ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9228/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 22 februarie 1999, reclamantele P.I.M., P.S. și D.M.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și S.R.I., să se constate calitatea lor de coproprietare asupra imobilului situat în Predeal, format din teren în suprafață de 2686 mp și construcție, imobil ce a aparținut antecesorului lor D.Ș. și totodată, pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul respectiv. Ulterior, reclamantele au solicitat chemarea în judecată și a orașului Predeal, prin primar în calitate de pârât și au învederat că înțeleg să renunțe la judecată față de pârâtul S.R.I.

S.R.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat: respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, introducerea în cauză în calitate de pârât a Consiliului Local Predeal, constatarea autorității de lucru judecat, suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului civil nr. 13259/1999 al Judecătoriei Brașov, constatarea trecerii imobilului în litigiu în patrimoniul statului în temeiul unui titlu valabil și a înscrierii dreptului său de administrare operativă asupra acestuia în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la poziția nr. 164/1992. În subsidiar, intervenientul a solicitat instanței să constate că deține imobilul în temeiul Deciziei nr. 582/1971 a Consiliului Popular al Judecătoriei Brașov, a Protocolului nr. 028899/190 încheiat între M.Ap.N.

și S.R.I., iar dreptul de administrare operativă al acestuia din urmă a fost înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la poziția nr. 164/1992 și, în consecință, imobilul este liber; să se constate că la imobilul în litigiu a efectuat lucrări de investiții în valoare totală de 1.994.622.594 lei, fiind constructor de bună credință și să se constate că are un drept de retenție asupra imobilului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 251 din 5 mai 2000, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamante, astfel cum a fost precizată și, în consecință, a constatat că reclamantele sunt proprietare asupra imobilului în litigiu; a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul; a luat act că reclamantele au renunțat la judecată față de pârâtul S.R.I.; a respins acțiunea formulată de reclamante față de pârâtul Orașul Predeal, prin primar; a anulat ca netimbrată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul S.R.I. Sentința instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr.133 din 14 februarie 2000 de Curtea de Apel Brașov, respingându-se apelurile declarate de reclamante și intervenient.

Prin decizia civilă nr. 5489 din 4 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul declarat de S.R.I., a casat decizia nr. 133 din 14 noiembrie 2000 și sentința civilă nr. 251 din 5 mai 2000 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov. În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr. 4071 din 25 septembrie 2002. Prin sentința civilă nr. 75 din 21 februarie 2003, Tribunalul Brașov a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul S.R.I. S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, s-a constatat calitatea de coproprietare a reclamantelor asupra imobilului situat în Predeal, imobil ce a format obiectul dreptului de proprietate al antecesorului reclamantelor, D.Ș.

și a fost obligat pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul orașul Predeal, prin primar. S-a luat act de renunțarea reclamantelor la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu S.R.I. S-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de S.R.I. S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.R.I. Împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov au declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 68 din 2 iulie 2003, Curtea de Apel Brașov a respins apelurile declarate și a menținut sentința pronunțată de Tribunalul Brașov. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I. În recursul său, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia instanței de apel în sensul că aceasta a făcut precizări cu caracter generic în considerentele hotărârii, neargumentate pe bază de probatorii, respingând în mod netemeinic și nelegal apelurile declarate. S-a susținut în recurs că instanța nu a ținut seama de faptul că au fost îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 213/1998 privind valabilitatea titlului statului, imobilul fiind menționat în anexa la Decretul nr. 92/1950.

S-a mai apreciat că în mod nelegal a fost respinsă cererea intervenientului S.R.I., instanța fiind în eroare asupra stării de fapt ce privește litigiul. În motivarea recursului său, intervenientul S.R.I. a arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită art. 49 C. proc. civ., referitor la interesul formulării cererii de intervenție. S-a mai criticat decizia sub aspectul faptului că instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate în cauză și anume, înscrisurile depuse de intervenient, prin care a făcut dovada că imobilul a intrat în patrimoniu cu titlu valabil. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Antecesorul reclamantelor a dobândit cu titlu de cumpărare, de la mai multe persoane, un teren în suprafață de 2686 mp pe care, ulterior, a ridicat o construcție alcătuită din parter, etaj și mansardă.

Din certificatul de sarcini eliberat de Judecătoria Brașov la data de 13 ianuarie 2000 rezultă că, în prezent, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este Statul Român, drept pe care acesta l-a dobândit cu titlu de naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, iar prin decizia nr. 327/1962 a fost înscris ca sarcină un drept de administrare operativă în favoarea I.L.L. Brașov. În prezent, imobilul este sediul unei unități aparținând S.R.I. Nu se poate reține critica formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice în sensul că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului. Antecesorul reclamantelor era intelectual profesionist (fiind profesor), făcând parte din categoria persoanelor exceptate în mod expresde la naționalizare potrivit prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.

Prin urmare, naționalizarea imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel că titlul statului nu este valabil potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și, în consecință nu poate face parte din domeniul public sau privat al statului. Așadar, soluția primei instanțe, confirmată în apel, de restituire a imobilului către reclamante este corectă, acestea având calitatea de coproprietare asupra imobilului ca succesoare ale antecesorului D.Ș. În ce privește critica formulată atât de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și de intervenientul S.R.I. referitoare la greșita respingere a cererii de intervenție, se reține că și aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor urma.

Dispozițiile art. 49 C. proc. civ., au fost corect interpretate de instanța de apel, reținându-se că intervenientul nu a justificat un interes propriu privind un drept al său, drept care să fie născut și actual, condiție esențială pentru a face admisibilă cererea de intervenție [art. 49 alin. (1) C. proc. civ.: „orice are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane”]. Intervenientul S.R.I. nu justifică un interes juridic, dreptul său de a solicita plata cheltuielilor necesare efectuate la imobil și instituirea unui drept de retenție nefiind un drept actual, prin acțiunea introductivă nefiind cerută evacuarea intervenientului.

Obligația de a lăsa reclamantelor imobilul în deplină proprietate și posesie a fost stabilită de instanță în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligație ce nu incumbă și intervenientului și deci, neexistând pericolul pierderii folosinței asupra imobilului, reclamantele necontestând de altfel în nici un fel dreptul de folosință al acestuia. Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de intervenție, în mod corect a fost respinsă de instanțele de fond și apel. În fine, critica intervenientului privind faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate în cauză (înscrisuri), hotărâtoare pentru a stabili că imobilul a fost preluat cu titlu valabil de către stat, este nefondată.

Instanța de apel a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, făcând referire la ele în considerentele deciziei atacate și, prin coroborarea tuturor probelor, a stabilit că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, prin încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950. Pentru considerentele expuse anterior, recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I. sunt nefondate, motiv pentru care vor fi respinse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenientul S.R.I. prin U.M.0198 București împotriva deciziei civile nr. 68/A din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2005.