ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5771/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Judecătoria sectorului 5 București, sub nr. 9340/2002, reclamantul M.V. a

chemat în judecată civilă pe pârâtele Primăria Municipiului București și SC T.

SA București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a deciziei nr. 847 din 21 iunie 1977 a fostului Consiliu

Popular al Municipiului București prin care a fost trecut fără plată în

proprietatea statului, imobilul situat în București, și să oblige pârâtele a-i

lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul compus din 6 camere.

Întrucât reclamantul nu a depus la

dosar decizia a cărei nulitate absolută cerea a se constata, instanța a făcut

numeroase demersuri și s-a comunicat decizia la data de 1 aprilie 2003 (fila 57

dosar fond) aceasta referindu-se la alte persoane și alte imobile.

Primăria municipiului București

comunică instanței la 12 iunie 2003 o copie a deciziei nr. 16 din 3 ianuarie

1989 a fostului Consiliu Popular al Municipiului București din care rezultă că

începând din 8 august 1987 s-a trecut fără plată în proprietatea statului, cota

parte indiviză de ½ din construcția situată în București, și ½

din suprafața de 100 mp, fost proprietatea numitului M.V.

La termenul din 17 iunie 2003, deși

prezent personal, reclamantul nu-și modifică acțiunea și nici la termenul din 2

septembrie 2003 când este reprezentat de avocat.

Judecătoria sectorului 5 București,

prin sentința civilă nr. 3978 din 9 septembrie 1989 admite în parte acțiunea,

constată nulitatea deciziei nr. 16 din 3 ianuarie 1989 a fostului Consiliu

Popular al Municipiului București, Comitetul Executiv, și respinge capătul de

cerere privind revendicarea, ca inadmisibil.

În motivarea sentinței, cu privire

la primul capăt de cerere, se arată că Decretul nr. 223/1974 în baza căruia s-a

trecut în proprietatea statului contravenea dispozițiilor Constituției din 1965

în vigoare la data emiterii deciziei.

Cât privește capătul 2 al cererii,

instanța a reținut că reclamantul deține în proprietate doar o cotă parte

indiviză de ½ din imobil, o cotă abstractă nedeterminată, iar prin

acțiune revendică întreg imobilul; că nu s-a făcut dovada că o moștenește pe

sora sa decedată V.M.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, cu decizia civilă nr. 169/A din 2 februarie 2004 a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamant și Municipiul București prin

Primarul General împotriva sentinței civile nr. 3978/2003 a Judecătoriei

sectorului 5 București, constatând că instanța de fond, a analizat corect

motivele de apel și a făcut o corectă aplicare a legii.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei civile nr. 169/A din 2 februarie 2004, invocând nulitatea

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, după istoricul cauzei,

recurentul susține că potrivit Legii nr. 10/2001 comentată și adnotată,

cererile privind imobilele preluate în baza Decretului nr. 223/1974 când

preluarea sau trecerea în proprietatea statului s-a făcut numai împotriva unuia

dintre coproprietari; cererea de restituire în natură nu va privi imobilul în întregime,

ci doar cotă parte ideală din dreptul de proprietate.

De asemenea, consideră că în mod

greșit au reținut instanțele că pretinde întreg imobilul, de vreme ce statul a

preluat abuziv numai cota sa de ½ din imobilul moștenit de la părinți.

În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor, în sensul

admiterii și celui de al doilea capăt de cerere referitor la revendicare.

Recursul este nefondat, potrivit

considerentelor ce vor urma:

Lecturând acțiunea cu care a fost

investită instanța de fond, se constată că reclamantul a solicitat prin al

doilea capăt de cerere „obligarea pârâtelor să-mi lase în deplină proprietate

și posesie imobilul din București, compus din 6 camere”. În tot cursul acțiunii

se referă la „imobil” și nu la cota parte de ½.

Este cert și instanțele nu au fost

în eroare că reclamantul a revendicat întreg imobilul și nu cota de ½

cum pretinde în cererea de recurs.

Pentru a pretinde restituirea

imobilului preluat abuziv de stat, reclamantul trebuia să dovedească că este singurul

moștenitor al autorului său, ce anume a preluat statul din proprietatea sa, și

faptul că sora sa V.M. a fost proprietara celeilalte părți a imobilului, că

după decesul acesteia nu au rămas alți moștenitori.

Certificatul de moștenitor nr. 349

din 16 septembrie 1994, arată că defuncta M.A. a avut ca moștenitori pe soțul

supraviețuitor M.Ș. și cei trei copii V. (reclamantul) A. și V.M. Masa

bunurilor succesorale, trecută în certificat este de ½ din imobilul din

litigiu, cealaltă jumătate aparținând soțului supraviețuitor din comunitatea de

bunuri.

Certificatul de moștenitor nr. 14

din 21 ianuarie 1977 atestă că în urma defunctului M.Ș., au rămas 5/8 din

imobilul în litigiu, iar moștenitori sunt reclamantul și sora sa V.M.

În ședința publică din 10 decembrie

2002 la Tribunalul București, reclamantul precizează că este unicul moștenitor

al defunctului M.Ș., deoarece frații săi M. și A. au decedat.

Instanța a pus în vedere

reclamantului la 7 termene consecutive să facă dovada cu certificate de

moștenitor a succesorilor fraților săi decedați M. și A., pentru a se verifica

dacă într-adevăr el este unicul succesor.

Recurentul a depus certificatul de

moștenitor nr.36 din 23 aprilie 2003 de pe urma lui M.A., însă nu și cel de pe

urma defunctei V.M., despre care a afirmat că este proprietara celeilalte

jumătăți din imobil.

În aceste condiții în care

reclamantul solicită fără dubiu întreg imobilul compus din 6 camere, nefăcând

dovada că este unicul succesor al sorei sale decedate, în mod corect instanțele

au respins capătul de cerere privind revendicarea ca inadmisibil. Acțiunea nu a

fost niciodată modificată și atunci instanțele au soluționat cauza în raport de

investirea pe care a avut-o.

Textul comentat din Legea nr.

10/2001 este absolut corect, însă reclamantul nu a solicitat cota parte ce-i

aparține, ci imobilul în întregime, ceea ce era inadmisibil.

Față de cele de mai sus, în baza

art. 312 C. proc. civ. urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamatul M.V., împotriva deciziei civile nr. 169/A din 2

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2005.