ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2773/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din 6

aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6384/2004, rejudecând cauza, după

desființarea cu trimitere a sentinței penale nr. 248 din 8 iulie 2004,

Tribunalul Mehedinți, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu art. 13 C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit.

a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpații S.I., B.C.

și G.G. și din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C.

pen., și art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C.

pen., cu art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art.

20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul P.V.

În baza art. 20 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., și art.

37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen., iar în baza art.

36 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a contopit această pedeapsă

cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 865

din 10 iulie 2003, a Judecătoriei Cluj, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6

luni închisoare.

S-a dispus anularea mandatului

anterior și emiterea unui mandat corespunzător, a fost dedusă din pedeapsă

perioada reținerii din 2 iulie 2000 și perioada executată de la 11 decembrie

2003, la zi, fiind menținută starea de arest.

În baza art. 20 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b)

C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I., la pedeapsa de 4

ani și 6 luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen., iar

în baza art. 36 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin

sentința penală nr. 97/2002 a Judecătoriei Vrancea și prin sentința penală nr. 1945/2003

a Judecătoriei Târgu Jiu, pedepse contopite prin sentința penală nr. 1111/2004

a Judecătoriei Târgu Jiu și a dispus contopirea pedepsei aplicate în speță cu

pedepsele de 5 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare, 4 ani

închisoare, 3 pedepse de câte 3 ani închisoare și 2 pedepse de câte 3 ani și 3

luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentința

penală nr. 1945/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a revocat liberarea

condiționată pentru restul de 1260 zile neexecutate din pedeapsa de 7 ani

închisoare aplicată prin sentința penală 293/1998 a Judecătoriei Focșani, pe

care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în speță și a dispus ca acest inculpat

să execute în total pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile

prevăzute de art. 64 și 71 C. pen.

A fost dedusă perioada reținerii din

2 iulie 2000, precum și perioada executată de la 26 ianuarie 2002 și până la

pronunțarea sentinței, a fost anulat vechiul mandat și s-a dispus emiterea unui

mandat corespunzător, fiind menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 20 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b)

C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar

în baza art. 36 C. pen., a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de un an

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 395/2002 a Judecătoriei Satu Mare

și cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 347/2001 a

Tribunalului Bacău și a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai

grea de 6 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen.

A fost contopit restul de pedeapsă

de un an și 3 luni închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința

penală nr. 1781/1997 a Judecătoriei Deva, urmare a revocării liberării

condiționate dispusă prin sentința penală nr. 347/2001, cu pedeapsa aplicată,

în pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a dedus perioada reținerii din 2

iulie 2002, reținerea din 18 septembrie 2000, precum și perioadele executate de

la 16 octombrie 2000, la 15 noiembrie 2000 și de la 15 martie 2001, până la 11

ianuarie 2005.

Instanța a constatat executată

pedeapsa și a constatat că nu se impune emiterea unui nou mandat, menținându-se

liberarea condiționată.

În baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 20 C. pen., și art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu art. 13 C.

pen., a condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen.

A fost dedusă perioada reținerii de

la 2 iulie 2000.

S-a constatat că partea vătămată R.G.,

nu s-a constituit parte civilă și au fost obligați inculpații la plata sumei de

câte 7.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

600.000 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut, în fapt, că, la 30 iunie 2000, cei patru inculpați care se

cunoscuseră anterior s-au deplasat cu trenul rapid 693 pe ruta Craiova –

Drobeta Turnu Severin și, odată ajunși în această ultimă stație, s-au dus pe

terasa barului SC T.E. SRL, unde au întâlnit partea vătămată R.G., de la care

au aflat că intenționa să meargă în Serbia și, bănuind că are sume de bani

asupra sa, au adoptat rezoluția infracțională de a-i sustrage.

Conform înțelegerii, inculpatul G.G.

a pus medicamente într-o sticlă în care se afla cafea și i-a dat-o inculpatului

S.I. care a servit-o pe partea vătămată iar inculpatul P.V. a procedat în mod

asemănător cu o sticlă în care se afla palincă.

După ce partea vătămată a consumat

din cele două băuturi, i s-a făcut rău, mergând în autocarul cu care urma să

plece în Serbia, unde s-a culcat.

În aceste condiții, inculpații G.G.

și B.C., pe rând, au încercat să-i sustragă banii părții vătămate, însă nu au

reușit datorită intervenției martorilor D.G. și S.M.

Ulterior, și inculpatul S.I. a

încercat să realizeze sustragerea banilor, însă nu a reușit, întrucât

persoanele din autocar au sesizat intenția sa.

Partea vătămată a fost transportată

la spital, întrucât i s-a făcut rău în urma băuturilor consumate.

