ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71/ PI din

25 ianuarie 2006, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe inculpatul S.A., în baza art.

211 alin. (1) și (2

1

) lit. b) și c) C. pen., la 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată arestul preventiv din 11 mai 2005 la zi .

În baza art. 14 C. proc. pen., s-a

constatat că partea vătămată C.M. a renunțat la pretențiile civile formulate.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că:

În după-amiaza zilei de 30 aprilie

2005, în jurul orelor 15,30-16,00, inculpatul însoțit de copiii săi P.S. și P.C.,

precum și de nepotul său B.I., înarmați cu cuțite au pătruns în curtea

locuinței părții vătămate C.M., de unde, prin amenințare, au solicitat și au

primit cheile microbuzului marca Mercedes Vito, au urcat în mașină și au părăsit

domiciliul părții vătămate.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate a declarat apel inculpatul solicitând desființarea acesteia și,

pe fond, în rejudecare, în principal achitarea sa, iar în subsidiar, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 sau 182 C. pen., cu

consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală 105/ A din 8

martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de inculpatul S.A.

împotriva sentinței penale nr. 71/ PI din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului

Timiș, a dedus perioada arestului preventiv la zi și a menținut măsura

arestării preventive a acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța de

control judiciar a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt

corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit justificat vinovăția

inculpatului și a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în

sarcina sa, iar solicitarea privind achitarea inculpatului, precum și aceea privind

schimbarea încadrării juridice au fost înlăturate cu motivarea că faptele, așa

cum au fost ele descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2

1

) lit. b) și c)

C. pen.

Fiind nemulțumit de decizia

pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs și, invocând drept

motiv dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, achitarea sa

in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen.

Recursul formulat de inculpat este

nefondat.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect

situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste

aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta

încadrarea juridică corespunzătoare.

Coroborând ansamblul probator

administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de

cercetare judecătorească, instanța de fond și apoi cea de control judiciar au

stabilit în mod corect că, în speță, la data de 30 aprilie 2005, inculpatul,

însoțit de cei doi copii ai săi și de nepotul B.I., a pătruns în domiciliul

părții vătămate C.M. unde, sub pretextul unei datorii făcute de fratele părții

vătămate, prin amenințare cu cuțitul, a obținut cheile microbuzului Mercedes Vito,

la volanul căruia a părăsit imediat locuința părții vătămate, împreună cu cei

mai sus menționați.

Întreaga situație de fapt, anterior

descrisă, a fost reținută în mod corect și fundamentat, în baza declarațiilor

inițiale ale părții vătămate și ale martorilor K.N., K.N.M., C.L. ce se

coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto

realizate, instanțele anterioare înlăturând în mod justificat declarațiile

ulterioare, pe care aceștia și le-au schimbat radical, fără nici o explicație coerentă

și plauzibilă.

În atare condiții se apreciază că

fapta dedusă judecății este conformă cu realitatea și cum hotărârea de

condamnare este întemeiată pe o apreciere corectă a probelor, pe constatări de

fapt bine fundamentate, nu se poate reține o eroare gravă de fapt care să

atragă casarea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare.

Prin urmare criticile formulate sunt

nefondate și cum nu se constată nici alte motive, care ar putea fi examinate din

oficiu, în limitele art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge recursul declarat de inculpatul S.A., ca neîntemeiat, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la

11 mai 2005 la 8 mai 2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 105/ A din 8 martie

2006 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

perioada arestării preventive de la 11 mai 2005 la 8 mai 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 100 RON (1.000.000 lei) reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

mai 2006.