ÎCCJ, Decizia nr. 312/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 312/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 293 din 27 aprilie

2005, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 300

alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu referire la art. 209 alin. (5) și art. 197

alin. (2) din același cod, a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații

R.M., K.W., B.M.D., T.M., Ș.S.C., S.A.O., P.Ș.M., B.O., R.N., U.G., Z.M., R.I.,

G.M., C.G., V.G., G.E.A., P.G., S.O.R., E.V., P.I., M.G.A., A.N., F.S., T.L.,

H.I., G.D.C., G.U., M.C., D.M.N., O.G., B.I.F., M.G., B.T., M.C.D., T.P., N.A.,

R.M., R.R.C., C.F., B.A., A.G., Ș.M., P.B.D., L.L., C.M., D.I., Z.l.V., M.M.,

I.L., P.T., C.D., C.E.I., C.S., R.C.N., B.C., P.R.N., I.A.D., C.Mi., S.C.,

C.A., L.C., S.V., G.C., I.A., O.V., N.L.M., I.D., A.C., T.C., N.I., Ș.C., A.B.,

T.I., C.I., D.G., P.V., S.M., B.Al., C.Z. și D.S., trimiși în judecată prin

rechizitoriul din 9 august 2004, emis în dosarul nr. 20/P/2002 al P.N.A.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248, combinat cu art. 248

1

și art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 276 lit. a)

din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 195/197, cu aplicarea art. 13,

în referire la art. 208 lit. a) din Legea nr. 31/1990, nemodificată, art. 23

lit. a) și b) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 13, raportat la art. 23

din Legea nr. 656/2002, art. 23 lit. a) și b), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., de către inculpatul R.M.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, art. 276

lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 195/1997, cu aplicarea

art. 13, în referire la art. 209 lit. a) din Legea nr. 31/1990, nemodificată,

art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 23 lit. a) și b), cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., de către inculpatul K.W.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 41 alin. (22) C. pen., art. 289, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., de către inculpatul B.M.D.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către inculpata T.M.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de

către inculpatul Ș.S.C.; art. 26, raportat la art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către inculpata S.A.O.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de

către inculpatul P.Ș.M.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul B.O.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de

către inculpatul R.N.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, C. pen.,

art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de

către inculpatul U.G.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen., art.

276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 195/1997, cu

aplicarea art. 13, în referire la art. 208 lit. a) din Legea nr. 31/1990,

nemodificată, art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., de către inculpatul Z.M.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen., art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., de către inculpatul R.I.; art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, de către

inculpatul G.M.; art. 289. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 10 lit.

a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către

inculpatul C.G.; art. 26, raportat la art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26, raportat la art. 276 lit. a)

din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 195/1997, cu aplicarea art.

13, în referire la art. 208 lit. a) din Legea nr. 31/1990, nemodificată, art.

26 raportat la art. 23 lit. a) și b) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art.

13, raportat la art. 23 din Legea nr. 656/2002, art. 23 lit. a) și b), cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către inculpatul V.G.; de art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

10 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de

către inculpatul G.E.A.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul P.G.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul S.O.R.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul E.V.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul P.I.; art. 249,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul A.N.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul A.N.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul F.S.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul H.I.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., de către inculpatul G.D.C.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C.

pen., de către inculpatul U.G.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul M.C.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de

către inculpatul D.M.N.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen., de

către inculpatul O.G.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul B.I.F.; art. 276 lit. a) din

Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 195/1997, cu aplicarea art. 13, în

referire la art. 208 lit. a) din Legea nr. 31/1990, nemodificată, art. 23 lit.

a) și b) din Legea nr. 21/1999, cu aplicarea art. 13, raportat la art. 23 din

Legea nr. 656/2002, art. 23 lit. a) și b), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., de către inculpatul M.G.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 13, în referire la art. 248 alin. (2), cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215

1

alin. (2) C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, în referire la art. 223

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod, de către

inculpatul B.T.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat,

cu aplicarea art. 13, în referire la art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpatul M.C.D.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, în

referire la art. 248 alin. (2) C. pen., de către inculpatul T.P.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 13, în referire la

art. 248 alin. (2) C. pen., de către inculpatul N.A.; art. 248, combinat cu

art. 248

1

, cu aplicarea art. 13, raportat la art. 248 alin. (2) C.

pen., de către inculpatul R.M.; art. 26, combinat cu art. 248, raportat la art.

