ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10518/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10518/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția

civilă, la 20 august 2003, B.P. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 1453 din 18 iulie 2003 emisă de

Primarul municipiului Lugoj.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul este

moștenitorul părinților săi B.R. și B.M., calitate care rezultă din sentința

civilă nr. 1489/1998 pronunțată de Judecătoria Lugoj precum și din decizia

civilă nr. 2571 A/1998 a Tribunalului Timiș, secția civilă.

Ambele hotărâri se află în conservare la secretariatul

primăriei, astfel încât pentru rezolvarea notificării adresate de contestator

primarul putea obține aceste înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1226 din 21 noiembrie 2003 Tribunalul

Timiș, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că B.P. nu s-a

conformat solicitării Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, de completare a

dosarului cu actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită.

Contestatorul avea obligația de a depune actele doveditoare

ale dreptului de proprietate și cele care îi atestau calitatea de moștenitor

până la data de 14 mai 2003.

Instanța a înlăturat susținerea contestatorului în sensul că

nu mai trebuia să întregească dosarul deoarece exista documentația întocmită în

baza Legii nr. 112/1995, deoarece Comisiei nu-i revine obligația e a depune

diligențe în vederea verificării situației imobilului, respectiv dacă au mai

fost formulate anterior cereri și cum au fost dovedite.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri a

fost admis prin decizia civilă nr. 1138 din 26 mai 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost

admisă contestația și primarul a fost obligat să emită o nouă dispoziție care

să conțină oferta de despăgubiri reprezentând diferența dintre suma încasată

conform Hotărârii nr. 8761/1999 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr.

112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a

imobilului.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut

că prima instanță a greșit atunci când a considerat că termenul prevăzut de

art. 22 din Legea nr. 10/2001 este de decădere și nu de recomandare așa cum

este cel prevăzut de art. 21 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, sancțiunea nerespectării termenului pentru

înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii. Acest termen nu poate fi confundat cu cel prevăzut pentru

depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de

moștenitor, pentru nerespectarea acestuia sancțiunea nefiind decăderea, sens în

care s-a pronunțat doctrina și jurisprudența în materie.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs

Primarul municipiului Lugoj care a formulat următoarele critici:

Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul

de decădere, aspect care rezultă din prevederile articolului unic al O.U.G. nr.

10/2003.

Natura termenului rezultă și din interpretarea dispozițiilor

art. 23.3 din H.G. nr. 498/2003.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu

încălcarea textelor menționate. În lipsa unor considerente argumentate pe baza

textelor de lege în materie, decizia curții de apel este lipsită de temei

legal, neputându-se reține doar anumite opinii exprimate în literatura de

specialitate.

Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia curții de apel, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în

primă instanță, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare

la data judecății în fond, și pe care au avut-o în vedere ambele instanțe,

actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la

notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a legii.

Acest termen a fost prelungit succesiv prin mai multe

ordonanțe de urgență, ultima fiind cea cu nr. 10/2003.

Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 10/2003, termenul de

depunere a actelor doveditoare prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, se

prelungește cu două luni, respectiv până la data de 14 mai 2003. În toate

cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea

termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru

soluționarea cauzei.

Rezultă așadar cu evidență că termenul prevăzut de art. 22

este unul de decădere.

Nu s-ar putea susține că prin acest text se încalcă liberul

acces la justiție, de vreme ce partea interesată nu mai poate administra dovezi

înaintea instanței. Uneori, pentru a evita tergiversarea asigurării stabilității

raporturilor juridice civile, legiuitorul poate impune anumite termene în care

părțile să-și poată valorifica drepturile.

În cazul de față, în justiție se examinează legalitatea

soluției date de unitatea notificată, în raport de înscrisurile depuse în

termen.

Faptul că termenul de depunere a actelor doveditoare a

dreptului de proprietate și a calității de moștenitor este de decădere rezultă

și din actuala redactare a art. 23 din Legea nr. 10/2001 care prevede că

„actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității

de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile

care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării

pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la

data soluționării notificării”.

În hotărârea instanței de apel, mai mult decât sumar

motivată, nu s-a arătat de ce se consideră că termenul pentru depunerea

înscrisurilor doveditoare solicitate nu este de decădere, după cum nu s-a

arătat nici care este, în opinia instanței, iar nu a doctrinei și

jurisprudenței invocate generic, natura termenului.

Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că

instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, dată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune admiterea recursului

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

va fi admis și hotărârea recurată va fi modificată în sensul că va fi respins

apelul declarat de contestator, de vreme ce acesta a depus înscrisurile ce

consideră că-i probează calitatea de moștenitor înaintea instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului

Lugoj împotriva deciziei civile nr. 1138 din 26 mai 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, pe care o modifică și în consecință:

Respinge apelul declarat de contestatorul B.P. împotriva

sentinței civile nr. 1226 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiș, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2005.