Trecând la individualizarea judiciară

a pedepselor, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și urm. C. pen., instanța de

fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite

faptele, pericolul social al acestora și consecințele produse, precum și

circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o poziție oscilantă în

timpul procesului penal iar inculpații B.C., G.G. și S.I. se află în starea de

recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) și b)

C. pen.

Probatoriile administrate în cauză,

respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, biletul de ieșire din

spital al acesteia, procesele-verbale de recunoaștere, procesele-verbale de

confruntare, raport de constatare tehnico-științifică, depozițiile martorilor T.I.,

S.M., L.M.C., R.T., D.G., P.I. și S.A., fișele privind cazierul judiciar al

inculpaților, precum și declarațiile acestora date la urmărirea penală și în

timpul cercetării judecătorești, au fost avut în vedere instanța de fond la

stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor

aplicate și soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel în termen inculpații G.G. și P.V., criticând-o ca fiind nelegală

și netemeinică, motivat de primul că nu și-a făcut apărarea întrucât nu a fost

legal citat, iar de către cel de-al doilea că, în mod greșit, a fost condamnat,

deși nu a săvârșit fapta și că oricum probatoriul este insuficient în

condițiile în care este bolnav și nu s-a efectuat o expertiză medico-legală

care să stabilească dacă în raport de afecțiunea de care suferă avea discernământ

în timpul săvârșirii faptei ori dacă consumul de alcool îi putea provoca o

criză sau dacă putea duce la perioada ante sau post criză.

Prin decizia nr. 309 din 13

octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-au respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale sus

menționate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul P.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectul aplicării greșite a unei pedepse deși fapta nu

prezenta pericolul social concret al unei infracțiuni iar, în subsidiar, sub

aspectul modalității de executare a pedepsei, arătând că scopul acesteia poate

fi atins și fără privarea de libertate, respectiv prin suspendarea sub

supraveghere.

În concret, s-a arătat că la

momentul comiterii faptei inculpatul împlinise doar de câteva luni vârsta de 18

ani și era fugit de acasă, că a avut o contribuție redusă în raport cu ceilalți

participanți și că este bolnav, respectiv suferă de epilepsie și hepatită

cronică.

Examinând decizia recurată prin

prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

fundamentat împrejurările în care a fost comisă fapta și vinovăția

inculpaților, date în raport de care a dozat corespunzător pedepsele aplicate,

luând, totodată, în considerare și circumstanțele personale ale inculpaților,

astfel că, în mod corect, instanța de apel a respins apelurile ca nefondate.

Contribuția redusă a inculpatului P.V.

la săvârșirea infracțiunii, constând în achiesarea la planul celorlalți 3

coinculpați, acostarea părții vătămate, servirea acesteia cu palincă în care

era dizolvat un somnifer în scopul de a o adormi pentru a-i putea sustrage mai

ușor banii, a fost corect apreciată de instanță, fiind calificată ca o

complicitate la tentativa de tâlhărie reținută în sarcina celorlalți

participanți și, alături de lipsa antecedentelor penale și starea de sănătate,

a fost avută în vedere atunci când i s-a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim

prevăzut de lege.

Susținerea apărătorului recurentului

inculpat că fapta acestuia, astfel cum este prezentată mai sus, este lipsită de

pericolul social concret al unei infracțiuni, întrucât a adus o atingere minimă

valorii sociale ocrotite de lege iar prin conținutul ei concret este lipsită în

mod vădit de importanță, este lipită de realism, în cauză fiind vorba de

infracțiune de tâlhărie, rămasă în faza tentativei nu datorită atitudinii

inculpaților ci a intervenției altor pasageri care, prin prezența lor, au

împiedicat deposedarea părții vătămate. Oricât de redusă ar fi fost contribuția

recurentului inculpat nu se poate susține că activitatea acestuia a fost

lipsită în mod vădit de importanță și că fapta nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni pentru a se putea aplica o sancțiune cu caracter

administrativ, astfel că, sub acest aspect, recursul este nefondat.

În ceea ce privește solicitarea

subsidiară de aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., acesta

este, de asemenea, nefondată întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunea de tâlhărie în forma consumată, chiar cu aplicarea art. 13 C. pen.,

este mai mare de 15 ani, astfel că ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 86

1

alin. (3) C. pen.

Așadar, Înalta Curte apreciază că

pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost corect dozată, fiind în măsură

să asigure scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., datele

personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și starea de

sănătate, fiind deja avute în vedere la stabilirea unei pedepse în cuantum

minim, astfel că nu justifică reținerea acestora ca și circumstanțe atenuante

judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât, pe de o

parte, inculpatul nu are antecedente penale pentru că a comis fapta la puțin

timp după împlinirea vârstei de 18 ani iar, pe de altă parte, bolile de care

suferă erau preexistente, datând din anul 1995 și, cu toate acestea nu l-au

împiedicat să săvârșească fapta din prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare

din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpat.

Conform dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 309 din 13 octombrie

2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

mai 2006.