ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10518/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la 20 august 2003, B.P. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 1453 din 18 iulie 2003 emisă de Primarul municipiului Lugoj. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul este moștenitorul părinților săi B.R. și B.M., calitate care rezultă din sentința civilă nr. 1489/1998 pronunțată de Judecătoria Lugoj precum și din decizia civilă nr. 2571 A/1998 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Ambele hotărâri se află în conservare la secretariatul primăriei, astfel încât pentru rezolvarea notificării adresate de contestator primarul putea obține aceste înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1226 din 21 noiembrie 2003 Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că B.P. nu s-a conformat solicitării Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, de completare a dosarului cu actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită. Contestatorul avea obligația de a depune actele doveditoare ale dreptului de proprietate și cele care îi atestau calitatea de moștenitor până la data de 14 mai 2003. Instanța a înlăturat susținerea contestatorului în sensul că nu mai trebuia să întregească dosarul deoarece exista documentația întocmită în baza Legii nr. 112/1995, deoarece Comisiei nu-i revine obligația e a depune diligențe în vederea verificării situației imobilului, respectiv dacă au mai fost formulate anterior cereri și cum au fost dovedite.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 1138 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația și primarul a fost obligat să emită o nouă dispoziție care să conțină oferta de despăgubiri reprezentând diferența dintre suma încasată conform Hotărârii nr. 8761/1999 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. În considerentele deciziei sale, instanța de apel a reținut că prima instanță a greșit atunci când a considerat că termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este de decădere și nu de recomandare așa cum este cel prevăzut de art. 21 alin. (1) din același act normativ.

Astfel, sancțiunea nerespectării termenului pentru înregistrarea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii. Acest termen nu poate fi confundat cu cel prevăzut pentru depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate sau ale calității de moștenitor, pentru nerespectarea acestuia sancțiunea nefiind decăderea, sens în care s-a pronunțat doctrina și jurisprudența în materie. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs Primarul municipiului Lugoj care a formulat următoarele critici: Termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere, aspect care rezultă din prevederile articolului unic al O.U.G. nr. 10/2003. Natura termenului rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 23.3 din H.G.

nr. 498/2003. Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea textelor menționate. În lipsa unor considerente argumentate pe baza textelor de lege în materie, decizia curții de apel este lipsită de temei legal, neputându-se reține doar anumite opinii exprimate în literatura de specialitate. Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând decizia curții de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în primă instanță, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecății în fond, și pe care au avut-o în vedere ambele instanțe, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit succesiv prin mai multe ordonanțe de urgență, ultima fiind cea cu nr. 10/2003.

Potrivit articolului unic al O.U.G. nr. 10/2003, termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, se prelungește cu două luni, respectiv până la data de 14 mai 2003. În toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei. Rezultă așadar cu evidență că termenul prevăzut de art. 22 este unul de decădere. Nu s-ar putea susține că prin acest text se încalcă liberul acces la justiție, de vreme ce partea interesată nu mai poate administra dovezi înaintea instanței.

Uneori, pentru a evita tergiversarea asigurării stabilității raporturilor juridice civile, legiuitorul poate impune anumite termene în care părțile să-și poată valorifica drepturile. În cazul de față, în justiție se examinează legalitatea soluției date de unitatea notificată, în raport de înscrisurile depuse în termen. Faptul că termenul de depunere a actelor doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor este de decădere rezultă și din actuala redactare a art. 23 din Legea nr. 10/2001 care prevede că „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.

În hotărârea instanței de apel, mai mult decât sumar motivată, nu s-a arătat de ce se consideră că termenul pentru depunerea înscrisurilor doveditoare solicitate nu este de decădere, după cum nu s-a arătat nici care este, în opinia instanței, iar nu a doctrinei și jurisprudenței invocate generic, natura termenului. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, ceea ce impune admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea recurată va fi modificată în sensul că va fi respins apelul declarat de contestator, de vreme ce acesta a depus înscrisurile ce consideră că-i probează calitatea de moștenitor înaintea instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Lugoj împotriva deciziei civile nr. 1138 din 26 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o modifică și în consecință: Respinge apelul declarat de contestatorul B.P. împotriva sentinței civile nr. 1226 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2005.