ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5254/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

27 octombrie 2003 la Judecătoria Buftea, executorul judecătoresc a solicitat

încuviințarea executării silite, la cererea creditorului, SC R. SA Onești,

împotriva debitoarei SC N.C. SRL, în baza sentinței civile nr. 3998/1999 a

Tribunalului București și a contractului de garanție imobiliară autentificat la

5 martie 1999, care constituie titluri executorii.

Judecătoria Buftea prin încheierea

dată în Camera de Consiliu la data de 3 noiembrie 2003, a respins cererea de

încuviințare a executării silite cu motivarea că solicitarea creditorului nu

îndeplinește cerințele art. 373

1

C. proc. civ., față de lipsa

investirii cu formulă executorie cerută conform art. 269 C. proc. civ., precum

și datorită perimării intervenită potrivit art. 389 C. proc. civ., în contextul

în care cererea inițială de executare silită a fost înaintată la 15 septembrie

2002 la executorul judecătoresc B.C., iar cea din cauza de față a fost emisă de

creditoare la data de 26 octombrie 2003.

Încheierea a fost apelată de creditoarea

SC R. SA Onești, iar Curtea de Apel București, prin decizia nr. 283 din 10

iunie 2004 a respins ca nefondat apelul. Curtea, a examinat criticile aduse

încheierii și a reținut că susținerile apelantei referitoare la întreruperea

cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită sunt nefondate

întrucât prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe susțineri în legătură cu

prescripția. În ce privește soluția de respingere a încuviințării executării

silite, Curtea, a reținut că în lipsa investirii contractului de ipotecă în

conformitate cu art. 376 pct. 1 C. proc. civ., nu se putea dispune încuviințarea

executării silite.

Instanța de apel a reținut cu

referire la sentința nr. 3998/1998, că dispozitivul acesteia se referă la

debitoarea SC M.M.V. SRL, iar contractul de ipotecă la SC N.C. SRL, chemată în

judecată ca garant.

Împotriva deciziei nr. 283/2004

pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 373/2004, a declarat

recurs, creditoarea SC R. SA Onești, prin care în conformitate cu art. 312 alin.

(1) teza 1 C. proc. civ., a solicitat modificarea în tot a încheierii

judecătorești pronunțată de instanța de fond în sensul încuviințării cererii de

executare silită.

În drept recurenta a invocat

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., pe care nu

le-a argumentat în conformitate cu art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

În esență, recurenta a susținut că

în calitate de creditor ipotecar, SC R. SA a înțeles să-și realizeze creanța

prin executarea silită a garanților ipotecari, că prin contractul de garanție

s-a stipulat expres că obligațiile asumate sunt executorii „independent de

orice acțiune întreprinsă împotriva acestora pentru executarea lor, pe cale

silită ..”.

În ce privește sentința nr. 3998/1999,

recurenta a precizat că titlul executoriu a fost prezentat, pentru a demonstra

existența unei creanțe certe, lichide și exigibile întrucât din cererea sa

rezulta evident că înțelege să execute contractul de garanție reală care

potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, este act autentic și constituie titlu

executoriu fără să fie nevoie de investirea cu formulă executorie.

Recursul este nefondat.

Problema de drept care se poate desprinde

din criticile recurentei și care ar putea constitui motiv de nelegalitate,

având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (3) și art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., este cea referitoare la titlul pe care creditoarea l-a prezentat pentru a

obține încuviințarea executării silite.

În speță, recurenta a prezentat spre

executare contractul de garanție imobiliară, autentificat, neinvestit cu

formulă executorie întrucât în opinia sa, potrivit Legii nr. 36/1995, actul

autentificat constituie titlu executoriu.

Din acest punct de vedere este

neîndoielnic faptul că titlul prezentat, contractul de garanție, confirmă

existența garanției, dar prin el însuși nu îndeplinește condițiile necesare

punerii în mișcare a procedurii executării silite. Recurenta a precizat că nu a

urmărit să pună în executare sentința nr. 3998/1999 ci a prezentat-o numai

pentru a demonstra că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă și că sunt

îndeplinite condițiile pentru executarea garanției dovedită cu contractul de

garanție imobiliară.

Susținerea sa confirmă faptul că, în

adevăr, categoria titlurilor executorii susceptibile de executare silită este

mult mai largă, și că depășește sfera hotărârilor judecătorești, declarate

astfel de lege. Cu alte cuvinte, „actele întocmite potrivit legii de organele

competente” care servesc la pornirea executării silite și la realizarea pe

această cale a drepturilor recunoscute prin actul respectiv, printre care se

află și înscrisurile autentice, sunt titluri executorii.

Pentru punerea în executare a titlurilor,

deci și a contractului de garanție în discuție, art. 376 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește obligația, ca în prealabil, acesta să fie investit cu formulă

executorie. „Se investesc cu formulă executorie, hotărârile care au rămas

definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate”.

Pentru ca un înscris cu valoare de

titlu executoriu să poată fi pus în executare fără formulă executorie trebuie

ca legea care îl declară astfel, să prevadă expres că acesta se execută fără

formulă executorie.

Această concluzie se desprinde din

interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 374 alin. (1), raportat la art. 376

alin. (1) și art. 269 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, în logica legiuitorului, în

condițiile în care hotărârea judecătorească face parte din categoria actelor

autentice pentru care s-a prevăzut ca regulă „Nici o hotărâre judecătorească nu

se va putea executa dacă nu este investită cu formulă executorie ..”, apare

evidentă, în lipsa unei dispoziții legale exprese, obligația de investire cu

formulă executorie a înscrisului autentic în discuție, declarat titlu conform

legii invocată de recurentă.

În speță, neîndeplinirea acestei

obligații prealabile, a avut drept consecință respingerea cererii de

încuviințare a executării silite, așa cum corect au hotărât cele două instanțe.

Așa fiind, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

creditoarea SC R. SA Onești, împotriva deciziei nr. 283 din 10 iunie 2004,

pronunțată în Camera de Consiliu a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.