ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 august 2000, reclamanții S.M., G.A., M.M. și D.L. au chemat în judecată pârâții SC S. SA și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să-i oblige pe aceștia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna Bujoru, județul Teleorman, compus din construcții: moară, presă de ulei, cu inventarul utilajelor și instalațiilor aferente și teren în suprafață de 1425 mp. Ulterior, la data de 23 octombrie 2001, reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul întemeierii acesteia pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că autorul acestora a dobândit imobilele menționate prin act de vânzare-cumpărare autentic. Imobilele care fac obiectul acțiunii în revendicare au fost naționalizate în anul 1948, fără a se acorda nici o despăgubire. La data de 6 noiembrie 2000, pârâta SC S. SA a formulat cerere de chemare în garanție a Fondului Proprietății de Stat, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri la valoarea de circulație a morii. Ulterior, la data de 30 noiembrie 2000, arătând că a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Fondul Proprietății de Stat, Asociația S.S. Alexandria, a formulat cerere de intervenție și cerere de chemare în garanție a vânzătorului.

Prin sentința nr. 28 din 5 aprilie 2004, în rejudecare după anulare și declinarea competenței, Judecătoria Zimnicea a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția prematurității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca nefondată acțiunea și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin aceeași hotărâre, prima instanță a respins ca nefondată cererea de intervenție și excepția lipsei calității procesuale active a intervenientei și ca fără obiect cererea de chemare în garanție. S-a reținut că reclamanții au dovedit calitatea de moștenitori ai titularului dreptului de proprietate, S.G. Însă, ca efect al legilor de naționalizare acesta a pierdut proprietatea bunurilor menționate, așa încât moștenitorii acestuia nu pot justifica titlul lor, condiție de fond a acțiunii în revendicare.

Titlul statului este valabil, întrucât instanțele nu pot discuta legalitatea actului de naționalizare, ci verifică doar legalitatea aplicării acestuia. Împotriva hotărârii primei instanțe reclamanții au declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 2135 A din 11 octombrie 2004, a respins apelurile ca nefondate și a menținut sentința atacată, apreciind că soluția este temeinică și legală, pentru alte motive însă. În motivarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că litigiul a avut ca obiect revendicarea bunurilor imobile arătate. În raport de succesiunea în timp a unor acte normative, în prezentul litigiu au devenit incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Imobilul revendicat a fost preluat prin Legea nr. 119/1948, preluare considerată ca una abuzivă și fără titlu valabil, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Dat fiind caracterul special, reparatoriu al acestui act normativ, acțiunea în revendicare nu urmează regulile comune prevăzute în art. 480 C. civ. ci se soluționează în raport de criteriile de preferabilitate prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001. În cauză, imobilul revendicat a făcut obiectul contractului de privatizare, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. TR 0015 din 13 martie 2003. Până la încheierea dezbaterilor, reclamanții nu au înțeles să investească instanța cu o cerere de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni menționat și nici au făcut dovada sesizării instanței cu o acțiune separată, având acest obiect.

Față de această împrejurare titlul pârâtei Asociația S.S. s-a consolidat, motiv pentru care acțiunea în revendicare apare ca neîntemeiată. Legea nr. 10/2001 conferă preferabilitate, în cadrul analizei titlurilor de proprietate ale părților, titlului cumpărătorului al cărui act de vânzare-cumpărare nu a fost desființat, potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (5). În aceste condiții, deși imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlul valabil, acțiunea în revendicare a reclamanților nu poate avea succes. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta G.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că în mod greșit a fost reținută incidența în cauză a art. 46 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, ca urmare a raportării greșite la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, deși acesta nu a avut nici un efect asupra bunurilor existente în patrimoniul SC S. SA Alexandria.

În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor declarate de reclamanți și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii în revendicare. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din economia dispozițiilor legii societăților comerciale rezultă că acțiunile reprezintă fracțiuni ale capitalului social, iar capitalul social reprezintă totalitatea c/valorilor în expresie bănească, aduse ca aport în patrimoniul societății comerciale de către asociați sau acționari care, în principiu, rămâne invariabil, de la constituire până la lichidare ori până la adoptarea unei hotărâri a adunării generale de majorare sau reducere.

Vânzarea-cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale nu afectează patrimoniul acesteia și nici capitalul social, reprezentând doar o modificare a structurii acționariatului. În speță, privatizarea societății comerciale pârâte a avut loc pe calea vânzării-cumpărării de acțiuni și a dus exclusiv la o modificare a structurii acționariatului. Nu s-a invocat în cauză privatizarea societății comerciale prin vânzarea de active. Ca atare, cum bunurile revendicate nu au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, acțiunea în revendicare nu poate fi examinată în raport de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, cu referirea la prevalența principiului ocrotirii bunei credințe.

Or, pentru a respinge acțiunea în revendicare, deși a constatat lipsa titlului statului, instanța de control judiciar a făcut confuzie între categoriile economice menționate, cu referire la capital social, acțiuni și elemente de activ a patrimoniului, sub aspectul naturii și efectele juridice a acestora, pronunțând din acest motiv o hotărâre nelegală, supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În fine, străin cauzei apare considerentul privind culpa reclamanților, constând în aceea că nu au sesizat instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, atâta timp acest contract nu privea transmiterea dreptului de proprietate asupra unor active.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în tot în sensul admiterii acțiunii, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei nr. 2135/A din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o modifică, în sensul că admite apelurile declarate de reclamanții G.A., M.M., D.L. și S.M. împotriva sentinței civile nr. 28 din 5 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Zimnicea. Schimbă în parte sentința și obligă pârâții SC S. SA și Ministerul de Finanțe să lase în deplină și absolută proprietate și posesie imobilul situat în comuna Bujoru, județ Teleorman, compus din teren în suprafață de 1.425 mp, moară 136 mp, predă ulei 60 mp, cu utilajele și instalațiile aferente. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.