ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2084/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de

reclamanta SC B.T. SA, în prezent Compania B.T. SA, sucursala Timișoara, a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, să se dispună hotărârea ce se va

pronunța, anularea deciziei nr. 230 din 22 martie 2002 și a procesului-verbal

de control nr. 4730 din 28 noiembrie 2001, precum și exonerarea sa de plata

debitelor de 20.398.512.319 lei ,impozit pe profit și 1.313.172.444 lei,

impozit pe dividende.

A susținut reclamanta că s-a

privatizat în anul 1995 prin metoda MEBO, încheindu-se cu F.P.S. contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni, nr. 314 din 21 iunie 1995, în baza Legii nr.

74/1994 și potrivit art. 50 din acest act normativ beneficiază de reducerea cu

50% a impozitului pe profit și scutirea de la plata impozitului pe dividende,

pe durata derulării contractului, respectiv până la 30 iunie 2005. A mai

precizat că față de aceste prevederi legale, în mod greșit s-a apreciat de

organele de control și apoi de Ministerul Finanțelor Publice, că nu mai

beneficiază de aceste facilități prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 38/1997

și O.U.G. nr. 88/1997.

Prin sentința nr. 368 din 26

noiembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara secția comercială și de contencios

administrativ, instanța învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de la

Tribunalul Timiș, a admis în parte acțiunea și a anulat în parte decizia nr.

230/2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal de control

nr. 4730/2001 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș, în ceea ce

privește obligarea reclamantei la plata către bugetul de stat a următoarele

sume: 943.988.215 lei, impozit pe profit; 319.584.563 lei, majorări întârziere

aferente și 4.719.941 lei, cu titlu de penalități.

A respins ca inadmisibilă cererea cu

privire la suma de 1.313.172.444 lei pe dividende.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că organele de control, în mod corect, au înlăturat

aplicarea facilităților prevăzute de art. 50 din Legea nr. 74/1994, în speță

fiind de aplicat clauzele contractului de privatizare ce a avut în vedere

aceste prevederi legale la data încheierii lui, iar în ceea ce privește

impozitul pe dividende, reclamanta nu a formulat contestație conform art. 4 din

O.U.G. nr. 13/2000, situația în care nefiind urmată procedura prealabilă,

contestarea direct la instanță este inadmisibilă.

În raport de soluție nu s-a mai

analizat și compensarea pretinsă de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în nume propriu

și în numele Ministerului Finanțelor Publice, în baza delegației de

reprezentare acordată de reclamantă.

În recursul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Timiș declarat în nume propriu și în numele Ministerului

Finanțelor Publice, se critică sentința pentru nelegalitate, considerând că

instanța a interpretat greșit aplicarea legii, dispunând anularea actului de

control pentru impozitul pe profit și a majorărilor de întârziere și

penalizării, față de prevederile expuse de O.U.G. nr. 88/1997.

Reclamanta-recurentă Compania B.T.

SA, sucursala Timișoara, critică soluția ca fiind nelegală, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește impozitul pe

dividende, în procesul-verbal de control nefiind dispusă vreo măsură în

legătură cu acest impozit, deoarece suma era achitată.

Se mai susține de

recurenta-reclamantă în sensul art. 304 pct. 7 și 10 C. proc. civ., ca motive

de casare, că sentința se bazează pe o motivare contradictorie și nu s-a

pronunțat asupra cererii sale referitoare la compensarea solicitată, ca urmare

a sumelor plătite în plus, deși conform legii era scutită în perioada 1997 -

2000, adică 20.398.512.349 lei, impozit pe profit și respectiv 1.313.172.444

lei, impozit pe dividende, după cum sentința este nelegală și pentru menținerea

penalizărilor și majorărilor aplicate la sume nedatorate.

Analizând recursul Direcției

Generale a Finanțelor Publice Timiș, declarat în nume propriu și al

Ministerului Finanțelor Publice, în raport de motivele invocate și raportat la

prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este fondat

pentru considerentele ce se expun.

Prin actele contestate de C. B.T.

SA, sucursala Timișoara, organele Ministerului Finanțelor Publice au constatat

că ,în perioada 1997 - 2000, aceasta nu beneficiază de reducere impozit pe

profit, în sumă de 20.398.512.349 lei și de 1.313.172.444 lei, impozit pe

dividende, că interpretarea conducerii societății privind compensarea cu aceste

plăți care nu le datorează, pentru că beneficiază de prevederile art. 50 din

Legea nr. 77/1994, până în iunie 2005, nu este legală.

