ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.06.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2005

HOTĂRÂRE
13.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5155/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 august 2000,

reclamanții S.M., G.A., M.M. și D.L. au chemat în judecată pârâții SC S. SA și

Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în

cauză, instanța de judecată să-i oblige pe aceștia să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna Bujoru, județul

Teleorman, compus din construcții: moară, presă de ulei, cu inventarul

utilajelor și instalațiilor aferente și teren în suprafață de 1425 mp.

Ulterior, la data de 23 octombrie 2001,

reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul întemeierii

acesteia pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii reclamanții au

arătat că autorul acestora a dobândit imobilele menționate prin act de

vânzare-cumpărare autentic.

Imobilele care fac obiectul acțiunii

în revendicare au fost naționalizate în anul 1948, fără a se acorda nici o

despăgubire.

La data de 6 noiembrie 2000, pârâta SC

solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri la valoarea de

circulație a morii.

Ulterior, la data de 30 noiembrie

2000, arătând că a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Fondul

Proprietății de Stat, Asociația S.S. Alexandria, a formulat cerere de

intervenție și cerere de chemare în garanție a vânzătorului.

Prin sentința nr. 28 din 5 aprilie

2004, în rejudecare după anulare și declinarea competenței, Judecătoria

Zimnicea a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția

prematurității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins ca nefondată acțiunea și

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Prin aceeași hotărâre, prima

instanță a respins ca nefondată cererea de intervenție și excepția lipsei

calității procesuale active a intervenientei și ca fără obiect cererea de

chemare în garanție.

S-a reținut că reclamanții au

dovedit calitatea de moștenitori ai titularului dreptului de proprietate, S.G.

Însă, ca efect al legilor de

naționalizare acesta a pierdut proprietatea bunurilor menționate, așa încât

moștenitorii acestuia nu pot justifica titlul lor, condiție de fond a acțiunii

în revendicare.

Titlul statului este valabil,

întrucât instanțele nu pot discuta legalitatea actului de naționalizare, ci

verifică doar legalitatea aplicării acestuia.

Împotriva hotărârii primei instanțe

reclamanții au declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 2135 A din 11 octombrie 2004, a respins

apelurile ca nefondate și a menținut sentința atacată, apreciind că soluția

este temeinică și legală, pentru alte motive însă.

În motivarea acestei decizii

instanța de control judiciar a reținut că litigiul a avut ca obiect

revendicarea bunurilor imobile arătate.

În raport de succesiunea în timp a

unor acte normative, în prezentul litigiu au devenit incidente dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Imobilul revendicat a fost preluat

prin Legea nr. 119/1948, preluare considerată ca una abuzivă și fără titlu

valabil, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 11 din

Legea nr. 10/2001.

Dat fiind caracterul special,

reparatoriu al acestui act normativ, acțiunea în revendicare nu urmează

regulile comune prevăzute în art. 480 C. civ. ci se soluționează în raport de

criteriile de preferabilitate prevăzute de art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, imobilul revendicat a

făcut obiectul contractului de privatizare, prin contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. TR 0015 din 13 martie 2003.

Până la încheierea dezbaterilor,

reclamanții nu au înțeles să investească instanța cu o cerere de constatare a

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni menționat și

nici au făcut dovada sesizării instanței cu o acțiune separată, având acest

obiect.

Față de această împrejurare titlul

pârâtei Asociația S.S. s-a consolidat, motiv pentru care acțiunea în

revendicare apare ca neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 conferă

preferabilitate, în cadrul analizei titlurilor de proprietate ale părților,

titlului cumpărătorului al cărui act de vânzare-cumpărare nu a fost desființat,

potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (5).

În aceste condiții, deși imobilul a

trecut în proprietatea statului fără titlul valabil, acțiunea în revendicare a

reclamanților nu poate avea succes.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamanta G.A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că în mod greșit a fost

reținută incidența în cauză a art. 46 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001,

ca urmare a raportării greșite la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, deși

acesta nu a avut nici un efect asupra bunurilor existente în patrimoniul SC S.

SA Alexandria.

În concluzie, reclamanta a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii

apelurilor declarate de reclamanți și schimbarea în tot a hotărârii primei

instanțe, în sensul admiterii acțiunii în revendicare.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din economia dispozițiilor legii

societăților comerciale rezultă că acțiunile reprezintă fracțiuni ale

capitalului social, iar capitalul social reprezintă totalitatea c/valorilor în

expresie bănească, aduse ca aport în patrimoniul societății comerciale de către

asociați sau acționari care, în principiu, rămâne invariabil, de la constituire

până la lichidare ori până la adoptarea unei hotărâri a adunării generale de

majorare sau reducere.

Vânzarea-cumpărarea de acțiuni ale

societății comerciale nu afectează patrimoniul acesteia și nici capitalul

social, reprezentând doar o modificare a structurii acționariatului.

În speță, privatizarea societății

comerciale pârâte a avut loc pe calea vânzării-cumpărării de acțiuni și a dus

exclusiv la o modificare a structurii acționariatului.

Nu s-a invocat în cauză privatizarea

societății comerciale prin vânzarea de active.

Ca atare, cum bunurile revendicate

nu au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, acțiunea în

revendicare nu poate fi examinată în raport de dispozițiile art. 46 din Legea

nr. 10/2001, cu referirea la prevalența principiului ocrotirii bunei credințe.

Or, pentru a respinge acțiunea în

revendicare, deși a constatat lipsa titlului statului, instanța de control

judiciar a făcut confuzie între categoriile economice menționate, cu referire

la capital social, acțiuni și elemente de activ a patrimoniului, sub aspectul

naturii și efectele juridice a acestora, pronunțând din acest motiv o hotărâre

nelegală, supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fine, străin cauzei apare

considerentul privind culpa reclamanților, constând în aceea că nu au sesizat

instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, atâta timp acest contract nu privea transmiterea

dreptului de proprietate asupra unor active.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul și va modifica decizia atacată, în sensul

că va admite apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe,

pe care o va schimba în tot în sensul admiterii acțiunii, conform

dispozitivului.

Admite recursul declarat de

reclamanta G.A. împotriva

deciziei nr. 2135/A din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă, pe care o modifică, în sensul că admite apelurile declarate de

reclamanții G.A., M.M., D.L. și S.M. împotriva sentinței civile nr. 28 din 5

aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Zimnicea.

Schimbă în parte sentința și obligă

pârâții SC S. SA și Ministerul de Finanțe să lase în deplină și absolută

proprietate și posesie imobilul situat în comuna Bujoru, județ Teleorman,

compus din teren în suprafață de 1.425 mp, moară 136 mp, predă ulei 60 mp, cu

utilajele și instalațiile aferente.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 3270 din 21 august 2001, reclamanta S.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC S
ÎCCJ 2005-09-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6814/2005
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2000 reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Slobozia cerând să-i fie restituită moara și terenul aferent acesteia în suprafață de 2480 mp situat în
ÎCCJ 2007-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6031/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 1345/N din 19 martie 2001 adresată S.M.S., petenții: M.Ș.C., M.Ș.S. și Ș.Ș.M. au solicitat restituirea în natură a imobilului moară ț
ÎCCJ 2005-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5373/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 martie 2004, reclamanta T.C. a chemat în judecată S.N. Î.F. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de j
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82001)
garanție a A.V.A.S. Tribunalul, prin sentința nr.638 din 9 iunie 2006, a respins contestația și cererea de chemare în garanție, soluție menținută în apel, potrivit deciziei nr.880 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, Secția civil
Sursă