ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71/ PI din 25 ianuarie 2006, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe inculpatul S.A., în baza art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. b) și c) C. pen., la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv din 11 mai 2005 la zi . În baza art. 14 C. proc. pen., s-a constatat că partea vătămată C.M. a renunțat la pretențiile civile formulate. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că: În după-amiaza zilei de 30 aprilie 2005, în jurul orelor 15,30-16,00, inculpatul însoțit de copiii săi P.S. și P.C., precum și de nepotul său B.I., înarmați cu cuțite au pătruns în curtea locuinței părții vătămate C.M., de unde, prin amenințare, au solicitat și au primit cheile microbuzului marca Mercedes Vito, au urcat în mașină și au părăsit domiciliul părții vătămate. Împotriva sentinței penale sus-menționate a declarat apel inculpatul solicitând desființarea acesteia și, pe fond, în rejudecare, în principal achitarea sa, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 sau 182 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală 105/ A din 8 martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva sentinței penale nr. 71/ PI din 25 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, a dedus perioada arestului preventiv la zi și a menținut măsura arestării preventive a acestuia. Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit justificat vinovăția inculpatului și a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina sa, iar solicitarea privind achitarea inculpatului, precum și aceea privind schimbarea încadrării juridice au fost înlăturate cu motivarea că faptele, așa cum au fost ele descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. b) și c) C. pen.

Fiind nemulțumit de decizia pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs și, invocând drept motiv dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, achitarea sa in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Recursul formulat de inculpat este nefondat. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Coroborând ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța de fond și apoi cea de control judiciar au stabilit în mod corect că, în speță, la data de 30 aprilie 2005, inculpatul, însoțit de cei doi copii ai săi și de nepotul B.I., a pătruns în domiciliul părții vătămate C.M. unde, sub pretextul unei datorii făcute de fratele părții vătămate, prin amenințare cu cuțitul, a obținut cheile microbuzului Mercedes Vito, la volanul căruia a părăsit imediat locuința părții vătămate, împreună cu cei mai sus menționați. Întreaga situație de fapt, anterior descrisă, a fost reținută în mod corect și fundamentat, în baza declarațiilor inițiale ale părții vătămate și ale martorilor K.N., K.N.M., C.L.

ce se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto realizate, instanțele anterioare înlăturând în mod justificat declarațiile ulterioare, pe care aceștia și le-au schimbat radical, fără nici o explicație coerentă și plauzibilă. În atare condiții se apreciază că fapta dedusă judecății este conformă cu realitatea și cum hotărârea de condamnare este întemeiată pe o apreciere corectă a probelor, pe constatări de fapt bine fundamentate, nu se poate reține o eroare gravă de fapt care să atragă casarea hotărârilor pronunțate de instanțele anterioare. Prin urmare criticile formulate sunt nefondate și cum nu se constată nici alte motive, care ar putea fi examinate din oficiu, în limitele art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul S.A., ca neîntemeiat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 mai 2005 la 8 mai 2006. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 105/ A din 8 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 mai 2005 la 8 mai 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei) reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2006.