ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1978/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 26
iulie 2001 sub numărul 5740/2001 la Tribunalul București, secția a IV-a civilă,
B.D.D. a acționat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
RA L. și Statul Bulgar, reprezentat de ambasada Bulgariei la București, spre a
fi obligați să-i lase deplina proprietate și liniștită posesie a imobilului
situat în București, compus din teren în suprafață de 1569 mp, garaj și o
construcție dublă-parter, etaj și pod în valoare totală de peste 30 miliarde
lei.
În motivarea acțiunii reclamantul
arată că imobilul este proprietatea sa și a locuit în acesta până în anul 1945,
când a fost evacuat de trupele sovietice. S-a mai precizat că Statul Bulgar,
prin ambasada acestuia în România ocupă fără nici un titlu legal imobilul,
motiv pentru care a promovat acțiunea în revendicare.
Prin sentința 1663 din 5 noiembrie
2001, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată
acțiunea în revendicare formulată de B.D.D. împotriva Statului Român, a RA L. și
a Statului Bulgar, prin ambasada acestuia în România, precum și excepțiile
invocate de Statul Bulgar.
Pentru a pronunța această soluție
instanța a reținut că Statul Bulgar și-a probat dreptul de proprietate asupra
imobilului revendicat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 48935
din 11 august 1948 transcris sub nr. 5163 din 12 august 1948, din care rezultă
că D.D.B. a vândut ambasadorului bulgar D.G., în calitate de reprezentant al
Republicii Populare Bulgare imobilul situat în București.
Instanța de fond a respins ca
nefondată și excepția imunității de jurisdicție invocată de Statul Bulgar, cu
motivația potrivit căreia o atare excepție poate fi invocată numai în faza
executorie hotărârii judecătorești, pe calea contestației la executare.
Curtea de Apel București, secția a
III- a civilă, a admis excepțiile de inadmisibilitate ale acțiunii și apelul
declarat de C.A. succesoarea reclamantului D.D.B., decedat la 6 februarie 2002,
împotriva sentinței civile 1663 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului București,
secția a IV-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii ca
inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de apel a concluzionat că acțiunea în revendicare împotriva Statului
Român și RA L. este inadmisibilă deoarece acțiunea a fost formulată după
apariția Legii nr. 10/2001, care instituie în prealabil sesizării instanței o
procedură administrativă, pe care reclamantul nu a parcurs-o.
Legea nr. 10/2001 fiind o lege
reparatorie specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică cu prioritate,
inclusiv procedura administrativă prealabilă acțiunii în justiție pe care legea
o instituie.
Cu privire la statul Bulgar, prin
ambasada acestuia în România, instanța a concluzionat că acesta nu poate avea
legitimare procesuală pasivă, deoarece potrivit Convenției de la Viena 1961
referitoare la relațiile diplomatice, ratificată de România în 1968, acesta se
bucură de imunitate de jurisdicție, adică nu poate fi obligat a se supune
instanțelor românești.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs C.A., criticile de nelegalitate vizând următoarele aspecte:
Într-un prim motiv de recurs se
arată că instanța de apel era datoare să analizeze legitimitatea procesuală a
Statului Român și a RA L., și nu să respingă pe fond acțiunea ca inadmisibilă,
deoarece Legea nr. 10/2001 nu poate îngrădi accesul la justiție.
Nelegal instanța respinge apelul ca
inadmisibil față de statul Bulgar reprezentat prin ambasada acestuia în România,
fără a arăta temeiul legal potrivit căruia trebuia acționat în judecată
Ministerul Afacerilor Externe Român, ca reprezentant al statului acreditar.
Nelegal se interzice reclamantului
accesul la justiția Română împotriva statului Bulgar, în contextul în care
actul pe care acesta îl exhibă ca titlu de proprietate pentru imobilul în
litigiu nu a fost semnat de autorul reclamantului.
Recursul este nefondat.
Corect instanța de apel a admis
excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare împotriva Statului Român
și a RA L., deoarece așa cum reține și curtea de apel în motivarea deciziei,
acțiunea în revendicare fiind formulată de B.D.D. după apariția Legii nr. 10/2001,
care instituie o procedură administrativă prealabilă sesizării instanței,
acesta trebuia să se conformeze exigențelor legii.
Prioritatea acordată de art. 6 din
Legea 213/1998 legii speciale de revendicare a imobilelor preluate abuziv de
stat cu titlu sau fără titlu, nu poate fi calificată ca un obstacol în
exercitarea liberului acces la justiție, consacrat constituțional, căci exercitarea
acestui drept nu exclude existența unor proceduri prealabile, așa cum este
aceea administrativă prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
modificată prin Legea nr. 247/2005.
În mod greșit recurenta-reclamantă susține
că în cauză nu sunt incidente prevederile Convenției de la Viena, ratificată de
România în 1961, privind imunitatea de jurisdicție.
