ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8193/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La 30 iulie 2001 T.I. a solicitat SC

M. SA Brăila, prin notificare formulată în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului situat în comuna Victoria, județul Brăila,

compus din terenuri în suprafață de 2000 mp, construcții cu destinație de moară

împreună cu instalațiile și utilajele aferente, preluat abuziv de către stat la

9 septembrie 1948 din proprietatea unchiului său matern P.R.

Pentru eventualitatea că restituirea

în natură nu este posibilă sau nu va fi aprobată, notificatorul a cerut să i se

facă o ofertă de restituire în echivalent, corespunzătoare valorii bunurilor de

100 milioane lei.

Cu adresa nr. 1617 din 14 august

2001, SC M. SA a comunicat notificatorului că este o societate cu capital

majoritar privat în urma cumpărării în luna iunie 2000 a 71% din acțiunile

deținute de fostul F.P.S., astfel că, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

notificarea trebuie adresată instituției care a efectuat privatizarea.

La 17 octombrie 2001 T.I. s-a adresat

cu notificare A.P.A.P.S., succesoarea F.P.S., solicitând despăgubiri în sumă de

500 milioane lei în echivalentul imobilului mai sus arătat.

Instituția publică astfel notificată

a emis decizia nr. 288 din 30 aprilie 2004, prin care a respins cererea obiect

al notificării cu motivarea că solicitantul nu a depus în condițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra

imobilului și ale calității sale de moștenitor al pretinsului fost proprietar.

Prin contestația din 7 iulie 2004, T.I.

a solicitat desființarea deciziei de mai sus, care i-a fost comunicată la 16

iunie 2004, și obligarea emitentei la plata despăgubirilor cerute, cu motivarea

că emitenta deciziei nu i-a solicitat completarea dosarului.

Concomitent, contestatorul a depus

certificatul nr. C-1046 din 22 decembrie 1993 eliberat de Arhivele Statului,

care atestă actul naționalizării morii de la R.P., și certificatul de

moștenitor nr. 28 din 1 martie 1985 eliberat de Notariatul de Stat Local

Făurei, din care rezultă că este moștenitorul lui P.R., decedat la 1 octombrie

1984.

Tribunalul Brăila, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 634 din 3 noiembrie 2004, prin care a admis

contestația formulată de T.I., a desființat decizia nr. 288 din 30 aprilie 2004

emisă de A.P.A.P.S. și a obligat A.V.A.S., succesoarea instituției emitente a

deciziei desființate, să se pronunțe asupra fondului cererii obiect al

notificării făcute de contestator.

A.V.A.S. a declarat apel susținând:

- pe cale de excepție, că nu are calitate

procesuală pasivă întrucât contestatorul trebuia să se adreseze unității

deținătoare în cazul în care solicita restituirea imobilului în natură (art. 20

și art. 21-24 din Legea nr. 10/2001) sau instituției prevăzute de art. 36 din

lege în cazul în care opta pentru măsura reparatorie constând în despăgubiri

bănești;

- pe fondul cauzei, contestatorul nu

a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său în sensul cerut de

art. 22 din lege, certificatul emis de arhivele statului neavând valoare de act

de proprietate, nici a calității sale de moștenitor, pentru că a depus

certificatul de moștenitor tardiv față de data de 1 iulie 2003 stabilită prin

art. 22 din lege, astfel că dovada nu mai poate fi primită nici în faza de

judecată, nici a faptului că nu a primit despăgubiri în sensul art. 5 din Legea

nr. 10/2001, pentru că nu a depus declarație pe propria răspundere dată în

acest sens în fața notarului public, și nici a incidenței art. 27 din lege,

adică a faptului că imobilul este evidențiat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, pentru a se putea verifica posibilitatea restituirii în

natură ca măsură care primează în raport cu celelalte măsuri reparatorii prin

echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Pentru cele astfel susținute A.V.A.S.

a solicitat schimbarea în tot a sentinței primei instanțe și respingerea

contestației.

Apelul astfel declarat și motivat a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 431/A din 24 martie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Instanța de apel a statuat că

privatizarea SC M. S.A. a fost făcută de însăși apelanta, fiind astfel

incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora,

pentru imobilele preluate cu titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unei

societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana

îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce

contestatorul a și cerut, astfel că, potrivit alin. (2) al aceluiași art. 27,

notificarea se adresează instituției publice implicate care a efectuat

privatizarea.

