ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5527/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC C.A. SRL Timișoara a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, anularea parțială a deciziei nr. 27 din 11 februarie 2003 - pct. 3 din dispozitiv, precum și anularea măsurilor prevăzute în procesul-verbal încheiat la 6 decembrie 2002, referitoare la categoria cheltuielilor deductibile. Apreciind acțiunea reclamantei, ca întemeiată, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 351 din 7 octombrie 2003, a admis acțiunea, a anulat actele administrative atacate și a constatat că suma de 388.682.531.136 lei este deductibilă la calcularea impozitului pe profit.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, cheltuielile cu serviciile de management și consultanță luate în discuție, au avut drept finalitate o creștere reală a producției fabricate și vândute și o diminuare a pierderilor înregistrate în perioada 2000 - 2002. S-a mai reținut, totodată, că respectivele cheltuieli sunt justificate prin contractul de management, în cauză fiind incidente și prevederile art. 4 alin. (2) și alin. (5) lit. r) din O.G. nr. 70/1994, republicată și modificată, privind deductibilitatea cheltuielilor efectuate cu serviciile de management sau consultanță. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 797 din 10 februarie 2005, a admis recursul, a casat sentința instanței de fond și, rejudecând cauza, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. S-a reținut, în esență, că potrivit art. 5 lit. r) din O.G. nr. 70/1994, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 217/1999, cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management și consultanță, facturate de persoane fizice și juridice nerezidente, nu sunt deductibile în situația în care plata acestora determină pierderi la nivelul unui exercițiu financiar. Or, în cauză, societatea comercială reclamantă, în perioada supusă controlului (2000 - 2002), a înregistrat pierderi de peste 940 miliarde lei, așa încât cheltuielile făcute pentru plata firmei germane, totalizând 388.628.531.136 lei, nu sunt deductibile fiscal.

Considerând că dezlegarea dată prin decizia irevocabilă a Înaltei Curți, este rezultatul unei greșeli materiale, intimata-reclamantă a formulat contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., solicitând retractarea acesteia. În motivarea contestației se arată că instanța de recurs „nu a analizat sub nici un aspect, apărarea formulată de către intimata SC C.A. SRL Timișoara, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei și susținută verbal în cadrul ședinței publice din data de 27 ianuarie 2005”, iar neobservarea acestui act de procedură cu privire la care, deci, nu s-a făcut nici o judecată, constituie o greșeală materială. Contestația în anulare este nefondată.

Într-adevăr, potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., invocat de către contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În sensul acestui text de lege, greșeală materială reprezintă neregularități evidente privind actele de procedură și care au fost determinante pentru soluția dată recursului. În consecință, eroarea materială pe care se întemeiază exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nu se referă la greșeli de judecată sau aspecte de fond cu privire la care instanța a făcut evaluarea acestora pe baza probelor administrate. Or, în cauză, întâmpinarea la care se referă contestatoarea, preia susținerile reclamantei formulate în fața instanței de fond, în legătură cu aplicabilitatea dispozițiilor O.G.

nr. 70/1994, modificată și completată prin O.U.G. nr. 217/1999, privind deductibilitatea cheltuielilor facturate de persoane fizice și juridice nerezidente, aferente serviciilor de management și consultanță prestate de firma germană C.A.G., susțineri care, prin decizia atacată, au fost înlăturate, acțiunea reclamantei fiind respinsă ca neîntemeiată. În raport cu cele prezentate se constată că cerințele expres și limitativ prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., nu sunt îndeplinite, așa încât contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC C.A. SRL Timișoara împotriva deciziei nr. 797 din 10 februarie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.