ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2910/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la 7 decembrie 2005 sub nr. 12331/2005 petiționara I.M. a contestat rezoluția procurorului, dată în dosarul nr. 1287/2005, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva judecătorului B.I., magistrat la Tribunalul Caraș – Severin. Prin sentința penală nr. 2/ PI din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei I.M. împotriva rezoluției mai sus-menționate, obligând-o, totodată, pe aceasta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele: În cuprinsul plângerii inițiale petiționara și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a unui dosar civil, având ca obiect un teren situat în localitatea Ciuta, județul Caraș-Severin, acuzându-l pe magistratul B.I.

de săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Prin ordonanța nr. 176/P/2005 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus, conform art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.I., cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. S-a apreciat că din cercetările întreprinse a rezultat că sus-numitul judecător nu a făcut parte din completul de judecată care a respins acțiunea civilă promovată de I.M. Ulterior, prin rezoluția dată sub nr. 1287/II/2/2005, la 28 noiembrie 2005 de procurorul general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționară, pentru aceleași motive.

Împotriva acestei ultime rezoluții, petiționara a formulat o nouă plângere, soluționată de Curtea de Apel Timișoara în sensul celor mai sus menționate. Fiind nemulțumită de sentința penală nr. 2/ PI din 16 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, petiționara, în termen legal, a formulat recurs, depunând un set de înscrisuri în susținerea celor afirmate în cuprinsul plângerii. Recurenta petiționară, prin apărător desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, desființarea rezoluției penale date la 28 noiembrie 2005 și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări împotriva intimatului B.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de prevăzută de art. 291 C. pen.

Recursul declarat de petiționară este nefondat. Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza actelor aflate la dosar, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționara I.M., rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale privind infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen., fiind legale și temeinice. Așa cum corect s-a învederat în motivarea sentinței atacate și a rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale nu există indicii care să justifice aprecierea că intimatul magistrat B.I. ar fi încălcat cu știință atribuțiile sale de serviciu, ar fi soluționat cauza cu rea-credință sau ar fi avut o comportare abuzivă în soluționarea ei.

Soluția pronunțată, decizia civilă nr. 692 din 15 iunie 2001, a fost conformă cu probele administrate în dosar, fiind rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale în vigoare și reflectând întocmai intima convingere a judecătorului, ce a participat, alături de președintele completului de judecată la soluționarea litigiului civil, ce a făcut obiectul dosarului nr. 6344/C/2000, aflat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă Reșița. În altă ordine de idei, legiuitorul a prevăzut căi legale de atac pentru a se remedia eventuale erori produse prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză. În speță, simpla împrejurare că soluțiile date în cauză au fost nefavorabile petiționarei I.M., nu este un argument solid și serios pentru a putea fi luat în seamă și a putea declanșa cercetarea penală a unui magistrat, judecător, ce nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

În consecință, motivele de casare nu sunt întemeiate, iar alte motive, susceptibile de a fi analizate din oficiu nu se constată, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară și a o obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara I.M. împotriva sentinței penale nr. 2/ PI din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 20 RON (200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta petiționară, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2006.