De asemenea, actele de control au

contestat alte obligații neachitate, în total suma fiind 28.196.787.299 lei.

Curtea de Apel Timișoara secția comercială și de contencios administrativ, în

soluția sa, a considerat că măsurile luate de organele de control și măsurile

dispuse sunt nejustificate și nelegale, în ceea ce privește nerecunoașterea de

către acestea ca fiind aplicabile reducerile de impozit pe profit cu 50%,

prevăzute de art. 50 din Legea nr. 77/1997.

Soluția astfel pronunțată este

nelegală, iar critica adusă de recurenta-pârâtă, întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

44 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, pe

data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată Legea nr. 77/1994 și alte

acte normative.

În conformitate cu prevederile art.

78 și 107 alin. (4) din Constituție, legile, ca și hotărârile și ordonanțele

guvernului intră în vigoare din momentul publicării lor în Monitorul Oficial

sau prin excepție, la o dată prevăzută în textul actului normativ. Din momentul

intrării în vigoare, ele sunt de imediată aplicabilitate, ceea ce confirmă

principiul neretroactivității, consfințit și în art. 15 alin. (2) din Legea

fundamentală.

Supraviețuirea vechii legi,

constituie o derogare de la dreptul comun de aplicare imediate a legii noi și

ca atare, ea trebuie precizată expres de către legiuitor.

În speță, abrogarea facilităților

fiscale de care a beneficiat reclamanta-recurentă în temeiul art. 50din Legea

nr. 77/1994, a fost expresă și a privit în întregime prevederile acestei legi,

exprimând fără echivoc voința legiuitorului de a înlătura beneficiul aplicării

lor pentru viitor.

A considera că pentru situațiile

juridice născute sub imperiul legii abrogate se continuă aplicarea acestor

facilități, echivalează cu o ultractivitate a unor norme abrogate.

Legile fiscale, ca și facilitățile

fiscale ce constituie un beneficiu al unor asemenea legi, menținerea sau

înlăturarea lor rămâne la aprecierea exclusivă a legiuitorului.

Astfel, din momentul intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 88/1997, facilitățile prevăzute în art. 50 din Legea nr.

77/1994, și-au încetat aplicabilitatea pentru viitor.

Prin această măsură nu se încalcă

principiul

tempus regit actum

, pentru că ea se aplică situațiilor

juridice obiective legale, al căror conținut este stabilit de lege și asupra

cărora legea nouă are un efect imediat. Astfel fiind, în raport de aceste

considerente, se constată că recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Timiș, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, declarat

împotriva sentinței nr. 368/2002 este fondat și pe cale de consecință, Curtea

îl va admite, va casa acea sentință, iar pe fond va respinge acțiunea

reclamantei Compania B.T. SA, sucursala Timișoara.

În ceea ce privește recursul

reclamantei-recurente, acesta este nefondat.

În ceea ce privește aplicarea

pretinsă de către aceasta, a facilităților prevăzute de art. 50 din Legea nr.

77/1994, este stabilit că prin O.U.G. nr. 88/1997, legea în întregul ei a fost

abrogată, astfel că necuprinzând nici o prevedere pentru aplicarea pe viitor a

unor scutiri și facilități, soluția organului de control din procesul-verbal și

din decizia nr. 230/2002 este legală, iar instanța de fond nu putea acorda

compensări.

Pentru a fi acordate compensări în

materie fiscală trebuiau stabilite cert obligațiile legale, nu obligații sau

facilități pentru care există interpretare.

Critica adusă sentinței, pentru

respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare pentru suma de 1.313.172.444

lei nu este justificată, instanța de fond menținând că nu s-a formulat, conform

art. 4 din O.U.G. nr. 13/2001, contestație, astfel că instanța nu poate trece

la soluționarea acestei cereri, fără îndeplinirea procedurii prealabile.

Nu se pot reține nici motivele

privind contradictorialitatea considerentelor, instanța reținând greșit, însă,

că ar fi aplicabile prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994, urmare a

convenției părților, chiar dacă O.U.G. nr. 88/1997 a abrogat pentru viitor

efectele convenției.

Așa fiind, se constată că toate

criticile reclamantei-recurente sunt nefondate, recursul său urmând a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în numele Ministerului

Finanțelor și în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 368 din 26

noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de Compania B.T. SA, sucursala Timișoara, împotriva aceleiași

sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.