ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3258/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 1161 din 16 mai 2003,

reclamantul P.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Piața Neamț,

solicitând desființarea dispoziției nr. 517 din 21 aprilie 2003 emisă de

Primarul municipiului Piața Neamț și restituirea în natură sau prin echivalent

bănesc a imobilului compus din construcție și teren situat în municipiul Piața

Neamț.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că prin dispoziția nr. 517/2003, i s-a respins cererea prin care a solicitat

restituirea imobilului-restaurant L. și C., cu motivarea că nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra acestuia.

Reclamantul a susținut că prin

înscrisurile depuse la unitatea deținătoare și-a dovedit atât calitatea de

moștenitor al defunctului P.G. cât și calitatea de proprietar asupra

imobilului, care a fost preluat de stat fără titlu legal, după apariția legilor

de naționalizare din anii 1948-1950, autorul său fiind constrâns prin violență

morală să renunțe la proprietatea sa.

Prin sentința nr. 272/C din 15 iulie

2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că adresa nr. 88077/2002 eliberată de D.G.A.S., Borderoul

formularelor completate de întreprinderile comerciale de credit, de transport

și diverse la recensământul din anul 1948, eliberat de D.J.A.N., copia-extras

din tabelul proprietăților ce se demolează pentru construirea de locuințe și

extrasul din Registrul analitic al firmelor individuale al Camerei de Comerț și

Industrie Neamț din anii 1946-1948, depuse de reclamant, nu atestă dreptul de

proprietate al defunctului P.G. asupra imobilelor revendicate ci probează doar

că acesta, în calitate de comerciant, a deținut firma „La leul și cârnatul”, al

cărui obiect de activitate îl reprezenta restaurant și bodegă, având sediul în municipiul

Piatra Neamț.

Reține instanța, că în lipsa unui

înscris de natură a confirma dobândirea în proprietate a imobilului, nu se

poate concluziona în sensul unei prezumții de proprietate asupra unui așezământ

în care se desfășoară activitatea unei firme, în favoarea deținătorului

acesteia.

Instanța a remarcat că, deși atât

unitatea deținătoare, cât și tribunalul, au învederat contestatorului

necesitatea exhibării în cauză a unui titlu care să ateste în mod indubitabil

proprietatea asupra imobilelor revendicate, precum și indicarea modului în care

autorul său P.G. a ajuns să dețină imobilul în care ulterior și-a desfășurat

activitățile de comerț (construire, cumpărare, schimb, donație, etc.) acesta nu

a dat curs solicitării.

Instanța a mai reținut că terenul

aferent construcției nu apare în nici unul din actele de care s-a prevalat

contestatorul, singura mențiune cu privire la acesta, având însă o întindere de

407 mp și nu de 500 mp cum susține contestatorul, regăsindu-se în tabelul

proprietăților ce s-au demolat în vederea construirii de locuințe, dată la care

imobilele se aflau deja în proprietatea fostului Sfat Popular al orașului

Piatra Neamț.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel reclamantul P.G.

Prin primul motiv de apel, s-a

susținut că instanța de fond, deși a înlăturat proba cu expertiză tehnică, nu

s-a mai pronunțat în nici un fel asupra celor două rapoarte de evaluare, care

pentru reclamant constituiau un drept câștigat, câtă vreme fuseseră acceptate

în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale de soluționare a cererii.

În cadrul aceluiași motiv de apel,

reclamantul a învederat că prima instanță i-a încălcat dreptul de apărare, prin

aceea că a revenit în mod neprocedural asupra probei cu martori.

Prin cel de al doilea motiv de apel,

reclamantul a susținut că instanța de fond, printr-o motivare excesiv de sumară

și care echivalează practic cu o nemotivare, a înlăturat toate documentele cu

regim de înscrisuri autentice depuse la dosar, care dovedeau indubitabil că

tatăl său are calitatea de proprietar asupra imobilului.

Reclamantul a mai arătat că instanța

trebuia să coreleze actele autentice cu reconstituirile tehnice ale celor două

rapoarte de evaluare necontestate de părți, în condițiile în care construcția

nu mai există, terenul fiind în prezent lipsit de identitate prin desființarea

parcelării odată cu comasarea în perimetrul ce s-a demolat în centrul orașului

Piatra Neamț.

Prin decizia nr. 95 din 10 noiembrie

2003, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța a reținut că prin actele depuse, reclamantul a dovedit că începând cu

data de 1 aprilie 1947, tatăl acestuia a figurat înregistrat în Registrul

Comerțului al Camerei de Comerț și Industrie Piatra Neamț cu firma comercială L.L.

și C, având ca obiect de activitate alimentația publică, bodegă, stabilimentul

fiind situat în Piatra Neamț.

A mai reținut instanța că ulterior,

în anul 1962, construcția a fost preluată spre demolare, în vederea construirii

de locuințe, preluarea făcându-se din proprietatea fostului Sfat Popular al

orașului Piatra Neamț.