248

1

C. pen., de către inculpatul R.R.C.; art. 26, raportat la art.

248, combinat cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., de către inculpatul C.F.; art. 26, raportat la art. 248, combinat cu

art. 248

1

C. pen., de către inculpatul B.A.; art. 289 și 291, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către inculpata A.G.; art. 26, raportat

la art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpata Ș.M.;

art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpata P.B.D.;

art. 289, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpata L.L.; art.

248, combinat cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., de către

inculpatul C.M.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul D.I.; art. 248,

raportat la art. 248

1

, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248

alin. (2) C. pen., de către inculpatul Z.I.V.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpata M.M.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpata I.L.; art. 248. combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13. combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul P.T.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul C.D.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de

către inculpatul C.E.I.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpata C.S.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpata

R.C.N.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 13,

combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul B.C.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul P.R.N.; art. 248, combinat cu art.

248

1,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul I.A.D.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248

alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul

C.Mi.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., de către inculpatul C.A.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul L.C.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., de către inculpatul S.V.; art. 248, combinat cu art. 248

1

,

cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., de către

inculpatul G.C.; art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art.

13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., de către inculpatul I.A.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen., de către inculpatul O.V.; art. 26,

raportat la art. 248, combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 248

alin. (2) C. pen., de către inculpata N.L.M.; art. 26, raportat la art. 248,

combinat cu art. 248

1

, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248

alin. (2) C. pen., de către inculpatul I.D.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpatul A.C.;

art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art.

13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul T.C.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C.

pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpatul N.I.; art.

248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13,

combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., de către inculpatul Ș.C.; art. 248,

combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13,

combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul A.B.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpatul T.I.;

art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art.

13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul C.I.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpatul D.G.;

art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art.

13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul P.V.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, de către inculpata S.M.;

art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art.

13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din

același cod, de către inculpatul B.Al.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu aplicarea art. 13, combinat cu aplicarea art. 248 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea at.41 alin. (2) din același cod, de către inculpata

C.Z.; art. 248, combinat cu art. 248

1

C. pen. modificat, cu

aplicarea art. 13, combinat cu art. 248 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) din același cod., de către inculpatul D.S., P.N.A., având în vedere

neregularitatea actului de sesizare a instanței.

S-a reținut că inculpații menționați

au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriu stabilindu-se următoarea

situație de fapt:

Începând din luna aprilie 1991,

între partea română și societatea norvegiană T.K.G. s-au dus tratative pentru

constituirea unei societăți mixte.

La 14 mai 1991, între C.N.M. P. SA

Constanța și K.C. a intervenit un contract, în baza scrisorii de intenție a

părții norvegiene, vizând constituirea societății mixte P.I.

Scrisoarea de intenție a fost

semnată de cei îndreptățiți din cadrul Marinei Civile, conducerea C.N.M. P. SA

și reprezentantul K.C. Oslo, fără aprobarea sau mandatul vreunei autorități

ierarhice române sau norvegiene.

Printr-un alt contract au fost

preluate în management, navele BALOTA, BĂNEASA, BARBOȘI, COMĂNEȘTI și

CĂRBUNEȘTI.

Noua societate și-a deschis cont la

Londra, la C.B.

Prin contul nr. 3057631, deschis la

data de 27 iunie 1991, la banca menționată, apar rulate sume de ordinul

milioanelor de dolari, fără prealabila autorizare a Băncii Naționale a

României.

Ca urmare a cererii C.I.S. P.,

Ministerul Transporturilor a nominalizat doi directori pentru partea română,

unul dintre aceștia fiind ministrul transporturilor.

