ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1968/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 13 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosarul nr. 41467/3/2005, s-a dispus, printre altele,

menținerea stării de arest a inculpatului V.C.R.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel București a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza

luării acestei măsuri subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

acestuia.

Împotriva încheierii sus-arătate a

declarat recurs inculpatul V.C.R., solicitând casarea acesteia și punerea sa în

libertate întrucât nu mai există nici un temei care să justifice menținerea

stării de arest.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din actele aflate la

dosar, prin sentința penală nr. 182 din 14 februarie 2006 pronunțată în dosarul

nr. 41467/3/2005 al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus

condamnarea inculpatului V.C.R., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.

(2) lit. c), alin. (2

1

) lit. a) C. proc. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen. și art. 74, 76 C. pen.

În esență, s-a reținut că, în ziua

de 16 septembrie 2005, în jurul orelor 19,30, în public, inculpatul V.C.R. împreună

cu coinculpatul P.M.M., a sustras, prin violență, părții vătămate P.C.I. un

telefon mobil, pe care l-au vândut cu suma de 230 RON.

Temeiurile arestării preventive a

inculpatului V.C.R. le-au constituit dispozițiile art. 148 lit. h) C. proc.

pen.

Cât privește menținerea stării de

arest a inculpatului, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal s-a

dispus privarea de libertate a acestuia.

Potrivit art. 160

b

alin.

(1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control

judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași

articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată

menținerea arestării preventive.

În cauză, așa cum rezultă din

încheierea atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept [(art. 148 lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpatului V.C.R.

Înalta Curte constată că, în raport

de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei și de urmările acesteia, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă

pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de

insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o

hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii cât și în

cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Așa fiind, Înalta Curte, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.R.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.C.R. împotriva încheierii din 13 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, în dosar nr. 41467/3/2005.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2006.