ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2365/2006

Asupra contestației în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Condamnatul Ț.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 241 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fără a preciza temeiul juridic al demersului său. Prin sentința penală nr. 921 din 28 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5858/2004, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) și art. 33 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ț.C., la 12 ani închisoare. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 469 din 20 martie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 București și s-au repus în individualitatea lor cele 5 pedepse de 8 ani închisoare. În baza art. 39 C. pen., s-au contopit toate pedepsele de mai sus, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 433 de zile dispusă prin sentința penală nr. 1279/2004 a Judecătoriei sectorului 5 București, pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, care s-a sporit cu un an închisoare, dispunându-se ca, în final, inculpatul să execute 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen., s-a computat durata arestării preventive a inculpatului de la 30 august 2004 până la 28 iunie 2005. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a constatat că în cursul analizelor de laborator a fost consumată cantitatea de 0,15 gr. heroină. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 30 august 2004, organele de poliție din cadrul serviciului de furturi auto au identificat autoturismul în care se aflau patru persoane.

În urma percheziției corporale efectuate asupra acestora, s-a descoperit asupra inculpatului Ț.C. un plic cu heroină ascuns în ciorap, iar în buzunarul martorului S.R.C. patru plicuri conținând același drog. În urma cercetării efectuate s-a constatat că inculpatul a vândut heroină martorului S.R.C., numitului B., care nu a putut fi identificat și urma să mai înstrăineze un plic martorului S.D., împrejurări ce au configurat situația de fapt, stabilită pe baza proceselor-verbale încheiate de organele de urmărire penală, a depozițiilor martorilor și a declarațiilor inculpatului. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul Ț.C., care a solicitat achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, susținând că drogurile erau deținute în scop de consum propriu și nu a valorificat nici o cantitate.

De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei în limitele infracțiunii pe care a comis-o. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 645/ A din 23 august 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ț.C. și a dispus obligarea acestuia la 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, au fost avansați din fondul Ministerului Justiției. Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului și i-a computat prevenția de la 30 august 2004 la zi. Fiind nemulțumit de decizia pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, reiterând criticile formulate în fața instanței de apel și a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de trafic de droguri și reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de consum de droguri.

Constatând că atât instanța de fond cât și cea de apel au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului și au dat o justă încadrare juridică, Înalta curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 241 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, deducând din pedeapsa aplicată prevenția de la 30 august 2004 la zi, obligându-l la cheltuieli judiciare. Condamnatul a formulat contestație în anulare. El reiterează motivele din apel și din recurs, susținând că trebuia condamnat numai pentru consum de droguri, nu și pentru infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în 4 cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Din cuprinsul cererii intitulată contestație în anulare, condamnatul contestator solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 4 din aceeași lege. Motivul invocat nu face parte din niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., astfel că se va respinge contestația în anulare, ca nefondată, iar contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.C. împotriva deciziei penale nr. 241 din 16 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2006.