ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1671 din 26 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatorul MP împotriva pârâtei A.C.A. din România, care a fost obligată să-i plătească despăgubiri, în sumă de 1.394.800 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 600 mp, situat în București, și au fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 506 din 14 iunie 2001 și restituirea în natură a suprafețelor de teren de 600 mp, 89 mp, casă de locuit. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că autoarea reclamantului, M.V.

a dobândit terenul prin cumpărare, la data de 9 iunie 1956, teren trecut în proprietatea statului prin expropriere, prin Decretul nr. 262/1974 și transmis în folosință, pe durată nedeterminată pârâtei, în baza HCM nr. 1676/1959, că întrucât decretul de expropriere nu a fost publicat în M. Of., și nu a fost făcută dovada plății despăgubirilor, preluarea de către stat a avut caracter abuziv, că pe terenul ce formează obiectul litigiului a fost construit Institutul de cercetări agricole București, iar construcția ce se afla pe el a fost demolată, situație în care imobilul nu mai poate fi restituit în natură, dar că reclamantul este îndreptățit a-i fi plătite despăgubiri. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 228 din 14 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență că, nu are calitatea de unitate deținătoare a imobilului revendicat, fiind o organizație profesională non profit, de drept privat, deci nu putea soluționa notificarea contestatorului și că „deținător” în sensul Legii nr. 10/2001 este statul, prin organul său local, Primăria municipiului București. Recurenta a mai susținut că i-a fost transmisă doar folosința privind terenul revendicat și doar construcția se află în proprietatea sa, iar obligația de a plăti despăgubirile nu îi revine, ci incumbă Ministerului Finanțelor Publice. În raport de aceste motive, recurenta a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Prin motivele de apel, pârâta a criticat soluția instanței de fond pentru cu totul alte considerente decât pentru lipsa calității procesuale pasive. Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată în recurs, deoarece Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 au fost publicate în M. Of. nr. 324, la data de 14 mai 2003, data pronunțării deciziei atacate, astfel că, nu a putut fi pusă în dezbaterea părților, calitatea de unitate deținătoare a pârâtei în sensul prevederilor acestor norme. Această excepție este de ordine publică și poate fi invocată pe tot parcursul procesului. Cum excepția a fost însă invocată pentru prima dată în recurs, pentru a nu fi private părțile de un grad de jurisdicție se impune casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării apelului este necesar a fi depuse la dosar, în copie, toate actele cuprinse în dosarul pârâtei, ce a avut obiect notificarea contestatorului. În consecință, conform art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.C.A. din România împotriva deciziei nr. 228 din 14 mai 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005 .