ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3258/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. 1161 din 16 mai 2003, reclamantul P.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Piața Neamț, solicitând desființarea dispoziției nr. 517 din 21 aprilie 2003 emisă de Primarul municipiului Piața Neamț și restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului compus din construcție și teren situat în municipiul Piața Neamț. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 517/2003, i s-a respins cererea prin care a solicitat restituirea imobilului-restaurant L. și C., cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia.

Reclamantul a susținut că prin înscrisurile depuse la unitatea deținătoare și-a dovedit atât calitatea de moștenitor al defunctului P.G. cât și calitatea de proprietar asupra imobilului, care a fost preluat de stat fără titlu legal, după apariția legilor de naționalizare din anii 1948-1950, autorul său fiind constrâns prin violență morală să renunțe la proprietatea sa. Prin sentința nr. 272/C din 15 iulie 2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că adresa nr. 88077/2002 eliberată de D.G.A.S., Borderoul formularelor completate de întreprinderile comerciale de credit, de transport și diverse la recensământul din anul 1948, eliberat de D.J.A.N., copia-extras din tabelul proprietăților ce se demolează pentru construirea de locuințe și extrasul din Registrul analitic al firmelor individuale al Camerei de Comerț și Industrie Neamț din anii 1946-1948, depuse de reclamant, nu atestă dreptul de proprietate al defunctului P.G. asupra imobilelor revendicate ci probează doar că acesta, în calitate de comerciant, a deținut firma „La leul și cârnatul”, al cărui obiect de activitate îl reprezenta restaurant și bodegă, având sediul în municipiul Piatra Neamț.

Reține instanța, că în lipsa unui înscris de natură a confirma dobândirea în proprietate a imobilului, nu se poate concluziona în sensul unei prezumții de proprietate asupra unui așezământ în care se desfășoară activitatea unei firme, în favoarea deținătorului acesteia. Instanța a remarcat că, deși atât unitatea deținătoare, cât și tribunalul, au învederat contestatorului necesitatea exhibării în cauză a unui titlu care să ateste în mod indubitabil proprietatea asupra imobilelor revendicate, precum și indicarea modului în care autorul său P.G. a ajuns să dețină imobilul în care ulterior și-a desfășurat activitățile de comerț (construire, cumpărare, schimb, donație, etc.) acesta nu a dat curs solicitării.

Instanța a mai reținut că terenul aferent construcției nu apare în nici unul din actele de care s-a prevalat contestatorul, singura mențiune cu privire la acesta, având însă o întindere de 407 mp și nu de 500 mp cum susține contestatorul, regăsindu-se în tabelul proprietăților ce s-au demolat în vederea construirii de locuințe, dată la care imobilele se aflau deja în proprietatea fostului Sfat Popular al orașului Piatra Neamț. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.G. Prin primul motiv de apel, s-a susținut că instanța de fond, deși a înlăturat proba cu expertiză tehnică, nu s-a mai pronunțat în nici un fel asupra celor două rapoarte de evaluare, care pentru reclamant constituiau un drept câștigat, câtă vreme fuseseră acceptate în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale de soluționare a cererii.

În cadrul aceluiași motiv de apel, reclamantul a învederat că prima instanță i-a încălcat dreptul de apărare, prin aceea că a revenit în mod neprocedural asupra probei cu martori. Prin cel de al doilea motiv de apel, reclamantul a susținut că instanța de fond, printr-o motivare excesiv de sumară și care echivalează practic cu o nemotivare, a înlăturat toate documentele cu regim de înscrisuri autentice depuse la dosar, care dovedeau indubitabil că tatăl său are calitatea de proprietar asupra imobilului. Reclamantul a mai arătat că instanța trebuia să coreleze actele autentice cu reconstituirile tehnice ale celor două rapoarte de evaluare necontestate de părți, în condițiile în care construcția nu mai există, terenul fiind în prezent lipsit de identitate prin desființarea parcelării odată cu comasarea în perimetrul ce s-a demolat în centrul orașului Piatra Neamț.

Prin decizia nr. 95 din 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că prin actele depuse, reclamantul a dovedit că începând cu data de 1 aprilie 1947, tatăl acestuia a figurat înregistrat în Registrul Comerțului al Camerei de Comerț și Industrie Piatra Neamț cu firma comercială L.L. și C, având ca obiect de activitate alimentația publică, bodegă, stabilimentul fiind situat în Piatra Neamț. A mai reținut instanța că ulterior, în anul 1962, construcția a fost preluată spre demolare, în vederea construirii de locuințe, preluarea făcându-se din proprietatea fostului Sfat Popular al orașului Piatra Neamț.

