ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 486/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 1051 din 5 februarie 2001,

reclamantul S.P.B. a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului

București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, pe

calea contestației la executare, lămurirea înțelesului dispozițiilor privind

latura civilă din cuprinsul deciziei penale nr. 694 din 23 februarie 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală, prin care s-a înlăturat pedeapsa

complementară a confiscării averii defunctului S.P. în sensul precizării că

restituirea vizează bunurile înscrise în procesul-verbal de sechestru din 8

octombrie 1958 și în procesul-verbal de confiscare întocmit de executorul

judecătoresc al Tribunalului București în dosarul nr. 15611/1959.

De asemenea, reclamantul a formulat

și un capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 480 C. civ. privind

revendicarea imobilului situat în București, compus din două corpuri de clădire

și terenul aferent acestora.

În motivarea acțiunii s-a arătat că,

prin sentința penală nr. 510/1959 a Tribunalului Militar București și prin

decizia nr. 1701/1959 a Tribunalului Militar, regiunea a 2-a militară, tatăl

reclamantului, respectiv S.P. a fost condamnat, dispunându-se și confiscarea

averii ca pedeapsă complementară.

Averea a fost identificată și s-a

aplicat o măsură asigurătoare prin procesul-verbal de sechestru din 8 octombrie

Capitalei, în dosarul nr. 15611/1959 a procedat la executarea confiscării,

întocmind un proces-verbal.

Prin decizia nr. 694 din 23

februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, s-a admis recursul

în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva celor două hotărâri judecătorești menționate și,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat tatăl reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

209 pct. 1 C. pen. anterior, înlăturându-se pedeapsa complementară a

confiscării averii.

Reclamantul mai arată că a încercat

să pună în executare decizia Curții Supreme de Justiție, secția penală, dar nu

a fost posibil întrucât în dispozitivul deciziei nu au fost menționate bunurile

ce urmau a fi restituite, inclusiv imobilul revendicat, în legătură cu care

Primăria municipiului București i-a comunicat că se află în posesia sa.

Prin sentința nr. 1733 din 15

noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins

acțiunea reclamantului, reținându-se lipsa de calitate procesuală a acestuia.

În motivarea sentinței se arată că

imobilul revendicat a fost proprietatea lui M.M., care l-a transmis fiicei sale

I.M., la căsătoria cu I.S., la data de 22 februarie 1915, cu titlu de dotă. Cei

doi soți sunt bunicii paterni ai reclamantului.

Instanța de fond a reținut că

reclamantul nu a dovedit că este succesor al tatălui său, acesta din urmă fiind

unicul copil al soților S.I. și S.I.

Referitor la cererea de lămurire a

dispozitivului deciziei penale nr. 694/2000, instanța de fond a reținut că nu

s-au depus acte de proprietate a bunurilor.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței nr. 1733/2001 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, a fost admis prin decizia nr. 214 din 7 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, care a anulat sentința și, rejudecând în fond,

a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în București, compus din două corpuri de clădire și teren în suprafață

de 731,25 mp, identificat prin expertiza tehnică întocmită de inginer C.G., cu

excepția apartamentului vândut către Ș.A. și I. prin contractul nr. 2831/1997.

În motivarea deciziei, instanța de

apel a reținut că reclamantul și-a dovedit calitatea procesuală prin depunerea

certificatului de moștenitor nr. 230 din 22 februarie 1983 care atestă că este

unic succesor al tatălui său, defunctul S.P.

Pe fondul acțiunii, instanța de apel

a reținut că, prin înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii,

care viza și imobilul în litigiu, nu mai există nici un temei pentru refuzul

restituirii acestuia în deplină proprietate și posesie reclamantului.

Imobilul a fost identificat, conform

raportului de expertiză întocmit în cauză, iar reclamantul a solicitat

restituirea lui, cu excepția apartamentului cumpărat de Ș.A., astfel că

instanța de apel i-a admis acțiunea așa cum a precizat-o.

Împotriva deciziei nr. 214 din 7 mai

2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs

pârâții Municipiul București prin primar și Ministerul Finanțelor Publice

pentru Statul Român.

În recursul Municipiului București

se critică decizia instanței de apel pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că imobilul a trecut cu titlu

în proprietatea statului și nu poate fi revendicat.

În recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice pentru Statul Român se critică decizia instanței de apel

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că acțiunea este

inadmisibilă deoarece a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 care prevede o

procedură specială de retrocedare.

Recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce urmează.

Imobilul situat în București, compus

din două corpuri de clădire și teren de 731,25 mp, identificat conform

raportului de expertiză întocmit de expertul C.G. a constituit proprietatea

antecesorului reclamantului până la confiscarea aplicată acestora ca pedeapsă

complementară într-un proces penal finalizat prin decizia nr. 1701/1959 a

Tribunalului Militar București.

Proprietatea imobilului a fost

redobândită prin desființarea hotărârii penale și, respectiv înlăturarea

pedepsei complementare a confiscării averii, astfel că, în prezent,

reclamantul, ca succesor legal al proprietarului imobilului are dreptul de a

dobândi posesia acestuia, așa cum corect a stabilit instanța de apel, prin

admiterea justificată a acțiunii sale în revendicare.

În raport de cele arătate, motivul

invocat în recursul Municipiului București (declarat prin Primarul General) în

sensul că, prin confiscare, imobilul a trecut în mod legal în proprietatea

statului nu se încadrează între cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., invocate ca temei legal, pentru a putea determina casarea sau

modificarea hotărârii instanței de apel.

În acest context, invocarea

prevederii art. 645 C. civ. nu are nici o relevanță.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice pentru Statul Român, motivat pe inadmisibilitatea acțiunii

în revendicare în raport de existența unei legi speciale de retrocedare a

imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

(Legea nr. 10/2001) este, de asemenea, nefondat.

În primul rând, acțiunea a fost

promovată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 (respectiv la 9

februarie 2001), reclamantul invocând dispozițiile art. 480 C. civ.

Respectând principiul

disponibilității, instanțele nu puteau examina cauza decât în limitele

investirii lor de către reclamant și, evident, fără a încălca un alt principiu,

respectiv al neretroactivității legii, principiu consacrat de art. 1 C. civ.,

potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.

Pe de altă parte, chiar legea

specială instituie în art. 47 alin. (1) dreptul și posibilitatea persoanei

îndreptățite, în speță reclamantul, de a alege fie continuarea judecății

acțiunii pe calea dreptului comun, fie renunțarea sau suspendarea judecății ei

pentru a uza de procedura specială.

În cauză, reclamantul nu și-a

manifestat dorința de a beneficia de prevederile legii noi, astfel că, în mod

corect, instanțele s-au pronunțat pe temeiul Codului civil, acțiunea fiind

admisibilă pentru toate considerentele expuse.

Așa fiind, se vor respinge ambele

recursuri ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

menținându-se decizia instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București

prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 214 din 7 mai 2003 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2005.