ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2458/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1671 din 26

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatorul MP împotriva pârâtei

A.C.A. din România, care a fost

obligată să-i plătească despăgubiri, în sumă de 1.394.800 lei, reprezentând

contravaloarea terenului în suprafață de 600 mp, situat în București, și au

fost respinse, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind anularea deciziei

nr. 506 din 14 iunie 2001 și restituirea în natură a suprafețelor de teren de

600 mp, 89 mp, casă de locuit.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că autoarea reclamantului, M.V. a dobândit terenul prin cumpărare, la

data de 9 iunie 1956, teren trecut în proprietatea statului prin expropriere,

prin Decretul nr. 262/1974 și transmis în folosință, pe durată nedeterminată

pârâtei, în baza HCM nr. 1676/1959, că întrucât decretul de expropriere nu a

fost publicat în M. Of., și nu a fost făcută dovada plății despăgubirilor,

preluarea de către stat a avut caracter abuziv, că pe terenul ce formează

obiectul litigiului a fost construit Institutul de cercetări agricole

București, iar construcția ce se afla pe el a fost demolată, situație în care

imobilul nu mai poate fi restituit în natură, dar că reclamantul este îndreptățit

a-i fi plătite despăgubiri.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 228 din 14 mai 2003,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență

că, nu are calitatea de unitate deținătoare a imobilului revendicat, fiind o

organizație profesională non profit, de drept privat, deci nu putea soluționa

notificarea contestatorului și că „deținător” în sensul Legii nr. 10/2001 este

statul, prin organul său local, Primăria municipiului București.

Recurenta a mai susținut că i-a fost

transmisă doar folosința privind terenul revendicat și doar construcția se află

în proprietatea sa, iar obligația de a plăti despăgubirile nu îi revine, ci

incumbă Ministerului Finanțelor Publice.

În raport de aceste motive,

recurenta a solicitat să se constate că nu are calitate procesuală pasivă.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor urma.

Prin motivele de apel, pârâta a

criticat soluția instanței de fond pentru cu totul alte considerente decât

pentru lipsa calității procesuale pasive.

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a fost invocată în recurs, deoarece Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 au fost publicate în M. Of. nr. 324, la data de 14

mai 2003, data pronunțării deciziei atacate, astfel că, nu a putut fi pusă în

dezbaterea părților, calitatea de unitate deținătoare a pârâtei în sensul

prevederilor acestor norme.

Această excepție este de ordine

publică și poate fi invocată pe tot parcursul procesului.

Cum excepția a fost însă invocată

pentru prima dată în recurs, pentru a nu fi private părțile de un grad de

jurisdicție se impune casarea deciziei curții de apel și trimiterea cauzei,

aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării apelului este

necesar a fi depuse la dosar, în copie, toate actele cuprinse în dosarul

pârâtei, ce a avut obiect notificarea contestatorului.

În consecință, conform art. 313 C.

proc. civ., recursul urmează a fi admis, a fi casată decizia curții de apel și

a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

A.C.A. din România împotriva deciziei nr. 228 din 14 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005         .