașov, respingându-se apelurile declarate de reclamante și intervenient.

Prin decizia civilă nr. 5489 din 4

decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de S.R.I.,

a casat decizia nr. 133 din 14 noiembrie 2000 și sentința civilă nr. 251 din 5

mai 2000 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov.

În urma trimiterii cauzei spre

rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr. 4071 din 25 septembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 75 din 21

februarie 2003, Tribunalul Brașov a respins excepția autorității de lucru

judecat invocată de intervenientul S.R.I.

S-a admis în parte cererea de

chemare în judecată formulată și precizată de reclamante în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a

constatat calitatea de coproprietare a reclamantelor asupra imobilului situat

în Predeal, imobil ce a format obiectul dreptului de proprietate al

antecesorului reclamantelor, D.Ș. și a fost obligat pârâtul să lase

reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.

S-a respins cererea de chemare în judecată

formulată și precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul orașul

Predeal, prin primar.

S-a luat act de renunțarea

reclamantelor la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în

contradictoriu cu S.R.I.

S-a respins cererea de intervenție

accesorie în interesul pârâtului formulată de S.R.I.

S-a respins cererea de intervenție

în interes propriu formulată de S.R.I.

Împotriva sentinței civile nr. 75

din 21 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov au declarat apel pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I., criticând-o pentru

motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 68 din 2

iulie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate și a menținut

sentința pronunțată de Tribunalul Brașov.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și

intervenientul S.R.I.

În recursul său, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia instanței de apel în sensul că

aceasta a făcut precizări cu caracter generic în considerentele hotărârii, neargumentate

pe bază de probatorii, respingând în mod netemeinic și nelegal apelurile

declarate.

S-a susținut în recurs că instanța

nu a ținut seama de faptul că au fost îndeplinite condițiile impuse de Legea

nr. 213/1998 privind valabilitatea titlului statului, imobilul fiind menționat

în anexa la Decretul nr. 92/1950.

S-a mai apreciat că în mod nelegal a

fost respinsă cererea intervenientului S.R.I., instanța fiind în eroare asupra

stării de fapt ce privește litigiul.

În motivarea recursului său,

intervenientul S.R.I. a arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită

art. 49 C. proc. civ., referitor la interesul formulării cererii de

intervenție.

S-a mai criticat decizia sub

aspectul faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate

în cauză și anume, înscrisurile depuse de intervenient, prin care a făcut

dovada că imobilul a intrat în patrimoniu cu titlu valabil.

Recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce succed:

Antecesorul reclamantelor a dobândit

cu titlu de cumpărare, de la mai multe persoane, un teren în suprafață de 2686

mp pe care, ulterior, a ridicat o construcție alcătuită din parter, etaj și

mansardă.

Din certificatul de sarcini eliberat

de Judecătoria Brașov la data de 13 ianuarie 2000 rezultă că, în prezent,

titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este Statul

Român, drept pe care acesta l-a dobândit cu titlu de naționalizare în temeiul

Decretului nr. 92/1950, iar prin decizia nr. 327/1962 a fost înscris ca sarcină

un drept de administrare operativă în favoarea I.L.L. Brașov.

În prezent, imobilul este sediul

unei unități aparținând S.R.I.

Nu se poate reține critica formulată

de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că imobilul a

trecut cu titlu valabil în proprietatea statului.

Antecesorul reclamantelor era

intelectual profesionist (fiind profesor), făcând parte din categoria

persoanelor exceptate în mod expresde la naționalizare potrivit prevederilor

art. II din Decretul nr. 92/1950.

Prin urmare, naționalizarea

imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.

II din Decretul nr. 92/1950, astfel că titlul statului nu este valabil potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și, în consecință nu

poate face parte din domeniul public sau privat al statului.

Așadar, soluția primei instanțe,

confirmată în apel, de restituire a imobilului către reclamante este corectă,

acestea având calitatea de coproprietare asupra imobilului ca succesoare ale

antecesorului D.Ș.

În ce privește critica formulată

atât de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și de

intervenientul S.R.I. referitoare la greșita respingere a cererii de

intervenție, se reține că și aceasta este nefondată pentru considerentele ce

vor urma.

Dispozițiile art. 49 C. proc. civ.,

au fost corect interpretate de instanța de apel, reținându-se că intervenientul

nu a justificat un interes propriu privind un drept al său, drept care să fie

născut și actual, condiție esențială pentru a face admisibilă cererea de

intervenție [art. 49 alin. (1) C. proc. civ.: „orice are interes poate interveni

într-o pricină ce se urmează între alte persoane”].

Intervenientul S.R.I. nu justifică

un interes juridic, dreptul său de a solicita plata cheltuielilor necesare

efectuate la imobil și instituirea unui drept de retenție nefiind un drept

actual, prin acțiunea introductivă nefiind cerută evacuarea intervenientului.

Obligația de a lăsa reclamantelor

imobilul în deplină proprietate și posesie a fost stabilită de instanță în

sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligație ce nu

incumbă și intervenientului și deci, neexistând pericolul pierderii folosinței

asupra imobilului, reclamantele necontestând de altfel în nici un fel dreptul

de folosință al acestuia.

Prin urmare, nefiind îndeplinite

condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție, în mod corect a fost

respinsă de instanțele de fond și apel.

În fine, critica intervenientului

privind faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi

administrate în cauză (înscrisuri), hotărâtoare pentru a stabili că imobilul a

fost preluat cu titlu valabil de către stat, este nefondată.

Instanța de apel a avut în vedere

toate înscrisurile depuse la dosar, făcând referire la ele în considerentele

deciziei atacate și, prin coroborarea tuturor probelor, a stabilit că imobilul

în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, prin încălcarea

dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950.

Pentru considerentele expuse

anterior, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I. sunt nefondate, motiv pentru care

vor fi respinse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul

S.R.I. prin U.M.0198 București împotriva deciziei civile nr. 68/A din 2 iulie

2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5713/2012
Deliberând asupra contestației în anulare de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 4328 din 25 iulie 2000, reclamanta R.M.M. a solicitat, în contradi
ÎCCJ 2003-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2003
A., care ar fi numai administrator al imobilului. După rejudecare, Tribunalul Brașov, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 313 S din 5 octombrie 2001, obligând de această dată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor împ
ÎCCJ 2005-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9108/2005
Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 7 august 2002, reclamanții S.M. și W.L.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, Consiliul J
ÎCCJ 2005-02-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2005
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7481 din 14 iunie 2001, pronunțată de Judecătoria Brașov a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C.E.F. și C
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81872)
ciară a dreptului de proprietate al cumpărătorilor imobilului în baza Legii nr. 112/199, în cadrul acțiunii în revendicare, este preferabil titlul fostului proprietar care are calitatea de proprietar tabular. ICCJ, Secția I civilă nr. 8277
Sursă