S-a hotărât constituirea holdingului

P.O. Inc., cu 15 companii subsidiare, proprietare de unică navă, cât și a P.M.,

toate cu sediul în Liberia.

Funcțional, fiecare companie trebuia

să încheie contract de management cu holdingul care, la rându-i, să încheie un

singur contract de management pentru cele 15 nave, cu P.M. Inc. Aceasta din

urmă încheia, la rândul său, un contract de management back-back cu firma

T.K.G. Norvegia.

În această modalitate s-a ajuns ca

P.M. Inc. Liberia să apară ca fiind o societate mixtă, în care părțile dețineau

fiecare 50% acțiuni la purtător.

Nu a existat un act de constituire,

aprobat printr-o hotărâre de guvern.

Prin urmare, constituirea

societăților comerciale din Liberia s-a realizat exclusiv prin aprobarea dată

de C.I.S. P., prin fals, iar creditele externe au fost derulate fără acordul

Băncii Naționale a României.

Pentru obținerea unui împrumut de 15

milioane dolari SUA, C.I.S. P. a admis vânzarea a 15 nave, cu referire la 5

dintre acestea hotărându-se arborarea pavilionului liberian, în vederea creării

posibilității ipotecării.

Datorită modului în care s-a

convenit asupra constituirii societăților menționate, a tipului de acțiuni și a

structurii acționariatului, C.N.M. P. nu a avut controlul operațiunilor

comerciale și financiare făcute.

Prin arborarea concomitentă a două

pavilioane, retragerii ulterioare a dreptului de arborare a pavilionului român,

radierea ilegală din registrul căpităniei portului, au fost create condiții

pentru vânzarea celor 15 nave din Liberia, fără posibilitatea primirii prețului

sau a pretinderii acestuia de către P., întrucât nu se cunoștea identitatea

persoanelor care l-au încasat.

În acest mod navele au fost pierdute

de P., producându-se un prejudiciu de circa 300 milioane dolari SUA.

La termenul pentru care părțile au

fost legal citate și li s-a asigurat dreptul la apărare, au fost invocate mai

multe excepții, între care cea privind nulitatea actului de sesizare a

instanței și s-au formulat mai multe cereri, între care cea privind ridicarea

sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor inculpaților.

Pentru a dispune în sensul

restituirii cauzei la procuror, prima instanță a reținut că a fost sesizată, la

data de 10 august 2004, cu rechizitoriul nr. 20/P/2002 din 9 august 2004,

confirmat de procurorul general adjunct G.Ș.

Confirmarea rechizitoriului, de

către procurorul menționat, s-a făcut în nume propriu, și nu în numele

Procurorului general I.A.M.

Or, potrivit procedurii penale,

răspunderea confirmării revine procurorului general, și nu procurorului general

adjunct.

Prin urmare, actul este lovit de

nulitate care, potrivit art. 197 alin. (3) C. proc. pen., nu poate fi înlăturat

în nici un mod, așa încât se impune refacerea acestuia, cu respectarea

dispozițiilor legale.

S-a mai reținut că, nefiind legal

învestită, instanța nu are competența soluționării celorlalte excepții invocate

și a cererilor formulate.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat recurs, inculpații I.A., C.D., D.I., C.G., B.A., R.M., R.R.C.,

C.F., M.Co. și N.I.A., fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute

în art. 385

9

C. proc. pen. și fără a formula critici în scris, la

data exercitării căii de atac menționate.

La data de 19 august 2005, prin

declarația de recurs depusă prin Registratura Generală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, inculpatul a susținut că hotărârea primei instanțe este

nelegală, sub următoarele aspecte:

- omisiunea instanței de fond de a

se pronunța asupra excepțiilor dirimante invocate de către acesta;

- omisiunea aceleiași instanțe de a

se pronunța asupra cererii de ridicare a măsurilor asigurătorii.