Instanța a considerat că în cauză nu s-a produs nici un act prin care să fie dovedită proprietatea firmei comerciale sau a acționarului acesteia asupra clădirii și terenului aferent în care firma comercială își desfășura activitatea, cu motivarea că înregistrările din Registrul Comerțului nu fac nici o mențiune cu privire la natura deținerii stabilimentului de către comerciant, în proprietate sau închiriere. Reținând că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 și pct. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a legii, proprietatea imobilelor ce se cer a fi restituite se dovedește cu acte, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada proprietății autorului său asupra bunului, simpla deținere a acestuia de către firma comercială, nefăcând dovada proprietății asupra imobilului.

Împotriva sentinței instanței de fond și a deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Susține reclamantul că deși prin primul motiv de apel a invocat pe cale de excepție încălcarea flagrantă de către prima instanță a dreptului la apărare și înlăturarea neprocedurală a unor probe, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor excepții dirimante. Reclamantul mai învederează că printr-o motivare excesiv de sumară și contradictorie cu elementele de fapt ale cauzei, instanța de apel a înlăturat toate înscrisurile depuse în dovedirea dreptului de proprietate al autorului său. Reclamantul arată că înscrisurile prezentate, ignorate cu desăvârșire de către ambele instanțe, au regim de înscrisuri autentice, fiind emise de depozitul oficial al Registrului Comerțului și al Primăriei orașului Piatra Neamț și atestă indubitabil calitatea de proprietar a tatălui său asupra imobilului în litigiu.

Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. În primul rând, se observă că deși reclamantul a invocat în cererea de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., criticile formulate de acesta fac posibilă încadrarea numai în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 10 din același cod. Din examinarea deciziei curții de apel, se constată că aceasta a preluat în totalitate argumentele primei instanțe fără a răspunde motivelor de apel formulate, reținând, cu o motivare extrem de sumară că în cauză nu s-a produs nici un act prin care să fie dovedit dreptul de proprietate al firmei comerciale sau al acționarului acesteia asupra imobilului în litigiu, neanalizând însă actele depuse de reclamant, a căror semnificație este amplu comentată de acesta în cuprinsul celui de al doilea motiv de apel.

Concluzia instanței în sensul că înregistrările din Registrul Comerțului nu cuprind nici o mențiune cu privire la natura deținerii stabilimentului de către comerciant, în proprietate sau închiriere, este consecința ignorării de către aceasta a unui înscris care avea relevanță în soluționarea speței. Astfel, la dosarul instanței de apel se află Borderoul formularelor completate de întreprinderile comerciale, de credit, de transport și diverse la recensământul din anul 1948, în cuprinsul căruia, la rubrica „denumirea exploatării” (firma, emblema sau dacă nu are, numele proprietarului) este menționată firma L. și C., iar ca proprietar al acesteia P.G.

Instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acestui mijloc de probă, care creează prezumția că tatăl reclamantului a fost proprietarul imobilului în litigiu, deși, ca instanță devolutivă de control judiciar putea și trebuia să se pronunțe asupra acestei dovezi administrate care avea relevanță în dezlegarea pricinii. Mai reține instanța că în anul 1962, construcția a fost preluată spre demolare din „proprietatea” fostului Sfat Popular al orașului Piatra Neamț, în vederea construirii de locuințe. Trebuie observat că „Tabelul cu proprietățile cuprinse în perimetrul ce se demolează în centrul orașului Piatra Neamț”, eliberat de D.J.A.N. Bacău, nu constituie un act de preluare a imobilului în litigiu de către stat, la adresa imobilului figurând ca proprietar fostul Sfat Popular al orașului Piatra Neamț, ceea ce denotă că în anul 1962, la data întocmirii tabelului, imobilul fusese deja preluat de stat.

Întrucât, pe de o parte, în dosarul cauzei nu exista actul de preluare a imobilului în litigiu de către stat, iar pe de altă parte, înscrisul prezentat de reclamant crea prezumția dreptului de proprietate al tatălui său asupra aceluiași imobil, instanța de apel era datoare să ceară Primăriei municipiului Piatra Neamț să depună la dosar titlul în baza căruia imobilul a fost preluat de stat, pentru a putea stabili data preluării, modul de preluare și persoana de la care imobilul a fost preluat. Această probă era necesară pentru soluționarea pricinii, deoarece, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin acte doveditoare se înțelege și orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul său la data preluării abuzive.

Cum potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, văzând că împrejurările cauzei nu au fost deplin stabilite pentru a permite Curții să se pronunțe conform art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa decizia curții de apel cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, cu această ocazie urmând a fi verificate și celelalte critici formulate de reclamantul apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei civile nr. 95 din 10 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.