ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 756/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 756/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1454 din

15 decembrie 2009, Tribunalul Bucureșt, secția a V-a civilă, a respins în totalitate

acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă N.M., ca neîntemeiată; a respins cererea

reconvențională formulată de pârâtul-reclamant C.T., ca neîntemeiată; a respins

cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți T.V. și T.S., ca fiind introdusă

de persoane fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă

nr. 573/A din 6 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de aderare la apel

formulată de apelanta reclamantă-pârâtă N.M.; a admis apelurile principale formulate

de apelanții pârâți-reclamanți T.V. și T.S. și de apelanta reclamantă-pârâtă N.M.

împotriva sentinței civile nr. 1454 din 15 decembrie 2009 a Tribunalului București;

a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că sunt fondate criticile susținute de toți apelanții,

referitoare la nemotivarea hotărârii pronunțate în primă instanță ori la motivarea

insuficientă sau contradictorie a acesteia și întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. Curtea a reținut că nu au fost arătate motivele de fapt și

de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de reclamantă și s-a

răspuns lacunar și fără a se arăta în fapt și în drept motivele pentru care instanța

a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile perfectării actului în formă autentică,

astfel încât această dispoziție a instanței, în lipsa motivării, nu poate fi cenzurată

de instanța de control judiciar. În ceea ce privește capătul de cerere prin care

s-a solicitat constatarea caducității promisiunii bilaterale de partaj voluntar

autentificate sub nr. 1756/2005, considerentele sunt contradictorii, întrucât în

dispozitiv acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, iar din considerente,

rezultă că a fost respins ca inadmisibil, nefiind îndeplinită una din condițiile

esențiale ale art. 111 C. proc. civ.

Curtea a constatat

că, deși în cauză au fost invocate mai multe excepții, din care unele prin întâmpinările

formulate atât de pârâții reclamanți C.T., T.V. și T.S., iar acestea au fost susținute

și prin concluziile orale formulate de părți, cu ocazia dezbaterii cauzei la 24

noiembrie 2009 și consemnate ca atare în practicaua hotărârii, parte integrantă

din hotărâre, instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitivul hotărârii asupra

niciuneia dintre aceste excepții, excepțiile nefiind analizate nici prin vreo altă

încheiere interlocutorie anterioară soluționării cauzei în fond.

Curtea a reținut

că hotărârea este lovită de nulitate și pentru nerespectarea dispozițiilor art.

129 C. proc. civ., a principiului oralității și contradictorialității procesului

civil, întrucât, fără a se pune în discuție și fără a fi invocată anterior de o

parte în proces, cererea reconvențională formulată de T.V. și T.S. a fost respinsă

pe lipsa calității procesuale active cu o motivare insuficientă, reținându-se doar

că pârâții reclamanți n-ar obține un folos practic și fără a da posibilitatea acestor

părți să formuleze apărări.

Cauza a fost înregistrată

la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 24162/3/2007*.

La data de 13

septembrie 2012, în ședință publică, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare

și precizatoare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat ca, în subsidiar,

să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren extravilan

de 10.000 mp situat în Ghermănești, Snagov și să îi fie atribuit un lot de ½

din acesta; să fie obligat pârâtul să îi restituie suma de 2000 euro reprezentând

avans din sultă.

La data de 11

octombrie 2012, în ședință publică, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare

a cererii de chemare în judecată prin care a învederat că înțelege să își micșoreze

la jumătate câtimea obiectului cererii inițiale, în sensul că pretenția de constatare

a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentic nr. xx/2005 nu

mai vizează întreg terenul de 10.000 mp, ci doar suprafața de 5000 mp reprezentând

cota sa de proprietate de 1/2.

Prin încheierea

de ședință din data de 31 ianuarie 2013, Tribunalul a disjuns cererea modificatoare

și precizatoare a reclamantei din data de 13 septembrie 2012 privind sistarea stării

de indiviziune asupra imobilului teren, dispunând formarea unui nou dosar; a respins

excepția tardivității cererii precizatoare referitoare la câtimea obiectului cererii;

a unit cu fondul excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Prin sentința

civilă nr. 1252 din 14 iunie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a

respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

și excepția lipsei de interes, în privința cererii modificate și precizate, a admis

cererea modificată și precizată a reclamantei N.M., a constatat nulitatea absolută

parțială, (în privința unei cote de VI parte din obiectul vânzării), a contractului

de vânzare cumpărare autentificat cu nr. xx din 14 decembrie 2005 de BNPA D.O.L.

și B.L. și a respins ca neîntemeiate, atât cererea reconvențională a pârâtului C.T.,

cât și cererea reconvențională a pârâților T.S. și T.V.

