ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3719/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Recurenții A.P. și A.R. au chemat în

judecată pe pârâții R.V. și R.M. solicitând obligarea acestora la eliberarea

unei suprafețe de 588 mp și plata sumei de 10.000.000 lei daune ce reprezintă

contravaloarea prejudiciului cauzat prin distrugerea a 3 rânduri de salcâmi,

mai multor stâlpi de beton și a producției de iarbă și lucernă de pe terenul

menționat.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe

art. 674 C. proc. civ., reclamanții au susținut că la 10 martie 2002, pârâții

le-au ocupat 588 mp de teren și le-au distrus cultura de pe acea suprafață, un

gard și o perdea despărțitoare de salcâmi.

La 25 septembrie 2001, pârâții au

solicitat obligarea reclamanților la lăsarea în deplină proprietate a un ei

suprafețe de 200 mp și plata sumei de 10.000.000 lei despăgubiri

corespunzătoare contravalorii recoltei de care au fost lipsiți în anul 2002

prin împiedicarea folosinței acelui teren, precum și stabilirea liniei de

hotar.

În motivarea cererii, pârâții au

arătat că reclamanții le-au ocupat fără drept o fâșie din grădina învecinată

terenului lor și refuză eliberarea acestei suprafețe.

Judecătoria Dorohoi a conexat cele

două cereri la 21 octombrie 2002 și ulterior, prin sentința civilă nr. 432 din

15 martie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții-pârâți

A.P. și A.R., a admis în parte cererea reconvențională a pârâților-reclamanți

R.V. și R.M. în sensul stabilirii hotarului între proprietatea părților pe

linia colorată în roșu din raportul de expertiză întocmit de ing. A.S.,

aliniament aflat la 0,54 m distanță față de marginea exterioară a lizierei de

salcâmi, a luat act că aceștia din urmă au renunțat la judecarea capetelor de

cerere referitoare la revendicare și daune și i-a obligat pe reclamanții-pârâți

la 4.484.000 lei cheltuieli de judecată.

În baza rapoartelor de expertiză (3

la număr), actelor întocmite de Primăria comunei Ibănești (care, potrivit

instanței de fond, conțin date eronate), procesului-verbal din 14 noiembrie

2003 de cercetare la fața locului, extrasului din planul cadastral și

declarațiilor a 2 martori s-a reținut că:

- reclamanții-pârâți dețin cu 40 mp

mai puțin decât suprafața trecută în actele de proprietate dar nu au fost puși

în posesie și nu au făcut dovada că au posedat terenul în litigiu cel puțin cu

un an înainte de tulburări, așa cum prevede art. 674 pct. 2 C. proc. civ.;

- nu s-a făcut dovada distrugerii

vreunui gard de sârmă, liziera de salcâmi există și în prezent, iar

pârâții-reclamanți au „smuls” de pe terenul pe care îl cultivă, considerând că

este al lor, mai mulți puieți de salcâmi, crescuți în dezordine și remiși apoi

reclamanților-pârâți;

- gardul între cele două

proprietăți limitrofe a fost mutat de reclamanții-pârâți și nu se află pe

același aliniament cu gardul vecin;

- pârâții-reclamanți au renunțat la

judecarea celorlalte capete de cerere.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 2659 din 20 octombrie 2004, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanții-pârâți cu motivarea că:

- apelanții au investit instanța de

fond cu o acțiune posesorie dar în apel, contrar art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., și-au modificat pretențiile, revendicând 4788 mp, cerere ce este

inadmisibilă;

- probele administrate în cauză,

respectiv cele 3 rapoarte de expertiză, procesul-verbal de cercetare locală,

adresa Primăriei Ibănești, harta cadastrală și declarațiile a 2 martori,

confirmă concluziile primei instanțe, că apelanții și-au mutat gardul din fața

locuinței spre interior, diminuându-și suprafața cu 74 m și nu au ocupat teren

al pârâților-reclamanți, liziera de salcâmi nu a fost distrusă, gardul de sârmă

nu a existat niciodată iar în speță nu sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate ale acțiunii posesorii.

Reclamanții-pârâți au declarat

recurs prin care au susținut fără să indice temeiul legal, că soluția Curții de

Apel Suceava ar fi greșită deoarece instanța intermediară:

- a interpretat eronat probele

administrate în cauză și nu a verificat toate actele, respectiv prima și a doua

expertiză;

- și-a bazat hotărârea exclusiv pe

harta cadastrală și procesul-verbal de cercetare locală din 14 noiembrie 2003,

act întocmit superficial, cu numeroase erori și pe care îl contestă;

- nu a ținut seama de erorile

materiale făcute de Primăria Ibănești, recunoscute chiar de Judecătoria

Dorohoi;

- s-a referit în motivare la o

adresă a Primăriei Ibănești, inexistentă la dosar și nu a luat în considerare

actele oficiale emise de aceeași instituție;

- a reținut, fără temei, că bordura

gardului împrejmuitor, de beton, ar fi fost mutată deși în realitate acest gard

se află pe aliniamentul stabilit în anul 1968, odată cu eliberarea autorizației

de construcție;

- nu a sesizat că pârâții-reclamanți

le-au distrus plantația de salcâmi și semnele de hotar puse de Comisia locală

de aplicare a legii fondului funciar;

- nu a reținut că, potrivit

expertizei, din suprafața ocupată de ei în prezent lipsesc 153 mp, iar

pârâții-reclamanți dețin 60 mp în plus;

- nu a clarificat problema celor 38

mp necesari la completarea suprafeței lor de teren;

- a reținut că nu ocupă teren al

pârâților-reclamanți, concluzie contrară însă dispoziției de menținere a

sentinței;

- nu a stabilit corect cuantumul

prejudiciului.

Drept consecință, reclamanții-pârâți

au solicitat reexaminare a probelor și efectuarea unei noi cercetări locale, pe

considerentul că nu au participat la prima asemenea cercetare, nefiind citați.

Ultima hotărâre a fost recurată și

de pârâții-reclamanți, care, în temeiul art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ., au

solicitat modificarea acesteia întrucât instanța intermediară nu s-a pronunțat

asupra cererii lor de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Ambele recursuri sunt nefondate

deoarece:

- toate criticile formulate de

reclamanții-pârâți vizează interpretarea materialului probator, deci presupun

reexaminarea acestuia sau administrarea de noi probe, neînscriindu-se așadar

printre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.;

- pentru corectarea omisiuni

instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor

de judecată, pârâții-reclamanți erau datori să recurgă la calea prevăzută de

art. 281

2

C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge

ambele recursuri ca nefondate și conform art. 274 C. proc. civ. îi va obliga pe

recurenții-reclamanți la 4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții A.P. și A.R. și de pârâții R.V. și R.M. împotriva

deciziei nr. 2659 din 20 octombrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă.

Obligă recurenții-reclamanți la

4.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 mai 2005.