ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2773/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din 6 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 6384/2004, rejudecând cauza, după desființarea cu trimitere a sentinței penale nr. 248 din 8 iulie 2004, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpații S.I., B.C. și G.G.

și din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., și art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru inculpatul P.V. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., și art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen., iar în baza art. 36 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 865 din 10 iulie 2003, a Judecătoriei Cluj, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a dispus anularea mandatului anterior și emiterea unui mandat corespunzător, a fost dedusă din pedeapsă perioada reținerii din 2 iulie 2000 și perioada executată de la 11 decembrie 2003, la zi, fiind menținută starea de arest. În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen.

și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.I., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen., iar în baza art. 36 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 97/2002 a Judecătoriei Vrancea și prin sentința penală nr. 1945/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, pedepse contopite prin sentința penală nr. 1111/2004 a Judecătoriei Târgu Jiu și a dispus contopirea pedepsei aplicate în speță cu pedepsele de 5 ani și 6 luni închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare, 4 ani închisoare, 3 pedepse de câte 3 ani închisoare și 2 pedepse de câte 3 ani și 3 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1945/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 1260 zile neexecutate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală 293/1998 a Judecătoriei Focșani, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în speță și a dispus ca acest inculpat să execute în total pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen. A fost dedusă perioada reținerii din 2 iulie 2000, precum și perioada executată de la 26 ianuarie 2002 și până la pronunțarea sentinței, a fost anulat vechiul mandat și s-a dispus emiterea unui mandat corespunzător, fiind menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la pedeapsa de 5 ani închisoare, iar în baza art. 36 C. pen., a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 395/2002 a Judecătoriei Satu Mare și cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 347/2001 a Tribunalului Bacău și a dispus ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen. A fost contopit restul de pedeapsă de un an și 3 luni închisoare neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1781/1997 a Judecătoriei Deva, urmare a revocării liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 347/2001, cu pedeapsa aplicată, în pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a dedus perioada reținerii din 2 iulie 2002, reținerea din 18 septembrie 2000, precum și perioadele executate de la 16 octombrie 2000, la 15 noiembrie 2000 și de la 15 martie 2001, până la 11 ianuarie 2005. Instanța a constatat executată pedeapsa și a constatat că nu se impune emiterea unui nou mandat, menținându-se liberarea condiționată. În baza art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., și art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) C. pen., cu art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile prevăzute de art. 64 și 71 C. pen. A fost dedusă perioada reținerii de la 2 iulie 2000. S-a constatat că partea vătămată R.G., nu s-a constituit parte civilă și au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 7.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 600.000 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în fapt, că, la 30 iunie 2000, cei patru inculpați care se cunoscuseră anterior s-au deplasat cu trenul rapid 693 pe ruta Craiova – Drobeta Turnu Severin și, odată ajunși în această ultimă stație, s-au dus pe terasa barului SC T.E. SRL, unde au întâlnit partea vătămată R.G., de la care au aflat că intenționa să meargă în Serbia și, bănuind că are sume de bani asupra sa, au adoptat rezoluția infracțională de a-i sustrage. Conform înțelegerii, inculpatul G.G. a pus medicamente într-o sticlă în care se afla cafea și i-a dat-o inculpatului S.I. care a servit-o pe partea vătămată iar inculpatul P.V. a procedat în mod asemănător cu o sticlă în care se afla palincă.

După ce partea vătămată a consumat din cele două băuturi, i s-a făcut rău, mergând în autocarul cu care urma să plece în Serbia, unde s-a culcat. În aceste condiții, inculpații G.G. și B.C., pe rând, au încercat să-i sustragă banii părții vătămate, însă nu au reușit datorită intervenției martorilor D.G. și S.M. Ulterior, și inculpatul S.I. a încercat să realizeze sustragerea banilor, însă nu a reușit, întrucât persoanele din autocar au sesizat intenția sa. Partea vătămată a fost transportată la spital, întrucât i s-a făcut rău în urma băuturilor consumate. Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea dispozițiilor art. 72 și urm. C. pen., instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care au fost săvârșite faptele, pericolul social al acestora și consecințele produse, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care au avut o poziție oscilantă în timpul procesului penal iar inculpații B.C., G.G.

