ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 797/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 martie 2003, reclamanta SC C.A. SRL Timișoara a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 27 din 11 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și anume, a pct. 3 din dispozitivul acesteia, precum și anularea măsurii referitoare la nedeductibilitatea fiscală a cheltuielilor cu serviciile de management și consultanță aferente sumelor facturate de nerezidenți, până la data de 1 iulie 2002, măsură prevăzută în procesul-verbal nr. 9988 din 12 decembrie 2002, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș - Direcția Control Fiscal.

De asemenea, a solicitat să se constate că suma de 388.628.531.136 lei, reprezentând cheltuieli aferente serviciului de management și consultanță executate de firma C. A.G. din Germania, reprezintă cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că nelegal s-a stabilit în sarcina sa, impozit pe veniturile obținute de persoane nerezidente, în baza contractului de management pe care l-a încheiat cu firma germană C. A.G., impozit calculat la suma de 26.598.555.387 lei, la care s-au stabilit penalități de 10%, în sumă de 2.659.855.538 lei și penalități de întârziere, în sumă de 1.861.898.877 lei.

Mai arată că organele de control au reținut greșit că efectuarea de studii în legătură cu fundamentarea investiției realizate în România presupune comunicarea de informații privitoare la experiența dobândită în domeniul industrial, comercial și științific, deținută de specialiștii germani, ceea ce face aplicabile dispozițiile art. 116 din Convenția dintre România și Germania, privind evitarea dublei impuneri, cu toate că astfel de activități sunt de natura prestărilor de servicii, privind tehnologia informației care intră sub incidența art. 7 din aceeași convenție. Menționează și că între cele două părți a intervenit un contract scris, că prestatorul de servicii este înregistrat la fiscul german, iar facturile de prestări de servicii nu au determinat pierderi pentru reclamantă, pierderile realizate la nivelul anilor 2000 - 2002, fiind determinate de diverse alte cheltuieli inerente demarării unei investiții de mare anvergură.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș a formulat întâmpinare, prin care solicită ca acțiunea să fie respinsă ca nefondată, deoarece serviciile prestate reclamantei, de firma C. A.G. din Germania, în baza contractului de management încheiat de cele două părți, trebuiau să ridice profitul industrial și/sau comercial al reclamantei, însă la 30 septembrie 2002, reclamanta avea calculată o pierdere fiscală cumulată de 940.680.671.493 lei, pierderi la care a contribuit și înregistrarea, ca cheltuieli deductibile, a celor 4 facturi emise de C. A.G., în sumă de 388.682.531.136 lei. În cauză, s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză contabilă judiciară.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 351 din 7 octombrie 2003, a admis acțiunea, anulând ca nelegale, procesul-verbal nr. 9988/2002 și pct. 3 din decizia nr. 27/2003, constatând că suma de 388.682.531.136 lei reprezintă cheltuieli deductibile la calcularea impozitului pe profit și a obligat pârâții, la plata sumei de 420.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Instanța reține, în esență, că, cheltuielile cu serviciile de management și consultanță în discuție au avut ca finalitate o creștere reală a producției fabricate și vândute și o diminuare a pierderilor înregistrate în perioada anilor 2000 - 2002, ținându-se cont că investiția realizată de reclamantă era recentă și de mare anvergură.

Mai arată că erau îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) și alin. (5) lit. r) din O.G. nr. 70/1994, republicată și modificată, deoarece cheltuielile în cauză sunt justificate prin contractul de management, firma germană a prezentat certificate de rezidență fiscală, iar susținerea pârâtelor, că suma în litigiu a determinat o pierdere la nivelul unui exercițiu financiar, nu este demonstrată prin anumite calcule matematice care să evidențieze influența cheltuielilor asupra unui exercițiu financiar. Împotriva sentinței a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că hotărârea este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a O.U.G.

nr. 217/1999, care prevede în art. 4 pct. 6 lit. r) [în realitate art. 4 alin. (5) lit. r)], că sunt nedeductibile fiscal, cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanță, dacă acestea nu sunt justificate cu un contract scris, nu se pot verifica prestatorii în legătură cu natura lor și dacă plata acestora, către persoanele nerezidente, determină pierderi la nivelul unui exercițiu financiar sau dacă aceste servicii nu sunt aferente activității entității din România. Consideră că și expertul contabil a reținut aceleași sume, ca și actul de control, contrar susținerii instanței și că din punct de vedere fiscal, pierderea de recuperat din profiturile perioadei următoare nu poate include și pierderea datorată unor cheltuieli de management și consultanță care nu au condus și la realizarea unor venituri corespunzătoare pe parcursul unui exercițiu financiar.

