ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 754/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea civilă din 10 aprilie 2003

reclamantul C.F. a chemat în judecată pe pârâtul D.I. pentru a fi obligat să-i

lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2800 mp situat

în tarlaua 70, parcela 356/1 din extravilanul localității Mândrești din județul

Vrancea și să-i plătească despăgubiri civile în sumă de 8.000.000 lei.

Acțiunea a fost admisă în parte prin

sentința civilă nr. 4188 din 13 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria

Focșani, pârâtul fiind obligat să lase în deplina proprietate și posesie a

reclamantului suprafața de 2063 mp din terenul situat în tarlaua 70, parcela

356/1, de pe raza localității Mândrești și să plătească reclamantului

despăgubiri civile în sumă de 5.625.598 lei și cheltuieli de judecată în sumă

de 4.316.000 lei.

Apelul declarat de pârât a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 224/A din 26 februarie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Prin recursul declarat în termen, pârâtul

a cerut casarea deciziei date în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță de apel.

Motivând numai în fapt recursul, pârâtul

susține că instanța de apel a refuzat nejustificat acordarea unui nou termen de

judecată cerut pentru a obține și depune propriul titlu de proprietate, pentru

emiterea căruia făcuse demersurile necesare și care era esențial apărării sale,

prin care arăta că terenul revendicat constituie proprietatea sa.

Mai arată pârâtul că, ulterior

soluționării apelului, i-a fost înmânat titlul de proprietate, impunându-se

compararea sa cu cel prezentat de reclamant, ceea ce necesită refacerea

raportului de expertiză tehnică.

Recursul este întemeiat.

Soluția dată cauzei în primă instanță,

păstrată de instanța de apel, are ca fundament decizia raportul de expertiză

tehnică întocmit de G.T., prin care a fost identificată și măsurată doar

proprietatea reclamantului rezultată din titlul de proprietate nr. 118325 din ianuarie

1999 emis de Comisia județeană Vrancea constituită în temeiul Legii nr. 18/1991.

Potrivit dispozițiilor a doi martori

propuși de reclamant pârâtul ar fi ocupat parte din proprietatea astfel

dovedită de reclamant.

Dimpotrivă, alți martori propuși de pârât

au relatat că părțile stăpânesc terenuri învecinate, fără ca pârâtul să ocupe

teren din proprietatea reclamantului.

În fine, pârâtul s-a apărat în mod

constant în sensul că în aplicarea Legii nr. 18/1991 ambele părți au fost puse

în posesie pe terenuri învecinate provenite de la un autor comun, stăpânind

terenurile în concordanță cu modalitățile de punere în posesie, iar la primul

termen fixat pentru judecarea apelului, pârâtul a arătat că nu se află în

posesia propriului titlu de proprietate, solicitând o nouă expertiză prin care

să se stabilească situația exactă a proprietăților.

Instanța de apel a acordat un nou termen

de judecată punând în vedere pârâtului să depună la dosar procesul verbal de

punere în posesie, în raport de care urma a fi analizată proba solicitată.

La noul termen sorocit, pârâtul a arătat

că demersurile făcute la primărie nu s-au finalizat cu eliberarea procesului

verbal de punere în posesie și că titlul de proprietate nu i-a fost eliberat de

Oficiul de Cadastru Galați, existând însă posibilitatea depunerii acestor

înscrisuri dacă s-ar acorda un nou termen de judecată.

Cererea de amânare în scopul arătat a

fost respinsă, apelul soluționându-se în raport de probele administrate în

primă instanță.

Soluția dată cauzei în apel este esențial

nelegală, neverificându-se apărarea determinantă a pârâtului, practic

refuzându-se acestuia dreptul de a-și dovedi cele invocate în apărare, deși a

arătat că lipsa propriului titlu de proprietate nu-i este imputabilă, înscrisul

aflându-se în posesia unei instituții statului.

Instanța de apel a încălcat astfel dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Împrejurarea că proba titlului de

proprietate a pârâtului era posibil a fi făcută într-un timp rezonabil,

conferit prin amânarea judecării apelului, rezultă din faptul că, ulterior

pronunțării deciziei în apel, pârâtul a intrat în posesia titlului de

proprietate nr. 11834 din august 1998, pe care l-a depus în recurs ca act nou.

Așadar, situația de fapt nu a fost pe

deplin lămurită în apel, impunându-se casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, instanța de trimitere

urmând să compare titlurile părților după măsurarea proprietăților pe calea

unei expertize tehnice, probă care, potrivit art. 305 C. proc. civ., nu este

admisibilă în instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul D.I. împotriva

deciziei civile nr. 224 A din 26 februarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2005.