ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5352 din 14 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2868/2002, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M.F. în nume propriu și în calitate de reprezentată legală a minorei M.A.P. împotriva pârâților M.T. decedat pe parcursul procesului, acțiune continuată în contradictoriu cu M.E. în calitate de pârâtă și succesoare a defunctului și succesoarea M.M., M.L. și Consiliul Local Lăzăreni. S-a constatat că pe imobilul înscris în C.F. Calea Mare, top 1009/1 în natură reprezentând teren, reclamanta M.F. împreună cu soțul M.P. decedat, au edificat o casă de locuit.

S-a dispus anularea parțială a încheierii de C.F. și radierea în parte a mențiunilor de sub B 7, în sensul radierii pârâților M.E. și M.T., ca și constructori ai casei de locuit din C. A respins restul pretențiilor reclamantei cu privire la acest capăt de cerere, în sensul că, menține notările de sub B 7, cu privire la cealaltă casă de locuit, în favoarea pârâților M.E. și M.T. A dispus notarea casei de locuit, situată în C., în evidența funciară și intabularea în C.F. Calea Mare, top 1009/1 a dreptului de proprietate asupra construcției, în favoarea reclamantei M.F. și M.P. și înscrierea dreptului de folosință asupra 948 mp teren, conform variantei II din raportul de expertiză întocmit de expert T.D.

A constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr. 1585 din 5 aprilie 2002 de Biroul Notarului Public D.I., încheiat între M.T. și M.E., în calitate de întreținuți, și M.M., în calitate de întreținătoare, în ceea ce privește înstrăinarea construcției înscrisă în C.F. Calea Mare, top 1009/1, în natură casă și anexe gospodărești, situată în C. A obligat pârâții în favoarea reclamantei la cheltuieli de judecată în sumă de 5.960.150 lei. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții M.E., M.M. și M.L. precum și Consiliul Local al comunei Lăzăreni, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență apelanții, au susținut că cele două case au fost construite de M.E.

și defunctul său soț, în favoarea reclamantei stabilindu-se apoi un drept de folosință asupra 948 mp teren pășune comunală. S-a mai susținut de către apelanți că ambele case sunt proprietatea defunctului M.T. și a soției M.E., reclamanta neavând nici un drept asupra acestora. Prin decizia civilă nr. 238/A din 24 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile ca nefondate, reținând în esență că în mod corect Judecătoria Oradea a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei și defunctului său soț M.P. asupra casei situate la numărul administrativ 145/F, aceștia fiind constructori de bună credință. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții M.E., M.M. și M.L., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând în esență că: - atât instanța de fond, cât și cea de a apel au ignorat faptul că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a probat că cele două imobile în litigiu au fost construite în anul 1981 și respectiv 1982 de către M.E. și M.T.; - în mod greșit s-a reținut că imobilul în litigiu ar fi fost proiectat ca o unitate locativă distinctă, câtă vreme, așa cum rezultă din actele emise de Primăria comunei Lăzăreni, M.P. nu a avut autorizație de construire, toate aprobările pentru construire fiind date lui M.E. și M.T.; - în mod nelegal, instanța de fond a constatat nulitatea parțială a contractului de întreținere încheiat între M.T. și M.E. și a dispus înscrierea dreptului de folosință asupra suprafeței de 948 mp.

Recursul nu este fondat. Decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, considerentele de fapt și de drept încadrându-se în cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Examinând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluționării litigiului, Curtea reține că în mod corect s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei și al defunctului său soț M.P. asupra casei situate la numărul administrator 145/F. Din declarațiile martorilor și din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceștia și-au edificat casa cu intenția de a deveni proprietari asupra acesteia. Este cert că și pârâții, părinții defunctului soț al reclamantei au contribuit la edificarea acesteia, dar așa cum în mod corect au reținut instanțele, aceasta poate genera un eventual drept de creanță în beneficiul pârâților, drept ce nu a fost solicitat în prezentul dosar.

Întrucât reclamanta a dovedit atât dreptul său de proprietate asupra construcției, cât și acordul proprietarului terenului la edificarea construcției pe acest topografic, consimțământul tacit al proprietarului deducându-se și din faptul că nu a făcut vreo opoziție la edificare și chiar a recunoscut prin înscrisurile de la dosar existența unei înțelegeri în acest sens, în mod legal instanțele au constatat, în temeiul art. 492 C. civ. existența unui drept de superficie și implicit dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului. Nefondată este și critica potrivit căreia în mod nelegal s-a constatat nulitatea parțială a contractului de întreținere încheiat între M.T. și M.E. Astfel, cum reclamanta M.F.

a făcut dovada existenței dreptului său de proprietate și al defunctului soț asupra casei în litigiu, în mod corect s-a reținut că pârâții au dispus de un bun care nu era proprietatea lor. Întrucât la data înstrăinării, imobilul făcea obiectul litigiului pe rolul instanței de judecată, împrejurare de care avea cunoștință și pârâta M.M., fiica pârâților de la rândul 2-3 este evident că pârâții, fiind de rea credință ( fraus omnia corrumpit ) au acționat de conivență, convenția având un scop ilicit. Potrivit art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, acțiunea în rectificare de C.F. întemeiată pe nevalabilitatea titlului transmițătorului produce efecte și față de fostul dobânditor cu titlu oneros, de bună credință, dacă este promovată înăuntrul termenului legal de 3 ani.

Curtea are în vedere împrejurarea că instanțele au făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, în speță fiind îndeplinite cerințele textului de lege invocat. În consecință, cum hotărârile sunt legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform dispozițiilor art. 312 alin.(1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de M.E., M.M. și M.L. împotriva deciziei civile nr. 238 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.