Recursul este fondat. În discuție, în cauza de față, este problema dacă suma de 388.628.531.136 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de intimata-reclamantă, către firma germană C. A.G., pentru serviciile de management și consultanță prestate de aceasta, este sau nu deductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit. În procesul-verbal încheiat la 6 decembrie 2002, de către reprezentanți din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Timiș, înregistrat sub nr. 9988 din 12 decembrie 2002, s-a reținut, printre altele, că suma respectivă nu este deductibilă fiscal, pentru că societatea intimată calculase o pierdere fiscală cumulată de 940.680.671.493 lei, la 30 septembrie 2002, din care suma de 830.176.561.021 lei provenea din anii anteriori.

Prin decizia nr. 27 din 11 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de recurentă, în ce privește nedeductibilitatea fiscală la calculul impozitului pe profit, a sumei de 388.628.531.136 lei. Atât în procesul-verbal de control, cât și în decizie se reține că sunt aplicabile în cauză, prevederile art. 4 alin. (5) lit. r) din O.G. nr. 70/1994, așa cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 217/1999. În art. 4 alin. (5) lit. r) din ordonanță, se prevede că nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit: „cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management și consultanță, în situația în care nu sunt justificate de un contract scris și pentru care nu pot fi verificați prestatorii în legătură cu natura acestora.

Nu sunt deductibile serviciile facturate de persoane fizice și juridice nerezidente, în situația în care plata acestora determină pierderea la nivelul unui exercițiu financiar sau în situația în care aceste servicii nu sunt aferente activității entității din România”. În situația de față s-a făcut dovada existenței contractului scris de management și consultanță, că prestația a fost efectuată pentru intimată, și că s-a plătit pentru aceasta, prestatorului de servicii, care era înregistrat fiscal în Germania, dar nu s-a îndeplinit condiția ca plata făcută să nu fi determinat pierdere la nivelul unui exercițiu financiar.

Din procesul-verbal de control și din raportul de expertiză întocmit de către expertul contabil I.N., rezultă că în perioada supusă controlului, societatea intimată a realizat pierderi cumulate la 30 septembrie 2002, în sumă de 940.680.671.493 lei, din care 328.171.958 lei, în anul 2000, 405.326.397 lei, în anul 2001 și 358.534.966 lei, în anul 2002. În aceste pierderi se cuprind și sumele achitate firmei C. A.G., în baza contractului de management și consultanță din 1 ianuarie 1999, încheiat de intimată, cu această firmă. Este irelevant în soluționarea cauzei, faptul că intimata era la începutul activității sale sau împrejurarea că prin asistența acordată de firma germană, s-a îmbunătățit activitatea intimatei și s-au diminuat pierderile acesteia, deoarece dispozițiile legale indicate mai sus prevedeau condiția ca ea să nu realizeze pierderi la nivelul unui exercițiu financiar.

Or, prin efectuarea plăților către prestatorul de servicii, intimata a realizat pierderi substanțial mai mari decât în situația în care nu ar fi făcut aceste plăți, pierderi ce au existat în toți cei 3 ani în discuție. Nici motivarea instanței de fond, că toate cheltuielile necesitate de prestarea serviciilor de către firma C. A.G., se regăsesc în costul complet al producției realizată de intimată sau că aceste cheltuieli au reprezentat numai 7,78% din totalul cheltuielilor societății, nu poate fi reținută, pentru că nu este îndeplinită condiția legală ca aceasta să nu fi realizat pierderi în acea perioadă. Contrat mențiunilor din sentință, pierderile din anii fiscali 2000 - 2002 sunt certe, stabilite chiar de intimată, în bilanțurile contabile anuale și confirmate de către expertul contabil.

Pentru toate considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 și 314 C. proc. civ., se va admite recursul de față, în sensul că va fi casată sentința recurată, iar pe fond se va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței civile nr. 351 din 7 octombrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.