ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 5352 din 14 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Oradea
în dosar nr. 2868/2002, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de
reclamanta M.F. în nume propriu și în calitate de reprezentată legală a minorei
M.A.P. împotriva
pârâților M.T. decedat pe parcursul procesului, acțiune continuată în
contradictoriu cu M.E. în calitate de pârâtă și succesoare a defunctului și
succesoarea M.M., M.L. și Consiliul Local Lăzăreni.
S-a
constatat că pe imobilul înscris în C.F. Calea Mare, top 1009/1 în natură
reprezentând teren, reclamanta M.F. împreună cu soțul M.P. decedat, au edificat
o casă de locuit.
S-a
dispus anularea parțială a încheierii de C.F. și radierea în parte a
mențiunilor de sub B 7, în sensul radierii pârâților M.E. și M.T., ca și
constructori ai casei de locuit din C.
A
respins restul pretențiilor reclamantei cu privire la acest capăt de cerere, în
sensul că, menține notările de sub B 7, cu privire la cealaltă casă de locuit,
în favoarea pârâților M.E. și M.T.
A dispus
notarea casei de locuit, situată în C., în evidența funciară și intabularea în C.F.
Calea Mare, top 1009/1 a dreptului de proprietate asupra construcției, în
favoarea reclamantei M.F. și M.P. și înscrierea dreptului de folosință asupra
948 mp teren, conform variantei II din raportul de expertiză întocmit de expert
T.D.
A
constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr.
1585 din 5 aprilie 2002 de Biroul Notarului Public D.I., încheiat între M.T. și
M.E., în calitate de întreținuți, și M.M., în calitate de întreținătoare, în
ceea ce privește înstrăinarea construcției înscrisă în C.F. Calea Mare, top
1009/1, în natură casă și anexe gospodărești, situată în C.
A
obligat pârâții în favoarea reclamantei la cheltuieli de judecată în sumă de
5.960.150 lei.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apel pârâții M.E., M.M. și M.L. precum și
Consiliul Local al comunei Lăzăreni, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În
esență apelanții, au susținut că cele două case au fost construite de M.E. și
defunctul său soț, în favoarea reclamantei stabilindu-se apoi un drept de
folosință asupra 948 mp teren pășune comunală.
S-a
mai susținut de către apelanți că ambele case sunt proprietatea defunctului M.T.
și a soției M.E., reclamanta neavând nici un drept asupra acestora.
Prin
decizia civilă nr. 238/A din 24 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins
apelurile ca nefondate, reținând în esență că în mod corect Judecătoria Oradea
a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei și defunctului său soț M.P. asupra
casei situate la numărul administrativ 145/F, aceștia fiind constructori de
bună credință.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs pârâții M.E., M.M. și M.L., invocând motivul
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că:
-
atât instanța de fond, cât și cea de a apel au ignorat faptul că prin
înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a probat că cele două imobile în
litigiu au fost construite în anul 1981 și respectiv 1982 de către M.E. și M.T.;
-
în mod greșit s-a reținut că imobilul în litigiu ar fi fost proiectat ca o
unitate locativă distinctă, câtă vreme, așa cum rezultă din actele emise de
Primăria comunei Lăzăreni, M.P. nu a avut autorizație de construire, toate
aprobările pentru construire fiind date lui M.E. și M.T.;
-
în mod nelegal, instanța de fond a constatat nulitatea parțială a contractului
de întreținere încheiat între M.T. și M.E. și a dispus înscrierea dreptului de
folosință asupra suprafeței de 948 mp.
Recursul
nu este fondat.
Decizia
pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii,
considerentele de fapt și de drept încadrându-se în cerințele prevăzute de art.
261 pct. 5 C. proc. civ.
Examinând
întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluționării
litigiului, Curtea reține că în mod corect s-a stabilit dreptul de proprietate
al reclamantei și al defunctului său soț M.P. asupra casei situate la numărul
administrator 145/F.
Din
declarațiile martorilor și din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceștia
și-au edificat casa cu intenția de a deveni proprietari asupra acesteia. Este
cert că și pârâții, părinții defunctului soț al reclamantei au contribuit la
edificarea acesteia, dar așa cum în mod corect au reținut instanțele, aceasta
poate genera un eventual drept de creanță în beneficiul pârâților, drept ce nu
a fost solicitat în prezentul dosar.
Întrucât
reclamanta a dovedit atât dreptul său de proprietate asupra construcției, cât
și acordul proprietarului terenului la edificarea construcției pe acest
topografic, consimțământul tacit al proprietarului deducându-se și din faptul
că nu a făcut vreo opoziție la edificare și chiar a recunoscut prin
înscrisurile de la dosar existența unei înțelegeri în acest sens, în mod legal
instanțele au constatat, în temeiul art. 492 C. civ. existența unui drept de
superficie și implicit dreptul de folosință al reclamantei asupra terenului.
Nefondată
este și critica potrivit căreia în mod nelegal s-a constatat nulitatea parțială
a contractului de întreținere încheiat între M.T. și M.E.
Astfel,
cum reclamanta M.F. a făcut dovada existenței dreptului său de proprietate și
al defunctului soț asupra casei în litigiu, în mod corect s-a reținut că
pârâții au dispus de un bun care nu era proprietatea lor.
Întrucât
la data înstrăinării, imobilul făcea obiectul litigiului pe rolul instanței de
judecată, împrejurare de care avea cunoștință și pârâta M.M., fiica pârâților
de la rândul 2-3 este evident că pârâții, fiind de rea credință (
fraus omnia
corrumpit
) au acționat de conivență, convenția având un scop ilicit.
Potrivit
art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, acțiunea în rectificare de C.F. întemeiată
pe nevalabilitatea titlului transmițătorului produce efecte și față de fostul
dobânditor cu titlu oneros, de bună credință, dacă este promovată înăuntrul
termenului legal de 3 ani.
Curtea
are în vedere împrejurarea că instanțele au făcut o corectă aplicare a acestor
dispoziții legale, în speță fiind îndeplinite cerințele textului de lege
invocat.
În
consecință, cum hotărârile sunt legale și temeinice, recursul va fi respins ca
nefondat conform dispozițiilor art. 312 alin.(1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M.E., M.M.
și M.L. împotriva deciziei civile nr. 238 din 24 martie 2004 a Curții de Apel
Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2005.