Pe fond, Tribunalul

București a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. xx din 14 decembrie 2005 la BNPA D.O.L. și B.L., pârâtul C.T., în calitate de

vânzător, a înstrăinat pârâților T.V. și T.S., pentru prețul de 140.000 euro, imobilul

teren arabil extravilan în suprafață de 10.000 mp situat în sat G., intabulat în

CF nr. zz Snagov, cu număr cadastral provizoriu nr. C1. În cuprinsul aceluiași contract

de vânzare-cumpărare, s-a menționat că pârâtul vânzător C.T. a dobândit terenul

ce face obiectul contractului, ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de

proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991, în baza titlului de proprietate din

5 iunie 1996 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor a Municipiului București și Sectorul Agricol Ilfov, imobilul

teren fiind intabulat în CF nr. zz Snagov în baza încheierii nr. 77156 din 12

decembrie 2005 emise de O.C.P.I. Ilfov.

Tribunalul a reținut

că, anterior acestui contract de vânzare-cumpărare, între reclamanta N.M. și pârâtul

C.T., s-a încheiat la data de 19 iulie 2005, o promisiune bilaterală de partaj voluntar

autentificată cu nr. 1756 de BNPA M.M. și C.M., act prin care pârâtul C.T. s-a obligat

să transmită, contra unei sulte de 60.000 euro (din care s-a achitat la data actului

un avans de sultă de 2000 euro), în deplină proprietate și posesie surorii sale,

reclamanta N.M., cota sa indiviză de ½ din terenul arabil situat în extravilanul

satului G. în suprafață totală de 10.000 mp.

Tribunalul a reținut

că, potrivit titlului de proprietate din 5 iunie 1995, s-a reconstituit dreptul

de proprietate asupra terenului în suprafață de 1 ha în extravilanul satului G.

în favoarea lui C.T. și N.M., după autorul comun A.I. Numele reclamantei N.M. a

fost menționat între paranteze, iar apoi, după modificarea prin hotărârea nr.

1171 din 7 octombrie 2005, a fost tăiat. Modificările operate asupra acestui titlu

de proprietate au făcut obiectul litigiului finalizat prin sentința civilă nr.

3407 din 31 iulie 2006 a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă prin respingerea

recursurilor de către Tribunalul București prin decizia civilă nr. 2178 din 15

decembrie 2006. Prin sentința amintită, instanța a hotărât rectificarea titlului

de proprietate din 05 iunie 1995 în sensul că, la rubrica beneficiari, va fi trecut

și numele reclamantei NI.M. - fără paranteze. Aceeași instanță a apreciat că voința

reală exprimată prin cele două cereri formulate de reclamantă și de pârât (a reclamantei

în sensul radierii numelui său trecut în paranteză, iar a pârâtului în sensul radierii

surorii sale din paranteză) nu a fost aceea a radierii integrale a numelui acesteia,

ci aceea a ștergerii parantezelor în care era trecut numele său, care, deși lipsite

de relevanță, erau de natură a crea o anumită nesiguranță cu privire la calitatea

de proprietar, în perspectiva intenției părților de înstrăinare a terenului.

Tribunalul a reținut

că obiectul modificat și precizat al acțiunii civile de față este reprezentat de

pretenția reclamantei N.M. de constatare a nulității absolute parțiale a contractului

de vânzare-cumpărare autentic cu nr. xx din 14 decembrie 2005, respectiv în privința

cotei de ¼  parte din terenul obiect al contractului, pe motiv de cauză ilicită,

respectiv fraudarea drepturilor sale de către pârâtul C.T. prin complicitatea chiar

a pârâților T. Cauza ilicită se referă la împrejurarea încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în discuție din partea vânzătorului C.T. cu rea credință, în fraudarea

drepturilor reclamantei N.M., iar din partea pârâților cumpărători T.V. și S., pe

riscul lor. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către vânzător în frauda

drepturilor proprietarului cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorului,

constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea principiului „frauda corupe

totul".

Tribunalul a reținut

că sentința civilă nr. 3047/2006 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă, a produs efecte

retroactive, această hotărâre consfințind calitatea de proprietar al reclamantei,

alături de pârâtul C.T., asupra terenului de 1 ha din titlul de proprietate din

5 iunie 1995. Reaua credință a pârâtului C.T. care a acționat în fraudarea intereselor

patrimoniale ale reclamantei N.M. a fost dedusă de instanță din întreg comportamentul

acestuia anterior litigiului de față, cât și prin răspunsurile pe care acesta Ie-a

dat interogatoriului administrat de reclamantă.

Tribunalul a reținut

că ambii pârâți au arătat că negocierile asupra vânzării s-au purtat inițial și

cu reclamanta, aceasta fiind considerată coproprietară. De altfel, pârâții T. au

și făcut referire la aceste negocieri purtate și cu reclamanta prin chiar cuprinsul

întrebărilor formulate la interogatoriul administrat reclamantei. De asemenea, în

cuprinsul promisiunii bilaterale de partaj încheiată cu reclamanta, s-a menționat

calitatea de coproprietară a reclamantei asupra cotei de ½ parte din terenul

în litigiu, clauză însușită de pârâtul C.T. prin semnarea acestei promisiuni de

partaj. Așadar, pârâtul C.T. a avut cunoștință de calitatea de proprietar asupra

terenului de 1 ha a reclamantei N.M. Pârâtul C.T. a afirmat la interogatoriul administrat

în cauza de față că demersurile făcute la Primăria comunei Snagov au fost pentru

înlăturarea reclamantei din titlul de proprietate.

