ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4702/2005

Asupra

recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

acțiunea înregistrată la nr. 545 din 22 septembrie 2003, la Judecătoria

Bozovici reclamanta Z.P. a chemat în judecată pe pârâta N.P. solicitând

instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească drepturile

succesorale, în cote indivize, care se cuvin reclamantei și pârâtei după

defuncta P.N., din masa succesorală descrisă în C.F. Prilipeț și să se dispună

intabularea dreptului de proprietate a cotelor-părți, în cartea funciară a

Judecătoriei Bozovici, județul Caraș Severin.

Prin

sentința civilă nr. 387 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Bozovici s-a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea cu motivarea că reclamanta nu a dovedit

acceptarea expresă sau tacită a succesiunii numitei P.N.

Apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 387 din 11 decembrie 2003

a Judecătoriei Bozovici a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 572 din 5

aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Pentru a pronunța

această decizie instanța de control judiciar a constatat că P.N. a decedat la

23 ianuarie 1987, iar reclamanta nu a dovedit că ar fi acceptat moștenirea în

mod expres sau tacit. Singurele probe administrate de reclamantă au fost

hotărârile judecătorești care îi consfințeau irevocabil doar vocația

succesorală (sentința civilă nr. 139/2002 a Judecătoriei Bozovici rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 369/2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă)

și cererea depusă la Comisia de fond funciar, care, pretinde reclamanta, ar fi

repus-o în termen de acceptare a succesiunii și cu privire la casa cu nr. 323

înscrisă în C.F. Prilipeț. Potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/21991

sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii moștenitorii care

nu-și pot dovedi această calitate întrucât terenurile care au aparținut autorilor

lor nu s-au găsit în circuitul civil la data decesului acestora, însă, în

speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie succesiunea asupra unei case

și nu asupra unor terenuri, aflate sub incidența Legii nr. 18/1991

Reclamanta

Z.P. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 572 din 5 aprilie 2004 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă susținând, în esență, că atât judecătoria cât

și curtea de apel au interpretat greșit dispozițiile legale deoarece acceptarea

succesiunii referitoare la imobilul în discuție era imposibilă, la data

deschiderii succesiunii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 4/1974, Legii nr. 58/1974

și Legii nr. 59/1974 și că și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 12

(devenit ulterior art. 13 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 35 și urm.

din Legea nr. 18/1991).

Un alt motiv de recurs se referă la probatoriile

solicitate de reclamantă, în apel, asupra cărora curtea nu s-a pronunțat.

De asemenea, reclamanta mai arată că i s-a încălcat

dreptul la apărare întrucât la data când s-a judecat cauza a solicitat

acordarea unui termen pentru lipsă de apărare însă curtea de apel nu a acordat

acest termen, ba mai mult, a soluționat cauza fără acordarea unui termen pentru

a se depune concluzii scrise.

În raport de aceste motive reclamanta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și a sentinței civile

387/2003 a Judecătoriei Bozovici, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată.

Curtea,

analizând lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate,

constată că în apelul declarat de reclamantă aceasta a solicitat administrarea

de probe și anume înscrisurile existente deja la dosarul de fond, administrarea

probei testimoniale, în apel, și eventual administrarea altor probe care vor

rezulta din dezbateri. Dosarul nr. 967/2004 a avut un prim termen la Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, la 1 martie 2004, când s-au comunicat pârâtei

motivele de apel și s-a acordat termen la data de 5 aprilie 2004, la cererea

mandatarului pârâtei, pentru pregătirea apărării.

Ulterior,

la 29 martie 2004, pârâta a depus la dosar întâmpinare care nu a fost

comunicată reclamantei-apelante, iar la termenul din 5 aprilie 2004, în lipsit

părților, s-a soluționat dosarul pronunțându-se, în aceeași zi, decizia nr. 572

din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă .

Astfel

fiind, Curtea constată că instanța de control judiciar a soluționat apelul,

fără să comunice reclamantei apelante întâmpinarea depusă, în termen legal, de

pârâta intimată, și fără să se pronunțe asupra cererii privind administrarea

probelor în apel.

De

asemenea, în apel, s-a încălcat și dreptul la apărare al reclamantei întrucât,

soluționându-se cauza în lipsa acesteia, deși avea avocat ales, nu s-a amânat

pronunțarea pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

În

raport de considerentele de mai sus, Curtea constată că motivele de recurs

privind nepronunțarea asupra probatoriilor solicitate și încălcarea dreptului

la apărare sunt fondate și în consecință, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va admite apelul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

În

fond după casare, curtea de apel va analiza și celelalte motive de recurs

invocate de reclamantă, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta Z.P. împotriva deciziei nr. 572 din 5 aprilie

2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în contradictoriu cu pârâta N.P.

Casează

decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi 2 iunie 2005.