ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 februarie 1998, reclamanta SC A.I.Ț. SA a chemat în judecată pe pârâții SC S. SA, C.A. și SC A., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligați primii doi pârâți la plata sumei de 32.275 mărci germane în echivalent 147.561.300 lei și ultima pârâtă la 40.000.000 lei. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că la data de 12 iulie 1997, pe drumul D.N. 7 pe raza comunei Bujoreni jud. Vâlcea a avut loc un accident de circulație, în sensul că autocisterna proprietatea SC S. SA și condusă de pârâtul C.A., staționa pe carosabil timp în care a fost lovită de autotirul condus de numitul I.M.

Autocisterna staționa fără a fi semnalizată corespunzător, situație în care culpa în producerea accidentului aparținea pârâtului C.A., cât și numitului I.M. Pentru avariile produse autotirului, s-a achitat o despăgubire asigurată de 64.550 mărci germane din care pârâții C.A. și SC S. SA trebuie să suporte jumătate, adică 32.275 mărci germane în echivalent lei 147.561.300 lei. De asemenea și pârâta SC A. trebuie să răspundă pentru suma de 40.000.000 lei, jumătate din limita maximă asigurată. Numita I.L. a formulat cerere de intervenție în interes propriu precizată ulterior prin care a solicitat obligarea pârâților C.A. și SC S. SA la plata în solidar a sumelor de 100.000.000 lei cu titlu de despăgubiri 160.000.000 lei, reprezentând daune morale și câte 1.000.000 lei lunar, reprezentând o despăgubire începând cu data introducerii cererii de intervenție și până la restabilirea integrității sale fizice.

A motivat că vinovat de producerea accidentului se face pârâtul C.A. în urma coliziunii celor două autovehicole suferind vătămări corporale întrucât se afla în cabina autofurgonului condus de soțul său I.M. Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 713 din 15 octombrie 2000 a admis acțiunea și a obligat în solidar pârâții C.A. și SC S. SA la plata sumei de 32.279 mărci germane și dobândă în sumă de 5.000 mărci germane calculate pe perioada 1996 – 2000. A fost admisă și cererea de intervenție a numitei I.L., astfel cum a fost formulată și pârâții obligați în solidar la sumele solicitate. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza a reținut vinovăția ambilor conducători auto întrucât I.M.

și-a recunoscut vinovăția prin semnarea procesului verbal de contravenție din 3 octombrie 1996, iar pârâtul C.A. nu a semnalizat staționarea autocisternei prin aprinderea lanternelor de poziție. Reclamanta a plătit, în urma producerii accidentului de circulație respectiv, suma de 64.559 mărci germane reprezentând prejudiciul cauzat autotirului aparținând SC R. SRL Cluj. Dat fiind culpa comună a celor doi conducători auto pârâții C.A. și SC S. SA, instanța de fond a considerat că se impune a se suporta fiecare parte jumătate din despăgubiri. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, pârâții și intervenienta. Reclamanta a susținut că greșit prima instanță a avut în vedere la stabilirea culpei în sarcina numitului I.M., procesul verbal de contravenție încheiat de organele de poliție din cadrul P.P.B., cu toate că acesta a fost anulat de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentința civilă nr. 3401/1997.

S-a mai reținut că, expertiza S.N. este părtinitoare, din constatările tehnice efectuate prin R.A.R. rezultă culpa exclusivă a pârâtului, C.A., temeiurile de drept fiind reținute greșit de prima instanță, întrucât acțiunea in regres formulată de reclamantă este bazată pe prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. Pârâții C.A. și SC S. SA Vâlcea în apelul lor au reținut că: vinovat de producerea accidentului este numitul I.M.

situație în care greșit au fost obligați la plata sumelor pretinse; pentru stabilirea despăgubirilor au fost audiate rude de grad oprit de lege; s-a refuzat nejustificat efectuarea unei noi expertize; probele confirmă vinovăția numitului I.M.; Intervenienta I.L., în apelul său consideră că în mod eronat s-a avut în vedere procesul verbal de contravenție întrucât a fost anulat ulterior de instanță, iar interpretarea expertizelor tehnice efectuate în cauză este incorectă din moment ce probele confirmă vinovăția pârâtului C.A.; la acordarea despăgubirilor nu s-a avut în vedere pretențiile majorate ulterior; despăgubirea trebuia stabilită în mărci germane; greșit s-a reținut culpa comună a celor doi conducători, din moment ce starea de pericol a fost produsă prin staționarea pe carosabil a autocisternei condusă de pârâtul C.A.