Tribunalul a concluzionat

că pârâtul C.T. a fost de rea credință și a acționat în fraudarea drepturilor patrimoniale

ale reclamantei N.M., pentru a-și asigura integralitatea veniturilor din vânzarea

întregului teren, ca unic proprietar.

În ceea ce îi

privește pe pârâții T.V. și S., Tribunalul a reținut că aceștia au cumpărat pe riscul

lor întregul teren de 1 ha de la pârâtul C.T., în condițiile în care au cunoscut,

la un moment dat, calitatea de coproprietar a reclamantei asupra terenului de 1

ha.

Tribunalul a considerat

că pretenția pârâtului C.T., dedusă judecății pe cale reconvențională, de constatare

a caducității promisiunii bilaterale de partaj încheiată cu reclamanta N.M., pe

motiv că între timp el a vândut terenul, astfel că nu se mai regăsește în patrimoniul

său, este una fără temei. Caducitatea ca sancțiune a actului juridic civil este

întotdeauna independentă (străină) de voința uneia din părțile actului juridic.

Or, pârâtul invocă drept cauză a pretinsei caducități tocmai acțiunea sa de înstrăinare

a terenului obiect al promisiunii bilaterale de partaj, ceea ce nu poate fi primit.

Tribunalul a considerat

că este neîntemeiată cererea reconvențională a pârâților T.V. și T.S. Prima pretenție

a acestor pârâți dedusă judecății, pe cale reconvențională, este identică cu cea

a pârâtului C.T., respectiv constatarea intervenirii caducității promisiunii bilaterale

de partaj încheiată de acest din urmă pârât cu reclamanta N.M. Or, astfel cum anterior

s-a arătat, această pretinsă caducitate nu poate fi nicidecum fundamentată pe voința

autorului actului juridic, respectiv a pârâtului C.T., caducitatea intervenind pentru

cauze străine de voința autorului actului juridic.

Tribunalul a reținut

că nu este întemeiată pretenția pârâților T. din cererea reconvențională privind

obligarea pârâtului C.T. la plata către reclamanta N.M. a cotei de ½ din

prețul încasat potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. xx/2005. Astfel, prin

intermediul cererii reconvenționale pârâtul chemat în judecată poate deduce judecății

pretenții proprii contra reclamantului care l-a chemat în judecată, conform

art. 119 C. proc. civ. În niciun caz prin intermediul acestei cereri un pârât chemat

în judecată nu poate solicita obligarea unui alt pârât la o conduită față de reclamant.

Pârâții T.V. și

T.S. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1252 din 14 iunie 2013 pronunțate

de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și împotriva încheierii de ședință

din data de 31 ianuarie 2013 prin care s-a respins excepția tardivității cererii

precizatoare referitoare la câtimea obiectului cererii. Apelanții au solicitat schimbarea

încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2013, în sensul admiterii excepției

tardivității cererii precizatoare (în realitate de modificare) a acțiunii, având

drept consecință respingerea cererii de modificare și schimbarea sentinței civile

nr. 1252 din 14 iunie 2013 în sensul respingerii cererii de chemare în judecată

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 281 din 23 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a respins apelul declarat de pârâții T.V. și T.S. împotriva încheierii

din data de 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București.

S-au admis apelurile

formulate de pârâții T.V., T.S. și C.T. împotriva sentinței civile nr. 1252 din

14 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

S-a schimbat sentința

apelată în sensul că s-a respins acțiunea precizată, ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel Curtea de apel și-a fundamentat hotărârea pe următoarele considerente:

În ceea ce privește

apelul împotriva încheierii din 31 ianuarie 2013 s-a reținut că prin acțiunea inițială

reclamanta a solicitat nulitatea contractului de vânzare în privința întregului

teren care formează obiectului contractului iar ulterior a precizat că solicită

aplicarea sancțiunii numai în privința unei cote de ½ din terenul ce reprezintă

obiectul contractului. Această precizare a fost calificată în temeiul art. 132

alin. (2) C. proc. civ. ca fiind o micșorare a câtimii obiectului cererii și nu

o modificare a acestui obiect, care constă în nulitatea aceluiași contract de vânzare-cumpărare

vizând același obiect, terenul în cauză, însă într-o cotă mai mică.

Pe fondul cauzei

Curtea de apel a reținut că la data de 5 iunie 1995, prin titlul de proprietate

din 05 iunie 1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață

de 1 ha situat în extravilanul satului G. în favoarea lui C.T. și N.M., după autorul

comun A.I. Numele reclamantei N.M. a fost menționat între paranteze.

