ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1836/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 102 din 3 februarie 2004, Tribunalul Iași i-a condamnat pe inculpații: - V.M., - în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare. - în baza art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. - în baza art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 13 C. pen., la un an închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. S-a dedus prevenția de la 21 iunie 1998 la 29 septembrie 2000. - M.F., în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani și 4 luni închisoare. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționată din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curții Supreme de Justiție, pentru restul neexecutat de 1825 zile pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1825 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

A fost dedusă prevenția de la 21 iunie 1998 la 29 septembrie 2000. S-a luat act că partea vătămată S.M. din Serbia nu a formulat pretenții civile. Inculpații au fost obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul V.M., aflat în Iugoslavia încă din anul 1997 prestând diferite activități plătite cetățeanului iugoslav S.M. din localitatea Malo-Cernice, la data de 24 mai 1998, l-a chemat în țara menționată și pe prietenul său, inculpatul M.F., care urma să presteze munci în aceleași condiții. Cei doi inculpați locuiau într-o cameră separată în imobilul părții vătămate S.M. Profitând de lipsa de la domiciliu a părții vătămate, la data de 19 iunie 1998, recurenții inculpați au sustras mai multe bunuri din imobil, respectiv bijuterii din aur, aparatură electronică și bani, în valoare totală de 75 milioane lei.

Inculpatul V.M. a sustras și un pistol cu glonț marca TT, aflat în stare de funcționare. După comiterea faptei inculpații au părăsit Iugoslavia pătrunzând în România cu trenul, fără ca inculpatul V.M. să declare organelor vamale deținerea armei. La data de 20 iunie 1998 inculpații au fost prinși în Stația CF Gara de Nord – București, având asupra lor bunurile sustrase și care au fost restituite părții vătămate. Împotriva acestei hotărâri ambii inculpați au declarat apel, criticând-o pentru greșita încadrare juridică, fiind aplicabile dispozițiile art. 210 C. pen., întrucât au locuit împreună cu partea vătămată și greșita individualizare a pedepselor, solicitând reducerea acestora. Prin decizia penală nr. 403 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins apelurile inculpaților, ca nefondate, constatând că încadrarea juridică reținută este corectă, nefiind întrunite condițiile cerute de art. 210 C. pen., iar pedepsele au fost just individualizate.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.F., invocând, ca și în precedent, greșita încadrare juridică a faptei săvârșite, dar și calcularea greșită a restului rămas de executat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curții Supreme de Justiție. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar și a noilor înscrisuri referitoare la cazierul judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. În cauză situația de fapt a fost corect reținută de instanță, inculpații, identificați de organul de poliție cu bunurile sustrase asupra lor, recunoscând săvârșirea faptelor.

Încadrarea juridică este, de asemenea legală. Critica privind nereținerea încadrării juridice în dispozițiile art. 210 C. pen., furt săvârșit în condițiile în care inculpații locuiau cu partea vătămată, nu este întemeiată. Deși inculpații locuiau în imobilul părții vătămate, care, date fiind raporturile locative cu aceștia, le-a pus la dispoziție o încăpere, nu este în același timp realizată și cerința locuirii împreună de către autori cu cel vătămat. Partea vătămată își avea rezervat spațiul locativ din imobil, în care nu aveau acces inculpații iar furtul a fost săvârșit din această parte a locuinței. Numai în ipoteza în care bunurile furate s-ar fi aflat în acea parte a locuinței folosită în comun de partea vătămată și de către inculpați, ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 210 C. pen., referitoare la pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă, ceea ce nu este cazul.

Este, însă, întemeiată critica privind greșita calculare a restului rămas de executat urmare revocării liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 1504/1994 a Curții Supreme de Justiție. Din fișa de cazier a inculpatului M.F. rezultă doar că, în executarea pedepsei de 8 ani închisoare acesta a fost arestat la 22 aprilie 1993 și a fost liberat la 18 noiembrie 1995, condiționat, cu un rest de executat de 1825 zile. Înscrisurile ulterioare, depuse în recurs prin grija procurorului, respectiv procesul verbal al comisiei de propuneri, sentința penală nr. 2474 din 1 noiembrie 1995 a Judecătoriei Deva și referatul de verificare a dosarelor cauzei, atestă că inculpatul M.F.

osebit de arestarea în executarea pedepsei, în perioada 22 aprilie 1993 – 8 noiembrie 1995 (și nu 18 noiembrie 1995, cum greșit s-a consemnat în fișa de cazier), a și fost arestat preventiv de la 14 august 1991 la 23 decembrie 1992, executând totodată și 35 zile închisoare contravențională. Adiționând perioadele privative de libertate a inculpatului, preventiv și în executarea pedepsei de 8 ani, se constată că aceasta a executat efectiv 1451 zile care, scăzute din cele 2922 zile de pedeapsă, rezultă un rest rămas neexecutat de 1471 zile, urmare liberării condiționate. Pe cale de consecință, admițând recursul inculpatului, vor fi casate hotărârile pronunțate și, menținând dispoziția de revocare a liberării condiționate, se va contopi pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas de executat, inculpatul urmând să execute în final 1471 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 403 din 8 decembrie 2005 a Curții de Apel Iași. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 102 din 3 februarie 2004 a Tribunalului Iași, secția penală, numai cu privire la greșita calculare a restului de pedeapsă pentru care s-a revocat liberarea condiționată și la pedeapsa rezultantă. Descontopește pedeapsa rezultantă de 1825 zile închisoare în pedepsele componente de: - 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) și b) C. pen.; - 1825 zile închisoare, rest de pedeapsă neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Constată că restul de pedeapsă, neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 1504 din 5 iulie 1994 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, este de 1471 zile închisoare, pentru care menține dispoziția de revocare a liberării condiționate. Contopește acest rest de pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare din prezenta cauză, urmând ca inculpatul M.F. să execute pedeapsa de 1471 zile închisoare, în condițiile aplicării art. 71 și art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2006.