ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8185/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 13 august 2001 Primăria

municipiului Lugoj a fost notificată de către P.C.Ș. și P.A.G., care au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent egale cu diferența

dintre despăgubirile primite conform hotărârii nr. 731 din 26 iunie 1997 emisă

de Comisia județeană Timiș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 și valoarea

reală a imobilului trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950

situat în Lugoj, str înscris în C.F. Lugojul German.

Primarul municipiului Lugoj a emis

dispoziția nr.1654 din 22 august 2003, prin care a respins cererea obiect al

notificării cu motivarea că solicitanții nu au făcut dovada calității de

persoane îndreptățite în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001

prelungit succesiv prin acte normative ulterioare.

La 23 septembrie 2003 P.C.Ș. și P.A.G.

au contestat dispoziția emisă de Primarul municipiului Lugoj solicitând

anularea acesteia și obligarea primarului de a rezolva în fond cererea obiect

al notificării, scop în care au susținut că au depus documentele necesare odată

cu notificarea și le-au redepus în luna noiembrie 2001 la cererea comisiei de

specialitate din cadrul Primăriei Lugoj.

Prin sentința civilă nr. 271/P.I.

din 2 martie 2004, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis „acțiunea declanșată

de către reclamanții P.C. și P.A.G. în contradictoriu cu Primarul municipiului

Lugoj”, a anulat dispoziția nr. 1654 din 22 august 2003 emisă de Primarul

municipiului Lugoj și l-a obligat pe același primar la „a statua asupra notificării

în coordonatele alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 10/2001 cu referire și la

prevederile H.G. nr. 498/03 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, constatând că reclamanții legitimează calitatea de

persoane îndreptățite în accepțiunea Legii nr. 10/2001”.

Primarul municipiului Lugoj a

declarat apel susținând că reclamanții nu au depus actele doveditoare

referitoare la calitatea lor de persoane îndreptățite în termenul prevăzut prin

art. 22 din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv ulterior până la data de 1

iulie 2002, astfel încât dispoziția atacată a fost emisă cu respectarea legii

în vigoare la acea dată.

Ca urmare, admiterea acțiunii pe

baza actelor doveditoare depuse doar în faza de judecată, încalcă prevederile

alin. (2) al articolului unic din O.U.G. nr. 10/2003, potrivit cărora „În toate

cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea

termenului nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei”.

În sprijinul apelului au mai fost

invocate hotărâri judecătorești prin care s-a statuat în sensul mai sus descris

susținut de primar.

Apelul astfel motivat a fost respins

prin decizia civilă nr. 1553 din 25 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Instanța de apel a statuat că

încălcarea termenului invocat nu are ca efect decăderea persoanelor

îndreptățite din dreptul de a cere măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

și nici respingerea contestației pe acest temei, astfel încât soluția primei

instanțe, în fața căreia reclamanții au depus actele doveditoare ale calității

lor de persoane îndreptățite, este pe deplin legală, iar soluții contrare date

în cazuri similare nu pot fi primite fără analiza în concret, de la caz la caz,

a motivelor care stau la baza contestațiilor.

Municipiul Lugoj, prin primar, a

declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și respingerea contestației,

invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltarea recursului este identică

motivelor de apel, practic recurentul reiterând susținerile din apel ca motive

de recurs.

Recursul nu este întemeiat.

Într-adevăr, prin O.U.G. nr. 10/2003

publicată în M. OF. din 14 martie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 289/2003,

articolul unic alin. (1), termenul prevăzut prin art. 22 din Legea nr. 10/2001,

modificat prin O.U.G. nr. 109/2001, a fost prelungit până la 1 iulie 2003, prin

alin. (2) stipulându-se că „în toate cazurile, actele depuse sau invocate de

persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai

pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei”.

Ultima dispoziție, având valoarea de

normă de procedură specială, derogă de la dreptul comun în materie, adică de la

Codul de procedură civilă, care reglementează administrarea probelor în fața

justiției, fie în primă instanță, Titlul II, Capitolul III, Secțiunea a III–a,

fie în apel, art. 287 alin. (3) și art. 292 alin. (1), fie chiar în recurs în

anumite condiții (art. 305).

Asemenea dispoziție încalcă însă conținutul

art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consfințește dreptul

la un proces echitabil, din moment ce îngrădește posibilitatea administrării

probei cu înscrisuri pentru prima dată în justiție de către persoana

îndreptățită care nu a depus actele doveditoare potrivit art. 22 din Legea nr.

10/2001.

De altfel, dispoziția analizată a și

fost abrogată prin Legea nr. 247/2005.

În consecință, instanța de apel a

statuat corect asupra problemei de drept dedusă judecății sale pe calea

apelului, iar recursul este nefondat, urmând a fi respins potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de municipiul Lugoj împotriva deciziei civile nr. 1553 din 25 iunie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2005.