La data de 19

iulie 2005, reclamanta N.M. a încheiat cu pârâtul C.T. o promisiune bilaterală de

partaj voluntar autentificată cu P1 de BNPA M.M. și C.M., act prin care pârâtul

C.T. s-a obligat să transmită, contra unei sulte de 60.000 euro, în deplină proprietate

și posesie surorii sale, reclamanta N.M., cota sa indiviză de ¼ din terenul

arabil situat în extravilanul satului G. în suprafață totală de 10.000 mp.

La data de 28

iulie 2005 reclamanta N.M. a încheiat cu pârâtul C.T. o convenție autentificată

cu nr. C1 de BNPA M.M. și C.M. intitulată act adițional la promisiunea bilaterală

de partaj voluntar menționată mai sus, în care au arătat că „noi părțile novăm natura

juridică a actului intervenit între noi autentificat sub nr. P1 din 19 iulie 2005

de notarul public conf. dr. M.M. din promisiune bilaterală de partaj voluntar, în

promisiune de vânzare-cumpărare a întregului teren situat în extravilanul satului

G., comuna Snagov, jud. Ilfov, în suprafață totală de 10.000 mp”. Prin această convenție,

pârâtul C.T. s-a obligat să îi vândă reclamantei terenul menționat, la prețul de

60.000 euro.

În art. VI din

această convenție s-a arătat că, în ipoteza în care titlul de proprietate prezentat

de părți la încheierea promisiunii bilaterale de partaj voluntar rămâne nemodificat,

adică, proprietari ai terenului figurează N.M. și C.T., prezentul act adițional

devine caduc și-și produce efectele în continuare, promisiunea bilaterală de partaj

voluntar.

La aceeași dată,

respectiv 28 iulie 2005, reclamanta N.M. a dat declarația prin care a arătat că

este „de acord cu corectarea titlului de proprietate din 5 iunie 1995 în sensul

radierii numelui meu trecut în paranteză în titlul sus menționat din eroare în momentul

depunerii documentației primare în vederea scrierii titlului de proprietate".

La data de 7 octombrie

2005, prin hotărârea nr. 1171, titlul de proprietate din 05 iunie 1995 a fost modificat

în sensul că numele reclamantei N.M. a fost tăiat.

La data de 14

decembrie 2005, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx la

Biroul Notarilor Publici Asociați D.O.L. și B.L., pârâtul C.T., în calitate de vânzător,

a înstrăinat pârâților T.V. și T.S., pentru prețul de 140.000 euro, terenul arabil

extravilan în suprafață de 10.000 mp situat în sat G., intabulat în CF nr. zz Snagov,

având număr cadastral provizoriu C1.

În acest contract

s-a menționat că vânzătorul C.T. a dobândit terenul ce face obiectul contractului,

ca bun propriu, prin reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii

nr. 18/1991, în baza titlului de proprietate din 5 iunie 1996 emis de Comisia Județeană

pentru Stabilirea dreptului de Proprietate asupra terenurilor a Municipiului București

și Sectorul Agricol Ilfov. De asemenea, s-a menționat faptul că terenul este intabulat

în CF nr. zz Snagov.

La data de 31

iulie 2006, a fost pronunțată sentința civilă nr. 3407 a Judecătoriei Buftea, irevocabilă

prin respingerea recursurilor de către Tribunalul București prin decizia civilă

nr. 2178 din 15 decembrie 2006, prin care s-a rectificat titlului de proprietate

din 05 iunie 1995 în sensul ca, la rubrica beneficiari, va fi trecut și numele reclamantei

- fără paranteze. Instanța a apreciat că voința reală exprimată prin cele două cereri

formulate de reclamantă și de pârât nu a fost aceea a radierii integrale a numelui

acesteia, ci aceea a ștergerii parantezelor în care era trecut numele său, care,

deși lipsite de relevanță, erau de natură a crea o anumită nesiguranță cu privire

la calitatea de proprietar, în perspectiva intenției părților de înstrăinare a terenului.

În cauză, reclamanta

N.M. a solicitat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare, invocând ca motiv

de nulitate cauza ilicită și vânzarea bunului altuia, pârâții cumpărători realizând

operațiunea pe riscul lor și în complicitate cu fratele reclamantei, pârâtul C.T.

Pentru a conduce

la constatarea ineficacității unui act juridic civil, pot fi invocate atât cauze

contemporane încheierii actului cât și cauze posterioare acestui moment. Pentru

ca o situație să constituie cauză de nulitate a unui act juridic civil este necesar

ca acea situație să fie concomitentă cu încheierea respectivului act. În cauză,

actele juridice existente la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare

relevau calitatea pârâtului C.T. de proprietar al imobilului. Astfel, la data de

14 decembrie 2005, pârâții T.V. și T.S. au cumpărat terenul de la C.T., proprietarul

respectivului teren, astfel cum rezultă din titlul de proprietate în forma existentă

la acel moment. În consecință, Curtea a constatat că în cauză nu se poate reține

existența unei cauze contemporane momentului încheierii actului care să conducă

la aplicarea sancțiunii nulității.

Reclamanta a invocat

calitatea sa de coproprietar asupra imobilului vândut de pârâtul C.T.

