ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2069/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2069/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La 21 mai 2003, reclamantul M.I. a
chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând
obligarea acestuia la plata sumei de 200.800.000 lei, reprezentând despăgubiri
pentru prejudiciul produs ca urmare a condamnării sale pe nedrept.
Ulterior, reclamantul a mai
solicitat suma de 400.000.000 lei, precum și 1.000.000.000 lei daune morale.
Prin sentința civilă nr. 1200 din 28
noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea introdusă
de reclamant.
Instanța a reținut că reclamantul a
fost condamnat prin sentința penală nr. 1663/2001 a Judecătoriei Gherla la 3
luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art.
217 alin. (1) C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
furt, prevăzută de art. 208 C. pen. raportat la art. 210 C. pen., în urma
contopirii pedepselor urmând să execute 3 ani închisoare.
Hotărârea primei instanțe a rămas
definitivă prin decizia penală nr. 68 din 11 februarie 2002, pronunțată de
Tribunalul Cluj.
Potrivit prevederile art. 504 C.
proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la
repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a
stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că
această faptă nu există.
Reclamantul nu a făcut dovada prin
hotărâre judecătorească definitivă că nu a săvârșit faptele imputate ori că
faptele imputate nu au existat sau că din orice alte motive s-a produs o eroare
judiciară în cauza penală judecată. Întrucât reclamantul nu a făcut o astfel de
dovadă, condițiile pretinse de art. 504 C. proc. pen. nu sunt realizate și
reclamantul nu este îndreptățit la repararea pretinselor pagube, acțiunea lui
fiind respinsă pe aceste temeiuri.
Împotriva sentinței a declarat apel
reclamantul și a cerut schimbarea ei, în sensul admiterii în întregime a
pretențiilor sale.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia
civilă nr. 425 din 24 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, reținând că
nu sunt realizate condițiile prevăzute în art. 504 C. proc. civ., statul
răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite
în procesele penale numai dacă existența erorilor judiciare este dovedită, iar
apelantul-reclamant nu a produs probe în acest sens.
Reclamantul a atacat cu recurs
decizia pronunțată de instanța de apel și a solicitat, pentru elucidarea
cauzei, să se dispună efectuarea unei noi expertize, cea anterioară, din 7
octombrie 1994, s-a efectuat în absența lui și a generat litigii care durează de
12 ani, fiind necesară împărțirea în cote egale a averii conform certificatului
de moștenitor nr. 487 eliberat la 4 martie 1988.
Recursul reclamantului, deși expune
nemulțumirile sale relativ la partajarea masei succesorale, nu este motivat în
sensul art. 302
1
lit. c) C. proc. civ., nu sunt arătate motivele de
nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, nu se enunță
criticile aduse hotărârii atacate și argumentele în sprijinul criticilor, ceea
ce echivalează cu o nemotivare conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și
atrage sancțiunea nulității acestuia, urmând a se constata nulitatea recursului
declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de
reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 425 din 24 februarie 2004 a Curții de
Apel Cluj, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.