ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 26 iulie 2001 sub numărul 5740/2001 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, B.D.D. a acționat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, RA L. și Statul Bulgar, reprezentat de ambasada Bulgariei la București, spre a fi obligați să-i lase deplina proprietate și liniștită posesie a imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 1569 mp, garaj și o construcție dublă-parter, etaj și pod în valoare totală de peste 30 miliarde lei. În motivarea acțiunii reclamantul arată că imobilul este proprietatea sa și a locuit în acesta până în anul 1945, când a fost evacuat de trupele sovietice.

S-a mai precizat că Statul Bulgar, prin ambasada acestuia în România ocupă fără nici un titlu legal imobilul, motiv pentru care a promovat acțiunea în revendicare. Prin sentința 1663 din 5 noiembrie 2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea în revendicare formulată de B.D.D. împotriva Statului Român, a RA L. și a Statului Bulgar, prin ambasada acestuia în România, precum și excepțiile invocate de Statul Bulgar. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că Statul Bulgar și-a probat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 48935 din 11 august 1948 transcris sub nr. 5163 din 12 august 1948, din care rezultă că D.D.B.

a vândut ambasadorului bulgar D.G., în calitate de reprezentant al Republicii Populare Bulgare imobilul situat în București. Instanța de fond a respins ca nefondată și excepția imunității de jurisdicție invocată de Statul Bulgar, cu motivația potrivit căreia o atare excepție poate fi invocată numai în faza executorie hotărârii judecătorești, pe calea contestației la executare. Curtea de Apel București, secția a III- a civilă, a admis excepțiile de inadmisibilitate ale acțiunii și apelul declarat de C.A. succesoarea reclamantului D.D.B., decedat la 6 februarie 2002, împotriva sentinței civile 1663 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a concluzionat că acțiunea în revendicare împotriva Statului Român și RA L. este inadmisibilă deoarece acțiunea a fost formulată după apariția Legii nr. 10/2001, care instituie în prealabil sesizării instanței o procedură administrativă, pe care reclamantul nu a parcurs-o. Legea nr. 10/2001 fiind o lege reparatorie specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică cu prioritate, inclusiv procedura administrativă prealabilă acțiunii în justiție pe care legea o instituie. Cu privire la statul Bulgar, prin ambasada acestuia în România, instanța a concluzionat că acesta nu poate avea legitimare procesuală pasivă, deoarece potrivit Convenției de la Viena 1961 referitoare la relațiile diplomatice, ratificată de România în 1968, acesta se bucură de imunitate de jurisdicție, adică nu poate fi obligat a se supune instanțelor românești.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.A., criticile de nelegalitate vizând următoarele aspecte: Într-un prim motiv de recurs se arată că instanța de apel era datoare să analizeze legitimitatea procesuală a Statului Român și a RA L., și nu să respingă pe fond acțiunea ca inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 nu poate îngrădi accesul la justiție. Nelegal instanța respinge apelul ca inadmisibil față de statul Bulgar reprezentat prin ambasada acestuia în România, fără a arăta temeiul legal potrivit căruia trebuia acționat în judecată Ministerul Afacerilor Externe Român, ca reprezentant al statului acreditar. Nelegal se interzice reclamantului accesul la justiția Română împotriva statului Bulgar, în contextul în care actul pe care acesta îl exhibă ca titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu nu a fost semnat de autorul reclamantului.

Recursul este nefondat. Corect instanța de apel a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare împotriva Statului Român și a RA L., deoarece așa cum reține și curtea de apel în motivarea deciziei, acțiunea în revendicare fiind formulată de B.D.D. după apariția Legii nr. 10/2001, care instituie o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței, acesta trebuia să se conformeze exigențelor legii. Prioritatea acordată de art. 6 din Legea 213/1998 legii speciale de revendicare a imobilelor preluate abuziv de stat cu titlu sau fără titlu, nu poate fi calificată ca un obstacol în exercitarea liberului acces la justiție, consacrat constituțional, căci exercitarea acestui drept nu exclude existența unor proceduri prealabile, așa cum este aceea administrativă prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.