Curtea a constatat

că, în cauză, anularea parțială a contractului la cererea unei persoane străine

de contract nu are temei legal. În cazul vânzării bunului indiviz de către unul

din coproprietari, ceilalți coindivizari nu pot cere constatarea nulității sau anularea

actului de înstrăinare în timpul stării de indiviziune întrucât drepturile lor indivize

asupra bunului urmează să fie apărate pe calea acțiunii de partaj, problema opozabilității

contractului față de reclamantă urmând a fi rezolvată în acel cadru procesual.

Numai în cazul

în care vânzarea s-a realizat în cunoștință de cauză aceasta are o cauză ilicită

și este nulă absolut, însă pentru aplicarea sancțiunii trebuie reținută complicitatea

cumpărătorului sau încheierea operațiunii pe riscul acestuia, împrejurări care,

reprezentând cauze de nulitate, trebuie cercetate prin raportare la momentul încheierii

contractului.

Valabilitatea

contractului din perspectiva cauzei juridice, motiv de nulitate invocat de reclamantă,

implică o apreciere a actului ca întreg și nu se poate pune problema unei nulități

parțiale a contractului, în limita cotei-părți a reclamantei.

În cauză, astfel

cum s-a arătat mai sus, la acel moment, cumpărătorii au verificat situația juridică

a imobilului pe care doreau să îl cumpere, constatând calitatea de unic proprietar

a vânzătorului C.T.

Împrejurarea că,

anterior acestui moment, pârâții au negociat încheierea contractului și cu reclamanta

N.M., presupune că, într-adevăr, la acel moment, aceștia cunoșteau calitatea acesteia

de coproprietar.

Până la momentul

încheierii contractului de vânzare - cumpărare, cei doi moștenitori, reclamanta

N.M. și pârâtul C.T., au încheiat acte juridice care au avut ca efect stabilirea

calității pârâtului C.T. de unic proprietar, calitate în care acesta a încheiat

cu pârâții T.V. și T.S. contractul de vânzare - cumpărare.

Împrejurarea că

raporturile juridice dintre cei doi moștenitori au fost stabilite ulterior prin

hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate conduce la concluzia relei credințe

a cumpărătorilor, care au încheiat contractul cu unicul proprietar al terenului,

calitate rezultată din actele prezentate de acesta la acel moment.

Echivocul manifestării

de voință al reclamantei care a adresat o cerere comisiei cerând eliminarea numelui

său, precum și calificarea acestui act, prin hotărâre judecătorească, după momentul

cumpărării, nu susțin existența relei credințe a cumpărătorilor.

Nefiind dovedită

în cauză reaua credință a cumpărătorilor, nu poate fi reținută nici complicitatea

acestora la frauda pârâtului C.T., aceasta din urmă neconstituind, singură, cauză

de nulitate a contractului încheiat cu pârâții T.V. și T.S.

Modul în care

a acționat pârâtul C.T., cunoscând situația juridică reală a terenului, nu poate

conduce la aplicarea sancțiunii nulității contractului încheiat de acesta cu terțe

persoane în situația în care nu a fost dovedită complicitatea acestora la respectivele

acțiuni.

Împotriva deciziei

pronunțată de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta N.M. înregistrat sub

nr. unic 24162/3/2007* pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă.

A criticat decizia

recurată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și susținând în același timp că

instanța de apel a făcut o apreciere eronată a probelor administrate.

Recurenta-reclamantă

prin cererea de recurs a evocat situația de fapt și temeiurile de drept prezentate

în cererea de chemare în judecată, hotărârea pronunțată de instanța de fond, precum

și decizia pronunțată de instanța de apel.

În dezvoltarea

motivelor de recurs recurenta a arătat următoarele:

Hotărârea instanței

de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

În acest sens

a motivat că instanța de apel fără nici o motivare reține că „cei doi moștenitori,

reclamanta N.M. și pârâtul C.T. au încheiat acte juridice care au avut ca efect

stabilirea calității pârâtului C.T. de unic proprietar". Instanța de apel nu

a indicat expres care este actul prin care recurenta-reclamantă a cedat proprietatea

sa și în baza căruia pârâtul C.T. a devenit unic proprietar.

Recurenta-reclamantă

precizează că nu există nici un act din care să rezulte că a renunțat la dreptul

de proprietate prin renunțarea la succesiune sau prin acte de donație, situație

în care concluzia instanței de apel că pârâtul C.T. este unic proprietar la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare este netemeinică și nelegală.

Instanța de apel

a greșit și atunci când a pus semnul echivalenței între noțiunea de proprietar tabular

și cea de proprietar de drept deși cele două noțiuni nu se suprapun și nu sunt echivalente.

Intimatul-pârât C.T. nu a fost niciodată unic proprietar chiar dacă în documentele

tabulare a figurat pentru puțin timp.