La data de 29 august 2005,

inculpații I.A. și D.I. au depus un memoriu cuprinzând motivele recursului

declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

Recurenții au susținut că hotărârea

atacată este criticabilă sub trei aspecte:

cauzei la procuror îl constituie neregularitatea actului de sesizare, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 80

alin. (1), art. 83 alin. (1), art. 84 alin. (2) din Constituția României, revizuită,

cu referire la art. 10 alin. (1) lit. f) teza a II-a și a III-a C. proc. pen.,

raportate la art. 11 pct. 2 lit. b) din același cod.

S-a susținut că neacordându-se

preeminență normei constituționale ce acordă Președintelui României, imunitate

și prohibește orice judecată penală împotriva acestuia, față de normele

procedurale privind regularitatea actului de sesizare, sens în care trebuia

încetat procesul penal, instanța de fond a pronunțat o hotărâre contrară legii,

supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

cauza la procuror, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea

dispozițiilor art. 96 din Constituția României, revizuită, potrivit cărora

Președintele României nu poate fi judecat decât pentru înaltă trădare, potrivit

unei proceduri expres reglementate. Prin urmare, Președintele Românei nu poate

fi judecat pentru nici o faptă prevăzută de legea penală. În consecință,

pronunțând hotărârea de desesizare, judecătorii fondului au comis un exces de

putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat,

caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 19 C. proc. pen.

art. 33 C. proc. pen., starea de indivizibilitate are drept consecință

extinderea efectelor încetării procesului penal asupra tuturor inculpaților.

Prin urmare, hotărârea prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror,

este contrară legii și din acest motiv.

La data de 14 septembrie 2005, prin

avocatul T.I., inculpatul C.G. a depus un memoriu cuprinzând motivele

recursului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

Recurentul a susținut că în raport

cu incertitudinea privitoare la constituirea C.N.M. P., ca parte civilă, nu

sunt întrunite cerințele Codului de procedură penală, privind luarea măsurilor

asigurătorii, astfel încât în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii de ridicare a sechestrului.

La data de 14 septembrie 2005,

inculpații R.M., R.R.C., C.F., B.A. și M.C. au depus memoriu, cuprinzând

motivele recursului.

Inculpații menționați au susținut că

hotărârea atacată este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 17

1

C. proc. pen.

Recurenții au arătat că prima

instanță a făcut o greșită aplicare a legii, nepronunțându-se asupra

impedimentului intervenit în cursul judecății pentru exercitarea acțiunii

penale, cu referire la cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., care

impunea soluția de încetare a procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

b) din același cod.

Pe de altă parte, făcând o confuzie

între nulități ale rechizitoriului și sesizare, în mod greșit prima instanță a

apreciat cu privire la neregularitatea actului de sesizare.

În acest context, în mod greșit

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererilor privind ridicarea măsurii

asigurătorii luată prin Ordonanța nr. 20/P/2002 a P.N.A.

În concluzie, inculpații au

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să

se dispună încetarea procesului penal și ridicarea măsurilor asigurătorii.

Recursurile sunt nefondate, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 300 C. proc. pen., „Instanța este

datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de

sesizare.

În cazul în care se constată că sesizarea nu este

făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și

nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului

care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia”.

Prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele,

s-a stabilit că „dispozițiile relative (...) la sesizarea instanței, (...) sunt

prevăzute sub sancțiunea nulității absolute”.

În cazul

sesizării instanței prin rechizitoriu, instanța trebuie să verifice dacă acesta

îndeplinește condițiile prevăzute de lege, atât sub aspectele conținutului său

prevăzut în art. 263 C. proc. pen., cât și sub aspectul confirmării acestuia în

conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (2) din același cod.

În cauză,

verificând regularitatea sesizării, instanța de fond a constatat că

rechizitoriul nu a fost confirmat de Procurorul general al P.N.A.

Or, în regulă

generală, potrivit art. 209 alin. ultim C. proc. pen., în cazul efectuării

urmăririi penale de procurorul șef de secție, confirmarea rechizitoriului se

face de către Procurorul general.