și S.I. se află în starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, prevăzute de art. 37 lit. a) și b) C. pen. Probatoriile administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, biletul de ieșire din spital al acesteia, procesele-verbale de recunoaștere, procesele-verbale de confruntare, raport de constatare tehnico-științifică, depozițiile martorilor T.I., S.M., L.M.C., R.T., D.G., P.I. și S.A., fișele privind cazierul judiciar al inculpaților, precum și declarațiile acestora date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, au fost avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor aplicate și soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen inculpații G.G. și P.V., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivat de primul că nu și-a făcut apărarea întrucât nu a fost legal citat, iar de către cel de-al doilea că, în mod greșit, a fost condamnat, deși nu a săvârșit fapta și că oricum probatoriul este insuficient în condițiile în care este bolnav și nu s-a efectuat o expertiză medico-legală care să stabilească dacă în raport de afecțiunea de care suferă avea discernământ în timpul săvârșirii faptei ori dacă consumul de alcool îi putea provoca o criză sau dacă putea duce la perioada ante sau post criză. Prin decizia nr. 309 din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale sus menționate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul aplicării greșite a unei pedepse deși fapta nu prezenta pericolul social concret al unei infracțiuni iar, în subsidiar, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, arătând că scopul acesteia poate fi atins și fără privarea de libertate, respectiv prin suspendarea sub supraveghere. În concret, s-a arătat că la momentul comiterii faptei inculpatul împlinise doar de câteva luni vârsta de 18 ani și era fugit de acasă, că a avut o contribuție redusă în raport cu ceilalți participanți și că este bolnav, respectiv suferă de epilepsie și hepatită cronică.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Instanța de fond a stabilit în mod fundamentat împrejurările în care a fost comisă fapta și vinovăția inculpaților, date în raport de care a dozat corespunzător pedepsele aplicate, luând, totodată, în considerare și circumstanțele personale ale inculpaților, astfel că, în mod corect, instanța de apel a respins apelurile ca nefondate. Contribuția redusă a inculpatului P.V.

la săvârșirea infracțiunii, constând în achiesarea la planul celorlalți 3 coinculpați, acostarea părții vătămate, servirea acesteia cu palincă în care era dizolvat un somnifer în scopul de a o adormi pentru a-i putea sustrage mai ușor banii, a fost corect apreciată de instanță, fiind calificată ca o complicitate la tentativa de tâlhărie reținută în sarcina celorlalți participanți și, alături de lipsa antecedentelor penale și starea de sănătate, a fost avută în vedere atunci când i s-a aplicat o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege.

Susținerea apărătorului recurentului inculpat că fapta acestuia, astfel cum este prezentată mai sus, este lipsită de pericolul social concret al unei infracțiuni, întrucât a adus o atingere minimă valorii sociale ocrotite de lege iar prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță, este lipită de realism, în cauză fiind vorba de infracțiune de tâlhărie, rămasă în faza tentativei nu datorită atitudinii inculpaților ci a intervenției altor pasageri care, prin prezența lor, au împiedicat deposedarea părții vătămate. Oricât de redusă ar fi fost contribuția recurentului inculpat nu se poate susține că activitatea acestuia a fost lipsită în mod vădit de importanță și că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru a se putea aplica o sancțiune cu caracter administrativ, astfel că, sub acest aspect, recursul este nefondat.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară de aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., acesta este, de asemenea, nefondată întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tâlhărie în forma consumată, chiar cu aplicarea art. 13 C. pen., este mai mare de 15 ani, astfel că ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 86 1 alin. (3) C. pen.

Așadar, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat a fost corect dozată, fiind în măsură să asigure scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., datele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale și starea de sănătate, fiind deja avute în vedere la stabilirea unei pedepse în cuantum minim, astfel că nu justifică reținerea acestora ca și circumstanțe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât, pe de o parte, inculpatul nu are antecedente penale pentru că a comis fapta la puțin timp după împlinirea vârstei de 18 ani iar, pe de altă parte, bolile de care suferă erau preexistente, datând din anul 1995 și, cu toate acestea nu l-au împiedicat să săvârșească fapta din prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpat. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 309 din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2006.