ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.02.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2006

HOTĂRÂRE
21.02.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26

iulie 2001 sub numărul 5740/2001 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

B.D.D. a acționat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

RA L. și Statul Bulgar, reprezentat de ambasada Bulgariei la București, spre a

fi obligați să-i lase deplina proprietate și liniștită posesie a imobilului

situat în București, compus din teren în suprafață de 1569 mp, garaj și o

construcție dublă-parter, etaj și pod în valoare totală de peste 30 miliarde

lei.

În motivarea acțiunii reclamantul

arată că imobilul este proprietatea sa și a locuit în acesta până în anul 1945,

când a fost evacuat de trupele sovietice. S-a mai precizat că Statul Bulgar,

prin ambasada acestuia în România ocupă fără nici un titlu legal imobilul,

motiv pentru care a promovat acțiunea în revendicare.

Prin sentința 1663 din 5 noiembrie

2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată

acțiunea în revendicare formulată de B.D.D. împotriva Statului Român, a RA L. și

a Statului Bulgar, prin ambasada acestuia în România, precum și excepțiile

invocate de Statul Bulgar.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut că Statul Bulgar și-a probat dreptul de proprietate asupra

imobilului revendicat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 48935

din 11 august 1948 transcris sub nr. 5163 din 12 august 1948, din care rezultă

că D.D.B. a vândut ambasadorului bulgar D.G., în calitate de reprezentant al

Republicii Populare Bulgare imobilul situat în București.

Instanța de fond a respins ca

nefondată și excepția imunității de jurisdicție invocată de Statul Bulgar, cu

motivația potrivit căreia o atare excepție poate fi invocată numai în faza

executorie hotărârii judecătorești, pe calea contestației la executare.

Curtea de Apel București, secția a

III- a civilă, a admis excepțiile de inadmisibilitate ale acțiunii și apelul

declarat de C.A. succesoarea reclamantului D.D.B., decedat la 6 februarie 2002,

împotriva sentinței civile 1663 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului București,

secția a IV-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a concluzionat că acțiunea în revendicare împotriva Statului

Român și RA L. este inadmisibilă deoarece acțiunea a fost formulată după

apariția Legii nr. 10/2001, care instituie în prealabil sesizării instanței o

procedură administrativă, pe care reclamantul nu a parcurs-o.

Legea nr. 10/2001 fiind o lege

reparatorie specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică cu prioritate,

inclusiv procedura administrativă prealabilă acțiunii în justiție pe care legea

o instituie.

Cu privire la statul Bulgar, prin

ambasada acestuia în România, instanța a concluzionat că acesta nu poate avea

legitimare procesuală pasivă, deoarece potrivit Convenției de la Viena 1961

referitoare la relațiile diplomatice, ratificată de România în 1968, acesta se

bucură de imunitate de jurisdicție, adică nu poate fi obligat a se supune

instanțelor românești.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs C.A., criticile de nelegalitate vizând următoarele aspecte:

Într-un prim motiv de recurs se

arată că instanța de apel era datoare să analizeze legitimitatea procesuală a

Statului Român și a RA L., și nu să respingă pe fond acțiunea ca inadmisibilă,

deoarece Legea nr. 10/2001 nu poate îngrădi accesul la justiție.

Nelegal instanța respinge apelul ca

inadmisibil față de statul Bulgar reprezentat prin ambasada acestuia în România,

fără a arăta temeiul legal potrivit căruia trebuia acționat în judecată

Ministerul Afacerilor Externe Român, ca reprezentant al statului acreditar.

Nelegal se interzice reclamantului

accesul la justiția Română împotriva statului Bulgar, în contextul în care

actul pe care acesta îl exhibă ca titlu de proprietate pentru imobilul în

litigiu nu a fost semnat de autorul reclamantului.

Recursul este nefondat.

Corect instanța de apel a admis

excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare împotriva Statului Român

și a RA L., deoarece așa cum reține și curtea de apel în motivarea deciziei,

acțiunea în revendicare fiind formulată de B.D.D. după apariția Legii nr. 10/2001,

care instituie o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței,

acesta trebuia să se conformeze exigențelor legii.

Prioritatea acordată de art. 6 din

Legea 213/1998 legii speciale de revendicare a imobilelor preluate abuziv de

stat cu titlu sau fără titlu, nu poate fi calificată ca un obstacol în

exercitarea liberului acces la justiție, consacrat constituțional, căci exercitarea

acestui drept nu exclude existența unor proceduri prealabile, așa cum este

aceea administrativă prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

modificată prin Legea nr. 247/2005.

În mod greșit recurenta-reclamantă susține

că în cauză nu sunt incidente prevederile Convenției de la Viena, ratificată de

România în 1961, privind imunitatea de jurisdicție.

În speță, s-a considerat că statul

Bulgar prin ambasada sa în România, parte contractantă în Convenția de la Viena

din 1961, beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție și deci și de

jurisdicție civilă, deoarece acesta a fost acționat de reclamantul B.D. prin

succesoarea acestuia, în revendicarea imobilului, sediul ambasadei dobândit de

statul Bulgar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul

11592 din 11 august 1948 și transcris în registrul de publicitate imobiliară

sub nr. 5163 din 12 august 1948.