Totodată, prin

art. 22

1

din Legea nr. 503/2002, modificat prin Legea nr. 161/2003,

s-a stabilit expres că rechizitoriile întocmite de procurorii șefi ai secțiilor

P.N.A. sunt confirmate de Procurorul general al acestui parchet.

Prin urmare,

constatând neregularitatea actului de sesizare și restituind cauza la procuror,

prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, în raport cu caracterul imperativ

al normelor legale menționate și sancțiunea nerespectării dispozițiilor

referitoare la sesizarea instanței.

Sub un prim

aspect, fără a se contesta soluția sub aspectele arătate, prin recursurile

declarate în cauză se formulează critici vizând nepronunțarea instanței,

conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., la constatarea impedimentului

prevăzut de art. 10 lit. f) din același cod, pentru exercitarea acțiunii

penale, cu referire la consecințele imunității stabilite prin Constituție, în

favoarea Președintelui României, inculpat în prezenta cauză, anterior alegerii

sale în această funcție de demnitate publică. Totodată, sentința este criticată

și sub aspectul omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra cererilor

de ridicare a sechestrului asigurător.

Or, dispoziția

cuprinsă în art. 300 C. proc. pen. trebuie examinată în contextul legii

procesual-penale, în întregul ei.

Astfel, din

economia dispozițiilor art. 200 și 289 C. proc. pen., rezultă că probele

strânse la urmărirea penală servesc numai ca temei pentru trimiterea în

judecată.

Pentru a servi

drept temei pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești, probele strânse în

cursul urmăririi penale trebuie obligatoriu verificate în activitatea de

judecată de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în

contradictoriu.

Prin urmare, în

raport cu cele două faze ale procesului penal, cercetarea judecătorească poate

începe și, în funcție de concluziile pe care aceasta le impune, se poate

pronunța numai efectuarea verificării regularității sesizării.

Rezultă, așadar,

incontestabil, că instanța poate pronunța oricare dintre soluțiile pe care

Codul de procedură penală le prevede, pe care cercetarea judecătorească,

inclusiv sub aspectul excepțiilor invocate, le impune.

Cum în cauză

cercetarea judecătorească nu a putut începe, ca urmare a neregularității

actului de sesizare, sub aspectul confirmării rechizitoriului, evident că

instanța era oprită de lege a se pronunța asupra cererilor formulate și

excepțiilor invocate de părți.

Ca atare,

recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici.

S-a mai susținut

că sentința este nelegală și că instanța s-ar putea pronunța în sensul

încetării procesului penal, precum și cu privire la sechestrul asigurător,

întrucât dispozițiile art. 22

1

din Legea nr. 503/2002 au fost

abrogate.

Or, chiar dacă nu

s-ar avea în vedere dispozițiile art. 209 alin. ultim C. proc. pen., această

apărare nu ar putea fi primită, întrucât legalitatea unei hotărâri

judecătorești este examinată în căile de atac, în raport cu normele în vigoare

la data pronunțării, cărora aceasta trebuie să corespundă.

În cauză, critica

privește aplicarea în timp a normelor de procedură.

În acest sens

este de reținut că, spre deosebire de Codul penal, Codul de procedură penală nu

cuprinde dispoziții privind aplicarea legii în timp.

În această

situație devine operant principiul de drept penal al „activității”

legii,

potrivit căruia activitatea normelor de drept procesual penal se întinde din

momentul intrării în vigoare, până la data abrogării acestora. Ca atare,

examinarea legalității actului procesual, în speță a hotărârii judecătorești

atacate cu recurs, are loc în raport cu regula

tempus regit actum,

așa

încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.

În fine, s-a mai

susținut că instanța urma a soluționa un conflict între normele de drept

procesual și normele constituționale, în care urma a acorda preeminență

acestora din urmă.

Și această

critică se constată a fi neîntemeiată, în fapt conflictul afirmat nefiind

existent.

Astfel, este

adevărat că statul de drept este axat pe conceptul de democrație

constituțională.

În acest context,

legea organică sau ordinară are sens normativ și aplicabilitate în activitatea

de judecată, ca o consecință inevitabilă, dacă este conformă Constituției.

