ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5799/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 octombrie 2002, reclamanții D.M. și D.I. au chemat în judecată pe pârâtul M.I., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate dreptul de proprietate asupra unei fântâni, a unei magazii și a plantațiilor aflate pe terenul pârâtului și să se dispună dezmembrarea terenului acestuia din urmă în așa fel încât imobilul proprietatea reclamanților să poată fi exploatată ca o gospodărie țărănească, în sensul de a avea posibilitatea de a intra cu atelaje în curtea casei. În motivarea cererii au arătat că au edificat construcțiile menționate și plantațiile în limita celor 1000 mp la care aveau dreptul.

Aceștia au fost prejudiciați prin măsurătorile făcute de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, în sensul schimbării configurației terenului, astfel încât construcțiile și plantațiile au rămas pe terenul atribuit pârâtului. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanții au construit în exteriorul terenului atribuit acestora de cooperativa agricolă de producție. Totodată, acesta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamanților-pârâți reconvenționali să ridice, pe cheltuiala lor, construcțiile și plantațiile edificate pe terenul pârâtului, fără acordul acestuia.

Prin sentința nr. 2990 din 3 iunie 2004, Judecătoria Satu Mare a admis în parte acțiunea principală și acțiunea reconvențională, în sensul că: - a constatat dreptul de proprietate al reclamanților-pârâți reconvenționali asupra edificatelor fântână, magazii și plantații; - a obligat pe aceștia să ridice, pe cheltuiala lor, magaziile și gardul edificate pe terenul proprietatea pârâtului-reclamant reconvențional; - a obligat pârâtul-reclamant reconvențional la plata c/valorii fântânii și a plantațiilor. S-a reținut, conform probatoriului administrat în cauză, că reclamanții au cumpărat de la CAP, în anul 1981, un loc de casă în suprafață de 250 mp cu front la stradă de 12 m. După construirea casei aceștia au extins frontul stradal la 16 ml, construind un gard.

Ulterior, au extins frontul stradal la 24,5 m, forând o fântână și plantând pomi în afara gardului. Pârâtului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, în parte, pe terenul limitrof celui deținut de reclamanți, diferența de 1000 m deținută de reclamanți fiindu-i atribuită pe un alt amplasament. Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că este posibil un schimb de terenuri între părți, care însă nu poate fi realizat decât cu acordul pârâtului, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel atât reclamanții-pârâți reconvenționali, cât și pârâtul-reclamant reconvențional. Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 1003/A din 13 octombrie 2004, au respins ambele apeluri, ca nefondate, reținând că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanții D.M. și D.I. au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenții au susținut că hotărârea atacată este eronată, sub aspectul echității, cu referire la împrejurarea că dacă un front stradal de 24,5 ml este prea mare pentru reclamanți, nu înțeleg pentru ce un front stradal de 60 ml nu ar fi îndestulător pentru pârât. S-a mai susținut că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile Codului civil privitoare la constructorul de bună-credință, cu referire la edificatele aflate pe terenul pârâtului dispuse a fi ridicate pe cheltuiala reclamanților. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este dovedit în cauză cu reclamanții nu au respectat limitele terenului de 1000 mp stabilite prin procesul verbal de punere în posesie.

Aceștia au extins frontul stradal prin ocuparea terenului învecinat, proprietatea pârâtului, fără ca proprietarul de la acea dată, respectiv cooperativa agricolă de producție să se opună. Ca atare, în mod judicios, corespunzător dispozițiilor legale, cu referire la starea de fapt necontestată, stabilită corespunzător probatoriului administrat, instanța de fond a statuat că reclamanții sunt constructori de bună credință și a dispus în consecință cu privire la edificate, în raport de cum acestea profitau sau nu pârâtului, titular al dreptului de proprietate asupra terenului. Prin urmare, respingând apelul declarat de aceștia și menținând hotărârea primei instanțe, instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, nesupusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de reclamanți. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de către reclamanții D.M. și D.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.D. și D.I. împotriva deciziei nr. 1003 A din 13 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.