În continuare

recurenta-reclamantă a relevat aspecte referitoare la probatoriile administrate

astfel cum au fost evidențiate în opinia separată prezentată cu ocazia pronunțării

în apel. În acest sens s-a referit la faptul că a existat un proiect de antecontract

de vânzare-cumpărare care nu s-a finalizat în care părți figurau pârâtul C.T. și

reclamanta N.M., în calitate de vânzători și intimații-pârâți T.V. și T.S. în calitate

de cumpărători. În contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx din 14

decembrie 2005 se arată că vânzătorul C.T. a intabulat dreptul de proprietate la

data de 12 decembrie 2015 dar nu se precizează actele prin care reclamanta a fost

radiată din titlu de proprietate, extrasul de carte funciară fiind emis la 13 decembrie

2005, iar la data de 14 decembrie 2005 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Aceste elemente din contract dovedesc că între vânzătorul C.T. și cumpărătorul T.V.

au existat permanente întâlniri, pârâtul T.V. fiind la curent cu activitatea pârâtului

C.T. și că, în mod intenționat, s-a omis mențiunea că pe titlu a figurat și reclamanta,

aspecte ce exclud buna credință și faptul că pârâții au cumpărat pe riscul lor,

cunoscând situația reală a terenului.

Recurenta-reclamantă

motivează că a fost fraudată în dreptul său de proprietate deoarece terenul înstrăinat

nu era proprietatea exclusivă a pârâtului-intimat C.T., ci o proprietate comună

indiviză pe cote părți iar actul de înstrăinare nu poate aduce atingere drepturilor

sale.

Intimații-pârâți

au făcut trimitere la principiul error communis facit jus însă, în astfel de cazuri

instanța de apel ar fi trebuit să dovedească existența acelor condiții materiale

invincibile care ar fi apte să creeze convingerea colectivă a aparenței de drept

că pârâtul C.T. ar fi unic proprietar al terenului.

În materia imobiliară

nu este posibilă justificarea juridică a dobândirii dreptului de proprietate de

la un proprietar aparent doar prin aplicarea bunei-credințe.

Buna-credință

nu poate întemeia, prin ea însăși, în măsura în care legea nu ar prevede altfel,

o dobândire de drepturi reale imobiliare, constituind temei suficient doar pentru

validarea efectelor exercitării de drepturi.

În acest sens

invocă art. 486 C. civ., în temeiul căruia „posesorul este de bună-credință când

posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii

nu îi sunt cunoscute" și, în acest caz potrivit art. 485 C. civ. cel de bună-credință

câștigă doar proprietatea fructelor.

Faptul că vânzare-cumpărarea

imobilului s-a făcut în frauda dreptului de proprietate de către vânzător și pe

riscul cumpărătorului este un caz tipic de nulitate absolută a contractului. Vânzătorul

cunoștea că recurenta-reclamantă este coproprietara terenului, situație în care

rezultă că există o cauză ilicită a contractului ce atrage sancțiunea nulității

conform art. 968 C. civ., iar, în ceea ce îi privește pe cumpărători, nici aceștia

nu au fost de bună-credință întrucât au cunoscut calitatea de coproprietar al reclamantei

dar s-a omis cu intenție a se menționa că, pe titlul de proprietate, a figurat și

recurenta reclamantă, deși nu există nici un act din care să rezulte că a renunțat

la proprietate.

În drept, invocă

prevederile art. 485, 486, 948, 966, 978, 971 și 1364 C. civ. din 1864.

Pârâții T.S. și

T.V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat anularea recursului în ceea

ce privește motivul de recurs relativ la „aprecierea eronată a probelor" și

în ceea ce privește criticile relative la netemeinicia deciziei recurate și respingerea

recursului, ca neîntemeiat pentru celelalte motive.

Intimații au arătat

că în faza procesuală a recursului nu mai pot fi formulate apărări cu privire la

probe și implicit cu privire la netemeinicia hotărârii recurate.

Cu privire la

motivul de recurs, referitor la faptul că instanța de apel nu a arătat motivele

pe care își sprijină concluziile, intimații susțin că recurenta se contrazice în

apărările formulate întrucât, deși a susținut, prin cererea de chemare în judecată,

că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în CF, unic proprietar

al imobilului era C.T. totuși, atunci când instanța de apel a ajuns la aceeași concluzie,

a considerat că hotărârea este netemeinică și nelegală. Intimații susțin că hotărârea

este motivată, instanța argumentând cu trimitere la probe fiecare concluzie exprimată

în hotărâre.

Recurenta nu a

indicat care lege a fost greșit aplicată deși indică în recurs art. 485, art. 496,

art. 968, art. 966, art. 1909 și art. 1364 C. civ. din 1864.

Reclamanta prin

cererea de chemare în judecată nu a invocat aceste articole, ci a invocat nulitatea

contractului izvorând din vânzarea lucrului altuia. La momentul vânzării unic proprietar

al imobilului vândut a fost C.T. cu care au contractat iar nulitatea se analizează

la momentul încheierii contractului.

Conform dovezilor

aflate la dosar intimații arată că nu au cumpărat bunul altuia ci bunul vânzătorului

C.T. care a dovedit cu înscrisuri oficiale că este proprietarul terenului.

