ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8185/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 13 august 2001 Primăria municipiului Lugoj a fost notificată de către P.C.Ș. și P.A.G., care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent egale cu diferența dintre despăgubirile primite conform hotărârii nr. 731 din 26 iunie 1997 emisă de Comisia județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și valoarea reală a imobilului trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 situat în Lugoj, str înscris în C.F. Lugojul German. Primarul municipiului Lugoj a emis dispoziția nr.1654 din 22 august 2003, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că solicitanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 prelungit succesiv prin acte normative ulterioare.

La 23 septembrie 2003 P.C.Ș. și P.A.G. au contestat dispoziția emisă de Primarul municipiului Lugoj solicitând anularea acesteia și obligarea primarului de a rezolva în fond cererea obiect al notificării, scop în care au susținut că au depus documentele necesare odată cu notificarea și le-au redepus în luna noiembrie 2001 la cererea comisiei de specialitate din cadrul Primăriei Lugoj. Prin sentința civilă nr. 271/P.I. din 2 martie 2004, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis „acțiunea declanșată de către reclamanții P.C. și P.A.G. în contradictoriu cu Primarul municipiului Lugoj”, a anulat dispoziția nr. 1654 din 22 august 2003 emisă de Primarul municipiului Lugoj și l-a obligat pe același primar la „a statua asupra notificării în coordonatele alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 10/2001 cu referire și la prevederile H.G.

nr. 498/03 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, constatând că reclamanții legitimează calitatea de persoane îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001”. Primarul municipiului Lugoj a declarat apel susținând că reclamanții nu au depus actele doveditoare referitoare la calitatea lor de persoane îndreptățite în termenul prevăzut prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv ulterior până la data de 1 iulie 2002, astfel încât dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii în vigoare la acea dată. Ca urmare, admiterea acțiunii pe baza actelor doveditoare depuse doar în faza de judecată, încalcă prevederile alin. (2) al articolului unic din O.U.G.

nr. 10/2003, potrivit cărora „În toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei”. În sprijinul apelului au mai fost invocate hotărâri judecătorești prin care s-a statuat în sensul mai sus descris susținut de primar. Apelul astfel motivat a fost respins prin decizia civilă nr. 1553 din 25 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Instanța de apel a statuat că încălcarea termenului invocat nu are ca efect decăderea persoanelor îndreptățite din dreptul de a cere măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 și nici respingerea contestației pe acest temei, astfel încât soluția primei instanțe, în fața căreia reclamanții au depus actele doveditoare ale calității lor de persoane îndreptățite, este pe deplin legală, iar soluții contrare date în cazuri similare nu pot fi primite fără analiza în concret, de la caz la caz, a motivelor care stau la baza contestațiilor. Municipiul Lugoj, prin primar, a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și respingerea contestației, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Dezvoltarea recursului este identică motivelor de apel, practic recurentul reiterând susținerile din apel ca motive de recurs. Recursul nu este întemeiat. Într-adevăr, prin O.U.G. nr. 10/2003 publicată în M. OF. din 14 martie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2003, articolul unic alin. (1), termenul prevăzut prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificat prin O.U.G. nr. 109/2001, a fost prelungit până la 1 iulie 2003, prin alin. (2) stipulându-se că „în toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei”.

Ultima dispoziție, având valoarea de normă de procedură specială, derogă de la dreptul comun în materie, adică de la Codul de procedură civilă, care reglementează administrarea probelor în fața justiției, fie în primă instanță, Titlul II, Capitolul III, Secțiunea a III–a, fie în apel, art. 287 alin. (3) și art. 292 alin. (1), fie chiar în recurs în anumite condiții (art. 305). Asemenea dispoziție încalcă însă conținutul art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consfințește dreptul la un proces echitabil, din moment ce îngrădește posibilitatea administrării probei cu înscrisuri pentru prima dată în justiție de către persoana îndreptățită care nu a depus actele doveditoare potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001.

De altfel, dispoziția analizată a și fost abrogată prin Legea nr. 247/2005. În consecință, instanța de apel a statuat corect asupra problemei de drept dedusă judecății sale pe calea apelului, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de municipiul Lugoj împotriva deciziei civile nr. 1553 din 25 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.