ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4953/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la

Tribunalul Timiș sub nr. 7904 din 3 iulie 2002, P.N., P.D., P.E., P.D. și D.P.

au cerut în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr.

992 din 10 iunie 2002 a Consiliului Local Lugoj prin care, respingându-se

cererea de restituire în natură a imobilului situat în Lugoj, înscris în C.F. nr.top

23, preluat de stat în mod abuziv conform Decretului nr. 176/1948, s-a propus

acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 10.000.000.000 lei.

Reclamanții au susținut în esență că

refuzul restituirii imobilului în natură contravine dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și ale Legii nr. 213/1998 întrucât bunul a fost preluat fără titlu

valabil în proprietatea Statului.

Până la prima zi de înfățișare,

Muzeul de Istorie și Etnografie din Lugoj a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, arătând ca în calitate de administrator legal al imobilului,

se opune restituirii acestuia în natură, întrucât clădirea adăpostește

patrimoniul cultural local, fiind ocupat de o expoziție memorială de artă documente

și obiecte de patrimoniu care au aparținut unor personalități culturale de

interes național (C.B., F.B., Z.V., I.V., T.G., ș.a.)

Prin întâmpinarea formulată în cauză

Primăria Municipiului Lugoj reprezentantă prin primar a cerut la rândul său

respingerea acțiunii, susținând că imobilul revendicat în natură este necesar

continuării activităților social culturale de interes public în concordanță cu

care a fost amenajat încă din anul 1984 ca incintă a Muzeului de Istorie și

Etnografie Lugoj.

S-a arătat totodată că imobilul a

fost preluat în proprietatea statului cu titlu valabil în conformitate cu

dispozițiile Decretului 176/1948, întrucât în clădire funcționa la data naționalizării

Școala Profesională de Fete Lugoj, sens în care a fost invocată autoritatea lucrului

judecat a sentinței civile nr. 33 din 11 ianuarie 2000 a Judecătoriei Lugoj.

Pârâta a susținut că în aceste

condiții se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în funcție

de valoarea actuală a imobilului estimată la 10 (zece) miliarde lei.

Soluționând cauza în primă instanță

prin sentința civilă nr. 859 din 20 septembrie 2002, Tribunalul Timiș, secția

civilă, a respins ca neîntemeiate atât contestația persoanelor îndreptățite cât

și cererea de intervenție.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a considerat în esență că în raport de apartenența legală la domeniul public și

de faptul că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului odată

cu naționalizarea unităților de învățământ proprietate particulară prin

Decretul 176/1948, întrucât restituirea în natură nu este posibilă datorită

destinației care face incidente dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001,

măsura acordării reparațiilor în echivalent dispusă de Primăria Lugoj este pe

deplin justificată.

Hotărârea instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Timișoara care prin decizia nr. 3 din 16 ianuarie

2003 a secției civile a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Instanța de apel a socotit la rândul

său că dispoziția Primăriei Lugoj pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin

echivalent, a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie,

respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de apel a avut în vedere că

prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit în contradictoriu cu

părțile valabilitatea titlului statului, iar prin H.G. nr. 977/2002 Anexa 3

poziția 623, a fost aprobată includerea imobilului în domeniul public local.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale

reclamanții P.N., P.D., P.E., P.D. și D.P.

Invocând aplicarea greșită a legii,

recurenții au susținut că instanța de apel a reținut contrar dispozițiile art.

6 din Legea nr. 213/1998 și art. 16 din Legea nr. 10/2001 atât valabilitatea

titlului statului și apartenența imobilului la domeniu public cât și faptul că

bunul nu ar putea fi restituit în natură.

S-a arătat că titlul statului nu

este valabil câtă vreme s-a întemeiat pe Decretul nr. 176/1948 prin care

contrar normelor constituționale și ale dispozițiilor dreptului comun care

garantau dreptul de proprietate, s-a dispus naționalizarea imobilului fără

plata vreunei despăgubiri.

Recursul nu este fondat.

În temeiul Decretului nr. 176/1948,

pentru buna organizare și funcționare a învățământului public de stat, toate

bunurile mobile și imobile ce au aparținut bisericilor, congregațiilor,

comunităților religioase, asociațiilor particulare și în general particularilor

persoane fizice sau juridice care au servit funcționării școlilor de

învățământ, au fost trecute în proprietatea statului fiind atribuite

Ministerului Învățământului, de Stat.

În principiu și aparent, titlul

statului s-a constituit prin încălcarea ordinii constituționale și a dreptului

material în vigoare la data preluării bunului, care nu îngăduiau decât

exproprierea pentru utilitate publică cu plata unei prealabile și juste despăgubiri.

În cauză însă cum a reținut pe

deplin justificat instanța de apel, valabilitatea titlului statului a fost

explicit stabilită între părți prin sentința civilă nr. 2862 din 5 octombrie

1997 a Judecătoriei Lugoj rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1208

din 5 mai 1998 a Tribunalului Cluj.

În aceste condiții, chiar dacă în

privința cererii de restituire a imobilului, respinsă în fond în acțiunea de

drept comun, nu operează autoritatea lucrului judecat (întrucât potrivit

dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot

solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate anterior, măsuri

reparatorii și în cadrul legal creat de procedura prevăzută în legea specială)

instanțele nu puteau nesocoti aspectele de drept definitiv stabilite în

raporturile dintre părți prin hotărârile judecătorești anterioare, cum este

aceea privind situația juridică actuală a imobilului.

De altfel cum s-a susținut de către

pârâtă, aceste hotărâri și-au produs definitiv efectele, prin includerea

imobilului în domeniul public conform H.G. nr. 977/2002 care nu a fost

contestată în condițiile legii.

Instanța de recurs urmează însă să

constate, că în raport de prevederile art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, scopul legii vizând repararea prejudiciilor suferite de cei

îndreptățiți, prin preluarea abuzivă a imobilelor proprietatea lor în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost realizat în cauză, prin măsurile

reparatorii în echivalent dispuse de Primăria Lugoj sub forma despăgubirilor

bănești apreciate la 10 miliarde lei.

Așa fiind recursul se va respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții P.N., P.D., P.E., P.D. și D.P. împotriva deciziei nr. 3

din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iulie 2004.