Prin decizia nr. 528 din 1 octombrie 2001, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile promovate de pârâți și intervenientă și a anulat ca netimbrat apelul reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar, a constatat culpa comună a celor doi conducători auto din moment ce din declarația lui I.M. a relatat că nu a observat mașina staționată întrucât a fost orbit de farurile unei alte mașini de circulație din sens opus. Ori, potrivit art. 19 alin. (2) din regulamentul privind circulația pe drumurile publice în cazul în care, din sens contrar, se apropie un autovechicul, conducătorul autovehicolului este obligat ca, de la o distanță de cel puțin 200 m să folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei; în speță reducerea vitezei trebuind făcută chiar până la oprirea autovehicolului făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 999 C. civ.

S-a încălcat criticile privind daunele și despăgubirile civile motivând că simplul fapt al majorărilor pretențiilor nu atrage automat admiterea cererii, în lipsa unor dovezi care să demonstreze valoarea pretențiilor. Cu privire la apelul reclamantei s-a înlăturat critica potrivit căreia ar fi scutit de plata taxei de timbru în considerarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare, atâta timp cât și M.F. potrivit reglementărilor atunci în vigoare prin decizia nr. 1302/2001 a respins contestația reclamantei cu privire la timbrat stabilind că acțiunea este supusă timbrării, întrucât scutirea prevăzută de art. 43 lit. b) din Legea nr. 32/2000 se referă la alte impozite și taxe.

Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâții SC S. SA Vâlcea și C.A. Criticile reclamantei fac referire la faptul că deși pentru termenul din 24 octombrie 2001 reprezentantul legal al societății a solicitat termen pentru imposibilitate de prezentare, instanța a procedat la soluționarea cauzei înainte de a i se soluționa cererea de anulare a deciziei M.F. Pârâții critică soluția pronunțată considerând că în mod eronat s-a reținut culpa conducătorului auto C.A., ignorându-se dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, decret nr. 328/1966 și regulamentul de aplicare al acestuia. De asemenea se susține că s-au încălcat dispozițiile art. 201 și art. 210-212 C. proc.

civ., întrucât deși au existat două expertize cu păreri contrarii s-a refuzat cererea de efectuare a unei noi expertize de către o echipă de trei experți. S-a mai criticat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, cum ar fi cercetările penale care au reținut vinovăția conducătorului auto I.M. în producerea accidentului, netrimiterea în judecată datorându-se intervenientei I.L., care nu a avut pretenții de natură penală sau civilă față de soțul său. Deși s-a anulat procesul verbal de contravenție întocmit de lucrătorul de poliție conducătorului auto vinovat de accident cele două instanțe refuză să vadă procesul-verbal de cercetare la fața locului din dosarul penal, precum și recunoașterea inculpatului că a intrat în coliziune lovind din spate autovehicolul staționat.

Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 304 C. proc. civ., normă procesuală cu aplicare imediată, modificarea sau casarea unei hotărâri se pot cere numai pentru motive de nelegalitate. În acest context, vor fi examinate numai aspectele cu referire la încălcarea legii, motivele de netemeinicie putând fi examinate de instanța de fond, sau în apel dat fiind caracterul devolutiv al acestuia. Față de cele arătate, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, întrucât la data pronunțării deciziei de către instanța de apel respectiv 1 octombrie 2001, cererea recurentei privind scutirea de la plata taxei de timbru era respinsă de către M.F. printr-o decizie definitivă în sistemul căilor administrative de atac, având obligația achitării taxei de timbru.

Cu privire la recursul pârâților se vor examina, numai criticile privind încălcarea normelor de procedură în materia administrării probei cu expertiză și a reglementărilor privind circulația pe drumurile publice. Instanța de apel, reținând criticile privind concluziile contradictorii ale expertizelor a apreciat pe bună dreptate că instanța este suverană în aprecierea probatoriilor și stabilirea vinovăției aparține instanței experții tehnici neputându-se substitui acesteia. Astfel instanța de apel a motivat amplu și detaliat considerentele pentru care a menținut soluția fondului prin care s-a reținut culpa ambilor conducători auto cu referire la regulamentul de aplicare a decretului privind circulația pe drumurile publice prin consemnarea în ce a constat culpa fiecăruia raportat la dispozițiile art. 998 – 999 C. civ.

De reținut că în apel a fost analizată preponderent culpa comună a conducătorilor auto, fără a se mai face referire la cealaltă parte respectiv SC S. SA Vâlcea din moment ce în situația dată aceasta răspunde în condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. Față e cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I.Ț. SA, împotriva deciziei nr. 528 din 1 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca insuficient timbrat. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 martie 2006.