Ca urmare, toate susținerile din

apel sunt nefondate, iar contestatorului i se cuvin despăgubiri, care nu pot fi

analizate decât în contradictoriu între solicitant și instituția publică

notificată, ceea ce justifică pe deplin hotărârea pronunțată în primă instanță.

A.V.A.S. a declarat recurs,

solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză pentru cazurile de casare

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a

formulat critici identice celor din motivarea apelului, reiterând practic

motivele de apel ca motive de recurs, astfel că, față de redarea detaliată a

motivelor de apel în prezentele considerente, nu se mai impune consemnarea pe

larg a motivelor de recurs.

Recursul astfel motivat este

nefondat pentru cele ce succed.

1). Așa cum corect a statuat

instanța de apel, unitatea deținătoare a imobilului a fost privatizată, proces

în care a fost implicată instituția publică antecesoare A.V.A.S., care cunoștea

conținutul portofoliului aflat în administrarea sa, inclusiv deci a componenței

patrimoniului societății privatizate.

Așadar, A.V.A.S. cunoștea sau

trebuie să cunoască faptul că imobilul în cauză este deținut de SC M. SA, iar

în fața instanței asemenea dovadă s-a făcut prin chiar adresa trimisă

contestatorului de societatea privatizată care a fost inițial notificată.

Cu alte cuvinte, A.V.A.S. a cerut

nejustificat contestatorului să facă dovada deținerii imobilului de către

societatea comercială privatizată, negând fără temei faptul acelei dețineri.

2). În consecință, A.V.A.S. are

calitate procesuală pasivă, atât pentru că i s-au cerut prin notificare măsuri

reparatorii în echivalent, contestatorul conformându-se astfel prevederilor

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât și pentru faptul că, emițând

decizia atacată în justiție pe calea contestației reglementate prin art. 31 alin.

(2) din aceeași lege, A.V.A.S. a dobândit calitatea de intimată în proces.

3). Dreptul de proprietate al autorului

contestatorului a fost recunoscut de stat prin procesul-verbal nr. 1504 din 9

septembrie 1948 întocmit de Primăria comunei Victoria, prin care se atestă

preluarea imobilului din proprietatea lui R.P., ceea ce, în absența unor probe

contrare, prezumă existența dreptului de proprietate.

Ca urmare, greșit susține recurenta

că nu s-a făcut asemenea dovadă, contestând certificatul emis de arhivele

statului, care în fapt atestă și el preluarea imobilului.

4). Necontestând valabilitatea

certificatului de moștenitor, recurenta nu neagă calitatea contestatorului de

moștenitor al defunctului proprietar deposedat de către stat, ci dorește

ignorarea acestui înscris pentru faptul că a fost depus numai în faza de

judecată.

Practic, fără a se arăta expres, se

invocă dispozițiile articolului unic alin. (2) din O.U.G. nr. 10/2003, prin

care s-a dispus că în toate cazurile actele doveditoare depuse sau invocate de

persoana îndreptățită ulterior datei de 1 iulie 2003 nu mai pot fi admise ca

probe pentru soluționarea cauzei.

Asemenea dispoziție legală, abrogată

de altfel ulterior, este însă în vădită contradicție cu dreptul la un proces

echitabil prevăzut prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

ceea ce face în continuare aplicabile prevederile Codului de procedură civilă

în materie de administrarea probelor, de la care a tins să deroge, anume cele

ale Titlului II, capitolul III, secțiunea a III-a, precum și ale art. 287 alin.

(3) și art. 292 alin. (1) aplicabil în apel și ale art. 305 aplicabil în

recurs.

5).Trimiterea la prevederile art. 5

din Legea nr. 10/2001 nu are nici o susținere, întrucât acest text legal nu

este incident în cauză, reglementând lipsa de îndreptățire la restituire sau la

alte despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România

privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa

care face parte integrantă din ele.

6). Pentru toate cele arătate,

corect instanțele au hotărât desființarea deciziei emisă de A.V.A.S. și a

obligat-o să se pronunțe asupra fondului cererii obiect al notificării, iar

recursul este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 431/A din 24 martie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 octombrie 2005.