Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
1 iulie 2005

Decizia nr. 5765/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 369/2003 a Tribunalului Olt

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 369 din 19 mai 2003, Tribunalul Olt, a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul H.I.A. împotriva dispoziției nr. 248 din 12 februarie 2003 emisă în baza Legii nr. 10/2001, de Primarul Municipiului Slatina. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, cu decizia nr. 395 din 28 noiembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de contestator împotriva sentinței civile nr. 369/2003 a Tribunalului Olt. La data de 16 februarie 2004 același contestator declară recurs împotriva deciziei civile nr. 395/2003 a Curții de Apel Craiova, cu precizarea că motivele de recurs le va prezenta ulterior.

Motivarea recursului a fost depusă la Curtea de Apel Craiova la data de 20 mai 2004, iar comunicarea deciziei atacate s-a făcut la 29 ianuarie 2004 așa cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 25. După cum se poate sesiza, motivarea recursului s-a făcut cu mult după termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate prevăzute de art. 303 C. proc. civ., astfel că în baza art. 306 din același cod, neexistând nulități de ordine publică ce pot fi invocate în afara termenului legal, urmează a se constata nul recursul.

DECIDE: Constată nul, recursul declarat de reclamantul H.I.A. împotriva deciziei nr. 395 din 28 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.