- Dosarul nr.
- 8237/2004
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 8 iulie 2005
Decizia nr. 6159/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 8237/2004 — recurs împotriva deciziei nr. 54/2005 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 207 din 2 decembrie 2004 dată în camera de consiliu în dosarul nr. 8237/2004, judecătoria Bistrița a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii: sentința civilă nr. 3651/2002 pronunțată de Judecătoria Bistrița și decizia nr. 284 A/2003 a Tribunalului Bistrița–Năsăud, obiect al dosarului execuțional nr. 184/2004, privind pe creditoarea F.E. și pe debitorul B.D. reținându-se în considerentele încheierii că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 372–373 și art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 54/AC din 14 martie 2005 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de debitorul B.D.
împotriva încheierii pronunțată de judecătorie. Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs debitorul B.D., prin care acesta reiterează aspecte de fond care vizează modalitatea în care a fost soluționat litigiul de sistare a comunității de bunuri dintre el și creditoarea din prezenta cauză, aspecte referitoare la nelegala soluționare, în opinia sa, a litigiilor pe care le-a avut pe parcursul timpului cu fosta sa soție. Recursul nu cuprinde așadar critici ce s-ar putea încadra într-unul din motivele de nelegalitate a deciziei atacate prevăzute de art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ. În atare situație, recursul se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de debitorul B.D., împotriva deciziei nr. 54/AC din 14 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.