Instanța a considerat că în cauză nu

s-a produs nici un act prin care să fie dovedită proprietatea firmei comerciale

sau a acționarului acesteia asupra clădirii și terenului aferent în care firma

comercială își desfășura activitatea, cu motivarea că înregistrările din

Registrul Comerțului nu fac nici o mențiune cu privire la natura deținerii stabilimentului

de către comerciant, în proprietate sau închiriere.

Reținând că potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001 și pct. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a legii,

proprietatea imobilelor ce se cer a fi restituite se dovedește cu acte,

instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada proprietății autorului său

asupra bunului, simpla deținere a acestuia de către firma comercială, nefăcând

dovada proprietății asupra imobilului.

Împotriva sentinței instanței de

fond și a deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Susține reclamantul că deși prin

primul motiv de apel a invocat pe cale de excepție încălcarea flagrantă de

către prima instanță a dreptului la apărare și înlăturarea neprocedurală a unor

probe, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor excepții dirimante.

Reclamantul mai învederează că

printr-o motivare excesiv de sumară și contradictorie cu elementele de fapt ale

cauzei, instanța de apel a înlăturat toate înscrisurile depuse în dovedirea

dreptului de proprietate al autorului său.

Reclamantul arată că înscrisurile

prezentate, ignorate cu desăvârșire de către ambele instanțe, au regim de

înscrisuri autentice, fiind emise de depozitul oficial al Registrului

Comerțului și al Primăriei orașului Piatra Neamț și atestă indubitabil

calitatea de proprietar a tatălui său asupra imobilului în litigiu.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

În primul rând, se observă că deși

reclamantul a invocat în cererea de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct.

7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., criticile formulate de acesta fac posibilă

încadrarea numai în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 din același cod.

Din examinarea deciziei curții de

apel, se constată că aceasta a preluat în totalitate argumentele primei

instanțe fără a răspunde motivelor de apel formulate, reținând, cu o motivare

extrem de sumară că în cauză nu s-a produs nici un act prin care să fie dovedit

dreptul de proprietate al firmei comerciale sau al acționarului acesteia asupra

imobilului în litigiu, neanalizând însă actele depuse de reclamant, a căror

semnificație este amplu comentată de acesta în cuprinsul celui de al doilea

motiv de apel.

Concluzia instanței în sensul că

înregistrările din Registrul Comerțului nu cuprind nici o mențiune cu privire

la natura deținerii stabilimentului de către comerciant, în proprietate sau

închiriere, este consecința ignorării de către aceasta a unui înscris care avea

relevanță în soluționarea speței.

Astfel, la dosarul instanței de apel

se află Borderoul formularelor completate de întreprinderile comerciale, de

credit, de transport și diverse la recensământul din anul 1948, în cuprinsul

căruia, la rubrica „denumirea exploatării” (firma, emblema sau dacă nu are,

numele proprietarului) este menționată firma L. și C., iar ca proprietar al

acesteia P.G.

Instanța de apel nu s-a pronunțat în

nici un mod asupra acestui mijloc de probă, care creează prezumția că tatăl

reclamantului a fost proprietarul imobilului în litigiu, deși, ca instanță

devolutivă de control judiciar putea și trebuia să se pronunțe asupra acestei

dovezi administrate care avea relevanță în dezlegarea pricinii.

Mai reține instanța că în anul 1962,

construcția a fost preluată spre demolare din „proprietatea” fostului Sfat

Popular al orașului Piatra Neamț, în vederea construirii de locuințe.

Trebuie observat că „Tabelul cu

proprietățile cuprinse în perimetrul ce se demolează în centrul orașului Piatra

Neamț”, eliberat de D.J.A.N. Bacău, nu constituie un act de preluare a

imobilului în litigiu de către stat, la adresa imobilului figurând ca

proprietar fostul Sfat Popular al orașului Piatra Neamț, ceea ce denotă că în anul

1962, la data întocmirii tabelului, imobilul fusese deja preluat de stat.

Întrucât, pe de o parte, în dosarul

cauzei nu exista actul de preluare a imobilului în litigiu de către stat, iar

pe de altă parte, înscrisul prezentat de reclamant crea prezumția dreptului de

proprietate al tatălui său asupra aceluiași imobil, instanța de apel era

datoare să ceară Primăriei municipiului Piatra Neamț să depună la dosar titlul

în baza căruia imobilul a fost preluat de stat, pentru a putea stabili data

preluării, modul de preluare și persoana de la care imobilul a fost preluat.

Această probă era necesară pentru

soluționarea pricinii, deoarece, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin

acte doveditoare se înțelege și orice acte juridice care atestă deținerea proprietății

de către persoana îndreptățită sau ascendentul său la data preluării abuzive.

Cum potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, văzând că împrejurările cauzei

nu au fost deplin stabilite pentru a permite Curții să se pronunțe conform art.

314 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa decizia curții de apel cu

trimiterea cauzei la aceeași instanță, cu această ocazie urmând a fi verificate

și celelalte critici formulate de reclamantul apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

P.G. împotriva

deciziei civile nr. 95 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, pe care o

casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.