ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7721/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Oltenița la 17 aprilie 2003, reclamantul V.C. a chemat în judecată

pe pârâții P.E. și Primăria comunei Nana, județul Călărași pentru ca instanța

să pronunțe o hotărâre care ține loc de contract de schimb de terenuri, conform

convenției sub semnătură privată încheiată între părți la 10 aprilie 1992,

obligarea părților la daune materiale și morale și la cheltuieli de judecată

ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 3 ha 800 mp, iar la

data de 10 aprilie 1992 a convenit cu pârâta P.E. să realizeze un schimb de

terenuri, urmând ca reclamanta să-i dea pârâtei 0,90 ha teren arabil situat în

extravilanul comunei Nana, iar pârâta s-a obligat să-i dea suprafață de 0,17 ha

teren intravilan, ulterior, aceasta din urmă refuzând perfectarea actului.

Pârâta P.E. a formulat cerere

reconvențională solicitând constatarea nulității absolute a convenției de

schimb.

La termenul din 2 iunie 2003,

reclamantul V.C. și-a precizat acțiunea în sensul că a renunțat la primul petit

referitor la perfectarea contractului de schimb și a solicitat chemarea în

garanție a cumpărătorului terenului în litigiu, de la pârâta P.E., obligarea

pârâtei la daune materiale și morale în valoare de 75.000.000 lei, reprezentând

contravaloarea produselor agricole de pe terenul proprietatea sa, și totodată,

obligarea pârâtei Primăria comunei Nana, la restituirea terenului ce-i revine

de drept în extravilan, prin atribuirea unei suprafețe corespunzătoare și

instituirea unui drept de retenție asupra acestuia, până la achitarea de către

pârâta P.E. a sumelor cerute cu titlu de daune.

Reclamantul a solicitat introducerea

în cauză intervenienților D.F. și D.A., cărora pârâta P.E. le-a înstrăinat

terenul.

Prin sentința civilă nr. 1000 din 25

iunie 2005 Judecătoria Oltenița a admis în parte acțiunea precizată.

A respins acțiunea reclamantului în

contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Nana, județul Călărași.

A luat act de renunțarea

reclamantului la capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de contract de schimb și la daune morale.

A respins cererea reconvențională a

pârâtei reclamante P.E.

A obligat-o pe pârâta reclamantă la

62.072.000 lei către reclamantul pârât, reprezentând contravaloarea diferenței

beneficiului nerealizat pe tarlaua de 0,90 ha teren extravilan (8.083.000 lei)

și contravaloarea lucrărilor de construcții (53.989.000 lei) realizate pe

terenul intravilan, proprietatea intervenienților D.F. și D.A.

A obligat-o pe pârâta reclamantă

P.E. la 9.459.320 lei, cheltuieli de judecată către reclamantul pârât și pe

reclamantul pârât la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către intervenienții

D.F. și D.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, iar prin decizia nr. 155/A din 15

februarie 2005, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat competența

materială de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Călărași.

Pentru a se dezinvesti, această

instanță a reținut că pretențiile reclamantului au fost evaluate prin raportul

de expertiză efectuat în cauză la 62.070.000 lei, așa încât a apreciat

incidente prevederile art. 282

1

C. proc. civ., cu modificările aduse

prin Legea nr. 195/2004 potrivit cu care „nu sunt supuse apelului hotărârile

judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală

privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la

1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială,

acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrările în registrele de stare

civilă, luarea măsurilor asiguratorii, precum și în alte cazuri prevăzute de

lege”.

Având în vedere și dispozițiile art.

299 alin. (3) din același cod, a calificat calea de atac ca fiind recursul și a

stabilit că aceasta este de competența instanței ierarhic superioare celei care

a pronunțat hotărârea în cauză, respectiv Tribunalul Călărași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

acestei din urmă instanțe în dosarul nr. 719/2005.

Prin decizia civilă nr. 264/A din 10

mai 2005, Tribunalul Călărași, la rându-i, s-a dezinvestit și și-a declinat

competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București.

Astfel, a reținut că, în raport de

obiectul cererii reconvenționale formulată de pârâta P.E. prin care s-a

solicitat a se constata nulitatea absolută a convenției de schimb, calea de

atac este apelul și, potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., competența

soluționării acesteia revine curții de apel care, judecă, ca instanță de apel,

apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și

tribunale în primă instanță.

Investită a se pronunța asupra

conflictului negativ de competență, astfel ivit, Înalta Curte de Casație și

Justiție va stabili în favoarea Tribunalului Călărași competența soluționării

recursului, pentru considerentele ce succed.

În raport de obiectul acțiunii,

astfel cum a fost precizată (fila 38 dosar nr. 1343/2003) reclamantul V.C. a

solicitat instituirea unui drept de retenție asupra terenului intravilan, în

temeiul convenției de schimb până la achitarea de către pârâtă a sumelor

datorate ca daune materiale, cuantificate la 75.000.000 lei și restituirea

terenului în litigiu.

Este de observat că acesta a

renunțat la primul capăt de cerere privind obligarea pârâtei la încheierea

contractului de schimb, precum și la plata daunele morale (fila 41 dosar

judecătorie) și în cadrul procesual realizat, ca urmare a pretențiilor

formulate de pârâta reclamantă P.E., prin cererea reconvențională care are ca

petit constatarea nulității absolute a convenției de schimb încheiată între

reclamant și pârât la 10 aprilie 1992, în raport de obiectul investirii,

instanța apreciază că litigiul se încadrează în categoria celor descrise de

art. 282

1

C. proc. civ. și care nu sunt supuse apelului.

Cum calea de atac se naște în raport

de data pronunțării hotărârii (25 iunie 2004) și de obiectul acțiunii, în

raport de prevederile art. 299 alin. (3) din același cod, dispoziții în

vigoare, la data pronunțării sentinței Judecătoriei Oltenița, Înalta Curte de

Casație și Justiție urmează a face aplicarea textului procedural mai sus

evocat, alin. (3), care stipulează că „în situațiile în care, potrivit

dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau

hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului

judecarea acestei căii de atac este de competența instanței imediat superioare

celei care a pronunțat hotărârea în cauză, sau, după caz de competența

instanței expres prevăzute de lege”.

În consecință, prin regulator de

competență Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili, în favoarea

Tribunalului Călărași competența soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Tribunalului Călan competența

soluționării recursului declarat de pârâta P.E. împotriva sentinței civile nr.

1000 din 25 iunie 2004 a Judecătoriei Oltenița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2005.