Reclamanta trebuia

să facă dovada că era proprietara terenului înstrăinat de pârâtul C.T. către intimații

T. Numai vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză, adică cunoscând că vânzătorul

nu este proprietarul bunului vândut are o cauză ilicită.

Trimiterea făcută

de recurentă la art. 485-486 și art. 1364 C. civ. este străină de pricină.

La dosarul cauzei

s-au depus toate actele care au stat la baza perfectării convenției iar înscrierea

în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra unui imobil are ca efect opozabilitatea

față de terți a situației juridice reale a acestuia. Consideră că au făcut tot ceea

ce trebuia să facă un dobânditor diligent și de bună credință. Nici o probă nu dovedește

că au fost de rea-credință la încheierea contractului.

Intimatul-pârât

C.T. prin întâmpinare formulată a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă.

Consideră că,

în mod corect, Curtea a interpretat întregul material probator administrat.

În mod corect

Curtea de apel a reținut că „împrejurarea că raporturile juridice dintre cei doi

moștenitori au fost stabilite ulterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă

nu poate conduce la concluzia relei credințe a cumpărătorilor care au încheiat contractul

cu unicul proprietar al terenului, calitate rezultată din actele prezentate la acel

moment".

De asemenea, consideră

că în mod corect instanța a reținut că nu există nici un fel de dovadă contrarie

evidentă care să răstoarne prezumția de bună-credință a cumpărătorilor T. la momentul

încheierii contractului cu atât mai mult nu există dovezi privind complicitatea

acestora.

Înalta Curte,

analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate reține

următoarele:

Obiectul modificat

și precizat al acțiunii civile deduse judecății privește constatarea nulității absolute

parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx din 14

decembrie 2005, numai în privința cotei de ½ parte din terenul, obiect al

operațiunii de vânzare-cumpărare, pe motivul cauzei ilicite, constând în fraudarea

drepturilor reclamantei de către pârâtul C.T. cu complicitatea și, în orice caz,

pe riscul cumpărătorilor pârâți T., în baza art. 948 și urm. C. civ. din 1864.

Situația de fapt

reținută de instanța de fond nu a fost contestată de părți și nici nu a fost modificată

de instanța de apel.

Instanța de apel

confirmă intenția frauduloasă a pârâtului vânzător C.T. cu ocazia încheierii contractului

de vânzare-cumpărare însă, reține că aceasta nu poate constitui prin ea însăși cauza

de nulitate a contractului, în situația în care nu a fost dovedită complicitatea

pârâților T.V. și T.S.

În considerentele

deciziei recurate instanța de apel reține că, la momentul încheierii contractului,

cumpărătorii au verificat situația juridică a imobilului pe care doreau să îl cumpere

și au constatat calitatea de unic proprietar al pârâtului C.T., fiind fără relevanță,

în aprecierea bunei-credințe a cumpărătorilor și a diligentei pe care aceștia ar

fi trebuit să o manifeste, faptul că anterior acestui moment (adică anterior încheierii

contractului) pârâții au negociat și cu reclamanta N.M., în calitatea acesteia de

coproprietar al bunului vândut.

Este întemeiat

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitor la faptul

că instanța de apel, în contextul în care reține că pârâții au cunoscut calitatea

de coproprietar al reclamantei N.M., lipsește de efecte această situație reținând,

fără temei, că până la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cei

doi moștenitori, reclamanta N.M. și pârâtul C.T. au încheiat acte juridice care

au avut ca efect stabilirea calității pârâtului C.T., de unic proprietar, fără a

fi indicate actele juridice care conduc la această concluzie. Instanța de apel nu

este în măsură să indice înscrisurile sau alte dovezi ce au determinat această constatare.

Înalta Curte reține

că titlul de proprietate din 5 iunie 1996 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor și care reprezintă titlul vânzătorului

(indicat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții cumpărători)

conține toate datele referitoare atât la numele recurentei-reclamante cuprins în

paranteze cât și la mențiunea că acest titlu s-a modificat conform hotărârii

nr. 1171 din 7 octombrie 2005 emisă de Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În contextul în

care titlul de proprietate conține mențiuni referitoare la modificarea acestuia

sub aspectul proprietarului, cumpărătorii, cu diligente minime, puteau să verifice

dacă hotărârea comisiei județene este contestată, dat fiind că vânzarea-cumpărarea

s-a realizat la scurt timp după ce s-a făcut mențiunea modificării titlului prin

hotărârea comisiei județene și având în vedere împrejurarea că au avut întâlniri

și cu recurenta-reclamantă în același scop (cel al cumpărării terenului) și că,

practic, au cunoscut-o și puteau să se informeze dacă modificările din titlu sunt

definitive. De altfel, pârâții cumpărători au formulat cerere de intervenție în

litigiul având ca obiect contestația formulată de recurenta-reclamantă împotriva

hotărârii nr. 1171/2005 emisă de Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului

de proprietatea asupra terenurilor, hotărâre în temeiul căreia pârâtul C.T. a devenit

unic proprietar.