În mod greșit recurenta-reclamantă susține că în cauză nu sunt incidente prevederile Convenției de la Viena, ratificată de România în 1961, privind imunitatea de jurisdicție. În speță, s-a considerat că statul Bulgar prin ambasada sa în România, parte contractantă în Convenția de la Viena din 1961, beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție și deci și de jurisdicție civilă, deoarece acesta a fost acționat de reclamantul B.D. prin succesoarea acestuia, în revendicarea imobilului, sediul ambasadei dobândit de statul Bulgar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 11592 din 11 august 1948 și transcris în registrul de publicitate imobiliară sub nr. 5163 din 12 august 1948. Imunitatea de jurisdicție-transpusă prin imunitatea la exercitarea jurisdicției, conferită de Convenția de la Viena din 1961 misiunilor diplomatice și membrilor săi, este dedusă din teoria reprezentării și decurge din imunitatea de jurisdicție a statului.

În speță trebuie avut în vedere nu instrumentul prin intermediul căruia s-au constituit raporturile de drept procesual și substanțial, ci subiectul acestor raporturi-respectiv statul Bulgar, în manifestarea suveranității acestuia precum și poziția sa în raport de jurisdicția statului acreditar. Incidența Legii 105/1992 în raportul litigios cu elemente de extremitate, în care unul din subiecte este un stat străin, purtător al suveranității, nu exclude raportarea la normele dreptului internațional, respectiv tratatele și convențiile internaționale (precum convenția de la Viena din 1961) ratificate de România și care, potrivit constituției au prioritate în fața normelor de drept intern.

Interpretând prevederile art. 31 din Convenția de la Viena, se deduce că imunitatea de jurisdicție este acordată agentului diplomatic numai în privința acțiunilor reale imobiliare exercitate pe teritoriul statului acreditar, referitoare la bunurile posedate de agentul diplomatic în contul statului acreditant, în numele și pe seama acestuia. Imunitatea de jurisdicție, în privința acțiunilor reale imobiliare decurge din principiul suveranității statului și în exercitarea funcției reprezentative a agentului diplomatic.

Această imunitate de jurisdicție nu se extinde acțiunilor reale privind proprietatea imobiliară deținută de agentul diplomatic în nume propriu, cu titlu privat iar în cauză nu se pune în discuție o atare problemă, devreme ce imobilul revendicat-localul misiunii diplomatice Bulgare, este proprietatea statului Bulgar fiind, dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 935 din 11 august 1948. Așadar, statul Bulgar este titularul dreptului de proprietate al imobilului litigios ce face parte din domeniul public al acestuia, iar deținătorul imobilului în numele statului Bulgar este misiunea diplomatică a acestui stat, lipsită de personalitate juridică. Statul Bulgar fiind parte în proces, prin ambasada pe care a acreditat-o beneficiază de imunitate jurisdicțională.

Chiar și în absența unei statuări exprese a imunității de jurisdicție a statului, dar dedusă însă din interpretarea art. 31 din Convenția de la Viena, cutuma internațională cu care convenția se completează, în aspectele ce nu au fost expres reglementate, recunoaște misiunii diplomatice în exercitarea atribuțiilor mandatate de statul acreditat, imunitatea de jurisdicție. În acest context, legal instanța de apel a concluzionat că formularea acțiunii de către apelanta reclamantă împotriva unui stat străin-respectiv împotriva statului Bulgar este inadmisibilă, deoarece statul beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție, în virtutea căreia nu poate fi obligat a se supune puterii judecătorești a statului acreditar.

Mai mult, prin decizia 2497 din 22noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a, în care statul Bulgar a fost parte procesuală în calitate de intimat-pârât în contradictoriu cu A.C. într-o cauză având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare 11592 din 11 august 1948, respectiv titlul exhibat de Ambasada Bulgară în prezentul proces de revendicare a imobilului misiunii diplomatice, s-a statuat ca autoritate de lucru judecat imunitatea de jurisdicție a statului Bulgar. Prin această soluție, nu este afectat dreptul constituțional al recurentei-reclamante de acces la justiție, și nici la proprietate ori moștenire, dar aceste drepturi trebuie valorificate în fața jurisdicției competente.

În consecință, constatându-se că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și criticile formulate de recurenta A.C. nu sunt întemeiate, potrivit art.312 C. proc. civ. recursul acesteia va fi respins. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli de judecată către statul Bulgar, reprezentat de ambasadă, cheltuieli solicitate și dovedite de aceasta cu actele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.A. succesoarea defunctului B.D.D. împotriva deciziei nr. 1077 A din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000.lei) cheltuieli de judecată către statul Bulgar reprezentat de ambasada Bulgariei din România. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 februarie 2006.