Imunitatea de jurisdicție-transpusă

prin imunitatea la exercitarea jurisdicției, conferită de Convenția de la Viena

din 1961 misiunilor diplomatice și membrilor săi, este dedusă din teoria

reprezentării și decurge din imunitatea de jurisdicție a statului.

În speță trebuie avut în vedere nu

instrumentul prin intermediul căruia s-au constituit raporturile de drept

procesual și substanțial, ci subiectul acestor raporturi-respectiv statul

Bulgar, în manifestarea suveranității acestuia precum și poziția sa în raport

de jurisdicția statului acreditar.

Incidența Legii 105/1992 în raportul

litigios cu elemente de extremitate, în care unul din subiecte este un stat

străin, purtător al suveranității, nu exclude raportarea la normele dreptului

internațional, respectiv tratatele și convențiile internaționale (precum

convenția de la Viena din 1961) ratificate de România și care, potrivit

constituției au prioritate în fața normelor de drept intern.

Interpretând prevederile art. 31 din

Convenția de la Viena, se deduce că imunitatea de jurisdicție este acordată

agentului diplomatic numai în privința acțiunilor reale imobiliare exercitate

pe teritoriul statului acreditar, referitoare la bunurile posedate de agentul

diplomatic în contul statului acreditant, în numele și pe seama acestuia.

Imunitatea de jurisdicție, în

privința acțiunilor reale imobiliare decurge din principiul suveranității statului

și în exercitarea funcției reprezentative a agentului diplomatic. Această

imunitate de jurisdicție nu se extinde acțiunilor reale privind proprietatea

imobiliară deținută de agentul diplomatic în nume propriu, cu titlu privat iar

în cauză nu se pune în discuție o atare problemă, devreme ce imobilul

revendicat-localul misiunii diplomatice Bulgare, este proprietatea statului

Bulgar fiind, dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 935 din 11 august 1948.

Așadar, statul Bulgar este titularul

dreptului de proprietate al imobilului litigios ce face parte din domeniul

public al acestuia, iar deținătorul imobilului în numele statului Bulgar este

misiunea diplomatică a acestui stat, lipsită de personalitate juridică. Statul

Bulgar fiind parte în proces, prin ambasada pe care a acreditat-o beneficiază

de imunitate jurisdicțională.

Chiar și în absența unei statuări

exprese a imunității de jurisdicție a statului, dar dedusă însă din

interpretarea art. 31 din Convenția de la Viena, cutuma internațională cu care

convenția se completează, în aspectele ce nu au fost expres reglementate,

recunoaște misiunii diplomatice în exercitarea atribuțiilor mandatate de statul

acreditat, imunitatea de jurisdicție.

În acest context, legal instanța de

apel a concluzionat că formularea acțiunii de către apelanta reclamantă

împotriva unui stat străin-respectiv împotriva statului Bulgar este inadmisibilă,

deoarece statul beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție, în virtutea

căreia nu poate fi obligat a se supune puterii judecătorești a statului

acreditar.

Mai mult, prin decizia 2497 din 22noiembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a III-a, în care statul Bulgar a fost

parte procesuală în calitate de intimat-pârât în contradictoriu cu A.C. într-o

cauză având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare 11592 din 11 august

1948, respectiv titlul exhibat de Ambasada Bulgară în prezentul proces de

revendicare a imobilului misiunii diplomatice, s-a statuat ca autoritate de

lucru judecat imunitatea de jurisdicție a statului Bulgar.

Prin această soluție, nu este

afectat dreptul constituțional al recurentei-reclamante de acces la justiție,

și nici la proprietate ori moștenire, dar aceste drepturi trebuie valorificate

în fața jurisdicției competente.

În consecință, constatându-se că

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și criticile formulate de recurenta A.C.

nu sunt întemeiate, potrivit art.312 C. proc. civ. recursul acesteia va fi

respins.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta

va fi obligată la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000 lei) cu titlu de

cheltuieli de judecată către statul Bulgar, reprezentat de ambasadă, cheltuieli

solicitate și dovedite de aceasta cu actele din dosar.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.A. succesoarea defunctului B.D.D. împotriva deciziei

nr. 1077 A din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă recurenta la plata sumei de

12.000 RON (12.000.000.lei) cheltuieli de judecată către statul Bulgar

reprezentat de ambasada Bulgariei din România.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor civile de față din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 30 iulie 2001 reclamanta A.E.V. a form
ÎCCJ 2004-10-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5586/2004
I.C. menționat în actul de vânzare-cumpărare al imobilului este una și aceiași persoană cu I.C., I.V.C. și I.C., nume care sunt menționate în actele depuse la dosar; - nu a fost identificat cu certitudine imobilul revendicat, față de mențiu
ÎCCJ 2003-12-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5434/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 noiembrie 1999, R.M.S. și R.R.F., au chemat în judecată, prin acțiune modificată și precizată ulterior, pe Municipiul București, Consiliul Ge
ÎCCJ 2005-02-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 917/2005
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 iunie 1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta P.J.L.
ÎCCJ 2005-01-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 526/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 februarie 2001 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1243/2001, reclamantul A.V.I. a ch
Sursă