În speță, s-a considerat că statul
Bulgar prin ambasada sa în România, parte contractantă în Convenția de la Viena
din 1961, beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție și deci și de
jurisdicție civilă, deoarece acesta a fost acționat de reclamantul B.D. prin
succesoarea acestuia, în revendicarea imobilului, sediul ambasadei dobândit de
statul Bulgar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul
11592 din 11 august 1948 și transcris în registrul de publicitate imobiliară
sub nr. 5163 din 12 august 1948.
Imunitatea de jurisdicție-transpusă
prin imunitatea la exercitarea jurisdicției, conferită de Convenția de la Viena
din 1961 misiunilor diplomatice și membrilor săi, este dedusă din teoria
reprezentării și decurge din imunitatea de jurisdicție a statului.
În speță trebuie avut în vedere nu
instrumentul prin intermediul căruia s-au constituit raporturile de drept
procesual și substanțial, ci subiectul acestor raporturi-respectiv statul
Bulgar, în manifestarea suveranității acestuia precum și poziția sa în raport
de jurisdicția statului acreditar.
Incidența Legii 105/1992 în raportul
litigios cu elemente de extremitate, în care unul din subiecte este un stat
străin, purtător al suveranității, nu exclude raportarea la normele dreptului
internațional, respectiv tratatele și convențiile internaționale (precum
convenția de la Viena din 1961) ratificate de România și care, potrivit
constituției au prioritate în fața normelor de drept intern.
Interpretând prevederile art. 31 din
Convenția de la Viena, se deduce că imunitatea de jurisdicție este acordată
agentului diplomatic numai în privința acțiunilor reale imobiliare exercitate
pe teritoriul statului acreditar, referitoare la bunurile posedate de agentul
diplomatic în contul statului acreditant, în numele și pe seama acestuia.
Imunitatea de jurisdicție, în
privința acțiunilor reale imobiliare decurge din principiul suveranității statului
și în exercitarea funcției reprezentative a agentului diplomatic. Această
imunitate de jurisdicție nu se extinde acțiunilor reale privind proprietatea
imobiliară deținută de agentul diplomatic în nume propriu, cu titlu privat iar
în cauză nu se pune în discuție o atare problemă, devreme ce imobilul
revendicat-localul misiunii diplomatice Bulgare, este proprietatea statului
Bulgar fiind, dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 935 din 11 august 1948.
Așadar, statul Bulgar este titularul
dreptului de proprietate al imobilului litigios ce face parte din domeniul
public al acestuia, iar deținătorul imobilului în numele statului Bulgar este
misiunea diplomatică a acestui stat, lipsită de personalitate juridică. Statul
Bulgar fiind parte în proces, prin ambasada pe care a acreditat-o beneficiază
de imunitate jurisdicțională.
Chiar și în absența unei statuări
exprese a imunității de jurisdicție a statului, dar dedusă însă din
interpretarea art. 31 din Convenția de la Viena, cutuma internațională cu care
convenția se completează, în aspectele ce nu au fost expres reglementate,
recunoaște misiunii diplomatice în exercitarea atribuțiilor mandatate de statul
acreditat, imunitatea de jurisdicție.
În acest context, legal instanța de
apel a concluzionat că formularea acțiunii de către apelanta reclamantă
împotriva unui stat străin-respectiv împotriva statului Bulgar este inadmisibilă,
deoarece statul beneficiază de imunitate deplină de jurisdicție, în virtutea
căreia nu poate fi obligat a se supune puterii judecătorești a statului
acreditar.
Mai mult, prin decizia 2497 din 22noiembrie
2004 a Curții de Apel București, secția a III-a, în care statul Bulgar a fost
parte procesuală în calitate de intimat-pârât în contradictoriu cu A.C. într-o
cauză având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare 11592 din 11 august
1948, respectiv titlul exhibat de Ambasada Bulgară în prezentul proces de
revendicare a imobilului misiunii diplomatice, s-a statuat ca autoritate de
lucru judecat imunitatea de jurisdicție a statului Bulgar.
Prin această soluție, nu este
afectat dreptul constituțional al recurentei-reclamante de acces la justiție,
și nici la proprietate ori moștenire, dar aceste drepturi trebuie valorificate
în fața jurisdicției competente.
În consecință, constatându-se că
hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și criticile formulate de recurenta A.C.
nu sunt întemeiate, potrivit art.312 C. proc. civ. recursul acesteia va fi
respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta
va fi obligată la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000 lei) cu titlu de
cheltuieli de judecată către statul Bulgar, reprezentat de ambasadă, cheltuieli
solicitate și dovedite de aceasta cu actele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta C.A. succesoarea defunctului B.D.D. împotriva deciziei
nr. 1077 A din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Obligă recurenta la plata sumei de
12.000 RON (12.000.000.lei) cheltuieli de judecată către statul Bulgar
reprezentat de ambasada Bulgariei din România.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 21 februarie 2006.