ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4361/2005

Asupra recursului penal de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 419/ F din 30 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.N.D. la două pedepse de câte 7 ani închisoare. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare făcându-se aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru a pronunța această sentință, instanța de fond analizând probele administrate în cauză a constatat dovedită situația de fapt expusă în rechizitoriu și vinovăția inculpatului în sustragerea telefoanelor mobile din posesia părților vătămate prin amenințare și violență.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel inculpatul I.N.D. care a solicitat în principal achitarea sa, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, pentru că din probe nu rezultă că a sustras telefoanele mobile folosind violența iar în subsidiar a solicitat redozarea pedepselor. Prin decizia penală nr. 342 din 2 mai 2005 pronunțată în dosarul nr. 1390/2005 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat considerându-se că prima instanță a făcut o analiză corectă a probelor stabilind cu corectitudine vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și că s-a făcut o aplicare judicioasă a prevederilor art. 72 C. pen., la individualizarea pedepselor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul care a susținut că nu a folosit violențe în momentul în care a sustras telefoanele mobile, astfel că încadrarea juridică făcută este greșită și a solicitat reducerea pedepselor aplicate. Curtea, analizând decizia atacată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că aceasta este legală și temeinică, recursul declarat fiind nefondat. Situația de fapt, a fost stabilită de instanța de fond și apreciată corespunzător de instanța de apel, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubii vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie pentru care s-a pronunțat condamnarea.

Din procesul verbal încheiat de organele de poliție, declarația părților vătămate B.F. și A.S., a martorului B.B., precum și procesul-verbal de percheziție corporală, rezultă că inculpatul la date diferite 23 octombrie 2004 și respectiv 24 octombrie 2004 a sustras folosind violențe și amenințări, din posesia părților vătămate două telefoane mobile. În raport de situația de fapt reținută, Curtea consideră că instanțele au făcut și o încadrare juridică corectă. Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că instanțele au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Pedepsele stabilite corespund gradului de pericol social ridicat al infracțiunilor comise, a modului și împrejurărilor concrete în care au fost săvârșite, precum și persoana inculpatului care este recidivist fiind condamnat anterior pentru fapte de aceeași natură.

Având în vedere aceeași situație, Curtea urmează, ca în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind nefondat. Se va computa din pedeapsa perioada executată la zi. Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N.D. împotriva deciziei penale nr. 342 din 9 mai 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 octombrie 2004 la 14 iulie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2005.