Fără a intra în

examinări ce exced prezentei cauze, cu referire la controlul

constituționalității legilor, este de reținut că instanța de fond nu s-a aflat

în prezența unui raport conflictual între normele procesual-penale și normele

constituționale, întrucât acesta putea interveni numai în cazul începerii

cercetării judecătorești.

Numai în această

din urmă situație, cu referire la imunitatea constituțională a Președintelui

României, instanța avea a examina și a se pronunța asupra conținutului și

întinderii dispozițiilor art. 84 alin. (2) din Constituția României și a decide

asupra incidenței sau neincidenței în cauză a impedimentului prevăzut de art.

10 lit. f) C. proc. pen., invocat de inculpați.

Prin urmare, cum

în cauză cercetarea judecătorească nu a început, ca o consecință legală a

neregularității actului de sesizare, criticile privind ivirea conflictului

dintre norma constituțională menționată și normele procesual-penale, se

constată a fi neîntemeiate.

Dimpotrivă, în

lipsa conflictului de norme afirmat, instanța de fond ar fi dat o hotărâre

nelegală dacă s-ar fi pronunțat, în sensul cerut, asupra impedimentului

prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen., respectiv asupra celorlalte cereri

și excepții.

Procedând astfel,

instanța ar fi nesocotit principiile fundamentale care stau la baza procesului

penal, precum și regulile de bază privind desfășurarea acestuia, concordante cu

dispozițiile legii fundamentale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

În fine, astfel

procedând, pe lângă pronunțarea cu nesocotirea normelor menționate, prin

hotărârea pronunțată, instanța de fond ar fi încălcat cerința previzibilității,

statuată constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Or, în condițiile

administrării imparțiale a justiției, a decide că în situații de identitate

absolută, cu referire la neregularitatea sesizării, într-un caz instanța se

poate pronunța asupra unor cereri și excepții intrând în conținutul cercetării

judecătorești, iar în toate celelalte cazuri nu se poate pronunța, în raport cu

dispozițiile art. 300, raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare,

recursurile se constată a fi nefondate, și sub aspectul acestei din urmă

critici, așa încât sentința atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de

casare invocate de recurenți.

În fine,

examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din

oficiu nu se constată.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații B.A., C.Gh., C.F., C.D., D.I., I.A., M.Co., N.A. R.M. și R.R.C.,

împotriva sentinței nr. 293 din 27 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr.

4539/2004, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În raport cu

această soluție, cererile de extindere a recursului formulate de inculpați, în

scris și oral, în ședință publică, se constată a fi fără obiect.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții menționați vor fi obligați

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații

B.A., C.Gh., C.F., C.D., D.I.,

I.A., M.Co., N.A., R.M. și R.R.C.

împotriva sentinței nr. 293 din 27

aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4539/2004, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală.

Obligă inculpații

menționați să plătească statului, câte 870 lei RON, fiecare, cu titlu de

cheltuieli judiciare în recurs.

Suma de 8700 lei

RON, cu titlu de onorariu avocat, cuvenită apărătorilor B.An., D.L. și S.C.A.,

conform delegațiilor aflate la dosar, desemnați de Baroul București pentru

asistarea din oficiu a inculpaților A.N., A.G., B.M.D., B.O., B.I.L., A.B.,

B.C., C.A., C.Z., C.E.I., C.M., C.G., G.C., C.S., D.M.N., D.G., D.S., E.V.,

G.D.C., G.M., H.I., I.L., I.A.D., I.D., L.C., L.L., M.G.A., M.C.D., M.C., M.G.,

M.M., N.I., N.L.M., O.V., O.G., P.Ș.M., P.V., P.I., P.R.N., R.N., R.C.N., R.I.,

S.O.R., S.A.O., S.C., S.V., S.M., Ș.S.C., Ș.C., T.I., T.L., T.P., T.C., P.T.,

U.G., Z.M. și Z.I.V., se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 decembrie 2005.