Prin sentința

civilă nr. 3407 din 31 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Buftea, irevocabilă

prin respingerea recursurilor, prin decizia civilă nr. 2178 din 15 decembrie 2006

a Tribunalului București, s-a rectificat titlul de proprietate din 05 iunie 1995

în sensul că la rubrica „beneficiari", să fie trecut și numele recurentei-reclamante,

N.M., fără paranteze.

Prin această hotărâre

s-a reținut cu putere de lucru judecat că voința reală a reclamantei și a pârâtului

ce se degajă din cererile adresate de către aceștia Comisiei Județene Ilfov „nu

a fost aceea a radierii integrale a numelui reclamantei ci aceea a ștergerii parantezelor

în care era trecut numele său".

Intimații-pârâți

nu se pot prevala de faptul că la data cumpărării, pârâtul C.T. era unicul proprietar

al terenului potrivit înregistrărilor efectuate în CF deoarece înscrierea dreptului

de proprietate în temeiul titlului modificat prin hotărârea comisiei județene are

drept efect opozabilitatea înscrisului față de terți, conform art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data efectuării înscrierii, nefiind

aplicabil principiului efectului constitutiv de drepturi al intabulării în CF instituit

de noul C. civ. prin art. 885.

În cauză, atât

din mențiunile existente pe titlul transmițătorului cât și din modul în care au

evoluat raporturile dintre cei doi coproprietari, cât și dintre aceștia și cumpărători

rezultă că intimații-pârâți cumpărători nu au fost de bună credință la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare deoarece au cunoscut situația juridică

reală a bunului sau cel puțin au fost în măsură să cunoască posibilitatea existenței

unei neconcordanțe între cele menționate în cuprinsul cărții funciare și situația

juridică reală a terenului.

Din această perspectivă,

sentința nr. 3407/2006 a Judecătoriei Buftea se bucură de prezumția legală și irefragabilă

de dreptate și adevăr conferită de puterea lucrului judecat, potrivit art. 1200

pct. 4 C. civ. din 1864 în vigoare la data declanșării litigiului. Aceasta înseamnă

că aspectele referitoare la voința reală a reclamantei și a pârâtului C.T. la data

formulării cererii pentru modificarea titlului a fost aceea ca reclamanta să fie

menținută pe titlu, orice altă interpretare nemaiputând fi dată intenției părților

și voinței acestora deoarece hotărârea irevocabilă se bucură de efectul său obligatoriu,

expresie a puterii de lucru judecat.

În acest context

este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitor

la greșita aplicare a legii față de situația de fapt pe deplin stabilită de instanța

de fond. Circumstanțele cauzei relevă atât intenția frauduloasă a vânzătorului pârât

C.T. cât și faptul că pârâții T. au cumpărat pe riscul lor, cunoscând calitatea

de coproprietar al reclamantei asupra terenului, anterior modificării titlului și

faptul că, modificările intervenite în cuprinsul titlului transmițătorului nu au

dobândit caracter definitiv, dat fiind intervalul scurt de timp care a trecut de

la efectuarea acestora și până la încheierea contractului.

Existau astfel

dubii cu privire la consolidarea calității de unic proprietar în persoana pârâtului

C.T. și la caracterul definitiv al acestei calități iar acest aspect putea fi verificat

cu diligente minime pentru a se înlătura orice echivoc. Nu pot fi primite apărările

pârâților referitoare la faptul că au fost de bună-credință la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare deoarece buna-credință presupune absența oricărui dubiu, ceea

ce nu se confirmă în cauză.

Contractul de

vânzare-cumpărare s-a încheiat de către pârâtul-vânzător C.T. cu intenția de a frauda

dreptul de proprietate al recurentei-reclamante și pe riscul cumpărătorilor pârâți

care au cunoscut situația juridică reală a bunului, situație care reprezintă un

caz tipic de nulitate absolută pentru cauza ilicită conform art. 948 pct. 4 și 966

C. civ. din 1864.

Situația de fapt

și temeiul de drept relative la cauza ilicită au fost prezentate de către reclamantă

prin cererea de chemare în judecată astfel că nu se poate reține că a avut loc o

schimbare a cauzei acțiunii faza procesuală a recursului.

Cât privește motivul

de recurs referitor la aprecierea eronată a probelor de către instanța de apel Înalta

Curte reține că acest motiv excede controlului de legalitate specific recursului

astfel că nu poate fi analizat.

Față de considerentele

ce preced în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., raportat la

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. va admite recursul cu consecința modificării

deciziei pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii apelurilor declarate

de părți, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-reclamantă N.M. împotriva deciziei nr. 281/A din 23 iunie

2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte

decizia recurată în sensul că respinge apelurile formulate de pârâții T.V., T.S.

și C.T. împotriva sentinței nr. 1252 din 14 iunie 2013 a Tribunalului București,

secția a V-a civilă, ca nefondate.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 9 martie 2015.